Indulcitorii artificiali

Indulcitorii artificiali Mareste imaginea.

Indulcitorii artificiali fac parte din alimentatia noastra de zi cu zi, uneori chiar fara sa stim. Deserturile, gumele de mestecat, sucurile, cafeaua instant, vitaminele masticabile, inghetata, gelatina, bomboanele, iaurturile, aproape toate produsele dietetice, numite "light" (usoare), nu sunt nicidecum o alegere inteleapta.

Indulcitorii artificiali sunt substante chimice ce indulcesc la fel ca zaharul, dar cu mai putine calorii. Intrucat indulcitorii sunt mult mai dulci decat zaharul, este nevoie de o cantitate mult mai mica pentru a obtine acelasi efect. Asa se face ca produsele care contin indulcitori artificiali au mai putine calori decat cele cu zahar.

Federatia Americana a Alimentelor si Medicamentelor a aprobat cinci indulcitori cu putine calorii pentru a fi utilizati intr-o diversitate de alimente: aspartam, zaharina, acesulfam K si sucraloza. Indulcitorii artificiali, folositi adesea pentru a inlocui zaharul, suunt de fapt de sute de ori mai dulci decat acesta si produc numeroase probleme de sanatate, printre care amintim diabetul, obezitatea si cancerul.

Corpul uman si, in special creierul, a fost proiectat sa foloseasca rezervele de zahar din sange in beneficiul sau. Competitia dintre zaharul natural si inlocuitorii artificiali devine din ce mai acerba, mai ales in tarile care resimt efectul bolilor datorate consumului mare de zahar.

"In mod normal, corpul nu are nevoie de zahar. Oricum, corpul primeste zahar din amidonul din alimente, pentru ca amidonul este zahar. Deci, cea mai buna solutie este sa mananci carbohidrati cu o rata de absorbtie mica, pentru a nu lasa totusi nivelul zaharului din sange sa scada. De asemnenea, proteinele mai sunt bune, pentru ca sunt transformate in zahar, in ficat, acest proces fiind foarte lent, deci nivelul glucozei din sange poate sa ramana la acelasi nivel." (Martin Brunnberg, nutritionist suedez)

Cel mai potrivit inlocuitor natural al zaharului ramane insa tot mierea de albine, un amestec de zaharuri naturale, pure, care contine substante special facute sa ajute organismul sa asimileze concentratia de zahar. Deci, pentru a manca sanatos, dar si dulce, cel mai bine ar fi sa consumam miere si produse cu miere sau zahar brut. Acesta are culoarea bruna, este format din niste granule oarecum asemanatoare cu cele a zaharului obisnuit, cu forma neregulata si este mai lipicios.

E 950 - Acesulfam K

Acesulfam K (de Potasiu) este un indulcitor artificial descoperit accidental, in anul 1967. El se prezinta sub forma unor cristale incolore sau a unei pulberi cristaline de culoare alba. Gustul dulce al acesulfamului K se instaleaza rapid si este apropiat de cel al zaharozei la concentratii mici; la concentratii mai mari gustul acesulfamului K este afectat de o usoara componenta reziduala amara, mai putin pronuntata decat cea a zaharinei.

La temperaturile mediului ambient cristalele de acesulfam K au o stabilitate aproape nelimitata. Este un indulcitor care se gaseste in multe alimente, datorita stabilitatii foarte bune: bauturi plate sau carbogazoase, produse lactate, produse zaharoase si de patiserie, ciocolata, guma de mestecat etc. Aportul energetic este aproape nul.

E 951 - Aspartamul

Aspartamul este unul dintre cei mai prezenti indulcitori artificiali, fiind inclus in peste 6.000 de produse din intreaga lume, fie singur, fie in combinatie cu zaharina. Se prezinta sub forma unei pulberi cristaline de culoare alba sau sub forma granulara.

La temperaturi ridicate, viteza de descompunere creste rapid, aceasta sensibilitate limitand astfel utilizarea aspartamului numai la produsele care nu sufera tratamente termice intense. Aspartamul este prezent in produse precum: guma de mestecat, cereale, gelatina, bauturi carbogazoase, etc.

Aspartamul a fostdescoperit accidental in 1965, dar a primit aprobarea de a fi utilizat in produsele alimentare dietetice abia in 1983, datorita controverselor legate de potentialele efecte adverse. Acesta are o putere de indulcire ce depinde de natura produsului alimentar in care este incorporat, fiind cuprinsa intre 180 si 250, mai mare decat a zaharului.

La consumul anual european de 2.000 de tone de aspartam, ar mai fi nevoie de inca o jumatate de milion de tona de zahar, pentru a genera acelasi gust! Pentru a avea acest gust, aspartamul contine doi amino acizi, acidul aspartic si penilalanina. Asimilam cam 5 grame de aspartam anual, echivalent cu un kilogram de zahar, ale carui 4.000 de kcal ar putea duce la ingrasarea cu jumate de kilogram.

Contraindicatia acestui indulcitor este faptul ca in momentul digestiei, el se descompune in mai multe substante, printre care si fenilalanina, un amino-acid care la anumite persoane nu se poate metaboliza. Intre reactiile adverse produse de consumul de aspartam, au fost confirmate durerile de cap, depresia, cresterea poftei de mancare, etc.

Neurologii au demonstrat ca un exces de aspartat - substanta folosita de corp ca neurotransmitator care transmite informatia intre neuronii cerebrali - poate distruge neuronii, prin permiterea unei cantitati prea mari de calciu sa se acumuleze in celula nervoasa. Aceasta degradare neurologica a determinat considerarea aspartatului drept o substanta excito-toxica, deoarece stimuleaza extrem celulele neuronale.

E 952 - Ciclamatii

Ciclamatii se utilizeaza in fabricarea bauturilor racoritoare, a biscuitilor si a produselor de patiserie, a gemurilor si a conservelor de fructe. Puterea de indulcire a ciclamatilor variaza in limitele 30 - 80, in functie de produsul alimentar. In concentratii mari, gustul dulce al acestora este afectat de o componenta reziduala neplacuta.
Cel mai utilizat ciclamat este ciclamatul de sodiu. Datorita puterii de indulcire relative reduse, avand in vedere dozele maxime admise in produsele alimentare, este necesara asocierea ciclamatilor cu alti indulcitori.

E 954 - Zaharina

Zaharina a fost descoperita in anul 1879, prezentandu-se sub forma unor cristale incolore, uneori capatand o culoare alba. Aceasta este obtinuta din petrol. Fiind suspectata de favorizarea cancerului, in Canada a fost interzis atat consumul de zaharina, cat si comercializarea acesteia.

Zaharina contine un numar redus de calorii, fapt care nu determina cresterea nivelului zaharului din sange si este de 200 pana la 700 de ori mai dulce decat zaharoza. Gustul dulce al zaharinei se dezvolta mai lent, dar, dupa atingerea intensitatii maxime, este destul de persistent. Zaharina are un gust residual, amar-metalic, care devine pregnant la concentratii mari.

Zaharina este folosita intr-o mare varietate de produse: bauturi racoritoare, budinci, topping-uri, bauturi instant, produse lactate, guma de mestecat, gemuri, jeleuri, produse de patiserie, etc.

Indulcitorii fara calorii, de tipul zaharinei, pot determina o crestere in greutate mai mare decat cea provocata de consumul de zahar. Exista posibilitatea ca zaharina sa declanseze reactii alergice din cauza continutului de sulfonamide.

E 955 - Sucraloza

Din cauza stabilitatii ridicate, sucraloza poate fi folosita in produse care necesita tratament termic sau perioada indelungata de pastrare. Sucraloza se foloseste adesea pentru obtinerea dulciurilor si a bauturilor racoritoare, dar ea se comercializeaza si ca atare, sub numele de "Splenda", in amestec cu alte substante, precum dextroza si maltodextrina.

Cu toata acestea, exista si posibile reactii adverse: probleme gastro-intestinale (balonare, greata, diaree), iritatii si eruptii cutanate, urticarie, tumefactie si prurit, dificultati de respiratie, curgerea nasului, tuse, palpitatii, dureri in piept, dureri musculare, senzatia de mancarime la ochi, anxietate, depresie, schimbari de dispozitie, aparitia brusca de furie.

E 957 -Taumatina

Taumatina este un indulcitor alimentar de 2.500 de ori mai dulce decat zaharul si se extrage dintr-o planta din Africa (Thaumatocus Danielli, numit si "fructul miraculous de Sudan", carre creste in Ghana, Zair, Sudan si Togo) sau din organisme modificate genetic.

Ea se foloseste la produse zaharoase, gemuri, inghetata si guma de mestecat. Este indicat sa fiti foarte precauti in momentul in care inlocuiti zaharul cu indulcitorii artificiali deoarece pot aparea dezechilibre la nivelul metabolismului.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

23 Iulie 2012

Vizualizari: 8025

Voteaza:

Indulcitorii artificiali 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Flora StanescuPostat la 2011-06-26 16:32

    Nici nu este de mirare că suntem CANCEROȘII DE ELITA, cum spunea regretatul Adrian Păunescu. Mâncăm numai produse prelucrate, chimizate, fie din lipsa de timp fie din lipsa de informare corectă. Mulțumim de postare.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE