Recenzie: Andre Scrima - ''Biserica Liturgica'' - Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, 319 pagini.
A scrie despre monahul teolog si carturar roman Andre Scrima reprezinta angajarea si implicarea intr-un oarecare risc deoarece urmeaza sa vorbesti despre un teolog cu viziuni largi, cu deschidere spre cultura si teologia universala, spre crestinismul universal chiar daca scrierile sale reflecta, intr-un mod cat se poate de limpede, apartenenta sa la credinta ortodoxa, careia ii promoveaza si ii propovaduieste autentica sa invatatura.
Cunoastem faptul ca Andre Scrima s-a nascut in anul 1925 la Gheorghieni si a trecut hotarul acestei lumi in anul 2000 la Bucuresti. A fost monah si membru al grupului „Rugul Aprins”de la Manastirea Antim, apoi arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, reprezentant al Patriarhului Ecumenic Athenagoras la Conciliul II Vatican, membru si organizator, din 1959, al comunitatii monastice de la Deir-el-Harf (Beirut – Liban). A facut studii la Bucuresti, de filozofie, matematica si teologie; intre 1957 – 1959 este doctorand la Benares – India, cu o teza despre „The Ultimate, its Methodological and Epistemological Connotation According to Advaita – Vedanta”. A fost profesor de filozofie si stiinte religioase la Universitatea dominicana Le Saulchoir – Paris (1966 – 1989) si la Universitatea franceza din Beirut (1968 – 1989). A fost membru al Academiei Internationale de Stiinte Religioase si Filozofie a Stiintei de la Bruxelles. Cateva din lucrarile sale au fost traduse, deja, in limba romana cum ar fi: - „Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual in traditia rasariteana” cu o prefata de Andrei Plesu, aparuta la prestigioasa editura Humanitas, in anul 1996; „Comentariu la Evanghelia dupa Ioan” – Editura Humanitas, Bucuresti, 2003 sau „Teme ecumenice” – care a aparut la aceeasi prestigioasa editura Humanitas, din Bucuresti, in anul 2004.
Si iata ca aceasta editura ramane consecventa publicand, recent, alte trei lucrari ale lui Scrima intre care, la loc de cinste, este volumul de fata ingrijit de Anca Manolescu, care a si tradus lucrarea din limba franceza, de asemenea s-a ingrijit de cuvantul inainte si de notele cartii, prefata fiind semnata de cunoscutul teolog Mihail Neamtu.
Cartile parintelui Andre Scrima redau portretul unui personaj apofatic – marturiseste Mihail Neamtu in prefata lucrarii – vertical in aparitie si bizantin in stralucire, desprins din rama inoxidabila a traditiei Bisericii. Autorul se adreseaza cititorilor sai deopotriva ca dascal hirotonit pentru poporul lui Dumnezeu si ambasador in republica literelor. De fapt, Scrima este unul dintre putinii teologi contemporani cu priza la publicul deopotriva academic cat si ecleziastic. Cei care ii lectureaza opera au pasiuni opuse, complementare: credinta si indoiala sau iscodire, cunoastere si iubire, istorie si vesnicie, intimitate, discretie sau transparenta, intelepciune si naivitate... „Biserica Liturgica” reprezinta marturia personala a unui slujitor care gandeste in perspectiva si, totodata, a unui ganditor care isi slujeste aproapele, semenul. Alcatuita din cursuri tinute la Universitatea „Saint – Espirit” din Kaslik (Liban), aceasta noua antologie completeaza scrierile din volumul „Duhul Sfant si unitatea Bisericii” aparut la Editura Anastasia in 2004, continuand seria reflectiilor despre relatia intre doctrina, liturghia si spiritualitatea ortodoxa.
In lucrarea de fata parintele Scrima isi ancoreaza comentariile in vocatia de sacerdot al Cuvantului si veteran al traditiei. El sfideaza lacunele memoriei si realcatuieste cu meticulozitate oficiul liturgic bizantin la intersectia dintre comentariul scripturistic, enuntul dogmatic si inspiratia duhovniceasca. Pentru a arata ceea ce este propriu Ortodoxiei, el se opreste asupra liturghiei, in spatele careia reflectia teologica dogmatica creste fiind adapostita de orice exaltari gnostice sau excese pietiste. Nucleul mistagogic al cultului crestin suspenda conflictul surd dintre ideologii, in captivitatea carora teologia a cazut nu o singura data. El confirma adevarul crestinismului primar care vedea in liturghie „locul si modalitatea proprii Duhului” – sau, cu alte cuvinte, spatiul de actualizare a harismelor tuturor celor botezati sub semnul Crucii. Cand este protejata de acoperamantul liturgic al Duhului, cugetarea teologica isi pastreaza puritatea. In locul martorului acuzarii intr-o instanta de judecata umana, liturghisitorul asuma asceza ascultarii lui Dumnezeu in ecoul suspinelor creatiei (Rom. 8, 22). Sfanta Liturghie – ca topologie a paradisului – nu face decat sa trezeasca si sa hraneasca nostalgia originilor – subliniaza acelasi Mihail Neamtu. In centru universului revelat, descoperit de axa liturgica a gandirii teologice, destinul intregii lumi pare sa atarne de soarta fiecarui suflet mantuit si restaurat dupa chipul vesnic al Cuvantului.
Nu intamplator, Andre Scrima realizeaza in Patima si Invierea lui Hristos „prima liturghie” din istoria Bisericii. Din acest punct de vedere, fiecare Sfanta Liturghie recapituleaza si recupera structura sacramental - duhovniceasca a evenimentului pascal: rastignirea ascetica, coborarea prin rugaciune in iadul nestiintei si invierea prin comuniunea euharistica. Trecerea de la moarte la viata este o experienta personala, comunitara si cosmica. Sfanta Liturghie nu poate fi decat un eveniment inclusiv, care depaseste notiunea si, de fapt, starea de de cutuma sau rit. Explicata din punct de vedere antropologic, liturghia este modul de vietuire si locuire al omului deschis epifaniei sau teofaniei celulilalt... Trebuie luat aminte faptul ca Sfintele Taine sunt salasul divinei intimitati adica sunt desavarsite prin darul prezentei euharistice, care nu face altceva decat sa anticipeze parousia Domnului. Teologic inteleasa, Sfanta Liturghie este spatiul de manifestare al preotiei lui Hristos, Cel care – in Duhul Sfant – a daruit slujitorilor Sai darul cunoasterii Dumnezeului celui adevarat: Tatal. Sintaxa trinitara a acestui itinerar doxologic este sistematic reliefata de comentariile lui Andre Scrima, in aceasta carte. Revelatia are, intr-un dublu sens, o natura dialogica. Convorbirea dintre Creator si creatura descopera pe parcurs marile taine pogorate din sfatul Treimii in istoria mantuirii, liturghia fiind capabila a regrupa punctele de acumulare ale acestui dialog trinitar. Ca inima a trupului eclezial, liturghia este si spatiul privilegiat al intrepatrunderilor. Sinergia sacramentala evita, totusi, atat dominatia exclusiva a divinului cat si retragerea completa a umanului.
Cartea aceasta reflecta faptul ca, alaturi de Alexander Schmeman sau Dumitru Staniloae, Andre Scrima s-a dedicat unei apologetici liturgice, concentrata pe recuperarea coerentei narative a cultului ortodox. Miza acestei sarcini a fost dubla. Se impunea, mai intai, reinnoirea contactului cu sursele patristice pentru o sanatoasa si autentica altoire a reflectiei dogmatice pe scheletul slujbelor Bisericii. Astfel, studiul doctrinei a putut fi apropiat, daca nu chiar incorporat domeniului liturgic. In cultul divin, doctrina iese de sub riscul idolatriei. Mai apoi, era necesara validarea teologica si articularea filozofica a adevarului celebrat liturgic de catre comunitatea vie a Bisericii, in contextul disolutiei marilor naratiuni sau cosmologii specifice lumii postmoderne. Alaturi de cercetarea istorica, teologia liturgica contemporana are meritul de a fi revelat sensurile ascunse in complexiatea profunda si uneori deconcertanta a cultului ortodox. Inspirat de Sfantul Dionisie Pseudo - Areopagitul si Sfantul Maxim Marturisitorul, Parintele Dumitru Staniloae a evocat, in comentariile sale, constitutia ascetica a darului euharistic si ratiunile liturghiei cosmice – unificate in Cuvantul necreat al lui Dumnezeu. Atent fiind la radacinile sale protocrestine, Parintele Alexander Schmeman a subliniat dimensiunea eshatologica a liturghiei, al carei act central este nu predica si nici rememorarea unui trecut sacru, ci comuniunea euharistica in prezentul Celui care „iarasi va sa vina”.
Contributia Parintelui Scrima apartine, mai cu seama, fenomenologiei temporalitatii liturgice din ciclul pascal al Bisericii. In comparatie cu Ieromonahul Macarios Simonospetrinul cu ale sale cercetari istorico-teologice, exegeza lui Andre Scrima ramane un manifest avangardist intre studiile fenomenologice contemporane.
In viata, gandirea si, mai cu seama, vietuirea crestina liturghia este chintesenta totalizatoare a temporalitatii: trecutul sacru este absorbit sapiential, prezentul se traieste apocaliptic, iar viitorul este anticipat profetic. In acest sens Sfanta Liturghie este „operatorul transcedental al unei sinteze eshatologice” – sustine Mihail Neamtu. In taramul liturghiei, excesul uitarii, exaltarea imediatului si precipitarea sfarsitului sunt tentatii corectate de practicile narative si sacramentale care constituie, de la inceputurile Bisericii, traditia. Astfel, unificarea liturgica a celor trei etape ale temporalitatii – trecut, prezent si viitor – se produce in mod exceptional prin prasnuirea „zilei Domnului” asa cum este denumita duminica in cartea Apocalipsei (1, 10). Referitor la acest aspect, comentariile lui Andre Scrima sunt exceptionale, ca de altfel toate analizele si reflectiile cuprinse de catre aceasta carte in „Omul renascut din Duh in viata liturgica”; „Teologia oficiului liturgic bizantin”; „Epifania in traditia liturgica bizantina”; Liturgica bizantina a Cincizecimii” – acestea alcatuind cele patru mari capitole ale lucrarii cat si in anexa acesteia intitulata „Functia limbajului liturgic”. Ca atare, duminica apare ca o icoana a revelatiei pascale, prin „absenta toatala a pamantului ca loc al productivitatii”, celebrarea odihnei sabatice si a libertatii fata de determinarile naturii cazute. „Inima a timpului” si inceput al noii creatii, duminica este locul „transubstantierii” ritmurilor cosmice (zile, saptamani, luni, anotimpuri, ani) intr-un singur ragaz eshatologic, recapituland, astfel, toate instantele de adevar ale istoriei umanitatii, ea fiind numita si „ziua a opta” – caci Invierea lui Hristos este „Praznic al praznicelor”.
In incheiere, vreau sa subliniez ca lucrarea de fata reprezinta meritul de necontestat al parintelui Andre Scrima faptul de-a ne fi demonstrat importanta, rolul, locul si valoarea experientei liturgice pentru cunoasterea Ortodoxiei, a Bisericii. Volumul de fata ne reaminteste si ne reliefeaza convingerea ca fara comuniune si participare, crestinismul este o simpla ideologie, lipsita de „Duh si de adevar”. Asadar, Biserica Liturgica nu reprezinta un muzeu de antichitati, de piese istorice si artistice de valoare ci constituie muntele schimbarii noastre la fata. Cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc care „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta in domeniul teologiei liturgice, sacramentale sau ecleziale care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor care cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!...
Drd. Stelian Gombos
Stelian Gombos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.