Andrei PanaitPostat la 2016-07-02 00:37
Pe vremea binecredinciosului împărat grec Leon şi a soţiei sale, Verina, erau în Constantinopol doi bărbaţi cinstiţi din rânduiala senatorilor, anume Galvie şi Candid, fraţi buni după trup. Aceştia sfatuindu-se, au rugat pe împărat să-i lase să plece la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Şi fiind sloboziţi, au plecat la drum şi, ajungând în Palestina, au mers în Galileea, vrând să ajungă în Nazaret, ca să vadă sfânta casă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care - prin buna vestire a Arhanghelului Gavriil şi prin venirea Sfântului Duh -, a zămislit negrăit pe Dumnezeu Cuvântul.
Deci mergând acolo şi închinându-se, s-au odihnit într-un sat mic, ce se întâmplase acolo aproape, căci se însera. Iar după dumnezeiasca purtare de grijă, au găzduit în casa unei femei văduve, evreică, care era bătrână cu anii şi cinstită prin viaţă curată. Şi pregătindu-se cina pentru dânşii, au văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumânări aprinse, ardea tămâie şi ieşea bună mireasmă de aromate, căci acolo era ascuns cinstitul veşmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. încă zăceau lângă cămara aceea şi mulţi bolnavi, iar Galvie şi Candid, văzând aceasta, se minunau de acel lucru străin şi socoteau că acolo se păzeşte ceva din Legea veche.
Deci rugând pe acea femeie cinstită să cineze cu dânşii, au întrebat-o: „Ce este în cămara aceea luminată de atâtea lumânări şi plină de miresme de tămâie, şi pentru ce zac neputincioşii lângă ea?" Iar ea tăinuia la început lucrul cel ascuns de dânsa, dar minunile care se făceau, nu putea să le tăinuiască. Deci a zis către dânşii: „O, cinstiţi bărbaţi, iată, precum vedeţi, aceşti bolnavi care zac aici, toţi aşteaptă tămăduiri de neputinţele lor. Pentru că în acest loc, orbii se luminează, ologii se îndreptează, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muţi se dezleagă spre grăire şi toate bolile cele nevindecate, aici se tămăduiesc lesne".
Iar Galvie şi Candid, auzind aceasta, au început mai cu dinadinsul a o întreba pricina pentru care s-a dăruit acelui loc un dar şi o putere de nişte faceri de minuni ca acestea. Iar ea tăinuind încă adevărul, a zis: „Se povesteşte în neamul nostru evreiesc că unuia din părinţii noştri cei de demult, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu şi într-însul se fac multe minuni". Iar ei, luând aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorinţa inimii spre aflarea adevărului, precum altădată Luca şi Cleopa, cei ce au zis: Oare nu erau inimile noastre arzând întru noi? Deci au zis cu strigare: „O, preafericită femeie, te jurăm cu Dumnezeul cel viu, să ne spui adevărul. Pentru că noi nu pentru altă pricină am suferit atâta cale de la Constantinopol şi până aici, decât numai să vedem toate locurile sfinte care sunt în Palestina, şi aici să dăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim că în casa ta este un loc sfânt şi făcător de minuni, voim să aflăm cu dinadinsul despre dânsul cum s-a sfinţit şi pentru care pricină se lucrează puteri întru dânsul".
Iar femeia, fiind jurată cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adâncul inimii şi, vărsând lacrimi din ochi, a grăit către dânşii: „O, bărbaţi aleşi, această taină dumnezeiască, care acum mă siliţi să v-o spun, nu s-a ştiut de nimeni până astăzi; dar, de vreme ce vă văd oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, am să vă spun această taină ascunsă, nădăjduind ca ceea ce veţi auzi de la mine, veţi păzi şi nu veţi spune la nimeni. Aici la mine este ascuns veşmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul când ea s-a mutat de la cele pământeşti la cele cereşti, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoaşele mele, văduvă, căreia i s-a dat veşmântul acesta, după hotărârea însăşi Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând veşmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieţii sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredinţat în paza unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ, ca nu numai veşmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci şi fecioria ei s-o păzească pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.
Iar fecioara aceea, în tot timpul vieţii sale, păzind de asemenea cu multă cinste veşmântul acesta, când s-a apropiat de sfârşitul vieţii, l-a încredinţat şi ea la altă fecioară curată şi cinstită din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulţi ani, acest sfânt veşmânt a ajuns până la mine, smerita, care am îmbătrânit în viaţă curată fără bărbat. Iar de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aş fi putut să-i încredinţez această taină, vă spun vouă despre dânsa, ca să ştiţi că, pentru acest cinstit veşmânt, care se găseşte în camera mea dinăuntru, se săvârşesc acele minuni aici. Insă vă rog să nu spuneţi taina aceasta nimănui, nici în Ierusalim, nici oriunde vă veţi duce".
Iar Galvie şi Candid, auzind de veşmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaimă şi de negrăită bucurie, şi au făgăduit cu lacrimi că vor păzi taina. Şi au rugat-o pe femeie să nu-i oprească să petreacă toată noaptea, în cămara aceea, în rugăciuni, lângă sfântul veşmânt. Deci intrând înăuntru, au văzut sicriul în care era păzit cu cinste sfântul veşmânt al Maicii Domnului, în jurul căruia ardeau multe lumânări şi era bună mireasmă de aromate. Atunci au început mai cu dinadinsul a face rugăciuni cu lacrimi şi cu multe închinăciuni către Dumnezeu şi către Preasfânta Lui Maică. Şi aveau un singur gând amândoi, cum ar putea dărui acea vistierie de mare preţ cetăţii împărăteşti.
Apoi, sfătuindu-se ei, au măsurat sicriul în lăţime, lungime şi înălţime, şi au însemnat asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminându-se de ziuă, şi-au isprăvit rugăciunile lor şi au ieşit din camera aceea, mulţumind femeii că i-a lăsat să stea toată noaptea înaintea cinstitului veşmânt. Apoi, dând îndestulată milostenie săracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuţi de femeia aceea, căreia i-au făgăduit că, până se vor întoarce în patria lor, iarăşi au să mai vină să se închine înaintea sfântului veşmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Deci ajungând ei la Ierusalim, s-au închinat Făcătoarei de viaţă Cruci şi Mormântului Domnului. Şi cercetând toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dânşii un lucrător de lemn şi i-au poruncit să le facă un sicriu de lemn vechi, după măsura şi asemănarea arătată lui de dânşii. Iar după ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperământ ţesut cu aur şi s-au întors la femeia aceea. Şi ajungând la casa ei, i-au arătat acoperământul cel ţesut cu aur, rugând-o să-i lase să acopere cu el sicriul cinstitului Veşmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi să le dea voie ca să stea toată noaptea la rugăciune lângă sicriu. Şi câştigând ei aceea, au căzut cu feţele la pământ înaintea sicriului şi au udat pământul cu lacrimi, rugându-se Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu ca să nu-i oprească a se atinge de sicriul său cel cu veşmântul, ca să-l ia cu dânşii.
Iar când era la miezul nopţii şi când toţi dormeau, au luat sicriul cu frică şi, scoţându-l din cameră, l-au ascuns în careta lor, iar în locul aceluia au pus celălalt sicriu, care a fost făcut din lemn vechi în Ierusalim şi, învelindu-l cu acoperământul ţesut cu aur, au stat până la ziuă, rugându-se. Iar după ce s-a luminat de ziuă, au mulţumit acelei cinstite femei şi, închinându-i-se ei, au dat multă milostenie săracilor, apoi au plecat cu negrăită bucurie.
Şi ajungând la Constantinopol, la început n-au spus nimănui despre aducerea sfântului veşmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vrând ca să ascundă la dânşii acea nepreţuită vistierie. Deci, zidind în casa lor o bisericuţă mică, în numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Marcu, au pus într-însa sicriul acela cu sfântul veşmânt, nu la arătare, ci întru ascuns. Iar după ce au văzut că nu pot să tăinuiască sfinţenia cea atât de mare a veşmântului Maicii Domnului, pentru minunile care se făceau cu dânsul, s-au dus şi au înştiinţat pe marele împărat Leon şi pe soţia lui, împărăteasa Verina, asemenea şi pe Preasfinţitul Patriarh Ghenadie al Constantinopolului.
Iar aceştia, umplându-se de negrăită bucurie, s-au dus la casa şi biserica lui Galvie şi Candid şi, descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atâţia ani, sfântul veşmânt al Maicii Domnului. Şi s-au atins de dânsul cu frică şi cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată dragostea. Apoi l-au luat de acolo şi l-au dus cu slavă şi cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherna. Deci l-au pus acolo într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint şi cu pietre scumpe, şi au hotărât ca în toţi anii să se prăznuiască punerea veşmântului Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de doi iulie, întru cinstea şi slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Celui născut dintr-însa, Hristos Mântuitorul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Biserica Vlaherne
Publicat in : Biserica in lume
Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.