Iisus Hristos este Acelasi, ieri si azi si in veac - Recenzie

Iisus Hristos este Acelasi, ieri si azi si in veac - Recenzie Mareste imaginea.

Recenzie - IPS Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, "Iisus Hristos este Acelasi, ieri si azi si in veac", Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2010, 485 pagini

Aparuta in conditii grafice deosebite, cartea IPS Sale Irineu Popa, arhiepiscopul Craiovei si mitropolitul Olteniei, constituie o veritabila sinteza teologica a hristologiei, incepand cu profetiile mesianice vetero-testamentare, cu anticipari ale tainei Logosului in filosofia greaca, cu istoricitatea inomenirii Cuvantului vesnic in Noul Testament, si mergand pana la sintezele patristice ale sfintilor Ioan Damaschin si Teodor Studitul.

Cap.

I, „Teologie si iconomie in intruparea Fiului lui Dumnezeu” (p. 10-151), porneste de la lucrarea treimica „in marea taina a teologiei si a iconomiei Cuvantului lui Dumnezeu”, subliniaza relatia intrinseca dintre Logosul divin si umanitate (care sta la baza Intruparii Fiului si nu a altei Persoane din Sfanta Treime, Tatal sau Duhul Sfant, profetirea si prefigurarea acestei marete Taine in Vechiul Testament si in filosofia antica greceasca, prezentarea inomenirii Logosului si a lucrarii Sale mantuitoare in Noul Testament (cu accent pe prologul Evangheliei de la Ioan), cum ar fi Schimbarea la Fata, Rastignirea si Invierea – lucrari cu caracter mantuitor pentru toti oameni, si de care putem sa ne impartasim toti prin lucrarea harica a Duhului Sfant, pentru ca in final sa fie expuse cateva denumiri ale Fiului, „al doilea Adam” sau „Adam cel nou”, in textele scripturistice: „Fiul Omului”, „Fiul lui David” si „Fiul lui Dumnezeu”, Osana, Mesia, Emanuel, Kyrios si „Mielul lui Dumnezeu”.

Cap. II, „Formarea vocabularului si a terminologiei hristologice” (p. 152-187), atesta dificultatea intampinata de Sfintii Parinti in a pastra echilibrul si corectitudinea formularilor invataturii despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Ca si la Sinodul I ecumenic, unde s-a formulat termenul homoousios, Parintii ulteriori au incercat sa-si expuna credinta cu ajutorul unor termeni filosofici, cum ar fi ousia, hypostasis, physis, prosopon sau hyparxis, dar dandu-le un continut revelat, crestin. Asa au procedat Parintii Capadocieni – iar analiza se axeaza pe gandirea teologica a Sfantului Grigorie de Nyssa, care a receptat metafizica aristoteliana a fiintei –, dar si alti Sfinti Parinti, cum ar fi Chiril al Alexandriei sau Ioan Damaschin.

Cap. III, „Persoana Mantuitorului Iisus Hristos in gandirea Parintilor si dascalilor Bisericii” (p. 188-262), face scurte incursiuni in intelesul teologic al Persoanei Mantuitorului Iisus Hristos la cativa autori eretici si ortodocsi: Origen, Arie, Sf. Atanasie cel Mare, Apolinarie, Eunomiu, Parintii Capadocieni, Nestorie si Sf. Chiril al Alexandriei.

Cap. IV, „Hotararile sinoadelor ecumenice de la Efes si Calcedon privitoare la definirea dogmei hristologice” (p. 263-307) nu se refera strict la horos-ul Calcedonului, ci analizeaza si tomosul papei Leon, adresat Patriarhului Flavian, si consecintele istorico-teologice ale sinodului al IV-lea ecumenic. Tomosul lui Leon, care „n-are nimic original fata de inaintasii sai”, cuprinde patru capitole: 1) Persoana Dumnezeului-Om este identica cu cea a Logosului divin. Intruparea, desi este o kenoza, nu implica nicio schimbare sau diminuare a atotputerniciei Cuvantului; 2) naturile divina si umana coexista in aceasta Persoana unica, fara schimbare si fara confundare (fiecare dintre ele pastreaza proprietatile fara alterare); 3) naturile sunt principii distincte de operare, desi lucreaza intotdeauna impreuna; 4) Unitatea persoanei constituie fundamentul comunicarii insusirilor naturilor, si pe baza ei putem, de exemplu, sa spunem ca Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit si ingropat, respectiv ca Fiul omului S-a coborat din cer. Referitor la acceptarea sau respingerea hristologiei Calcedonului, IPS Irineu va evoca partidele teologice favorabile sau adversare acestuia, precum si unele incercari de compromis intre ele: Henoticon-ul lui Zenon, gruparea din jurul patr. Alexandriei, Timotei Elurul, sau din jurul patr. Antiohiei, Sever, calugarii sciti, Leontiu de Bizant si Leontiu de Ierusalim.

Cap. V, „Hristologia imparatului Iustinian si a sinodului al V-lea ecumenic” (p. 308-336), expune si Edictul imparatului Iustinian despre Adevarata Credinta Ortodoxa. Tratarea porneste de la teza ca politica bisericeasca a lui Iustinian s-a fundamentat pe principiul armoniei intre stat si Biserica. Sinodul al V-lea ecumenic atesta acest fapt prin condamnarea celor Trei Capitole. Sunt apoi redate principalele invataturi din Edictul amintit (551), din care putem constata ca imparatul Iustinian era preocupat de marturisirea adevaratei credinte si de combaterea ereziilor – un mijloc de pastrare si al pacii nu doar in Biserica ci si in Imperiu.

Cap. VI, „Invatatura hristologica a Parintilor dupa sinodul V ecumenic” (p. 337-455) trece in revista invatatura Sf. Sofronie al Ierusalimului, al Sf. Maxim Marturisitorul, precum si al Parintilor iconoduli, Sfintii Ioan Damaschin si Teodor Studitul. Fara a putea intra aici in detaliu, amintim doar cele cinci medieri pe care Sf. Maxim Marturisitorul invata ca Logosul inomenit le-a realizat: intre barbat si femeie, intre Paradis si lumea locuita, intre cer si pamant, intre cele inteligibile si cele sensibile, intre natura necreata si Dumnezeu Insusi. Scopul final al acestor medieri nu este altul decat „cuprinderea omului in Iisus Hristos, in vederea indumnezeirii lui si a sfintirii cosmosului”. In ceea ce priveste criza iconoclasta, este un merit al autorului sa accentueze ca, in ultima instanta, aceasta este tot o disputa hristologica. Atat Sf. Ioan Damaschin, cat si Sf. Teodor Studitul, au crezut ca refuzul cinstirii icoanei Mantuitorului este echivalent cu negarea firii Sale umane. Dimpotriva, pentru teologia icoanei subiectul este Fiul, „Chip desavarsit” al Tatalui, care reprezinta conceptul cu totul paradoxal al unui „chip consubstantial si desavarsit” (Chr. Von Schönborn). Astfel, desi Dumnezeu este transcendent si de nezugravit, totusi El poate fi reprezentat in icoana tocmai datorita Intruparii, asumarii naturii umane de Fiul vesnic al lui Dumnezeu. In fine, nu trebuie uitat ca in icoana nu este reprezentata o natura, ci o persoana – si de aceea o Persoana, Iisus Hristos, este prototipul icoanei (care este un „concept analogic”, in sensul in care determina o „asemanare” si nu o „identitate” cu Cel reprezentat).

In concluziile cartii se arata ca hristologia a realizat si exprimat unitatea crestina, dar in acelasi timp uneori a produs si cele mai mari divergente in istoria crestinismului. Intr-adevar, cu acrivie si atentie la detalii, folosind la maxim bogata bibliografie si manifestand deopotriva o mare capacitate de sinteza, IPS Mitropolit Irineu Popa a ilustrat ceea ce dreptul Simeon profetise despre pruncul Iisus Hristos – ca invatatura despre Acesta va fi „spre caderea si spre ridicarea multora” (Lc. 2, 34).

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1134

Voteaza:

Iisus Hristos este Acelasi, ieri si azi si in veac - Recenzie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE