Iata postul Pastelui, un post de doliu si multa seriozitate, un post la care ar trebui sa ne aducem aminte de acest popas duhovnicesc, sa ne intoarcem cu privirile in trecut, de pe culmea celor aproape 2000 de ani de istorie glorioasa, sa trecem dinaintea ochilor nostri sufletesti inceputurile Bisericii, intarirea ei si faptele de glorie duse impotriva dusmanilor sai de totdeauna si de pretutindeni.

Fiul lui Dumnezeu S-a coborat in lume din inaltimea cerului, de la Dumnezeu Tatal, a propovaduit o invatatura cum nu s-a mai auzit, a aratat un chip de viata cum nu s-a mai vazut, a adus jertfa de care si ingerii s-au cutremurat-jertfa Sangelui Sau.

Dupa ce a facut lucrarea de mantuire a lumii, S-a inaltat la cer la dreapta Tatalui dar lucrarea Sa mantuitoare trebuia continuata. Si cui s-a gandit sa intrebuinteze aceasta lucrare? S-a gandit sa incredinteze grija lucrului Sau oamenilor.

Dar pe cine a ales Mantuitorul sa-I vesteasca numele pe pamant, sa duca mai departe sfanta Sa credinta si sa adune pe oameni sub steagul Crucii imparatiei Sale? Oare a ales vreun imparat ca sa cucereasca lumea cu puterea armelor sale? Sau vreun mare si vestit filozof, care s-o atraga prin vorbele lui mestesugite? Ori a pus niste oameni bogati, ca s-o castige cu puterea banilor lor? Nu-dimpotriva, a ales lucrurile cele simple, nebune, ca sa le rusineze pe cele intelepte, a ales pe cele slabe ca sa le rusineze pe cele tari, a ales lucrurile dispretuite ca sa le nimiceasca pe cele ce sunt laudate.

Sa privim cu totii la foisorul din Ierusalim! De acolo s-au coborat 12 barbati si din vorbele lor, din miscarile lor se vede ca acesti oameni sunt saraci si n-au un ban asupra lor, nici sabie, nici traista, nici doua randuri de haine. Oameni simpli din popor. Aceasta ceata umila si saraca iese in cele patru laturi ale lumii sa faca un lucru atat de maret si urias. Au facut cu glasurile lor sa rasune pana la marginile Pamantului Cuvantul lui Dumnezeu, ridicand altarele Dumnezeului Celui viu-Biserica. Au aratat inceputul Bisericii lui Hristos, au aratat puterea dumnezeiasca la sadirea micului graunte de mustar.

Crestinii din veacul acesta si-au format cate o parere proprie despre credinta si asa credinta nici nu se poate numi credinta. Nu cunosc adevarul din izvorul Sfintei Biserici si nu cheama preotii in casele lor pentru a-i sfatui si a le arata calea cea dreapta si mai ales pentru ca pun mai presus de orice interesele cele pamantesti, interesele trupului.

Dumnezeu nu este impotriva la a ne stradui, a invata, a cheltui pentru a ne putea descurca mai usor in aceasta viata pe pamant, dar, trebuie sa nu uitam de lucrul cel nemuritor, de suflet, fiindca stim cu totii ca toate cate agonisim pe aici, la moarte le lasam; mergem cu sufletul si cu faptele pe care le-am facut aici, pe pamant.

Asa cum au fost toate cele ce s-au spus despre Domnul, va fi si acea zi la care vom fi judecati dupa cum spunem in fiecare duminica, la Sfanta Liturghie, in Crezul: ”si iarasi va sa vina sa judece vii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.”

Sa stiti ca va fi! Cu adevarat!

Dar cand va veni, a doua oara, Fiul lui Dumnezeu, va mai gasi credinta pe pamant? Va gasi, dar ca aceea a evreilor care L-au rastignit? Va gasi ca acelora din Sodoma si Gomora pe care i-au ars cu foc? Ca cei din timpul potopului pe care i-a inecat Dumnezeu cu apa? O astfel de credinta va gasi?

Pe cati ne vor gasi cu candela aprinsa, cu credinta inflacarata, in lupta cu pacatul, CU INTUNERICUL DIN LUME?

De ce nu ascultam de Sfanta Biserica? De ce nu voim sa ne ducem sa ne rugam si sa ne intoarcem la Dumnezeu ? Acum cat suntem in viata. Iata ca de acum se alege lumea: unii la dreapta si altii la stanga.

Daca observam cu atentie, vedem cum duhul necurat lucreaza prin fiii lui pe fata pamantului. ii auzi pe unii cum injura de cele sfinte, pe Hristos, pe Maica Domnului... dar de ce injura pe IISUS si nu injura pe satana? De ce dau diavolului toate cate dau si nu i le dau lui Dumnezeu? De ce injura de Biserica si nu injura de carciuma? De ce injura de rai si nu injura de iad? De ce injura de grijanie si nu injura de tuica? De ce injura de lumina si nu injura de intuneric? De ce injura de tamaie si nu injura de tutun? De ce le plac cartile de povesti si nu le plac cartile sfinte, in care pot afla calea care duce la viata-sa se poata mantui? De ce le plac cantecele lumesti cu tot felul de cantece murdare si melodii si nu le plac cantecele sfinte, ale bisericii si suljba din biserica? De ce le plac tot felul de chipuri si imagini imorale si nu le plac sfintele icoane cu chipul Domnului, al Maicii Domnului si al sfintilor?

Sa nu zica cineva ca nu are ptr ce sa se pocaiasca, pentru ca nu a facut cine stie ce, suntem cu totii in tara straina si cu totii cadem robi in fel de fel de pacate si framantari si griji si ganduri rele; Vrajmasul nu doarme si vrea sa ne indepartam de Dumnezeu, sa ne instrainam de biserica, de rugaciune, de post si de spovedanie. De aceea suntem chinuiti cu tot felul de boli sufletesti si trupesti.Sa cautam dreptatea lui Dumnezeu, vesnica fericire a sufletului, gradina raiului cea pierduta de stramosii nostri, biserica ne cheama sa ne arate ce sa facem ca sa ajunem in acea tara minunata.Drumul ni l-a aratat insusi Domnul Hristos. Sa pasim prin sfanra Biserica cu incredere si curaj dupa Domnul vietii noastre.Sa lamurim cugetele, sa intarim inimile si sa aratam si roadele biruintei. Multa lume nu stie ce insemnatate are postul.

"Nu spurca ce intra in gura, ci ce iese din gura!” Aceasta o stim cu totii. Mantuitorul ne-a aratat cum trebuie tinut si care este adevaratul post placut lui Dumnezeu. Vedem ca insusi IISUS a postit 40 de zile in pustia Carantaniei, unde a fost ispitit de satana. Domnul lauda postul si arata puterea lui. Adevarul este ca viata curata si nevinovata pe care Dumnezeu o cere de la crestini in timpul postului consta in abtinerea de la pacate, precum si in abtinerea de la carne si celelalte bucate de dulce. Acesta este postul cel adevarat sa posteasca si trupul si sufletul. Abtinerea de la pacat este postul sufletului, iar abtinerea de la bucate este postul trupului. Postul trupesc nu trebuie despartit de cel duhovnicesc.Postul adevarat este sa ne abtinem de la tot felul de patimi si vicii rele, caci le ce ne serveste sa nu mancam carne daca osandim pe fratele nostru? La ce ne foloseste sa nu bem vin daca varsam sangele fratilor nostri? La ce ne foloseste daca vom manca numai seara iar toata ziua am petrecut-o in tot felul de pacate, petreceri, tribunale, spectacole, filme sau cine stie ce alte procese?

Trebuie sa stim ca si sufletul si trupul au o hrana si un post propriu. Omul nu traieste numai ca animalul, mancand si band; el cugeta, iubeste, se roaga, gandeste. Ceea ce hraneste cugetul lui, iubirea lui, este Cuvantul lui Dumnezeu. Acest mare post sfintii parinti aseamana cu o scara cu 40 de trepte. O scara ce urca pe om prin infranare de la pamant la cer. La capatul cel de jos al scarii sta saracul Adam, omul-noi- iar de la cel de sus priveste IISUS HRISTOS spre noi. Jos plangem noi cu stramosul Adam si cu Eva, noi toti pacatosii, iar sus asteapta Milostivul Dumnezeu si priveste sa vada lupta noastra, lucrarea noastra, dragostea noastra, cum urcam noi pe aceste scari, pe aceste trepte ale POSTULUI. Fiecare dintre aceste trepte ale scarii reprezinta o zi.

in aceste 40 de zile ale sfantului post sa nu fie una pe care sa o petrecem fara de folos. intr-o zi fa milostenie, intr-o zi fa pace intre cei ce se dusmanesc, intr-o zi deschide ochii sufletului unui necredincios, in alta zi insoteste un mort la groapa; in alta zi scrie ceva de mana, o rugaciune, o cantare sfanta, o invatatura sfanta si imparte cu cel nestiutor tot felul de fapte bune, impreuna cu postul cu rugaciunea si cu smerenia. Si asa sa urcam zi de zi pe scara aceasta pana acolo sus la Stapanul nostru, unde ne vom bucura de milostivirea lui.

Postul nu omoara pe nimeni, nu pagubeste pe nimeni nici trupeste nici sufleteste. Sa nu intelegem gresit postul.

Noi, ar trebui sa lasam rautatea caci este mare rautate in lume mereu nu doar in post; sa aducem lacrimile noastre, lacrimi varsate cu cainta ptr pacatele noastre caci si noi suntem vinovati de suferintele cele grele si de moartea Stapanului nostru Hristos. Sa plangem ca fiecare am dat o lovitura de bici in spatele Lui; o vorba murdara, un cuvant rau...noi I-am pus cununa de spini, noi I-am batut piroane in maini si picioare, noi am strapuns coasta cu sulita prin necredinta noastra, prin neascultarea, mandria si pacatele noastre.

O, DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, vezi starea noastra in care ne gasim!Iata-ne loviti din toate partile de o multime de rele. Suntem orbi- lumineaza-ne!Suntem nestatornici si slabi-intareste-ne! Ajuta-ne sa nu Te mai intristam prin pacatele noastre!

Drept este oare ca TU sa porti cununa de spini iar eu sa stau cu atatea ganduri rele si murdare in capul meu?! Drept este ca Tu sa stai cu rana deschisa in coasta, iar eu sa tin dusmanie impotriva aproapelui meu?! Tu sa stai cu mainile si picioarele pironite, iar eu sa umblu in caile pierzarii?! Trupul Tau cel curat este distrus de batai, iar eu stau cu trupul pangarit de atatea pacate!

Daca nu pot sa mor ptr Tine, cel putin sa ma pocaiesc pe cale; daca nu pot sa vars sangele meu, sa vars siroaie de lacrimi ca sa arat si eu cat de putina dragoste pentru TINE!

Sfanta BISERICA ni-L pune in fata batut, chinuit si rastignit pe cruce, iar noi sa-l luam si sa-L asezam pe scaunul inimii noastre si al sufletului nostru pastrandu-L si ascultandu-L in toate zilele vietii noastre, in numele Caruia ne-am botezat si a Carui imparatie nadajduim s-o mostenim. EL pentru noi a plans si suspinat. Oare nu trebuie sa facem si noi asa ?!

Florentina

• Lacrimile - dar dumnezeiesc
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Lacrimile omului duhovnicesc
  Publicat in : Credinta
• Lacrimile - tamaduirea persoanei
  Publicat in : Credinta
• Te incurajez sa te imprietenesti cu lacrimile
  Publicat in : Credinta