Recenzie - Vasile Coman - Episcopul Oradiei Rugaciunile pentru autoritatile Statului in Cultul Crestin

Recenzie - Vasile Coman - Episcopul Oradiei Rugaciunile pentru autoritatile Statului in Cultul Crestin Mareste imaginea.

Recenzie - Vasile Coman - Episcopul Oradiei "Rugaciunile pentru autoritatile Statului in Cultul Crestin", Editie ingrijita de Pr. Dr. Cristian Muntean, Editura „Renasterea”, Cluj Napoca, 2007, 126 pagini


Citind aceasta carte, unica in felul ei, in materie, in ultima vreme, la noi in tara, m-am gandit mult timp la autorul acestei lucrari, pe care as dori sa-l evoc putin in cele ce urmeaza, fiindca anul acesta, in luna Iulie, in ziua a zecea, vom praznui implinirea a saptesprezece ani de la nasterea in viata cea vesnica a Imparatiei Cerurilor a unui mare cunoscator si marturisitor al istoriei bimilenare romanesti, totodata si apologet al dreptei credinte crestine – Episcopul Vasile Coman al Oradiei, dupa ce si-a purtat cu toata demnitatea si increderea in Dumnezeu crucea vietii si a suferintei, vreme de mai multi ani!… De aceea, pentru noi, din anul 1992, aceasta zi va comemora totdeauna, acest eveniment inchinat blandului logofat spiritual al Oradiei sfarsitului de secol XX – care a pastorit aceste meleaguri „de la brazda de NV a tarii” intre anii 1971 – 1992!.



Drept urmare, in iuresul zilei si in vartejul timpului mi-am adus aminte, pentru cateva momente de Preasfintitul Parintele nostru Episcop Vasile, a carui plecare o regretam foarte mult si astazi!. De ce acest lucru, pentru ca ii regretam calitatile sale, personalitatea sa remarcabila, abilitatile sale foarte competente in disciplina teologica si in cea pastoral – misionara, pe care ni le-a cultivat si noua in orice prilej cu atata daruire si abnegatie!. El este si va ramane in continuare, in constiinta discipolilor, profilul teologolui si a omului de cultura cu deschidere spre universal, spre consistenta si acrivie stiintifica, transmisa noua cu foarte multa acuitate si exactitate!. Cu vaste si avizate cunostinte in cele mai diverse discipline culturale, istorice si teologice, Parintele Episcop Vasile inspira tuturor foarte multa seriozitate, sinceritate, mult discernamant si foarte multa blandete, noblete si cumintenie sufleteasca!. Tocmai din aceasta cauza era foarte apreciat, foarte admirat si probabil, si invidiat!. El, Arhipastorul, a fost intotdeauna, consecvent probitatii sale intelectuale, morale si sufletesti!. Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat in foarte multe actiuni si activitati, in diferite comisii bisericesti, teologice si culturale, caci „activitatea dinamica a Preasfintitului Episcop Vasile a depasit atat sfera lucrarii arhipastoresti, cat si spatiul Eparhiei (foarte mare la acea vreme, fiindca era compusa din trei judete: Bihor, Salaj si Satu Mare).

Pornind de la conlucrarea si bunele relatii, in spirit ecumenic, cu celelalte culte pe plan local, Prea Sfintia Sa a purtat cu competenta responsabilitatea reprezentarii Bisericii Ortodoxe Romane in dialogul ecumenic cu Bisericile Lutherane. In acelasi timp el a participat intr-un mod foarte activ in cadrul unor sectii ale Sfantului Sinod la implinirea multor cerinte de seama ale activitatilor bisericesti din intreaga Patriarhie Romana” (Pr. Dorel Octavian Rusu – Cuvant Omagial cu prilejul implinirii a 75 de ani de viata ai P.S. Vasile Coman). A fost mult iubit de tinerii elevi-seminaristi, studenti-teologi, preoti si calugari, ajutandu-i pe foarte multi dintre ei prin recomandarile si sfaturile pe care le-a dat fiecaruia in parte, ori de cate ori a fost solicitat!. Colaborator apropiat si sfetnic luminat al multor personalitati culturale, profesori si ierarhi, indrumator a multor studenti si doctoranzi, pastor duhovnicesc a atator generatii de preoti si calugari, membru a foarte multe organisme de specialitate din tara si de peste hotare, am observat cum, la inmormantarea sa l-au plans si regretat cu totii, fiind constienti de marea pierdere ce li s-a pricinuit!. Mi-aduc aminte ca a fost prima prohodire a unui distins ierarh si slujitor al Bisericii la care am participat, si care m-a impresionat profund datorita atmosferei de reculegere, decentei si sobrietatii in care s-a desfasurat!.

Cu alte cuvinte, pe langa provocarile administrative, ca preot si episcop, parintele Vasile Coman a avut o inclinatie deosebita pentru studiu si scris inca din vremea studentiei, ramanandu-ne si azi, spre lectura, nenumarate recenzii si articole in „Telegraful Roman” sau „Revista Teologica” de la Sibiu. Era normal ca pe acest fond de inceput sa-i apara si cartile: Hristos si tineretul, Carte in slujba pastoririi crestine, Religie si caracter, Cuvinte pentru suflet, Exorcistii in dreptul bisericii, Cuvantari liturgice, Slujind lui Dumnezeu slujim oamenilor, carti ce se bucura de aprecieri si astazi. Potrivit afirmatiilor ingrijitorului acestei editii (sau reeditari) a cartii, nimeni altul decat Parintele Cristian Muntean – nepotul Parintelui Episcop Vasile Coman – el „era preocupat de misiunea preotului, de rolul sau in societatea rurala si urbana, de seriozitatea lui in transmiterea mesajului dumnezeiesc, de frumusetea familiei sale, el insusi devenit ierarh din clerul de mir. Drept aceea, in incercarea de recuperare a operei Episcopului Vasile Coman al Oradiei (1971 – 1992), am gasit o lucrare ce nu a vazut lumina tiparului intr-un text integral, fiind publicata, ca studii separate, in revista timisoreana de teologie: „Mitropolia Banatului”. In sine, lucrarea este de fapt teza de doctorat in teologie pe care Parintele Vasile Coman a sustinut-o in anul 1947, la catedra de liturgica a distinsului Profesor Petre Vintilescu, intitulata „Rugaciunile pentru autoritatile statului in cultul crestin”. Pentru multi dintre cei care nu au apucat sa citeasca volumul din studiile Parintelui Vasile Coman, consacrate acestui subiect, lucrarea ar parea ca fiind scrisa „la comanda”, pentru aservirea unui regim totalitar, uitand ca la acea data, 1947, abia se intrezarea „molima rosie” din destinul neamului romanesc.

Citind lucrarea insa, incepi sa-ti lamuresti, cu argumente, posibilele idei preconcepute si importanta acestor rugaciuni in intreaga istorie a bisericii crestine. Autorul porneste acest demers de la alte lucrari consacrate acestui subiect incepand cu cea a italianului Alexander Aurelius Pellicia: De Christianae ecclesiae prece pro princibus, din anul 1778, sau tratatul lui Binterism, din anul 1827, care se opreste asupra acestor rugaciuni in missa romano-catolica si, intr-un chip special, asupra autoritatilor pagane. Autorul consulta si alte lucrari din literatura teologica ortodoxa: ale lui Constantin Porfirogenetul, Codin C. Curopalatul, S. Dobolschi sau Petre Vintilescu, mentionand ca ele cuprind informatii pretioase despre ceremoniile de la curtea imparatilor bizantini, unde rugaciunile pentru capeteniile imperiului erau cuprinse in cartile de cult.

Lucrarea de fata este structurata in patru capitole mari, dupa cum urmeaza:
Temeiuri biblice si marturia primelor trei veacuri
Rugaciunea pentru autoritati in cultul Bisericii Ortodoxe
Rugaciunea pentru autoritati in Missa romano-catolica
Rugaciunea pentru autoritati in cultul protestant

In primul capitol, autorul ne introduce in atmosfera temei, plecand de la intrebarea: mai este Statul si autoritatea de la Dumnezeu sau nu? In ce raport sta imparatia lui Dumnezeu cu imparatiile lumii? Mantuitorul Iisus Hristos are un raspuns magistral la aceasta intrebare: „Dati-i Cezarului pe cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu” (Marc. 12, 17). Mai departe, autorul explica, conform Dreptului bisericesc al cunoscutului canonist Dr. Nicodim Milas, ca cele doua imparatii, randuite de Dumnezeu, sunt independente una de cealalta si se deosebesc cu privire la mijloacele si scopul lor. Dar, in acelasi timp, ele isi pot ajunge fiecare scopul cu cat lucreaza intr-o legatura mai stransa una cu alta. Normativ si clasic in fixarea valorii pozitive a autoritatilor in stat si a datoriilor fata de ele ramane capitolul 13, vers. 1-7 din Epistola catre Romani a Sf. Ap. Pavel: „Tot sa se supuna inaltelor stapaniri; ca nu este stapanire de cat de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt randuite. Ca atare, cel ce se impotriveste stapanirii, randuielii lui Dumnezeu i se impotriveste. Iar cei ce se impotrivesc isi vor atrage osanda. Ca dregatorii nu pentru fapta buna sunt frica, ci pentru cea rea. Vrei doar sa nu-ti fie frica de stapanire? Fa binele si vei avea lauda de la ea caci ea tie iti este slujitoare a lui Dumnezeu spre bine. Dar daca tu faci rau, teme-te, caci nu in zadar poarta sabia pentru ca ea este slujitoare a lui Dumnezeu, razbunare a maniei Lui asupra celui ce savarseste raul. Pentru aceasta este nevoie sa va supuneti, nu doar din pricina maniei, ci si in virtutea constiintei. Ca de aceea si platiti dari; caci dregatorii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, ca intru aceasta sa staruiasca. Dati-le tuturor celor datorate: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinstea”. Conceptia crestina este diferita de cea pagana, in ce priveste autoritatea statului. In crestinism autoritatile nu mai sunt dumnezei si nici nu au functii divine. Ei sunt randuiti de Dumnezeu, in ordinea juridica si sociala a lumii, asa dupa cum prin legi naturale conduce lumea fizica. Biserica sustine ca prin stat si autoritatile lui se manifesta o actiune a providentei pentru realizarea imparatiei lui Dumnezeu, care nu poate fi marginita doar la pamantesc ci se regaseste, ceresc, in imparatia harului.

Lucrarea de fata nu intra in analiza juridica si istorica a drepturilor, pe care le-au avut ori le are capetenia statului in Biserica, ci fixeaza, ca punct de plecare, conceptia si atitudinea crestinismului primar fata de principiul autoritatii statului, aratand prin ce se deosebeste fata de conceptiile religiilor antice si cum devine rugaciunea pentru autoritati, expresie a raportului dintre Biserica si Stat. Parintele Vasile Coman trece, in acest capitol, prin intreaga istorie primara a Bisericii, aducand marturii atat din Vechiul si Noul Testament cat si din scriitorii bisericesti ai primelor trei veacuri: de la Policarp al Smirnei, Clement Romanul ori Iustin Martirul si Filozoful pana la Tertulian, Ciprian, Origen sau Dionisie al Alexandriei. Permanenta rugaciunilor pentru autoritati inseamna recunoasterea statului din partea crestinilor ca o realitate voita de Dumnezeu, cu o autoritate de sine statatoare, deoarece autoritatea reprezinta un element esential pentru Biserica. Urmarind desfasurarea acestor rugaciuni in decursul timpului, putem costata cum crestinismul nu s-a pronuntat pentru o forma sau alta a autoritatii temporale. Acestea s-au schimbat dupa imprejurari istorice. Biserica s-a simtit responsabila, in virtutea invataturii sale, sa se roage pentru autoritatile statului, indiferent de culoarea politica a partidului aflat la putere. Pe ea nu a interesat-o in rugaciuni nici forma de alegere, nici cea de conducere politica, ci s-a rugat ca reprezentantul autoritatii sa fie spre binele oamenilor. Ea s-a rugat pentru autoritati chiar si atunci cand acestea nu erau crestine sau erau asupritoare. Pentru secolele IV – V, cele mai pretioase documente poarta numele generic de „Randuieli liturgice” si stau la originea liturghiilor, ca izvoare directe intr-o perioada de cristalizare a cultului.

Alaturi de alte scrieri, precum cele ale Sf. Chiril al Ierusalimului, Ioan Gura de Aur, Eusebiu de Cezareea, Ambrozie al Mediolanului ori Fericitul Augustin, putem conchide ca, pentru aceasta perioada, rugaciunile pentru autoritatile statului sunt un bun comun al cultului crestin, atat in apus cat si in rasarit. Ele nu au constituit prilej de dispute in primele veacuri, decat din partea unor curente esoterice, ce considerau lumea opera duhului celui rau si propovaduiau fuga de lume si de randuielile ei.

In vremurile noastre tulburi, aceasta disputa si-a intetit discursul in ciuda lipsei de consistenta. Foarte multi intelectuali acuza Biserica Ortodoxa de un anumit „pact cu diavolul”, aducand drept argument rugaciunea pentru autoritati. Lecturand aceasta carte, ne putem edifica asupra rolului acestor rugaciuni, a formelor de manifestare in cadrul cultului si, poate mai mult decat atat, a importantei pe care Biserica a gasit de cuviinta sa o acorde acestor rugaciuni, dincolo de speculatiile ce se fac astazi pe seama lor. Ca sa intelegem firescul lor, ar trebui sa vedem ca aceste rugaciuni pentru autoritati nu sunt impuse, in chip sau mod expres, de nici un canon al sinoadelor ecumenice. Ele existau in cult de mult timp si intr-o forma atat de generalizata, incat nu se simtea nevoia sa fie recomandate sau impuse printr-un canon special. Pentru crestinism, capetenia statului este un „slujitor al lui Dumnezeu” in iconomia providentei, adica in lucrarea de sustinere a planului natural de existenta al oamenilor. In lucrarea sfintitoare pe care Biserica o indeplineste prin slujitorii ei sfintiti si alesi dupa randuielile canonice, autoritatea lumeasca a capeteniei statului, nu a indeplinit alt rol decat pe cel de sustinator al mediului si conditiilor externe, in cadrul carora se desfasoara lucrarea mantuirii prin har.

Urmatoarele trei capitole ale lucrarii Parintelui Vasile Coman se opresc asupra rugaciunilor pentru autoritatile statului, vazute interdisciplinar in cele trei culte: ortodox, romano-catolic si protestant. Din privirea tabloului sinoptic al celor mai vechi rugaciuni pentru autoritatile statului, prezentate in aceasta lucrare, putem vedea si intelege, mai responsabil, unitatea impresionanta a ideilor din cuprinsul lor, chiar si asemanarea unora dintre ele, in forma de expunere. Ele pot fi considerate inca o punte de legatura intre Bisericile crestine, care doresc si cauta unitatea lor initiala. Existenta lor, de la inceputul crestinismului, arata ca imparatia intemeiata de Iisus Hristos pe pamant, nu are menirea de a desfiinta imparatiile lumii, ci rolul de a sfinti cadrul lor natural de existenta, de a le transfigura prin puterea harului, facandu-le sa traiasca intr-o lumina noua. Pentru aceasta lucrare, Biserica nu intrebuinteaza nici forta, nici constrangerea, ci rugaciunea. Rugaciunile pentru autoritati, departe de a avea izvorul intr-un motiv de oportunitate practica, se integreaza perfect in conceptia Bisericii crestine din primele veacuri, despre raportul dintre Dumnezeu si lume si despre misiunea Bisericii de rugatoare (ecclesia orans) pentru binele si desavarsirea lumii si a oamenilor. Aceste rugaciuni ne mai arata ca Biserica nu s-a pronuntat pentru o forma sau alta a autoritatii, schimbata dupa necesitati istorice. Ea s-a rugat totdeauna pentru capeteniile statelor, indiferent de titlul pe care il purtau ele: imparat, rege, print ori presedinte al republicii. Ea s-a rugat chiar si atunci cand aceste autoritati au fost tiranice si n-a facut-o dintr-o aservire fata de regim ci, prin rugaciune, a exercitat o neintrerupta actiune de indreptare a modului tiranic de conducere.

Chiar daca este scrisa la mijlocul secolului trecut, lucrarea Parintelui Vasile Coman aduce, in context contemporan, un raspuns neasteptat de viu pentru toti cei preocupati si framantati de aceasta „colaborare liturgica” a Bisericii cu regimul „de trista amintire”, stabilind criteriile de evaluare ale acestei colaborari si limitele de extensie, amestec ori implicare. Perioada comunista, chiar daca nu a facut obiectul studiului din lucrare (este usor de inteles de ce), nu aduce modificari structurale la tema expusa, ci ramane in limitele rugaciunilor consacrate acestei stari. Ele sunt departe de aberatiile unor intelectuali, din pacate cat se poate de ignoranti in domeniul religios, care dau verdicte in probleme ce ii depasesc si fata de care nu au intreprins vreo cercetare. Asadar, dupa mai bine de o jumatate de veac, Episcopul Vasile Coman ii invita la o lectura pe o tema, care inca isi mai cauta punctele de sprijin, pe toti cei care vor sa-si edifice cu adevarat acest subiect.

Parintele Episcop Vasile, la pagina 59 a volumului de fata, in capitolul intitulat foarte sugestiv: „Insemnatatea teologica, morala si sociala a rugaciunilor pentru autoritati”, sustine ca prin aceste rugaciuni Biserica continua nu doar abordarea lui Dumnezeu, care poarta de grija de oameni prin alesii sai, ci si mesajul iubirii de oameni, ca raspuns al iubirii lui Dumnezeu fata de lume. Ele sunt expresia iubirii de oameni, pe care Biserica o propovaduieste neincetat in toate timpurile. Prin aceasta ele au si o netagaduita valoare morala. In crestinism iubirea nu este o teorie, ci un principiu de viata, care apropie oamenii, ii infrateste ti ii indeamna sa traiasca in pace si buna intelegere. Cu alte cuvinte, rugaciunile pentru autoritati fac parte din rugaciunea de mijlocire a Bisericii, creeaza astfel de punti de legatura intre conducatori si condusi, contribuind la realizarea unui ideal comun. Ele inspira conducatorilor si celor condusi, dragoste si respect, stabilind intre ei raporturi de armonie. Prin ele, cultul creeaza si sustine un stil superior de viata sociala. Mai trebuie sa amintim ca, prin rugaciunile pentru autoritati, se permanentizeaza una din valorile esentiale unei societati, si anume autoritate. Autoritatea si dispozitiile date de ea primesc, in lumina rugaciunilor amintite, un indoit aspect. Ele sunt e expresie a vointei omenesti, dar si o expresie a vointei lui Dumnezeu. Valoarea lor ar fi precara daca ar fi numai in legatura cu vointa omului care o da. Cand ele sunt o expresie a vointei divine, valoarea lor devine mult mai mare si mai obligatorie. De aceea, in viata sociala si comunitara ea reprezinta o puternica forta de coeziune si solidaritate. Deci, rugaciunea pentru capeteniile si autoritatile Statului influenteaza asupra constiintei sociale in doua directii: Pe de o parte ea contribuie la mentinerea si respectul autoritatii, iar pe de alta parte opereaza asupra autoritatilor pamantene o actiune de indreptare, apropiere si raspundere fata de cei multi. Ele fixeaza indirect limitele, raspunderea si idealul dupa care capetenia Statului are sa-si indeplineasca misiunea. In acest fel, Biserica slujeste lumii si contribuie la sustinerea unei vieti organizate pentru binele societatii” – aceste invataturi alcatuind si rezumand, ca un fir rosu, toata conceptia si pledoaria acestei carti.

In concluzie vom sustine, odata cu autorul acestei lucrari – la pagina 126 - ca „Rugaciunile pentru autoritati, presupun, inainte de toate, recunoasterea acelor autoritati, cu rost deosebit de pozitiv in societate. Altarul si tronul sunt simboluri a doua ordini si puteri deosebite: unul reprezinta ordinea supranaturala si puterea divina, celalalt ordinea naturala si puterea omeneasca. Dar rugaciunile pentru autoritatile temporare au militat totdeauna pentru apropierea celor doua simboluri. Ele presupun existenta societatii organizate, adica a statului, ca realitate voita de Dumnezeu in planul de guvernare a lumii. Statul este deci o imparatie ce nu poate fi supusa altei imparatii vazute. In rugaciunile pentru autoritati se face adeseori mentiune despre libertatea si independenta autoritatii fata de asupririle dusmanilor. Biserica inca este o imparatie, cu legi si asezaminte date de Dumnezeu si cu menire speciala in viata oamenilor. Dar intre cele doua imparatii independente exista puncte de intalnire si, totodata, posibilitate de colaborare rodnica. Sufletul acestei colaborari l-a intretinut mereu cultul, prin aceste rugaciuni pentru autoritati. Cultul a realizat unitatea in dualitate, in relatia dintre Stat si Biserica, indicandu-ne sistemul colaborarii dintre cele doua puteri, ca pe cea mai fericita solutie a unei probleme indelung dezbatute. Ca o ultima concluzie deci, rugaciunile pentru autoritati constituie in acest fel, in raportul dintre cele doua imparatii, o „simfonie”, in cuprinsul careia se intalnesc fara a se desfiinta.

Autoritatea Bisericii in viata cetatii nu trebuie perceputa in sens absolut ci nuantat in directia autoritatii initiale asupra membrilor ei care constituiau in acelasi timp si societatea. In contemporaneitate insa, consecutiv modificarilor aparute in constiinta maselor odata cu revolutia franceza, cu dezvoltarea filozofiei pozitiviste, cu dezvoltarea stiintei, se constata un hiatus intre Biserica si societate. Marele vis al Bizantului a fost acela de a crea o societate crestina universala, administrata de Imparat si calauzita spiritual de Biserica, ceea ce insemna o imbinare intre universalismul roman si cel crestin intr-un program socio-politic unic( ). Aceasta idee pleca de la premisa ca omul este o fiinta teocentrica in toate laturile vietii sale deci si societatea era firesc sa fie teocentrica, teonoma si daca omul este responsabil pentru intreaga creatie, societatea ca extensie umana poarta aceasta responsabilitate. Momentul convertirii lui Constantin cel Mare a coincis cu debutul entuziast al acceptarii de catre Biserica a protectiei Imperiale si de-a lungul timpului nu s-a incercat o reflectie serioasa asupra acestei probleme a "simbiozei" dintre stat si Biserica, reflectie care sa aduca necesarele corectii in ceea ce priveste rolul statului si al societatii laice in viata umanitatii cazute. Credinta ca un stat intreg ar putea − prin aceasta simbioza − deveni crestin s-a dovedit a fi fara suport si s-a constituit in final in marea tragedie a Bizantului( ). S-a dovedit ca "simfonia" gandita de Imparatul Justinian a fost o utopie, Bizantul nereusind sa devina un imperiu crestin universal asa cum s-a dorit de aceea, daca in planul ideatic cel putin, Biserica si societatea se puteau identifica, in plan real ele au fost si au ramas realitati separate intre care s-au dezvoltat de-a lungul timpului o seama de raporturi. Atat societatea civila cat si Biserica, luata ca institutie, au evoluat de-a lungul timpului si intre ele s-au dezvoltat o seama de relatii, de la cele mai bune ¬in epoca medievala, la cele mai neproductive − in epoca socialista de aceea se cuvine sa facem o seama de precizari in ceea ce priveste natura raporturilor Bisericii Ortodoxe cu societatea contemporana.

Relatia Bisericii cu statul a fost statornicita de insusi Mantuitorul inca din timpul activitatii Sale pamantesti prin indreptatirea dajdiei datorata Cezarului (Mt. 22,17). Raspunsul dat de Hristos fariseilor la intrebarea: "Se cuvine sa dam dajdie Cezarului?" subliniaza doua lucruri: recunoasterea autoritatii de stat, in cazul dat statul imperial si realitatea ne-opozitiei dintre indatoririle religioase si cele civice( ). Potrivit Sfintei Scripturi, Dumnezeu este unicul izvor al autoritatii (In. 19,11; Rom. 13,1) iar Iisus Hristos detine toata puterea in cer si pe pamant (Mt. 28,18) dar in acelasi timp, daca Iisus Hristos a facut cunoscuta autoritatea spirituala deplina a lui Dumnezeu asupra intregii vieti umane, El a randuit si supunerea fata de autoritatea politica indemnandu-i pe apostoli si prin ei pe toti crestinii sa se supuna autoritatii pamantesti caci este data de Dumnezeu in vreme ce Hristos nu detine putere politica( ). Mai mult decat atat, Apostolul Pavel da comandamente precise in ceea ce priveste acceptarea deplina a autoritatii statale spunand: "dati deci tuturor cele ce sunteti datori; celui cu darea, dare, celui cu cinstea, cinste si celui cu teama, teama." (Rom. 13,7) caci "cel ce se impotriveste stapanirii, se impotriveste randuielii lui Dumnezeu" (Rom. 13,2). Aceste comandamente invedereaza faptul ca Biserica si societatea civila, din care face parte si statul, sunt doua realitati distincte, prima ocupandu-se in mod direct de mantuirea credinciosilor in vreme ce statul se ocupa de problemele legate de viata de zi cu zi a oamenilor, finalitatea celui din urma reducandu-se la veacul acesta( ).

Peste toate acestea insa, relatia Bisericii cu societatea in general si cu statul in special trebuie sa tina seama de conditiile specifice sociale si istorice in care isi desfasoara activitatea. Autonomia Bisericii fata de stat daca inseamna ne-imixtiunea Bisericii in problemele pur politice si ne-interventia statului in problemele interne ale Bisericii nu trebuie, in acelasi timp, sa insemne si totala indiferenta a Bisericii fata de problemele societatii contemporane. Biserica are datoria sa lucreze pentru mantuirea credinciosilor si trebuie sa intervina ori de cate ori aceasta este pusa in pericol de actiunile puterii seculare iar interventia Bisericii nu trebuie sa se reduca la denuntarea actiunilor distructive ale societatii contemporane ci sa se extinda in mod pozitiv in directia determinarii credinciosilor sa lupte activ pentru eradicarea fenomenelor care atenteaza la integritatea chipului lui Dumnezeu rezident in ei.

In incheiere, revenind la evocarea mea de la inceputul acestui material, vin sa intreb, ce ar zice si cum ar analiza Preasfintitul Parinte Episcop Vasile mersul, evolutia Bisericii si a societatii de astazi, cand iata, se confrunta cu o multime de probleme si de crize, tot mai acute, pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul si in interiorul acestora!. Luciditatea, spiritul sau de echipa, respectul fata de colaboratori si dreapta lui socoteala ar fi fost de mare folos acum dar, am convingerea ca felul sau de a fi si, mai ales, de a vedea lucrurile a fost mostenit de catre multi dintre ucenicii si colaboratorii sai, avandu-l astfel, intre noi si mai cu seama intru noi, pentru care fapt ma rog ca Dumnezeu sa-i rasplateasca toata osteneala si daruirea de care a fost in stare, fiind convins ca nu va fi repede uitat, desi de multe ori suferim de aceasta maladie – a nerecunostintei, fiindca efortul si aportul sau au fost foarte consistente, facandu-se adeseori referire la el asa incat, dupa cum am amintit si mai sus, Ierarhul Vasile Coman al Bisericii noastre stramosesti si al poporului nostru romanesc este ca un far care inca mai lumineaza si va lumina foarte mult timp (si) de acum incolo desi probabil, sunt si dintr-aceia care ar dori sa se stinga!.

Prin urmare, nadajduiesc ca vom sti, pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine desi in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!. Si totusi, sunt convins de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!.

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1351

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE