Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte !

Legea talionului este una dintre cele mai cunoscute si dure legi vechi, ea fiind practicata si de poporul evreu, mai ales in perioada de inceput a Vechiului Testament, pana la aparitia judecatorilor. In acele vremuri, legea talionului era vazuta ca un real progres, in comparatie cu pedepsele anterioare. Astfel, in urma acestei legi, victimele nu aveau voie sa-l pedepseasca pe raufacator cu un rau mai mare decat cel infaptuit de acela.

Aceasta lege aspra a justitiei mozaice, putand fi numita si "lege a reciprocitatii", imputernicea pe cel pagubit sa rasplateasca celui rau cu aceeasi fapta. Pentru aceasta, aceasta lege a si fost numita "a talionului", cuvantul "talion" insemnand "asemanator". Concentrata in formula "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", legea talionului nu era intalnita insa numai la poporul evreu, ci si in alte culturi vechi.

Cea mai veche marturie despre aceasta lege apare in "Codul lui Hammurabi" (sec XVIII i.Hr). Regele babilonian Hammurabi a compus renumitul cod de legi, alcatuit din 282 de articole, spre a inlesni judecata cazurilor de dezordine sociala. In acest vechi cod de legi, legea talionului apare astfel: "Dinte pentru dinte, vanataie pentru vanataie, picior pentru picior, mana pentru mana, os pentru os, ochi pentru ochi." Codul lui Hammurabi, sapat intr-un bloc de piatra inalt de peste doi metri, a fost descoperit de arheologii francezi in anul 1901, el fiind pastrat astazi in Muzeul Luvru.

Legea Talionului, in Sfanta Scriptura !

Fiind luminat de Dumnezeu, Moise a alcatuit si el o serie de legi, pentru poporul lui Israel. Astfel, pentru a infricosa si pentru a imputina faptele cele rele, legea numita "a talionului" a fost si ea strecurata printre legile mozaice. Frica de pedeapsa era adesea in stare sa-l intelepteasca pe om, sa nu lucreze cele rele.

Dupa ce poporul ales a iesit din Egipt, trecand in chip minunat Marea Rosie, el a inceput a se organiza, potrivit poruncilor date de Moise. Astfel, cand si-au stabilit tabara in fata Muntelui Sinai, Moise a rostit o serie de porunci, printre care si aceasta lege a talionului: "Iar de va fi si alta vatamare, atunci sa plateasca suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vanataie pentru vanataie" (Iesire 21, 23-25).

In acelasi loc sfant, peste putina vreme, Moise va repeta aceeasi lege, zicand: "De va lovi cineva un om si va muri, acela sa fie omorat. De va lovi cineva dobitoc si va muri, acela sa dea dobitoc pentru dobitoc. De va pricinui cineva vatamare aproapelui sau, aceluia sa i se faca ceea ce a facut el altuia: Frantura pentru frantura, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a facut el vatamare altui om, asa sa i se faca si lui. Cel ce va ucide dobitoc sa dea altul; iar cel ce va ucide om sa fie omorat. Aceeasi judecata sa aveti si pentru strain si pentru bastinas" (Levitic 24, 17-21).

Legea talionului va fi amintita si intarita pentru a treia oara, in campia Moab, cu putin mai inainte de a intra poporul in Pamantul Fagaduintei si de a adormi Moise intru Domnul. "Judecatorii sa cerceteze bine si, daca martorul acela va fi martor mincinos si va fi marturisit stramb asupra fratelui sau, sa-i faceti ceea ce voise sa faca el fratelui sau. Si asa sa starpesti raul din mijlocul tau; si vor auzi si ceilalti si se vor teme si nu se vor apuca sa mai faca in mijlocul tau acest rau. Sa nu-l crute ochiul tau, ci sa ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior. Cu raul pe care il va face cineva aproapelui sau, cu acela trebuie sa i se plateasca" (Deuteronom 19, 17-21).

Legea Talionului, un progres social evident

Dupa cum spuneam si la inceput, legea talionului a avut drept intentie principala scaderea in intensitate a faptelor rele. Astfel, legea razbunarii sangelui, lege de o cruzime ce ducea adesea pe razbunator la depasirea raului initial, nu se putea scoate brusc din mentalitatea popoarelor vremii. Legea talionului urmarea deci, pentru inceput, ca razbunarea sa nu fie mai mare decat raul patimit initial de razbunator.

Intamplari de acest gen, in care razbunarea depaseste cu mult fapta rea initiala, pot fi intalnite si in Sfanta Scriptura. Astfel, dupa ce il ucide pe Abel, intunecatul Cain, intaiul ucigas de om, fuge si se ascunde. Dumnezeu insusi ii va randui lui Cain o pedeapsa cu mult mai mare decat fapta lui, dupa cum citim: "Si a zis Cain catre Domnul Dumnezeu: "Pedeapsa mea este mai mare decat as putea-o purta. De ma izgonesti acum din pamantul acesta, ma voi ascunde de la fata Ta si voi fi zbuciumat si fugar pe pamant, si oricine ma va intalni, ma va ucide." Si i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu asa, ci tot cel ce va ucide pe Cain, inseptit se va pedepsi." Si a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care il va intalni sa nu-l omoare" (Facere 4, 13-15).

Intelegand gravitatea faptei sale (crima), Lameh, fiul lui Cain, inteleptindu-se, isi plange singur fapta, cerand o pedeapsa nenumarat mai mare decat a aceluia. "Si a zis Lameh catre femeile sale: "Femeile lui Lameh, luati aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea si un tanar pentru vanataia mea. Daca pentru Cain va fi razbunarea de sapte ori, apoi pentru Lameh de saptezeci de ori cate sapte!" (Facere 4, 23-24).

Unii vinovati fugeau de pedeapsa, insa erau pedepsiti cu mult mai mult, iar altii, intelegand gravitatea faptei lor, cereau singuri o pedeapsa cu mult mai mare. Prin urmare, razbunarea unei fapte rele cu o pedeapsa cu mult mai mare decat fapta insasi, era ceva intarit in viata popoarelor respective. Astfel, acest mod de razbunare ducea adesea la abuzuri si excese de violenta, precum citim in cazul tinerei Dina: "Intr-o zi, Dina, fata Liei, pe care aceasta o nascuse lui Iacov, a iesit sa vada fetele tarii aceleia. Si vazand-o Sichem, feciorul lui Hemor Heveul, stapanitorul pamantului aceluia, a luat-o si, culcandu-se cu ea, a necinstit-o. (...) Feciorii lui Iacov insa, venind de la camp si afland despre aceasta, se amarara si se maniara foarte tare, pentru ca Sichem savarsise o fapta de ocara in Israel, culcandu-se cu fata lui Iacov, ceea ce nu trebuia sa se intample. (...) Cei doi fiii ai lui Iacov, Simeon si Levi, fratii Dinei, si-au luat fiecare sabia si au intrat fara teama in cetate si au ucis pe toti cei de parte barbateasca. Apoi fiii lui Iacov se napustira asupra celor morti si jefuira cetatea in care fusese necinstita Dina, sora lor" (Facere 34, 1-31).

In cazul mai-sus amintit, pentru pacatul unuia singur a patimit, mai apoi, intregul neam. Moise, vazand setea de razbunare a celor nedreptatiti, adesea nelimitata, odata cu legea talionului, a hotarat si ca fiecare sa fie tras la raspundere numai pentru faptele sale rele. "Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau" (Deuteronom 24, 16).

Astfel, legea talionului, ingaduind inca implinirea setei de razbunare, a fost data de Moise pentru a limita acest gen de abuzuri si excese de violenta. Privind astfel lucrurile, legea talionului ne apare ca fiind una milostiva, intr-o vreme in care cruzimea nu avea margini. Razbunarea nu avea voie, deci, sa fie mai mare decat raul patimit si nici indreptata asupra celor nevinovati.

Un alt aspect benefic al legii talionului este acela ca ea putea fi aplicata numai de preotul sau de judecatorul locului, singurii care aveau voie sa masoare cazul si sa se pronunte asupra lui. Acestia urmau dreptatea in mod obiectiv, lipsiti fiind de manie aprinsa si de razbunare neindreptatita. "De se va ridica asupra cuiva martor nedrept, invinuindu-l de nelegiuire, amandoi oamenii acestia intre care este pricina sa se infatiseze inaintea Domnului, la preot sau la judecatorii care vor fi in zilele acelea. Si judecatorii sa cerceteze bine si, daca martorul acela va fi martor mincinos si va fi marturisit stramb asupra fratelui sau, sa-i faceti ceea ce voise sa faca el fratelui sau. Si asa sa starpesti raul din mijlocul tau; si vor auzi si ceilalti si se vor teme si nu se vor apuca sa mai faca in mijlocul tau acest rau" (Deuteronom 19, 16-20).

Principiul de baza al acestei legi, adica recipricitatea egala, nu era insa unul absolut obligatoriu. Astfel, de multe ori, judecatorul putea hotara o alta pedeapsa, oarecum echivalenta cu fapta rea initiala. "Daca un bou va impunge de moarte barbat sau femeie, boul sa fie ucis cu pietre si carnea lui sa nu se manance, iar stapanul boului sa fie nevinovat. Iar daca boul a fost impungator cu o zi sau cu doua sau cu trei inainte, si stapanul lui, fiind vestit despre aceasta, nu l-a inchis si boul a ucis barbat sau femeie, boul sa fie ucis cu pietre si stapanul lui sa fie dat mortii. Daca insa i se va pune stapanului pret de rascumparare, pentru sufletul sau, ce va fi pus asupra lui, aceea va si plati" (Iesire 21, 28-30). Pedepsele compensatoare au luat nastere dintr-o ratiune foarte practica: pentru pastrarea unei dreptati perfecte, legea talionului nu se putea aplica intotdeaua in litera (daca unui om i se vatama un madular bolnav, iar vinovatul avea sanatos acel madular, el nu putea fi vatamat).

Legea Talionului, o treapta spre iertarea crestina

Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-se "la plinirea vremii", adica atunci cand omul putea primi o noua lege, cu mult superioara tuturor celor vechi, a adus legea iertarii si a iubirii desavarsite. Mantuitorul nu a condamnat insa legea talionului, adica nu a suprimat puterea de judecata a tribunalelor, care isi pastreaza pe mai departe rolul de a masura relele si de a aplica pedepse intocmai cu gravitatea lor. Legea noua a iubirii nu este data deci judecatorilor (tribunalelor), ca un nou cod de legi civile, ci fiecarui crestin in parte, spre inmultirea si statornicirea pacii si a dragostei.

Astfel, in predica de pe munte, Mantuitorul Iisus Hristos a dat o noua lege, nu stricand, ci plinind (desavarsind) legea invechita a talionului. "Ati auzit ca s-a zis: "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte." Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua. Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute de la tine, nu intoarce fata ta. Ati auzit ca s-a zis: "Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau." Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc" (Matei 5, 38-44).

Legea dreptatii sociale a crescut in lume precum creste un copil, maturizandu-se treptat. Legea veche a razbunarii rasplatea raul cu mult mai mult rau; legea talionului, imbunatatind-o pe cea anterioara ei, rasplatea raul cu un rau egal; legea noua a iubirii crestine, imbunatatind-o pe cea anterioara ei, rasplateste raul cu bine.

Astfel, adevaratul crestin nu este deci acela care pune drepturile sale mai presus de toti, ci acela care stie sa lase la urma chiar si drepturile sale, daca, in felul acesta, poate sa vindece neputintele sufletesti ale cuiva.

Teodor Danalache

• Cetatile de scapare, in Israel
  Publicat in : Iudaism