Dureri care nu pot fi intelese

Dureri care nu pot fi intelese Mareste imaginea.

Exista in sufletul omului, lucruri care nu se spun, care nu pot fi descrise, care fie ca dor, fie ca nu dor nu pot fi explicate sau intelese.

Sunt sentimente si trairi, abisuri, urcusuri si coborasuri pe care doar cu ochii sufletului le simti, le vezi, le intelegi. Exista dureri care n-au leac si, chiar daca s-ar gasi vreun remediu pt ele, ele nu se vad, nu se cunosc, nu se simt. Poate doar cel care poarta cu sine aceste lucruri, aceste sentimente si aceste dureri sa poata cunoaste ceea ce este in sufletul sau, ceea ce se petrece in intimitatea sa profunda, nealterata de cuvinte si ganduri care rapesc din esenta trairilor sale. Alcatuirea sufleteasca a omului este unica. Oamenii, desi sunt din acelasi aluat facuti, au structuri sufletesti diferite; unii vad si inteleg profunzimea lucrurilor, altii simt foarte intens toate si tot ce se petrece in jurul lor sau in launtrul lor, altii nu vad nimic si doar traiesc.

Cel mai usor este sa iei viata asa cum este s-o traiesti cu urcusurile si coborasurile ei, cu agasarile ei, cu bucuriile si ceea ce poate sa-ti mai ofere, fara a te implica emotional, fara a fi afectat prea tare si, mai ales, sa incerci sa ai o existenta senina, luminoasa care sa echilibreze lipsa unei sensibilitati mai profunde sau capacitatea de abstractizare a lucrurilor si a vietii. Adica sa traiesti fara sa te legi la cap, chiar daca nu te doare.

Insa omul, constient sau nu, nu se incadreaza intr-un tipar placut si preferat de el, ci se naste cu o structura sufleteasca care-l provoaca sa-si asume povara unor trairi interioare coplesitoare. Omul poate cultiva aceste insusiri sau poate fugi de ele, fara a avea insa certitudinea ca va scapa de ele, riscand ca , la un moment dat sa-l loveasca, sa-l copleseasca, iar el sa nu fie pregatit sa faca fata acestor trairi.

Omul trebuie sa-si inteleaga structura sufleteasca si sa aleaga din ea ceea ce este bun, sa se intareasca spiritual ca s-o poata purta si onora cu toate ale ei.

Cum sa explici sau ce sa spui despre lacrimile care nu se vad, care nu curg, dar care poarta cu sine oceane de suferinti, care alina rani sau, dimpotriva le adancesc? Cum poti sa explici sentimentele interioare ale fiintei umane, sentimente care rar au o interventie directa, imediata exterioara? Doar sunt iubiri neimpartasite, nemarturisite, neintelese, tainice, adesea neimplinite care dor, care provoaca suferinte. Asa cum sunt cuvinte nerostite, pastrate in inima omului, pana cand, vor erupe ca un vulcan, surprizand, ranind sau tamaduind, implinind sau provocand prabusiri oamenilor din jur si, chiar celui caruia le apartin.

Linistea dinaintea furtunii se aseamana cu structura sufleteasca a omului ce pastreaza in sine o multime de trairi, de sentimente, de bucurii si, mai ales dezamagiri, a omului care vrea parca sa introduca in sinea sa lumea intreaga. Dar cine il intelege pe un astfel de om?

Doar un astfel de om poate sa simta in sufletul sau dureri si sentimente pe care altii nu le simt, nici nu le au, sa aiba impresii, gusturi si viziuni pe care, logic vorbind, nu crezi ca le-ar putea avea vreun om.

Din moartea unei fiinte vii poti sa faci o tragedie exterioara, limitata in timp si ca profunzime, sau poti s-o introduci in inima ta, pastrandu-I esenta mult timp, daca nu mereu. Sunt oameni care nici ei insisi , nu-si pot explica bucuria sau macar atractia, tentatia pe care suferinta le-o daruieste, sau faptul ca aleg sa soarba dintr-o cupa nu nectarul, nu dulceata, ci matraguna, pelinul, amarul. Sunt suflete care si in bucurie, si in sarbatoare tot triste sunt si tot in suferinta.

Dar aceste suflete sunt deosebite, pt ca sunt fragile, sunt vulnerabile tot in aceeasi masura in care sunt puternice si capabile sa poarte povara unor sentimente si impresii prea puternice , prea vii, prea profunde, nespus de coplesitoare. Sunt suflete care poarta oceane intregi si munti intregi, pentru care suferinta capata un sens in aprope toate lucrurile. De ce? Pentru ce? In ce folos? Nu poti explica cu logica noastra.

Poate sunt excesive sentimente, trairi si dureri, dar sunt. Omului ii pasa si daca ii pasa, inseamna ca pt el viata se hraneste cu acestea, asa cum plantele au nevoie de lumina soarelui.

Sunt dureri provocate de neputinta, sunt dureri provocate de plansul unui copil, sunt dureri provocate de minciuna, de pacat, de lasitate, de iubirile tradate, de oameni, de vreme, dureri obisnuite si neobisnuite. Sunt dureri si lucruri care se supradimensioneaza in sufletul omului , acesta preluand esenta, pastrand-o , ingrijind-o, sorbind-o , aprofundand-o cu nesatul omului lacom, cu curiozitatea copilului care a descoperit o noua jucarie, dar sunt dureros de adevarate si serioase. De ce are omul o asemenea structura sufleteasca? Cine stie? Si cui foloseste sa inteleaga?

Caci fiecare om isi are modul sau de a fi , de a iubi, de a crede, de a se exprima, de a visa, de a darui. Poate ca sufletele acestea se nasc din neputinta lumii de a pastra iubirea nealterata, neintinata, poate ca sufletele acestea se nasc intr-o lume degradata care nu mai este in stare sa primeasca dragostea lor, poate ca iubirea si sentimentele acestor suflete nu pot fi impartasite in acest univers si, mai ales, incorsetate in trupuri care mor. Poate ca sufletele acestea au aspiratii prea mari, iar viata si lumea le frang aripile, iar trairile si existenta lor se consuma inlantru, in singuratate poate, in taina. Poate...

Cu siguranta insa ca nu suntem datori sa dam raspuns la toate intrebarile, dilemele, nedumeririle sau, mirarile noastre. Chiar daca aceste raspunsuri exista, trebuie cu discretie sa nu dezgolim suflete care dor, care se hranesc cu durerea, care isi asuma suferinta, care au o intimitatea ce se vrea nedescoperita, neintinata sau pervertita.
Sunt lucruri care nu se spun, asa cum sunt lucruri care n-ar trebuie sa se vada sau sa fie vazute sau auzite. Sunt momente in viata in care ar trebui sa fii orb, surd sau mut. Tacerea e un cuvant nespus de puternic si de profund, e semnul nostru de respect al tainei, intimitatii si suferintei celui de langa noi, sufletului neinteles, in sensul lipsei explicatiei sentimentelor sale.

Sunt dureri care n-ar trebui sa fie dureri, ci bucurii sunt suferinte care ar trebui ocolite, sunt stari sufletesti care n-ar trebui sa se nasca. Asa credem noi, dar… Asa cum Dumnezeu este in toate si in tot, desi nu-L vedem cu ochii acestia ai trupului, asa si sufletele noastre, cu sentimentele noastre sunt, cu scopul lor, cu randuiala lor, buna sau rea. Dar cine stie ce este bun si ce este rau in sufletul omului? Cine poate judeca durerea, suferinta, apetenta pentru durere sau pentru suferinta, sau pt tristete? Poti judeca pe un om de ce poarta o cruce mai usoara sau mai grea? Poti clinti un fir de par din capul tau sau al altuia fara voia lui Dumnezeu?

De aceea sa ne gandim si sa invatam ca sunt dureri care nu trebuie sa fie intelese, suferinte pe care nu le poti cunoaste si nici imagina. Sunt dureri care nu pot fi impartasite, asa cum sunt fericiri si bucurii pe care numai in suferinta cea mai curata si profunda le poti avea.

Traian Calistru

Despre autor

Traian  Calistru Traian Calistru

Colaborator
20 articole postate
Publica din 08 Februarie 2011

31 Iulie 2012

Vizualizari: 11022

Voteaza:

Dureri care nu pot fi intelese 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • andriesei florentinaPostat la 2011-02-10 16:39

    Îmi place cum ai scris.M-am cutremurat ptr ca am cunoscut durerea, ea este leaganul vietii si hrana sufletului meu si nu ma clatin caci prin suferinte si dureri castigam viata viitoare.Ptr mine durerea este un fel de praf de curatat care-mi curateste sufletul,mi-l sfinteste si-mi deschide usile Împaratiei lui Dumnezeu caci prin multe suferinte ni se cade noua sa intram întru Împaratia lui Dumnezeu.Uneori suferinta are o înfatisare de monstru cu trasaturi satanice dar are si o alta fata mantuitoare,divina.Durerea sau suferinta e urmarea pacatului dar si mijlocul purificarii. Sunt oameni care în fata durerii si a necazurilor se revolta,înjura,plang deznadajduiti; se întreaba maniosi de ce sufera,ptr ce atata suferinta? Ba unii chiar se mai iau la cearta si Îl înjura pe Dumnezeu si zic: -De ce Dumnezeu, daca e bun, ma lasa sa sufar atat? Dar însusi Crucea suferintei Lui IISUS ne învata sa înduram durerea,adica sa o suferim,ca sa se consume,caci ea tot vine,si-apoi Dumnezeu nu îngaduie o suferinta peste puterile noastre.El stie cat putem noi sa suferim. De cate ori nu zice omul: ah, nu mai pot,nu mai pot! si poate mereu, ce sa faca?!...

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE