Religiile monoteiste. Ce le uneste si ce le desparte

Religiile monoteiste. Ce le uneste si ce le desparte Mareste imaginea.

In primul rand, trebuie subliniat faptul ca avem de-a face cu trei mari religii monoteiste ale lumii: crestinismul, iudaismul si islamismul.

Crestinismul
Crestinismul este o religie a iubirii, caci Dumnezeu este iubire. Este o religie revelata, pentru ca Dumnezeu s-a facut el insusi cunoscut oamenilor si le-a dezvaluit Planul Sau privind mantuirea oamenilor. Crestinii recunosc trei taine fundamentale: Treimea, Intruparea si Invierea.

Este religia veritabila, adevarata pentru ca intemeietorul ei este insusi Dumnezeu, prin persoana Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.

In aceasta constau taria si veridicitatea acestei religii, oglinda crestinilor fiind Noul Testament.

Dumnezeu a pus crestinismul peste toate celelalte religii, asa cum a pus Omul - chipul si asemanarea Sa - peste intreaga sa creatie, peste toate vietatile pamantului. Crestinismul este barca de salvare a omenirii. Este un mod de viata si de traire autentica - unica si singura cale spre Dumnezeu. Crestinismul da singura definitie completa a omului si a lumii, a vietii si a lui Dumnezeu.

Iudaismul
Iudaismul este o religie a Legii, unde predomina legea si actiunea.“Evreu”, in ebraica yehudi, insemna initial “cel ce se trage din tribul lui Iuda”. Dupa divizarea regatului lui Solomon in doua regate, Israel la nord, Iuda la sud (722 i.Hr.), cuvantul “evreu” desemna locuitorul regatului Iuda. Oglinda iudaismului este Thora. Un pagan il intreaba pe fariseul Hillel (sec.I i.Hr.) la ce se rezuma Thora, iar el i-a raspuns: ”Altuia nu face ce tie nu-ti place. Asta e toata Tora, acum du-te si studiaza”.

Conform traditiei evreiesti, Moise insusi a primit intreaga Thora pe muntele Sinai, “Thora” insemnand grup de legi, oracol profetic, mesaj al unui profet. Pe langa Thora mai exista o colectie de traditii cu invataturi privind mistica religioasa, numita Kabbala. Acest curent de interpretare mistica a Vechiului Testament are la baza ermetismul, o doctrina filosofica inchisa, a carei intelegere presupune initiere. Intemeietorul acestei religii este Moise. Traditia iudaica privind interpretarea ezoterica a Vechiului Testament este inclusa in Kabbala.

Islamismul
Islamismul este o religie cu prioritate a actiunii. Intemeietorul acestei religii este Mohammed, iar oglinda islamului este Coranul. Allah nu este Dumnezeul musulmanilor. Cuvantul Allah provine din limba araba si nu din religia musulmana. Allah este numele dat lui Dumnezeu de catre arabi, cu mult inainte de aparitia islamului.

Cuvantul islam isi are originea in a patra forma verbala a radacinii slm-aslama = a se supune, ce are intelesul de”supunere devotata (fata de Allah)”. Unul care se supune cu totul voiei lui Allah este un moslem. La randul sau, cuvantul Coran (Qur’an ) isi are radacina in qara’a = a citi, a recita, reprezentand pentru adeptii religiei islamice cuvantul lui Allah. Coran mai poate insemna una sau mai multe pericope ale unei singure carti sau intreaga colectie de revelatii ale lui Mohammed, intemeietorul islamismului.

O singura revelatie de sine statatoare Mohammed o numea sura, cuvant la care si-au dat moslemii multa silinta zadarnica spre a-l talcui, nu este altceva decat evreiescul sura, care poate insemna un sir de pietre intr-un zid, un rand intr-o carte sau o epistola. Fiecare sura cuprinde mai multe semne. In acelasi timp, Coranul indeplineste functia de logos, de Verb vesnic al lui Dumnezeu atotputernic si creator. Termenul islam - supunere devotata (fata de Allah) - mai circula si cu intelesul de lume musulmana, lume care impartaseste credinta islamica, precum si de civilizatie islamica.

Deosebiri
Spre deosebire de Biblia crestina, Coranul este o invatatura morala, un codice religios si, in acelasi timp, si un cod juridic, prin care se reglementeaza “intreaga viata religioasa, politica, civila si penala, pana la ocupatia zilnica”. Obligatiile rituale esentiale (cei cinci”stalpi” ai credintei) - marturia de credinta, rugaciunea, milostenia, postul si pelerinajul – sunt reglementate strict de legislatia islamica.

Exista diferente categorice intre crestinism si islamism : Hristos a condamnat folosirea violentei pentru promovarea credintei crestine, in timp ce Mohammed a ordonat folosirea sabiei pentru inaintarea cauzei islamului. Iata de ce este greu de spus despre islam ca ar fi o religie a pacii.

Prin contrast, crestinismul este nu numai o religie a pacii, ci mai mult este iubitoare de pace : Iisus Hristos i-a invatat pe urmasii Sai astfel ; “Iubiti pe vrajmasii vostrii, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc. Ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Mt. 5, 44-45).

Coranul mai poate fi considerat si o stransura de versete din Thora, Evanghelie si fabule, asa cum recunoaste de fapt insusi Mohammed. Liderii religiosi radicali considera “jihadul islamic” ca al saselea”stalp” al credintei. Coranul este o carte vasta, plina de poezie si contradictii. In el puteti gasi condamnari ale razboiului si incitari la lupta, minunate expresii de toleranta si imagini aspre impotriva necredinciosilor. Pe langa Coran exista o colectie de traditii cu privire la invataturile lui Mohammed, transmise prin surse demne de incredere, numita Hadith.

Este cu adevarat Coranul o carte contradictorie care cu o mana condamna razboiul, iar cu cealalta il comanda ? Categoric raspunsul este “Nu !”. Aceste contradictii din Coran sunt rezolvate prin recunoasterea invataturilor progresive ale lui Mohammed, care trec de la pace la razboi in timpul vietii si experientei sale. In plus, invatati islamici au concluzionat ca declaratiile contradictorii reflecta “revelatia progresiva”, care a fost croita pentru a se potrivi cu circumstantele lui Mohammed.

Episodul fugii din Mekka (Hegira) a lui Mohammed si adapostirea acestuia timp de trei zile intr-o pestera a muntelui Thaur, aproape de Mekka, in data de 16 iunie 622 are o insemnatate deosebita pentru adeptii islamului, aceasta constituind si data inceperii erei mohammedane (dupa religie, lumea araba s-ar afla in anul 1384).

Exista de altfel si o obligatie de credinta ca fiecare adept sa mearga cel putin o data in peregrinaj la Kaaba, conditie impusa si de Coran. Marturia de credinta (shahadah) consta in afirmatia: “Nu exista alta divinitate decat Allah si Mohammed este trimisul lui Allah”(Coran CXII, 1). Aceasta lege fundamentala a islamului exprima caracterul teologic rigid al acestei religii, atat de controversata in urma evenimentelor din ultimii douazeci de ani. Impusa popoarelor cucerite si trecute cu forta la islamism, doctrina religioasa musulmana – timp de peste douasprezece secole – a creat fatalismul acestora, fara concesii in raport cu existenta.

Un rau foarte mare al Islamului este admiterea poligamiei, usurinta divortului, in general inferioritatea femeii si instituirea sclaviei. Acest mod de gandire, impus prin forta armelor, este specific doctrinei religioase islamice care nu are ca esenta dragostea pentru creator, ci frica si supunerea oarba in fata acestuia, este normal, deoarece religia islamica - rigiditatea sa - se conduce strict dupa textul literar coranic si dupa traditia sacra Sunnah. Ritualurile tin de morala islamica si se bazeaza pe Coran si Traditie.

Schismele religiei islamice au fost reprezentative prin dimensiunile genealogice, teologice si politico-militare. Marea schisma din primul secol al Hegierei i-a impartit pe musulmani in doua grupuri inegale: Sunnitii - masa majoritara, care se ”considera” ortodoxa - si minoritatea siita. Sunnismul este orientarea majoritara in islam, cuprinzand aproximativ 85% din totalul musulmanilor. Islamul siit este intim legat de traditiile persane, fiind concentrat mai ales in Iran. O invatatura noua fata de Iudaism si Crestinism, asadar, este invatatura ca Mohammed este trimisul lui Dumnezeu, pecetea profetilor, care adevereste si incheie toate revelatiile anterioare.

Pentru crestini, binecuvantarea tuturor neamurilor intru semintia lui Avraam este o profetie mesianica. Ea implica faptul ca Avraam a fost ales drept stramosul “Mantuitorului”, a carui venire fusese profetita cu mult timp in urma.

De altfel, Apostolul Pavel da prima interpretare a istoriei lui Avraam pentru crestini. Pe de alta parte, el subliniaza ca Dumnezeu isi tine fagaduinta si intregul popor al lui Israel va fi mantuit. Totodata, atrage atentia ca acum si celelalte popoare crestine sunt “fii lui Avraam” si, prin urmare, fagaduinta lui Avraam, si nu pastrarea Legii, care a venit mai tarziu prin Moise.

Apostolul Pavel sustine ca credinta in Iisus Hristos este conditia pentru a fi alesul lui Dumnezeu. Prin aceasta extensiune a fagaduintei date de Dumnezeu lui Avraam asupra “popoarelor” care cred in Hristos, Apostolul Pavel a depasit legatura stransa intre religie, popor, politica. Poporul ales nu mai este poporul unei anumite etnii, ci noul Israel, poporul nascut in credinta, in Hristos.

Chiar daca crestinismul a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare, el nu este in esenta o religie politica, ci urmareste, asa cum ne-a invatat Mantuitorul, pregatirea fiecaruia pentru a deveni “cetatean” al Imparatiei vesnice. Spre deosebire de aceasta atitudine, pentru evrei si musulmani legatura dintre religie, politica, stat este foarte pregnanta. Evreii sustin ca Avraam a actionat conform vointei lui Dumnezeu, de el a tinut Legea, inainte sa fie data lui Moise. Prin urmare, Avraam este un precursor al Legii lui Moise si fagaduinta lui Avraam se refera doar la poporul lui Israel.

Islamul s-a raspandit din sec.al VII-lea prin cuceriri si stabilirea unui stat bazat pe legea Coranului. In centrul Islamului nu se afla (ca in crestinism) credinta interioara, reflexia asupra invataturii, ci actiunea oamenilor la toate nivelurile religiei, dreptului, economiei si politicii. Si daca invatatura Coranului nu se exprima prin sistem economic, de drept sau religios, atunci ei trebuie sa actioneze. Acestea se definesc prin actiune si nu prin mistica. Aceasta atitudine se regaseste si in descrierea lui Avraam, care nu mai este, ca parintele evreilor, o persoana interiorizata, care isi asuma vointa lui Dumnezeu.

Pentru musulmani, Ibrahim (Avraam) este omul actiunii, el este cel care distruge idolii poporului sau (cum au distrus talibanii statuile budiste din sudul tarii). Iar fiul lui Avraam nu isi asculta in liniste tatal, cand acesta intentioneaza sa-l jertfeasca, ci ca un adevarat musulman, el confirma cu tarie ca doreste sa fie jertfit, daca este voia lui Allah.

In Coran nu Isaac va urma sa fie sacrificat (ca in Thora), ci Ismael, fiul lui Avraam si a roabei sale Agar. Ca fiu al roabei, Ismael, fiul lui Avraam nu joaca un rol important in Vechiul Testament. In schimb, pentru musulmani, Ismael este parintele arabilor, care a intemeiat impreuna cu Avraam, Mekka. Prin urmare, nu fiul nascut dintr-o casatorie legitima este considerat patriarh, ci intaiul nascut al lui Avraam.

Musulmanii au dreptul de a trai in conformitate cu religia lor, cu valorile si invataturile ei. Aceasta este o optiune pe care va fi dificil sa incercam sa le-o luam. Cu toate acestea, ceea ce oferim este o intelegere moderata si echilibrata si va trebui sa ne aplecam mai mult asupra acestei probleme, sa studiem elementele religiei islamice intr-un mod obiectiv si rational, sa ne consolidam ideea pe care o avem despre islamism.

Iata, bunaoara, musulmanii il respecta pe Iisus, pe care il considera unul dintre cei mai importanti mesageri ai lui Dumnezeu. Coranul confirma nasterea sa si o considera pe Fecioara Maria femeia cea mai pura a Creatiei.

Asadar, cele trei religii nu pot fi puse in acord, singurele lucruri ce pot fi facute sunt cunoasterea identitatii fiecaruia si constientizarea ca religie distincta. Crestinismul se defineste prin mistica, prin interiorizare, prin cercetare launtrica. Iudaismul se defineste prin pastrarea cu sfintenie a Legii lui Moise. La ei legatura dintre religie, politica si stat este pregnanta. Musulmanii se definesc prin actiune in numele lui Allah, avandu-l ca mare profet pe Mohammed. Si la ei legatura dintre religie, politica si stat este foarte pregnanta.

O alta deosebire este data de ziua de odihna, care la crestini este duminica, la evrei, sambata (Sabbatul), in timp ce Mohammed a oranduit ca sarbatoare saptamanala pentru mosleni, vinerea (Coran XIII ; 125).

Asemanari
Avraam este considerat parintele crestinilor, evreilor si musulmanilor, un parinte comun celor trei mari religii.

O caracteristica comuna este venerarea proorocului Ilie de catre cele trei religii, cu mentiunea ca profetul Ilie ocupa un loc important in cadrul misticii iudaice si islamice. Ilie este maestrul spiritual invizibil care se adreseaza celor care sunt chemati la o relatie directa cu lumea divina. In traditia iudaica Ilie este si marele facator de bine pentru cei suferinzi, dar si mesagerul mantuirii, de aceea in seara zilei de Pessoh se tine deschisa usa casei pentru ca sa poata intra la ritualul Seder si chiar se pregateste un al cincelea pahar.

Toate cele trei religii monoteiste au modele similare de dezvoltare, care creeaza entitati cu predispozitie spre tensiune si conflict, indiferent de locul ocupat de violenta in sistemul de valori al fiecarei religii. Predispozitia pentru raporturi conflictuale provine din considerentele urmatoare:

• doua dintre ele au fost initiate de ”profeti” ale caror actiuni au dus la formarea unor comunitati politico-religioase, in timp ce crestinismul a fost intemeiat de Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, si are la baza legea iubirii;

• aceste religii dispun de un profund si de nezdruncinat sens al “Istoriei Sacre”, care transcende granitele nationale, definind viziunea si ethosul unui “popor al lui Dumnezeu”;

• fiecare dintre aceste religii s-a format in opozitie cu alte comunitati politico-religioase: Moise si-a condus poporul din Egipt ridicandu-l pe Iahve contra zeilor egipteni si a faraonului; Iisus Hristos a fost rastignit de romani cu sprijinul liderilor religiosi conservatori ai Ierusalimului, titlul sau de “Rege al iudeilor” punandu-l in stare de conflict cu autoritatea Cezarului, laica si religioasa; Mohammed si discipolii sai au folosit toate resursele religioase si politice pentru a-i aduce sub ascultarea lui Allah pe toti”paganii” si structurile lor politice.

Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

21 Noiembrie 2012

Vizualizari: 25510

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE