DEGENERARI MORALE CONTEMPORANE
Viata omului pe pamant are o tinta, adica un scop, de care crestinul trebuie sa fie constient. Este adevarat ca crestinul de astazi isi urmareste scopul vietii sale intr-un anumit context social si cultural-spiritual, marcat printr-un numar mare de mutatii in toate domeniile activitatii umane.
Exista in lume o aspiratie spre mai multa dreptate sociala intre indivizi, intre popoare, intre natiunile sarace si cele bogate, manifestata prin ideea de dezvoltare umana, integrala si solidara. Toti oamenii vor sa se bucure de viata tinand cont, mai mult sau mai putin sau chiar deloc, de prescriptele Evangheliei, a trairii in Hristos si cu Hristos in Biserica si prin Biserica.
Din nefericire exista astazi, un crescendo al trairii biologice, a carei preocupare principala o constituie cea legata de hrana, imbracaminte, placerile legate de viata omului in trup, de placeri legate de sex cu tot cortegiul formelor si practicilor, unele cunoscute inca din antichitate, iar altele noi si foarte sofisticate astazi. Toate acestea duc la degradarea firii umane si a vietii omenesti.
Degenerarile morale se simt astazi in largul lor, eliberate de orice opreliste si cenzuri din partea statului care ar trebui sa se ingrijeasca de sanatatea sufleteasca, cultural-spirituala si duhovniceasca, precum si de cea trupeasca-biologica a oamenilor de toate varstele si indeosebi a tineretului, de care trebuie sa se ocupe concret si deopotriva, societatea si Biserica.
Dupa natura lor degenerarile morale contemporane sunt multe si felurite. Toate sunt daunatoare relatiei omului cu Dumnezeu, cu sinea lui proprie, cu semenii si cu societatea semenilor, fiindca aproape toate sunt pacate impotriva firii.
Ma voi opri doar asupra unora dintre degenerarile morale care macina societatea contemporanã si in special tinerii:
a). Privind viata conjugala si de familie
1. Avortul si practicile avortive
Casatoria si familia sunt doua institutii umane, care au aparut inca de la inceputul vietii primilor oameni si au dainuit de-a lungul istoriei neamului omenesc. Orice om apartine unei familii, chiar daca nu-si intemeiaza el propria familie, el este membru familiei din care se trage.
Casatoria si familia nu sunt o creatie artificiala care s-ar putea modifica sau suprima dupa placul fanteziei fiecaruia. Dupa invatatura bisericii crestine, casatoria si familia sunt doua asezaminte divine care constituie temelia vietii sociale.
Scopul casatoriei si a familiei, ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie, consfintita si intarita haric prin Taina Cununiei, constituie implinirea reciproca a celor doi, prin daruiri si primiri reciproce, dezvoltarea lor personala in unitatea copersonala realizata, infranarea trupeasca consfintita de cei doi si indeosebi realizarea unei stari tot mai depline in iubirea dintre soti, in vederea implinirii reciproce, precum si inmultirea, dainuirea si fortificarea omenirii.
Procreerea este o binecuvantare a lui Dumnezeu. Ea ramane o menire vrednica de implinit, de catre cei doi si este o menire naturala si sfanta a vietii conjugale: ,,Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: << Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul>>”. (Facere 1; 28) Transmiterea vietii, fiind implicata in insusi chipul lui Dumnezeu din om, ea trebuie sa fie spiritualizata de cei doi, odata cu transfigurarea propriei lor conditii umane. Procrearea este legata de puterea creatoare de viata a iubirii. Aceasta, procrearea, implica si ridica multe probleme, care apartin in primul rand constiintei morale.
Omul este o fiinta constienta si libera, este o persoana de comuniune. Iubirea conjugala implica deopotriva constiinta si libertatea omului, si anume constiinta morala. Iubirea conjugala si viata conjugala implica si constiinta si libertatea vointei, si de aici - responsabilitatea personala a celor doi si coresponsabilitatea morala a acestora. Deci, cei doi sunt impreuna responsabili in actele lor de viata si iubire conjugala. De aici reiese nobletea procreatiei voluntare, fata de cea intamplatoare sau silita.
Numai asa putem intelege frumusetea si menirea familiei crestine. O familie sanatoasa din punct de vedere spiritual-morala, procura membri sanatosi pentru societatea si comunitatea eclesiastica, procura membri pentru societatile superioare, pregatindu-i mai intai pentru viata sociala.
Practicarea avortului atat in cadrul casatoriei, cat si in cadrul relatiilor extraconjugale si intamplatoare este o crima calificata impotriva vietii umane, in general, si a copilului, in special, in ciuda faptului ca practicarea lui este intalnita pe tot parcursul istoriei omenesti, ca o realitate, din nefericire, constanta, aparata si justificata de multi reprezentanti ai omenirii. Ierburi si practici care provoaca avortul sunt cunoscute si folosite din cele mai vechi timpuri si aproape la toate popoarele, mai mult sau mai putin civilizate.
Fatul a fost socotit intotdeauna si in mod constant om deplin, dar in devenire. Intreruperea artificiala a sarcinii a fost considerata crima, si anume omucidere. Constiinta morala a omului n-a considerat fatul mai putin om decat adultul, desigur un om in plina crestere si manifestare chiar in pantecele mamei sale. De aceea, dupa juramantul lui Hippocrates, considerat de toti juramantul medical, medicul ca slujitor prin excelenta a vietii, marturiseste sub forma de juramant in fata lui Dumnezeu si a oamenilor: ,,Nu voi incredinta nimanui otravuri daca-mi va cere si nici nu voi indemna la asa ceva; tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede …”.
De-a lungul timpului au existat mai multe conceptii cu privire la avort, acesta si practicarea lui considerandu-se fie o problema indiferenta din punct de vedere moral, precum fumatul, fie o problema strict personala a mamei, indreptatita sa procedeze ca atare, fie o crima impotriva familiei, a firii umane sau a societatii.
Dupa invatatura crestina, avortul a fost intotdeauna considerat o intreita crima:
- impotriva Lui Dumnezeu, izvorul vietii
- impotriva firii si vietii umane
- impotriva societatii
Zamislirea si nasterea unui prunc este o taina a colaborarii lui Dumnezeu cu parintii acestuia. Cele doua componente ale firii umane, sufletul si trupul, sunt prezente in acelasi timp in fatul zamislit. Existenta in sanul mamei a unei suflari de viata din clipa conceperii, datorita interventiei creatoare a lui Dumnezeu, este pentru invatatura ortodoxa un adevar absolut.
Sfantul Grigorie de Nyssa, facand o comparatie a omului cu bobul de grau, care cuprinde in sine toata specia plantei respective, spune ca: ,,nu este drept a zice nici ca sufletul e inaintea trupului si nici ca trupul este fara suflet, ci amandoua au un unic inceput intemeiat, dupa ratiunea lui mai inalta, in voia prima a lui Dumnezeu.” De aceea, orice atentat impotriva fatului (ou fecundat, embrion, fetus), odata conceput, este un atentat impotriva unui om intreg, format din trup si suflet.
Mijloacele prin care se savarseste avortul sunt multe si de diferite feluri: provocari mecanice, administrari de substante avortive, interventii chirurgicale, etc., scopul tuturor acestora fiind acelasi. Indiferent de practicile folosite avortul este un act voluntar care consta intr-o ucidere de viata omeneasca. De aceea uciderea pruncilor in pantece este pacat impotriva firii omului, impotriva societatii si impotriva lui Dumnezeu.
Putem sa punem intrebarea: Cine sunt vinovatii avortului? Pentru femeia care a savarsit avortul, vina pentru pacatul savarsit si durerea suportata sunt destul de mari. Desigur cea mai mare parte din vina ii revine femeii care a consimtit crima. Vinovati in aceeasi masura sunt apoi cei care au incurajat-o si toti cei care au participat la savarsirea acestui cumplit pacat, adica toti cei care i-au fost complici. Mai exista si acel avort involuntar, prin care femeia pierde sarcina din diferite motive. Si in acest caz femeia are acelasi pacat, dar nu atat de grav ca in cazul avortului voluntar. Una este o fapta savarsita in mod constient si liber si alta este in mod inconstient, fara voia ta. Alti factori externi au dus la savarsirea acestei fapte.
In primul caz biserica condamna cu asprime acest pacat, iar toti cei implicati in acest act trebuie sa savarseasca o perioada lunga de pocainta. In primul rand femeia este oprita de la Taina Impartasaniei timp de sapte ani, apoi trebuie sa nu mai faca avort niciodata, participarea permanenta la Sfanta Biserica, metanii si milostenie si multa rugaciune. Pentru cei care au participat in mod indirect, complicii, si ei trebuie sa se spovedeasca si ei pot fi opriti de la Taina Impartasaniei, dar pe o perioada mai scurta, cainta indelungata prin post, rugaciune, milostenie si participarea la sfintele slujbe.
In cel de al doilea caz, avortul involuntar, femeia trebuie sa se marturiseasca pentru a primi dezlegarea duhovnicului, iar canonul este unul mai putin aspru si anume oprirea de la Taina Impartasaniei pe o perioada mai scurta, metanii, rugaciuni multe, post si milostenie precum si participarea activa la Sfanta Biserica. Femeia trebuie sa-L roage pe Dumnezeu sa o invredniceasca de a-i darui copii, pentru ca de fapt acest lucru doreste, dar din diferite motive nu poate purta sarcina. In acest caz, dupa rostirea rugaciunii de dezlegare de pacate din cadrul Tainei Spovedaniei, preotul trebuie sa citeasca din Molitfelnic acea rugaciune pentru femeia care a lepadat.
Prin urmare, dobandirea de copii a fost vazuta inca din Vechiul Testament ca un dar si ca o binecuvantare din partea lui Dumnezeu, noua oamenilor: ,, Ingerul ce m-a izbavit pe mine de tot raul sa binecuvinteze pruncii acestia, sa poarte ei numele meu si numele parintilor mei: Avraam si Isaac, si sa creasca din ei multime mare pe pamant.” (Facere 48; 16) sau cum rosteste psalmistrul David: ,,Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Domnului. Rodul muncii mainilor tale vei manca. Fericit esti; bine-ti va fi. Femeia ta ca o vie roditoare, in laturile casei tale; fiii tai ca niste vlastare tinere de maslin, imprejurul mesei tale. Iata, asa se va binecuvanta omul, cel ce se teme de Domnul. Te va binecuvanta Domnul din Sion, si vei vedea bunatatile Ierusalimului in toate zilele vietii tale. Si vei vedea pe fiii fiilor tai. Pace peste Israel. ” (Psalmul 127)
Lipsa de copii a fost socotita ca o ocara si ca o pedeapsa de la Dumnezeu: ,,Veseleste-te, cea stearpa, care nu nasteai, da glas si striga tu care nu te-ai svarcolit in dureri de nastere, caci mai multi sunt fiii celei parasite, decat ai celei cu barbat, zice Domnul.” (Isaia 54; 1) Ingerul Domnului ii spune preotului Zaharia: ,,Si bucurie si veselie vei avea si, de nasterea lui, multi se vor bucura.” (Luca 1; 14), iar Fecioara Maria rosteste catre Elisabeta, mama sfantului Ioan Botezatorul: ,, Mareste suflete al meu pe Domnul. Si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu, ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca iata, de acum ma vor ferici toate neamurile.” (Luca 1; 46-48) Hristos pretuieste copiii, ca fiind obiectivele proniei divine, pe care nimeni nu are voie sa-i ocarasca sau sa-i dispretuiasca si cu atat mai mult sa-i ucida: ,, Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu.” (Marcu 10; 14)
De aceea, nu numai defaimarea casatoriei este osandita de Hristos si de Biserica prin canoane, ci si pregatirea si practicarea mijloacelor avortive, si a tuturor mijloacelor si masurilor de provocare sau de intrerupere a sarcinilor.
In concluzie, pentru avort o femeie este impiedicata 10 ani de zile de a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, asa cum spune canonul 2 al Sfantul Vasile cel Mare . La fel si barbatul daca isi da acordul pentru uciderea copilului. Primesc aceeasi pedeapsa cei care ajuta la savarsirea avortului, in speta medicii ginecologi sau asistentele medicale: oprirea 10 ani de zile de a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului. La fel, femeile care incearca sa stopeze evolutia sarcinii indiferent de stadiul ei, sunt impiedicate 10 ani de zile de a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului.
Sfantul Ioan Postitorul este mai ingaduitor si coboara pedeapsa neapropierii de Sfanta Impartasanie pana la 3 ani.
Pravila cea Mare numita „Indreptarea Legii”, la pagina 245 spune: ,,Femeia de-si va ucide pruncii la nastere de buna voie, in toate zilele vietii ei sa se pocaiasca. Femeia care-si strica pantecele ca sa nu nasca copii, zece ani sa se pocaiasca, doi ani sa stea in curtea bisericii, trei ani sa stea langa usa bisericii, ascultand Scripturile, alti patru ani sa stea cu catehumenii in tinda bisericii (in pronaos) pana ce zice diaconul: „Cei chemati iesiti...” Iar un an sa stea cu credinciosii la Liturghie si apoi sa se impartaseasca. ”
Contraceptia este o forma moderna de a „strica cu mestesugiri pe feti in pantece” sau de a impiedica aparitia unui nou prunc de catre cei ce „iau doctorii” (pastile, injectii, operatii de sterilizare, etc). Prin urmare, contraceptia prin mijloacele moderne de astazi se supune acelorasi canoane pentru pacatul savarsit de „femeia care va lua ierburi ca sa nu nasca copii”, adica oprirea 10 ani de la impartasirea cu Sfintele Taine, daca situatia este grava si penitentul nu arata pocainta, si minim 3 ani daca cel pacatos vrea sa-si indrepte viata si sa accepte posibilitatea aparitiei pruncilor.
Facem precizarea ca si barbatii care isi indeamna femeile sa se fereasca de a avea copii sunt supusi aceluiasi canon ca si femeile.
In ultima instanta duhovnicul este cel care va hotari perioada pentru care crestinul va fi oprit de la Sfanta Impartasanie, in functie de dorinta penitentului de a se indrepta, dupa cercetarea inimii lui. Oprirea de la Sfanta Impartasanie a celor care se feresc sa aiba copii nu este nicidecum o negociere cu duhovnicul. Sfintii Parinti spun clar in Colectia de Canoane dupa care se ghideaza Biserica Ortodoxa ca ferirea de prunci sau lepadarea lor aduce automat pedeapsa indepartarii crestinului de la Sfanta Impartasanie, pentru a realiza gravitatea acestui pacat.
Preotii duhovnici care accepta sa ofere Sfanta Impartasanie celor care-si omoara copiii in pantece, celor care se feresc de nasterea de prunci si celor care traiesc in desfranare, mare pacat savarsesc, si isi iau asupra lor osanda, ca unii ce nu sunt in Duhul Bisericii si nu fac voia lui Dumnezeu.
2. Sterilitatea voluntara
Sterilitatea voluntara vrea sa fie sau pretinde a fi o prevenire a avorturilor. In contextul civilizatiei de astazi, sotii, in majoritatea cazurilor, nu mai sunt dispusi sa asculte de imperativele naturii. Ei nu le mai respecta decat in masura in care legile vietii concorda cu dispozitiile sau preferintele lor. Parca in nicio alta situatie, oamenii nu-si dovedesc independenta lor intr-o autonomie personala ca in cazul asa-zisei vieti intime, bucurandu-se de toate placerile ce ti le ofera, dar refuzandu-i sarcinile si consecintele firesti. Cei doi iau sau cauta precautiile ca sa dejoace planurile naturii. Lucrarea naturii este impiedicata, iar sterilitatea voluntara se substituie fecunditatii.
Cauzele sterilitatii sunt mai multe. Daca exista o sterilitate care apare ca o consecinta a viciilor pe seama carora cineva s-a lasat si care este pe deplin vinovata, sau o sterilitate datorata unor cauze mai putin vinovate, survenite in urma unor neingrijiri a sanatatii din motive variate, exista si o alta sterilitate care nu poate fi condamnata. Exista casnicii fara copii, in care cei doi, sau unul dintre cei doi, sa fi urmarit aceasta, si anume casnicii nu mai putin onorabile decat cele cu copii si de o valoare morala ireprosabila. Mai exista si un alt fel de sterilitate nevinovata, rezultata in mod artificial, in urma unei operatii chirurgicale de necesitate pentru a salva viata unui membru al familiei.
Sterilitatea voluntara, cautata si realizata artificial, pune sub semnul intrebarii insusi sensul casatoriei, iar in afara casatoriei pune sub semnul intrebarii sanatatea fizica insasi, dar si sanatatea si deplinatatea vietii spirituale si duhovnicesti. Biologicul nu trebuie distrus, ci disciplinat si prevmatizat, biologicul trebuie pus in slujba spiritului, a urcusului duhovnicesc spre Dumnezeu.
Metodele sterilitatii voluntare fac din placerea trupeasca un scop in sine al legaturii conjugale si legitimeaza interventiile capabile sa impiedice transmiterea vietii. In afara casatoriei, aceste metode sunt in slujba dezmatului, a prostitutiei, cu tot cortegiul ei de consecinte devastatoare pentru sanatatea trupului si a vietii morale.
O alta infatisare pe care a luat-o actiunea de destramare a familiei prin nesocotirea scopului ei principal – nasterea de prunci – il constituie asa numitul birth-control- controlul nasterilor, prin care se urmareste sa se evite zamislirea si deci sa se inlature fructul casatoriei, nasterea de prunci.
Aceasta actiune a depasit cadrul teoretic si a intrat in faza practicii oficiale in multe tari. Astfel, insusi consiliul Federal al Bisericilor lui Hristos din America, urmand pilda Conferintei de la Lamberth a episcopilor anglicani, a decretat legitatea si caracterul moral al mijloacelor anticonceptionale folosite de catre cei casatoriti.
Planingul familial ca disciplina de studiu in scoala si ca metoda de lucru in societatea zilelor noastre pentru planificarea vietii in familie, mai exact pentru planificarea vietii intime a celor doi in familie, are ca obiectiv principal disocierea sexualitatii de procreatie, cu ajutorul pilulei anovulatorii. Revolutia lui Pincus si Rock, realizata cu ajutorul pilulei anovulatorie, a fost precedata de o alta revolutie, petrecuta in constiinta omenirii occidentale contemporane secularizate, prin decretarea liberalizarii avorturilor.
Sterilitatea voluntara este o deviere morala, nu mai putin avara si pacatoasa, axata pe metode artificiale, care face din voluptatea sexuala un scop in sine, calcand in picioare viata, disociind sexualitatea de procreatie. Fiind un pacat contra firii, sterilitatea voluntara este un pacat contra lui Dumnezeu.
Planingul familial, care este, prin consecintele sale un laborator de pruncucideri, este o realitate a moralei zilelor noastre, dar nu a moralei crestine, ci a moralei secularizate care a pierdut sensibilitatea relatiei omului cu Dumnezeu, dar si misterul persoanei umane insasi daca avem in vedere faptul ca omul a fost creat ,,dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.” (Facere 1; 27)
Planningul tehnic consta din orice interventie mecanica sau medicamentoasa prin care se impiedica conceptia, iar planningul ,,natural” inseamna evitarea conceptiei prin evitarea perioadei lunare de fecundatie a femeii, respectiv prin metoda Ogino-Knaus.
Mijloacele concrete prin care se obtine planningul tehnic sunt, in ordinea duritatii si gravitatii: avortul, sterilizarea chirurgicala, pilula anovulatorie, contraceptiile injectabile, dispozitivul intrauterin (steriletul) si prezervativul.
Asa numitul birth-control este chiar mai condamnabil decat avortul, intrucat uneste pasiunea gingasa a dragostei cu calculele reci ale ratiunii.
Pe langa faptul ca toate aceste ideologii si practici sunt antivitale si antiumane, ele nesocotesc faptul constatat de medicina ca, in timp ce orice avort primejduieste sanatatea femeilor, orice nastere are un efect regenerator si implinitor asupra organismului ei.
In continuare am sa arat mai pe larg netemeinicia acestor practici anticrestine in lumina Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii.
De la inceput voi arata ca eludarea legii de perpetuare a speciei umane prin mijloace artificiale echivaleaza cu uciderea intentionata, care-i condamnata de porunca a VI-a din Decalog: ,,Sã nu ucizi.” (Iesire20; 13) Chiar Mantuitorul spune: ,,Cine scoate sabie de sabie va muri” (Matei 26; 52), iar in Apocalipsa citim: ,,Cine duce in robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie sa fie ucis de sabie.” (Apocalipsa 13; 10) In Marturisirea Ortodoxa, uciderea este socotita pacat strigator la cer.
Crestinismul binecuvinteaza nunta: ,,Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: ,,Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul.” (Facere 1; 28), iar in alt loc spune: ,,Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el.” (Facere 2; 18)
Mantuitorul se adreseaza fariseilor care-L ispiteau: ,, N-ati citit ca cel ce i-a facut de la inceput i-a facut barbat si femeie? Si a zis: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Ceea ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta.” (Matei 19; 4-6)
Preluand invatatura Mantuitorului despre casatorie, Sfantul Apostol Pavel ii invata pe Corinteni astfel: ,,dar din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa, si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia.” (I Corinteni 7; 2-4), iar Efesenilor le reda aceleasi cuvinte pe care le-a rostit Hristos: ,,De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica.” (Efeseni 5; 31-32). Tot Apostolul Pavel ii spune lui Timotei, ucenicul sau, pe care-l lasase in Efes ca femeia: ,, se va mantui prin nastere de fii, daca va starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie” (I Timotei 2; 15); si tot el indeamna pe vaduvele inca tinere sa se casatoreasca ca sa aiba copii, sa fie mame de familie: ,,vreau deci ca vaduvele tinere sa se marite, sa aiba copii, sa-si vada de casa, si sa nu dea potrivnicului niciun prilej de ocara.” (I Timotei 5; 14)
In randuiala Sfintei Taine a Cununiei se gasesc rugaciuni pentru rodnicia casatoriei, iar in epitemiile de la spovedanie se combat toate abaterile de la porunca data primilor oameni.
Sfantul Apostol Pavel condamna abstinenta impusa, imdemnandu-i pe adresantii sai sa se fereasca de desfranare (I Corinteni 5- 6).
Pentru cei ce indeamna la infranarea de la procreare si nu socotesc drept virtute fecioria, Sfintii Parinti au randuit pedepse bisericesti. Astfel, canonul 9 al Sinodului de la Gangra precizeaza: ,,Daca cineva se dedica fecioriei si infranarii, nu pentru bunatatea si sfintenia fecioriei, ci pentru ca scarbindu-se, se indeparteaza de casatorie sa fie anathema.”
Dar nu numai defaimarea casatoriei este osandita, ci si indeletnicirea cu pregatirea mijloacelor de avort si pentru lepadarea voita a fatului: ,,Femeile care dau medicamente provocatoare de avort si cele ce primesc otravurile omoratoare de prunci, sa se supuna pedepsei ucigasului”, precizeaza canonul 3 al sinodului Trulan . Canonul 21 al sinodului de la Ancira zice: ,, Pe femeile care sunt desfranate si-si omoarǎ fǎtul si se indeletnicesc cu pregǎtirea mijloacelor de avort, hotǎrarea de mai inainte le-a oprit panǎ la iesirea din viatǎ si aceastǎ hotǎrare se tine indeobste. Dar, gǎsind ceva spre a le trata mai bland, am hotǎrat ca vreme de 10 ani sǎ implineascǎ in penitentǎ, potrivit treptelor hotǎrate.”
Sfintii Parinti ne-au poruncit sa consideram sinucigasi pe cei ce se mutileaza singuri si ucigasi pe cei ce mutileaza pe altii, pentru ca acestea sunt acte impotriva vietii.
Datoria de a naste copii reiese si din canoanele ce opresc desfranarea si pacatele impotriva firii, pacate pe care sfantul Grigorie de Nyssa le considera egale cu adulterul.
Sfantul Vasile cel Mare, in Canonul 52, considera tot atat de vinovate pe femeile care suprima fatul ca si pe cele care-si parasesc copiii, nu-i hranesc si-i expun milei publice. Femeile care isi omoara pruncii in pantece, care avorteaza sau fac raclaj, 10 ani sa nu se impartaseasca, iar daca se feresc sa nu faca copii, 1 an sa nu se impartaseasca. Femeia care pierde pruncul fara voia ei, 1 an sa nu se impartaseasca.
Canonul 36 al Sfantului Ioan Postitorul prevede ca femeii care nu se ingrijeste de fatul sau si din cauza neglijentei avorteaza i se da pedeapsa pentru ucidere cu premeditare.
Sfantul Iustin Martirul si Sfantul Clement Alexandrinul (Stromata) afirma ca omului nu-i este ingaduit sa se casatoreasca decat in vederea continuarii speciei umane si pe de alta parte casatoria este o piedica in calea desfranarii.
Fiind un act direct impotriva vietii umane, avortul in sine si diferitele practici si mijloace folosite in comiterea acestuia sunt cuprinse si interzise prin insasi porunca a VI-a a Decalogului: ,,Sã nu ucizi. ” (Deuteronom 5; 17)
b). Privind viata intima. Aberatii sexuale
1. Homosexualitatea
In Noul dictionar Universal al limbii romane gasim urmatoarera definitie: ,,homosexualitatea f. atractie sexuala anormala fata de personae de acelasi sex.”
Homosexualitatea bǎrbǎteascǎ se mai numeste ,,pederastie” sau ,,Uranism”, iar homosexualitatea femininǎ se numeste ,,Lesbianism” sau ,,safism”. Notiunea de homosexualitate desemneazǎ preferinta pentru personae de acelasi sex. Termenul de ,,homo”, insemnand ,,acelasi”, provine din limba greacǎ si este diferit de similarul ,,homo”, semnificand om, din limba latinǎ. In Statele Unite si Anglia, homosexualii preferǎ sǎ se denumeascǎ gay(s). Pentru femeile cu preferinte homosexuale se utilizeazǎ termenul de lesbiene, care provine de la insula Lesbos, unde a locuit vestita poetǎ Sapho, care, desi a fost cǎsǎtoritǎ si a avut copii, a slǎvit in poeziile sale iubirea intre femei.
Dupǎ invǎtǎtura bisericii Dumnezeu a fǎcut pe om ,,dupa chipul sau, dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut, a facut barbat si femeie.“ (Facere 1; 27) Aceasta, perechea umana, este un adevar atestat de revelatia naturala. Barbatul si femeia sunt componente ale notiunii de om.
Daca dimensiunea creatoare este o caracteristica a intregii naturi, homosexualitatea este o negare a acesteia. Daca homosexualitatea s-ar raspandi la nivelul biologic al animalelor, creatia intreaga ar ajunge in pragul disparitiei.
Nu totdeauna si de catre toti, homosexualitatea a fost interpretata si aplicata la fel. Daca unele popoare antice o respingeau ca pe un defect, ca pe o pervertire a naturii sau ca un mare pacat fata de Dumnezeu, altele in schimb, au acceptat-o si chiar au cultivat-o. Daca la inceput a fost repudiata si pedepsita ca o perversiune, apoi a fost considerata boala, astazi este acceptata ca o minoritate sexuala. Daca in Italia si Cipru este interzisa, in majoritatea tarilor europene, in numele dreptului omului, i se creeaza cadrul legal de afirmare, fixandu-se chiar si varsta de la care poate fi practicata. Astfel, in Suedia copiii de 15 ani pot sa-si practice liber aceasta aptitudine sexuala, in Elvetia la 16 ani, iar in Franta la 18 ani.
In ultimii ani observǎm propaganda fǎcutǎ de multi si mai ales de asa-numita ,,Epoca Nouǎ”(New Age), conform cǎreia bǎrbatii trebuie sǎ devinǎ mai feminini, sǎ lase sǎ se ilumineze ,,partea femininǎ” a lor si sǎ o arate.
Homosexualitatea este o tulburare si o aberatie specifica omului. Se incearca astazi marturii si in comportamentul animalelor, aratand unele comportamente ale acestora, dar total lipsite de relevanta pentru ceea ce vor sa demonstreze.
Pentru a intelege mai bine aceste pozitii contradictorii se cuvine sa facem o privire comparativa de ansamblu intre mentalitatea lumii vechi si mentalitatea omului modern, iar apoi sa vedem care este pozitia Bisericii Ortodoxe fata de homosexualitate.
In lumea pagana, homosexualitatea nu era socotita pacat, fiindca evlavia avea un caracter formal si exclusiv cultic. Mai mult decat atat, erau cazuri cand desfraul era ridicat la rangul de cult, ierodulele (cele sfintite) depunand costul desfraului in vistieria templului. Nu se exercita niciun efect punitiv din partea statului, fiindca nu erau elaborate legi anume privind perversiunea sexuala. Istoricii ii citeaza chiar si pe unii imparati si conducatori de armate avand astfel de metehne. In astfel de situatii, homosexualitatea, in mentalitatea celor vechi, era considerata un mod de exprimare a naturii umane, asemenea heterosexualitatii. Se puneau in discutie modurile ei de exercitare, fiind condamnate doar abuzurile si violurile la adresa copiilor.
Pentru iudeii monoteisti, cunoscatori ai voii si poruncii adevaratului Dumnezeu, desfraul era un pacat. E firesc, apoi ca intr-un stat teocratic, acest pacat, considerat delict antisocial, sa fie aspru pedepsit. In acest context, homosexualitatea era considerata ca o intinaciune in fata lui Dumnezeu, atragand blestemul Lui, asemenea impreunarii cu dobitoacele: ,, Sa nu te culci cu barbat, ca si cu femeie; aceasta este spurcaciune. Cu niciun dobitoc sa nu te culci, ca sa-ti versi samanta si sa te spurci cu el; nici femeia sa nu stea la dobitoc, ca sa se spurce cu el, aceasta este uraciune” (Leviticul 18; 22-24), fiind pedepsita cu moartea (Leviticul 20; 13-16). Atat de mare uraciune era acest pacat in fata lui Dumnezeu, incat locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora au fost osanditi la pieire slobozind peste ei Dumnezeu ploaie de pucioasa si foc din cer. (Facerea 19; 24) De aici si numele pacatului de sodomie, dupa numele cetatii distruse.
Dupa invatatura ortodoxa, homosexualitatea este un act contra firii, iar in fata lui Dumnezeu o nelegiuire, adica un pacat greu impotriva lui Dumnezeu, Creatorul si Proniatorul lumii. Cei care sunt vinovati de acest pacat, sunt voitori de rau, uratori de Dumnezeu, asa cum spune apostolul Pavel in epistola catre Romani: ,,Pentru aceea Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii; Asemenea si barbatii, lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand in ei rasplata cuvenita ratacirii lor. Si precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toata nedreptatea, de desfranare, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pisma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de purtari rele, barfitori, graitori de rau, uratori de Dumnezeu, ocaratori, semeti, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, nesupusi parintilor.” (Romani1; 23-30)
Faptul este incriminat numai in Epistola catre Romani, ceea ce arata ca practica homosexualitatii si a lesbianismului era raspanditǎ mai ales in Roma, in apusul Europei, adica in vestitul Occident de astazi. Textele amintite ne duc la concluzia ca homosexualitatea si lesbianismul constituia in Vechiul Testament, grave pacate impotriva firii, adica o alterare a fiintei umane si o ocara la adresa lui Dumnezeu, care a randuit toate dupa a lui intelepciune, spre binele si fericirea creatiei si a omului insusi.
Fiind o practica contra firii, aducand alterarea firii umane si chiar moartea, homosexualitatea este un pacat strigator la cer, la fel de grav ca si uciderea si sinuciderea.
Cei care sunt stapaniti de acest grav pacat trebuie sa urmeze un lung proces de pocainta. Sfintii Parinti recomanda oprirea de la Sfanta Impartasanie timp de cinsprezece ani, precum si un post aspru, doar hrana uscata, asa cum spune Sfantul Ioan Postitorul, precum si 200 de metanii.
Prin acest canon, se urmareste constientizarea, in mintea omului impatimit sau inclinat spre aceasta patima, a gravitǎtii morale si biologice a homosexualitatii pentru viata omului in trup si pentru sufletul sau pe calea mantuirii, si sa ofere omului un remediu fizic si un tratament duhovnicesc. Trebuie vindecat mai intai sufletul, adica mintea care s-a coborat si s-a pus in slujba simtirii deztrabalate, restaurand in ea convingerea ca exista o ordine divina a firii, fara de care nici nu poti distinge limitele intre normal si anormal, sanatos si bolnav, bine si rau. Homosexualitatea nu este un act paranormal, cum o catalogheaza unii, ci este pur si simplu un act contra firii. Pentru aceasta ea nu poate fi considerata o alternativa de viata, un model de viata; homosexualitatea nu este viata ci antiviata, nu paranormal, ci total impotriva firii, impotriva ordinii, impotriva normalului, impotriva omului si nu pentru om.
Homosexualitatea este un comportament sexual aberant, deviant, deosebit de periculos prin consecintele sale nemijlocite asupra partenerilor, cat si prin consecintele imprevizibile dar multiple asupra societatii intregi. Este mai mult decat o boala ce priveste un numar restrans de indivizi, este un fenomen care vrea sa devina un fenomen de masa, cuprinzand atat pe cei dependenti de droguri cat si pe altii aflati in situatii materiale critice, pentru dobandirea de bani si daruri materiale din partea celor impatimiti. Proliferarea acestei plagi printre cei dezavantajati de soarta, printre handicapati si copiii strazii, prin scoli, camine si internate, puscarii si chiar armata, beneficiaza si de legislatia indecisa a multor state privind incriminarea si sanctionarea acestei boli si practici, precum si de interpretarea foarte diferita a Declaratiei universale a Drepturilor omului, data acesteia de diferiti juristi, filosofi, sociologi si chiar reprezentanti ai unor religii. In plus trebuie sa amintim pe reprezentantii sectelor si miscarilor zise religioase, anarhice si satanice, aparute in tara noastra prin import din Apus si cu concursul unor pretinsi intelectuali, certati cu disciplina si cu Biserica, subventionate masiv de anumiti factori, persoane si asociatii satanice de peste hotare.
Homosexualitatea este o problema acuta si in special o problema pentru societatea romaneasca actuala. Doua sunt cauzele acestei probleme:
a). din faptul ca numarul prozelitilor sporeste, contaminand familia si societatea civila, amenintand prin aceasta practica specia umana.
b). din faptul ca homosexualii nu accepta doar sa fie tolerati, ci se solidarizeaza si pretind cu nerusinare sa fie institutionalizati, sa fie recunoscuti pe plan legislativ, sa se recunoasca in interiorul ordinii de drept ca ei exista ca subiecte de drept, ca pot incheia casatorii, dupa cum s-a incheiat in unele tari (Anglia, Olanda, Finlanda), ca au drepturi menite sa le asigure un statut juridic si protectie legala.
In sprijinul pretentiilor lor, aceste grupuri de indivizi se autoproclama ca fiind minoritati si cer protectie legala, sub acest fals paravan, si invoca mereu ,,drepturile omului”. Se stie ca dreptul priveste comunitatea insilor si pe insi ca membrii ai societatii intregi, ori acest drept trebuie protejat si nicidecum exhibitionismul sexual aberant al unor indivizi.
Medicina invedereaza consecintele dezastruoase ale homosexualitatii pentru om si specia umana.
1). homosexualitatea nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, deci nu se poate explica medical. Ea este o patima cu consecinte grave, incalculabile asupra individului insusi si asupra familiei si societatii intregi;
2). Homosexualitatea transmite SIDA, aceasta boala incurabila, precum si alte boli;
3). Toate practicile homosexualilor sunt scarboase, indicand un nivel al mizeriei umane al zilelor noastre si decaderea, degradarea homosexualilor pana sub nivelul animalelor;
4). Homosexualii sunt de o suta de ori mai expusi riscului de a fi ucisi, de obicei de alti homosexuali;
5). De-a lungul timpului homosexualii au iesit la lumina pentru a face parada cu stilul lor aberant de viata in fata oamenilor.
Spuneam ca, spre deosebire de homosexualitatea antica, cea din zilele noastre vrea sa fie legalizata, legiferata, institutionalizata, acceptata sau chiar impusa societatii, ca fiind componentul normal de viatǎ.
Omul secularizat, rupt interior de Dumnezeu, nu mai are constiinta pǎcatului, nu mai stie de invǎtǎturile Bisericii si se lasǎ purtat de mandria pretentiei de fiintǎ autonomǎ si de patimi, fǎrǎ sǎ se gandeascǎ ce pret va plǎti omenirea pentru aceastǎ decǎdere moralǎ.
Nu de mult, Declaratia Consiliului Europei din 1993, facea o precizare clara cu privire la drepturile homosexualilor in noile state democrate. Una din conditiile pe care aspirantii la calitatea de membru al Consiliului Europei trebuie sa le indeplineasca este respectarea drepturilor minoritatilor si, in special, restabilirea drepturilor homosexualilor.
Nu este drept ca, pentru a fi primit in structurile europene, sǎ ti se cearǎ sǎ legiferezi un comportament care este impotriva legii firii. In unele state din America (Texas, Arizona, Georgia) homosexualitatea este pedepsitǎ cu inchisoarea si nimeni nu-i eticheteazǎ pe cei de acolo ca fiind ,,neeuropeni” sau ,,neamericani”.
In acest sens, vrednicul de pomenire intru Domnul, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, cerand senatorilor si deputatilor romani sa pastreze art. 200, scria: ,,Din cele mai vechi timpuri, poporul roman a mostenit si a cultivat un respect deosebit fata de familie, numita si ,,Biserica de acasa”, avand convingerea ca este instituita si binecuvantata de Dumnezeu. Acest respect fata de familie s-a concretizat in grija pentru o viata curata si echilibrata in orice imprejurari, ajutorarea reciproca a sotilor si a semenilor, nasterea de prunci. Toate aceste valori au ramas peste veacuri trasatura fundamentala a societǎtii romanesti. Chiar in momentele de grea cumpana, stramosii nostri au stiut sa deosebeasca clar pacatul de virtute, firescul de nefiresc, normalul de anormal si, cu intelepciune, au lucrat pentru inlaturarea raului si promovarea binelui.
Structurile europene ne vor primi, contrar aparentelor, in sanul lor cu specificul nostru, cu identitatea noastra crestina traditionala, daca se vrea, totusi, un dialog si o bogatie de valori spirituale si nu o unitate impusa artificial.
Biserica respinge iubirea necurata pentru a proteja si promova iubirea sfanta, asa cum este voita de Dumnezeu, Creatorul Omului; respinge tirania patimilor egoiste si fara rod de viata, pentru a proteja libertatea de a trai in virtute; respinge ceea ce este impotriva firii, pentru a apara firea umana in demnitatea ei.”
Neavand cauze genetice sau psihiatrice, homosexualitatea poate fi considerata un viciu si, ca orice viciu, are o influenta cert nefavorabila, atat asupra individului insusi, cat si asupra familiei sale, asupra intregii societǎti. Nimeni nu se naste cu acest pacat, asa cum nimeni nu se naste nici primar, nici doctor nici intelectual etc. Homosexualitatea este o patima asa cum si cleptomania este o patimǎ, cum zoofilia sau pedofilia sunt pacate grave cu care omul nu se naste ci si le insuseste. Se cuvine sa precizam ca Biserica nu-i poate abandona pe homosexuali, fiindca prin Taina Sfantului Botez ei sunt membri ai Trupului lui Hristos.
Asadar, putem spune ca suntem de acord cu Sfantul Apostol Pavel, considerand homosexualitatea o patima, fiindca reprezinta o deviere a instinctului de reproducere de la scopul sau.
Homosexualitatea reprezinta o aberatie de la ordinea fireasca, coborandu-l pe om sub conditia animalica. Este patima de necinste si prin modul violent, grotesc si scarbos in care este practicata de cele mai multe ori, producand dezordini sociale si trezind o adevǎrata repulsie din partea celor ce nu o accepta.
In sfarsit, homosexualitatea reprezinta un esec moral si existential, prin pierderea menirii omului de a se implini pe sine insusi prin urmasi. In actul creatiei, Dumnezeu a dat viata barbatului si femeii, imprimandu-le menirea de a fi „un singur trup”(Matei 19; 5), in scopul perpetuarii neamului omenesc. In fata acestei realitati evidente, homosexualitatea reprezinta un abuz salbatic, o aberatie lipsita de finalitate; un esec al instinctului de conservare a speciei umane.
Pentru cei care nu vor sǎ accepte cǎ homosexualitatea este o patimǎ sau un viciu, le amintesc cǎ foarte multi medici, psihiatri incadreazǎ homosexualitatea in randul perversiunilor sexuale, alǎturi de zoofilie - practicarea raporturilor sexuale cu animalele, necrofilie - adicǎ practicarea raporturilor sexuale cu cadavre etc.
Este oare moral si logic ca aceste perversiuni sexuale sǎ fie legiferate, institutionalizate si impuse societǎtii ca manifestǎri comportamentale normale ale unui om in societate? Eu cred cǎ nu.
Cu toate acestea, Biserica nu-i poate abandona, nici parasi pe acesti oameni, dintre care majoritatea sunt, cel putin prin botez, daca nu din convingere, fiii ei. Deviza crestina este: „uraste pacatul, dar iubeste pe pacatos.” Hristos a venit sa caute pe fiul risipitor si pe oaia cea pierduta, precum si sa vindece pe cel bolnav, fiindca cei bolnavi au nevoie de doctor. Este adevarat ca la inceput Biserica acorda sanctiuni grele pentru astfel de pacate. Va trebui acum mai mult sa-i intelegem pe oameni, decat sa-i judecam cu asprime pentru faptele lor.
Cu tot pacatul care ii stapaneste, se cuvine ca Biserica sa si-i apropie pentru a le oferi harul tamaduitor. Se cuvine, mai mult ca oricand, sa aplicam cu incredere pedagogia divina a recuperarii celor pacatosi, indepartati de Biserica, cazuti prada placerilor si patimilor care ii stapanesc.
Concluzionam ca homosexualitatea este o patima de necinste, iar ca sa poata fi considerati fii ai Bisericii si primiti la Sfanta Impartasanie, cei care practica aceasta patima trebuie sa renunte la ea printr-un act de pocǎinta.
2. Abuzul asupra copiilor. Incestul. Pedofilia sau pornografia infantila
Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice forma de violenta fizica sau emotionala la care sunt supusi sau expusi copii. In Romania, Legea 272/2004 privind protectia copiilor incearca sa clarifice aceste aspecte si sa ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz.
Savarsirea abuzului implica actiunea voluntara a abuzatorului, care pericliteaza existenta si dezvoltarea copilului, indiferent de existenta unui posibil consimtamant al copilului. Exista diverse tipuri de abuz: fizic (orice forma de pedeapsa corporala, imobilizarea fizica, reducerea alimentatiei), emotional (rejectarea, intimidarea verbala prin diverse amenintari, abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.), sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor in productia, raspandirea, distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor in scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale in prezenta copiilor). Aceste forme de abuz pot fi asociate si cu neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Abuzul se refera la orice forma de violenta intentionata impotriva copilului sau orice tratament daunator care nu implica intotdeauna violenta.
Abuzul sexual asupra copiilor poate avea ca rezultat traume atat pe termen scurt, cat si pe termen lung, incluzand psihopatologia in viata adulta. Efectele psihologice, emotionale, fizice si sociale includ depresia, stresul post-traumatic, anxietatea, tulburarile de nutritie, stima scazuta de sine, tulburarile disociative (,,general psychological distress and disorders”) ca de pilda somatizarea, nevrozele, durerile cronice, comportament sexualizat, probleme scolare; si probleme de comportament care pot sa includa abuzul de substante daunatoare, comportament distructiv, criminalitate in viata adulta si tentative de suicid.
Cateva categorii de abuz sexual sunt: violul (actul sexual impotriva vointei copilului), pedofilia (atractia sexuala a unui adult fata de copii) si respectiv incestul (legatura sexuala intre parinti si copii sau intre frati si surori).
Abuzul sexual din partea unui membru al familiei este o forma de incest si poate rezulta traume psihologice mai serioase si cu o mai mare intindere in timp, mai ales in cazul incestului parental. Se aproximeaza ca intre 15% si 25% dintre femei si respectiv intre 5% si 15% din barbati au fost abuzati sexual cand erau copii. Cei mai multi abuzatori sexuali sunt familiarizati cu victimele lor; aproximativ 30% dintre ei sunt rude ale copilului, cel mai adesea frati, tati naturali sau vitregi, unchi sau veri cu victimele lor; aproximativ 60% sunt alte persoane cunoscute din anturajul copiilor ca de pilda prieteni ai familiei, bone sau vecini; cazurile in care abuzatorii sunt total straini de copii nu depasesc 10% din totalul cazurilor de abuz sexual asupra copiilor. Cel mai frecvent barbatii sunt cei care comit abuzuri sexuale asupra copiilor; studiile arata cǎ femeile comit intre 14% si 40% din abuzurile raportate asupra bǎieteilor si aproximativ 6% din abuzurile raportate asupra fetitelor. Cei mai multi abuzatori ai copiilor pre-pubesceni sunt pedofili, cu toate acestea un mic procent dintre abuzatori nu intrunesc criteriile pentru a fi considerati pedofili.
Cuvantul pedofilie vine din limba greaca (grec. παις [pais] „baiat, copil” si φιλια [philia] „prietenie“) este o tulburare care se manifesta prin inclinatia erotico-sexuala a unui adult fata de un copil.
Termenul a fost folosit prima oara in anul 1896 de psihiatrul vienez Richard von Krafft-Ebing in lucrarea sa Psychopathia sexualis.
Trasatura principala a acestei tulburari sexuale se caracterizeaza prin interesul sexual ce se manifesta numai pentru copii la varsta de pubertate pe o perioada de lunga durata.
Pedofilii sunt acele persoane adulte care se angajeaza in relatii sexuale cu copiii, dorind cu intensitate aceste relatii si cautand diferite ocazii pentru a atrage acesti copii in ,,jocurile” lor erotice. Pedofilul- cred unii psihologi sau psihiatri - este o persoana caracterizata de complexe, cu caracteristici sexuale inadecvate, si care resimte o profunda stare de inferioritate fata de femeile adulte, cautand parteneri sexuali de varsta frageda (care nu au ajuns inca la pubertate) care sa-i poata stimula si satisface fanteziile erotice. Studiile de specialitate au demonstrat ca nu exista un portret tip al pedofilului, personalitatea acestuia depinde in mare masura de actul de pedofilie pe care l-a comis.
Pedofilul sau cel care molesteaza copii este un individ cu tulburari mentale. Potrivit unui studiu 80% dintre acestia au sub 35 de ani si doar 1-2 % au peste 50 de ani. Cei care apartin grupei de varsta de 30-35 de ani tind sa-si satisfaca fanteziile din adolescenta si au ca motiv al actiunii lor insatisfactiile din cadrul casatoriei. Cei care molesteaza copii pot proveni din randul delincventilor, dar pot fi si membri marcanti ai comunitatii. In majoritatea cazurilor, copilul cunoaste agresorul, il vede deseori, il admira si are incredere in el.
Pedofilii sunt un grup special de agresori sexuali cu un istoric lung de relatii nesatisfacute cu femeile. Multi nu au avut o relatie heterosexuala adulta normala. Agresorii cronici sunt mai impulsivi, neconventionali, bizari, confuzi, alienati, prezentand si acuze psihosomatice. Pedofilii au o personalitate pasiv-agresiva cu sentimente de inferioritate si o puternica dependenta. In peste 50% dintre cazuri, abuzul sexual nu este izolat, ci persista pe o perioada lunga de timp, de la saptamani pana la ani.
Asadar, pedofilia este o prelungire a homosexualitatii. Majoritatea homosexualilor sunt pedofili. Ce-i atrage pe homosexuali la copii? Homosexualii sunt nemultumiti din punct de vedere sexual. Unirea dintre un barbat si o femeie are drept scop procreerea, dar unirea dintre barbat cu barbat sau femeie cu femeie are drept scop placerea trupeasca. Aceasta placere trupeasca a dus pe om la o stare josnica, a transformat placerea intr-o patima extrema. Nemai gasind placere la partenerul sau, impatimitul (homosexualul) isi indreapta patima spre o fiinta pura. De obicei curatia, puritatea copiilor atrag pe homosexualii fanatici, agresivi.
Vedem astazi atatea cazuri de copii care au disparut si care, dupa o perioada indelungata, au fost gasiti morti. Acestia au fost tintele pedofililor, care de obicei, dupa ce-si satisfac poftele diabolice isi omoara victimele. Procedeele pedofililor sunt nuantate si diferite, de multe ori reusind sa se introduca in case bune sub masca unor dascali, misionari si chiar sub masca unor oameni religiosi. Sunt multe secte anarhice si indeosebi reprezentanti de frunte ai sectelor satanice care isi recruteaza victime din lumea tineretului fara ocupatie, fara scoala, dar tot asa de bine si din randul tineretului studios.
Conform legii „abuzul sexual asupra copiilor” este un termen general care descrie acele acte criminale in care un adult se angajeaza in activitati sexuale cu un minor sau exploateaza un minor in scopul obtinerii unei recompense sexuale. Codul Penal defineste actele de violenta sexuala care constituie infractiuni si sunt pedepsite ca atare, respectiv violul (art. 197 CP), agresiunea sexuala (art. 219 CP), actul sexual cu un minor (art.198 CP), racolarea minorilor in scopuri sexuale (art. 222 CP), coruptia sexuala (art. 202 CP) si incestul (art. 203 CP).
Exploatarea sexuala (sau proxenetismul) reprezinta obligarea minorului sa se prostitueze; filmarea sau fotografierea copilului pentru a produce materiale cu caracter pornografic. Proxenetismul este pedepsit prin art 213 CP.
De asemenea, exploatarea minorilor in scopuri sexuale este definita de catre Conventia de la Lazanrote (art. 21 – Infractiunile legate de participarea unui copil la spectacole pornografice, art. 20 – Infractiuni referitoare la pornografia infantila si art. 19 – Infractiuni referitoare la prostitutia infantila). Aceasta conventie a fost ratificata de Romania la 14 decembrie 2010 si publicata in Monitorul Oficial (legea nr. 252).
Asociatia Americana de Psihiatrie a exprimat in mod clar ca: ,,copiii nu pot sa isi dea acordul pentru efectuarea de activitati sexuale cu adultii si condamna orice astfel de actiune in care un adult se angajeaza in activitati sexuale cu copii: Orice adult care se angajeaza in activitati sexuale cu un copil face un gest criminal si imoral care in nici un caz nu poate fi considerat un comportament normal sau acceptabil de catre societate”.
Sunt multe tari ale Europei in care pedofilia nu este pedepsita. Spre exemplu, in Germania, pedofilia in sine nu este pedepsita de lege. Pedofilul va fi pedepsit numai daca cedeaza dorintelor sale primare si intra in actiune, forma cea mai grava care poate fi comisa este „pornografia cu copii”.
Biserica trebuie sa stie ce se intampla in randurile credinciosilor sai si mai cu seama in randurile tineretului si sa vegheze asupra sanatatii spirituale si trupesti fiindca de sanatatea spirituala si fizico-somatica depinde dainuirea neamului nostru romanesc. Familia crestina este si trebuie sa fie facuta o pepiniera a virtutilor crestine.
Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta
preot Marian David
-
Reglementarile privind avortul in tarile Uniunii Europene
Publicat in : Morala -
Avortul este o dubla crima
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Avortul
Publicat in : Morala -
Ortodoxia si avortul
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.