In Sfanta Scrip­tura, in general, sterilitatea apare ca o nenorocire. Adeseori, prorocii o invoca drept forma de blestem impo­triva celor care nu implinesc voia lui Dumne­zeu. Astfel, Ieremia spune: "Fie femeile lor sterpe si vaduve" (Ier. 18, 21); iar Osea ii cere lui Dum­nezeu: "O, Doamne, da-le pantece sterp si sani uscati" (Osea 9, 14). Ea apare si ca o pedeapsa dumnezeiasca, de pilda, atunci cand, "din prici­na Sarrei, femeia lui Avraam, Domnul facuse nero­ditor tot pantecele din casa lui Abimelec" (Fac. 20, 18). In general, Dumnezeu nu daruieste vrajma­silor Lui "nici ramasita, nici samanta" (Is. 14, 22), iar cel care lucreaza cele rele "nu lasa nici urmasi, nici samanta" (Iov 18,19).

In schimb, fecunditatea apare ca un bine, ca un semn al bunavointei si binecuvantarii dum­nezeiesti. Astfel, Dumnezeu ii spune lui Avraam ca: "Pe urmasii tai ii voi face multi ca pulberea pa­mantului; de va putea cineva sa numere pulberea pamantului, ii va numara si pe urmasii tai" (Fac. 13,16); "Cu binecuvantare te voi binecuvanta, iar pe urmasii tai ii voi face numerosi ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii" (Fac. 22,17). Tot asa ii spune si lui Isaac: "Pe urmasii tai ii voi face multi ca stelele cerului si urmasilor tai le voi da toate tinuturile acestea" (Fac. 26, 4); "Eu cu tine sunt: te voi binecuvanta pe tine si-i voi inmulti pe urmasii tai" (Fac. 26, 24).

Ceea ce s-a fagaduit patriarhi­lor este valabil pentru tot poporul lui Dumnezeu, Care ii spune lui Moise: "Nu va fi barbat neroditor, nici femeie stearpa in pamantul tau" (Ies. 23, 26). Iar Moise, vorbind in numele Domnului, spune catre Israel: "Vei fi binecuvantat mai mult", decat toate neamurile; si nu va fi intru tine barbat "fara rod sau femeie stearpa" (Deut. 7,14). Aceasta "fagaduinta este valabila, de asemenea, pentru fiecare om drept. Pe cel iubit de El, Dumnezeu nu-l va lipsi de urmasi (Sir. 47,22). Mai mult, cel care implineste voia Domnului si face binele stie ca va avea "urmasi numerosi si odrasle multe ca iarba pamantului" (Iov 5, 25; a se vedea, de asemenea, Ps. 36,37; Sir. 44,11; Ier. 33,22).

Se vede ca a avea urmasi este un dar al lui Dumnezeu (cf. Rut 4, 12; Mal. 2, 15), lucru care devine cu atat mai limpede, cu cat nasterea de fii se produce in pofida sterilitatii initiale a unuia dintre soti sau chiar a amandurora. Astfel, Sarra, sotia lui Avraam, "era stearpa si nu nastea copii" (Fac. 11,30). "A zis iarasi Dumnezeu catre Avra­am [...] o voi binecuvanta [pe Sarra] si-ti voi da din ea un fiu. Avraam a cazut atunci cu fata la pamant si a ras, zicand in sine: E cu putinta oare sai se nasca fiu celui de o suta de ani? Si Sarra, cea de nouazeci de ani, poate ea oare sa nasca? [...] Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: Adevarat, insasi Sarra, femeia ta, iti va naste un fiu si-i vei pune nu­mele Isaac si Eu voi incheia cu el legamantul Meu, legamant vesnic: sa-i fiu Dumnezeu lui si urmasilor lui." (Fac. 17,15-19).

Mai apoi, Dumnezeu isi va reinnoi fagaduinta: "Am sa viu din nou la tine, si Sarra, femeia ta, va avea un fiu" (Fac. 18, 10). Si Sarra s-a aratat si ea neincrezatoare, ca si sotul ei, caci "Avraam si Sarra erau batrani, inaintati in var­sta, iar Sarrei ii incetase randuiala femeii. Si Sarra a ras in sine, zicandu-si: Sa mai am eu aceasta mangaie­re acum, cand am imbatranit si cand e batran si stapa­nul meu ?" (Fac. 18, 11-12). Cu toate ca Dumne­zeu vede ca este neincrezatoare, nu se leapada de fagaduinta facuta: "Atunci a zis Domnul catre Avraam: De ce a ras Sarra in sine, zicandu-si: Oare intr-adevar voi naste, asa batrana cum sunt ? Oare e ceva cu neputinta la Dumnezeu ? La anul pe vremea aceasta am sa vin la tine, si Sarra va avea un fiu." (Fac. 18,13-14).

Harul nasterii de fii in pofida ste­rilitatii este uneori, dupa cum vedem din acest pasaj, un dar al lui Dumnezeu, iar nu un raspuns la rugaciunea omului. El exprima voia lui Dum­nezeu, fie ca sa aduca pe lume un om ales de El pentru a implini planurile Sale, fie ca sa asigure, potrivit cailor Sale cele tainice, perpetuarea po­porului ales, asa cum am vazut mai sus, fie ca sa implineasca o lucrare hotaratoare pentru viata acestui popor, dupa cum aflam din urmatoarea istorisire din Cartea Judecatorilor: "Era pe atunci un om din Tora, din semintia lui Dan, al carui nume era Manoe; femeia lui era stearpa si nu nastea. Dar ingerul Domnului i s-a aratat femeii si i-a zis: Iata, tu esti stearpa si nu ai nascut, dar vei zamisli si vei naste fiu. Si de acum sa fii cu mare grija: sa nu bei vin sau bautura tare si sa nu mananci nimic din ceea ce este necurat. Ca, iata, vei zamisli si vei naste fiu [...] si el va incepe sa-l mantuiasca pe Israel din mana Filisteni­lor" (Jud. 13,2-5).

Uneori voia lui Dumnezeu se impotriveste voii omenesti, descoperind un scop al Sau mai tainic, pe care omul nu-l poate sesiza din capul locului. Vedem astfel ca Dumnezeu face ca Ia-cov sa aiba fiu nu de la Rahela, cea iubita de el, ci de la Lia, pe care acela o dispretuia. "Vazand Domnul ca Lia nu era iubita, i-a deschis putinta de a naste; Rahela insa era stearpa. Lia a zamislit si i-a nascut lui Iacob un fiu, caruia i-a pus numele Ru-ben" (Fac. 29,31-32).

Alteori, dimpotriva, darul nasterii de fii ras­punde rugaciunii aduse de om lui Dumnezeu si cel mai adesea aceasta rugaciune este dupa voia , Lui, ca sa vina pe lume un om care sa-I impli­neasca planurile Sale. Un prim exemplu este cel, al lui Isaac; acesta "s-a rugat Domnului pentru Rebeca, femeia sa, ca era stearpa; si Domnul l-a ascultat, iar femeia lui, Rebeca, a zamislit" (Fac. 25, 21).

Un alt exemplu este cel pe care ni-l ofera miscatoarea istorie a nasterii profetului Samuel (I Regi 1, 1-20): "Era un om [...] al carui nume era Elcana [...]. Acesta avea doua femei: numele uneia era Ana, iar numele celeilalte era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea nici unul [...]. Elcana o iubea pe Ana mai mult decat pe cealalta, dar Domnul inchisese pantecele acesteia. Potrivnica ei insa o amara grozav, ata­tand-o ca sa carteasca din pricina ca nu i-a dat Dom­nul prunci." Mergand o data la templul din Silo ca sa se inchine dupa obicei inaintea Domnului, "Ana plangea si se tanguia si nu manca. Iar Elcana, barbatul ei, i-a zis: Ano! [...] ce e cu tine? De ce plangi ? [...] De ce ti se zbate inima? Oare nu-ti sunt eu mai bun decat zece fii? Dupa ce au mancat ei in Silo, Ana s-a ridicat si a stat inaintea Domnului. Iar preotul Eli sedea la pragul locasului Domnului. Si ea, cu sufletul mahnit, I s-a rugat Domnului si a plans. Si i-a facut Domnului fagaduinta, zicand: Doamne, Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, daca vei vrea sa cauti spre smerenia roabei Tale si-ti vei aduce aminte de mine si-i vei da roabei Tale un copil de parte barba­teasca, eu Ti-l voi darui Tie [...] pana in ziua mortii sale; vin si bautura nu va bea, si brici de capul sau nu se va atinge.

Si a fost ca in timp ce ea se ruga indelung in fata Domnului, preotul Eli privea la gura ei. Ea graia in inima sa, buzele i se miscau, dar glasul nu i se auzea; si Eli socotea ca este beata. Si sluga lui Eli a zis catre ea: Cata vreme vei fi beata? Ia-ti cu tine vi­nul de aici si du-te din fata Domnului! Si raspun­zand Ana, a zis: Nu, Domnul meu! Sunt o femeie intr-o zi grea; vin sau bautura tare n-am baut, ci doar imi revars sufletul in fata Domnului. N-o lua pe roaba ta drept o femeie ciumata, caci din preaplinul suspi­nului meu am zabovit pana acum. Si raspunzand Eli, i-a zis: Mergi in pace! Dumnezeul lui Israel sa-ti faca parte de toata cererea pe care ai cerut-o de la El! Iar Ana a zis: Roaba ta sa afle bunavointa in ochii tai. Si s-a dus femeia in calea sa; si a intrat in salasul ei si a mancat si a baut cu barbatul ei; si chipul ei nu i-a mai fost trist. Iar a doua zi s-au sculat de dimineata, I s-au inchinat Domnului si s-au dus in calea lor. Si a intrat Elcana in casa lui din Ramataim si a cunoscut-o pe Ana, femeia sa; atunci Domnul Si-a amintit de ea, iar ea a zamislit. Si a fost ca, atunci cand i s-a implinit sorocul, a nascut un fiu; si i-a pus numele Samuel, zicand: De la Domnul Dumnezeu Atottiitorul, de la El l-am cerut."

Aflam si un al treilea exemplu, cel al lui Zaharia si Elisabeta, care au primit ca raspuns la rugaciunile lor un fiu, a carui misiune va fi ace­ea de a vesti venirea Mantuitorului: "Si nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpa si amandoi ina­intati in zilele lor [...]. Si ingerul i-a grait: Nu te teme, Zaharia, fiindca rugaciunea ti-a fost ascultata si Elisabeta, femeia ta, iti va naste un fiu si-i vei pu­ne numele Ioan. Si-ti va fi el bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui" (Lc. 1, 7,13-14). Se subliniaza apoi puterea harului lui Dumne­zeu de a depasi limitele naturii: "Elisabeta [...] a zamislit [...] fiu la batranetea ei [...], ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu nepu­tinta" (Lc. 1, 36-37).

Cateodata darul este un raspuns la rugaciu­nea celui drept pentru semenii sai. Un exemplu de acest fel ni-l ofera Facerea, in care aflam ca Dumnezeu facuse neroditoare toate femeile din casa lui Abimelec din pricina ca acesta o luase pe Sarra la el. Si "Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, si Dumnezeu a vindecat pe Abimelec, pe femeia lui si pe roabele lui, si ele au devenit in stare sa aiba copii" (Fac. 20,17).

Un alt exemplu aflam in istorisirea despre prorocul Elisei care, voind sa-i raspla­teasca femeii sunamite pentru ospitalitatea ei, il roaga pe Dumnezeu sa-i daruiasca acesteia un fiu, ceea ce se va si intampla, in ciuda faptului ca femeia se indoieste de cuvantul lui. "Si a zis (Elisei) catre Ghehazi [...]: Ce trebuie sa fac pentru ea ? Iar Ghehazi, sluga sa, a zis: ea nu are nici un co­pil, iar barbatul ei este batran. Atunci el a zis: Cheam-o. Acela a chemat-o, iar ea a stat langa usa. Iar Elisei i-a zis: La anul, pe vremea asta [...] vei tine in brate un fiu. Dar ea a zis: Nu, Domnul meu, n-o amagi pe roaba ta ! Dar femeia a zamislit si a nascut un fiu la vremea si in ceasul pe care i le spusese Elisei" (IV Regi 4,12-17).

In cele mai multe dintre cazurile prezentate in Vechiul Testament este vorba, dupa cum am vazut, de implinirea planurilor lui Dumnezeu cu privire la poporul Sau, in ciuda obstacolelor pe care le constituie limitele firii sau voia cea rea a oamenilor. De aceea, raul pe care-l constituie sterilitatea este, fara indoiala, augmentat si dra­matizat din pricina consecintelor sale asupra destinului poporului iudeu. Raul sterilitatii de­paseste nivelul cuplului, amenintand viitorul unui intreg neam ales de Dumnezeu.

Totusi se cuvine sa remarcam faptul ca, in multe dintre astfel de cazuri, sterilitatea nu apare ca un fapt negativ decat intr-o prima faza. Ea constituie o stare provizorie, care trebuie depasita, prin ea Dumnezeu manifestandu-Si atotputer­nicia, aratandu-Se ca Cel ce poate sa biruiasca slabiciunea si marginirea firii. Caci adesea, tot asa cum boala are menirea de a fi tamaduita in chip miraculos, si sterilitatea pare sa nu aiba alt sens decat manifestarea harului lui Dumnezeu, Care poate s-o desfiinteze, de parca tocmai cu acest scop a ingaduit-o El, dupa cum se vede, de pilda, din istorisirea despre Ana, mama prorocului Samuel, unde in doua randuri se spune ca Dumnezeu a facut-o pe ea stearpa (I Regi 1,5-6). De altfel, Ana insasi da lauda lui Dumnezeu pen­tru atotputernicia si milostivirea Lui, prin care "cea stearpa va naste de sapte ori" (I Regi 2,5).

Putem remarca faptul ca mul­tora dintre cei nascuti din femei, initial sterpe, li s-a harazit un destin special, ei avand de impli­nit o misiune incredintata de Dumnezeu. Sterili­tatea apare astfel ca un preludiu si chiar ca o conditie a unei fertilitati mai inalte, de natura duhovniceasca. Fertilitatea duhovniceasca se va­deste in personalitatea si in faptele copilului ast­fel nascut, dar si in viata parintilor lui, care sunt sfintiti prin primirea acestui har exceptional. in­sasi asteptarea harului, prin virtutile pe care le pune in lucrare (indeosebi credinta, nadejdea, rabdarea si iubirea lui Dumnezeu), este o cale de sfintire. Astfel, Sfantul Pavel arata cum cre­dinta lui Avraam in atotputernicia lui Dumne­zeu i s-a socotit lui ca dreptate (Rom. 4, 20-22). Dar, inainte de toate, incercarea prin care trece persoana sterila este ea insasi un bun prilej de-sporire duhovniceasca prin virtuti ca smerenia, detasarea de cele ale lumii acesteia si cainta. Sfantul Ioan Gura de Aur a dedicat Anei, mama prorocului Samuel, care a dat dovada de toate aceste virtuti, mai multe omilii, in care o prezin­ta ca pilda desavarsita de sfintenie.

Alte multe invataturi duhovnicesti pot fi ex­trase din exemplele citate. Astfel, Sfantul Teodoret al Cirului vede in da­rul zamislirii de fii acordat femeilor sterpe ale patriarhilor din Vechiul Testament voia lui Dumnezeu de a face ca descendenta lor, care va culmina in Hristos, sa le fie data "prin har", iar nu "prin fire". Largind perspectiva, putem intelege din episoadele prezentate ca orice nastere este un rod al harului dumnezeiesc si nu doar al firii si al vointei omului. Dincolo de suferinta produsa de sterilitate si de bucuria iscata de tamaduirea ei transpare cu acuitate miracolul nas­terii de fii, faptul ca un copil este darul lui Dum­nezeu si ca venirea lui pe lume este rezultatul voii Lui.

Toate aceste intamplari minunate trezesc na­dejdea ca de multe ori sterilitatea poate fi tama­duita sau desfiintata prin harul lui Dumnezeu. Totodata, ele dau marturie despre puterea ruga­ciunii si despre puterea de mijlocire pe care o au dreptii si sfintii (cf. Iac. 5,16), dupa cum se vede din istoria lui Abimelec, a sunamitei si a Anei, cand pentru ei s-au rugat Avraam, Elisei si, res­pectiv, Eli.

Daca cele mai multe dintre aceste intamplari arata ca Dumnezeu este Cel care acorda darul nasterii de fii unor cupluri sterpe, in functie de planurile Sale privind poporul ales si viitorul acestuia, uneori foarte indepartat, depasindu-se deci situatiile si destinele individuale, din ele razbat insa si grija, mila si compatimirea Lui fata de suferinta omului. Duhul Bibliei nu este cel al unei filosofii a istoriei, in care indivizii sunt instrumente inconstiente si simpli actanti lipsiti de vointa proprie.

Legamantul lui Dum­nezeu cu poporul ales este totodata un lega­mant facut cu fiecare dintre membrii lui. Este iz­bitor caracterul personal si, ca sa zicem asa, pro­fund omenesc al legaturii lui Dumnezeu cu Avraam si Sarra (Fac. 17,15-19; 18,11-14). Istori­sirea referitoare la Iacob si Lia este o marturie limpede despre mila lui Dumnezeu fata de nefe­ricirea acestei femei: "Vazand Domnul Dumnezeu ca Lia era dispretuita, a deschis pantecele ei" (Fac. 29, 31). Si tot asa, istoria Anei, mama prorocului Samuel, arata limpede ca Dumnezeu este miscat spre mila de lacrimile ei.

Daca in Vechiul Testament, in general,  sterilitatea este desconsiderata, iar fecunditatea apreciata, nu putem sa nu sesizam faptul ca din cartile cu un cuprins mai curand duhovnicesc de­cat istoric transpare o intelegere simbolica a ste­rilitatii si a fecunditatii, care conduce la o relati­vizare a sterilitatii biologice si, in schimb, la o exaltare a fecunditatii spirituale. Astfel, in car­tea intelepciunii lui Solomon sta scris: "Fericita este cea stearpa, care nu s-a pangarit si care n-a cu­noscut pat cu pacat; ca ea va avea roada la cercetarea sufletelor" (Sol. 3, 13). Iar psalmistul spune ca Dumnezeu "face sa locuiasca cea stearpa in casa, ca o mama ce se bucura de fii" (Ps. 112, 9), acesti fii fiind virtutile si bunatatile cele dumnezeiesti la care se ajunge prin sterilitatea biologica. Tot ast­fel citim la Isaia: "Veseleste-te, cea stearpa, care nu nasteai, da glas si striga tu care nu te-ai zvarcolit in dureri de nastere, caci mai multi sunt fiii celei para­site decat ai celei cu barbat, zice Domnul" (Is. 54,1).

In afara istoriei nasterii minunate a Sfantului Ioan Botezatorul, care tine in parte de Vechiul Testament si de pregatirea oamenilor pentru ve­nirea lui Hristos, si in afara de versetele in care Sfantul Pavel lauda credinta lui Avraam si a Sarrei (Rom. 4, 18-22; Evr. 11, 11) sau rodnicia Ierusalimului ceresc (Gal. 4, 26-27), sterilitatea este evocata in Noul Testament numai o singura data, atunci cand Iisus vorbeste despre vremea necazului ce va sa fie la sfarsitul veacurilor, cand se va zice: "Fericite sunt cele sterpe si pantecele care n-au nascut si sanii care n-au alaptat!" (Lc. 23,29).

Jean-Claude Larchet
Etica procreației în învățătura Sfinților Părinți, Editura Sophia, București 2003

• Strugurii care vindeca sterilitatea
  Publicat in : Editoriale
• Degenerari morale contemporane
  Publicat in : Morala