Hristos intra in casa celui mai dispretuit om din Ierihon

Hristos intra in casa celui mai dispretuit om din Ierihon Mareste imaginea.

Evanghelia duminicii a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu)

1. Si intrand (Iisus), trecea prin Ierihon.
2.

Si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat.
3. Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura.
4. Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca.
5. Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman.
6. Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se.
7. Si vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos.
8. Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit.
9. Si a zis catre el Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam.
10. Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut. Luca 19, 1-10

Calatorind pentru a treia oara si, probabil, pentru ultima data la Ierusalim, Iisus nu a putut evita cetatea Ierihonului, fiindca pe aici trecea drumul spre capitala politica si religioasa a Palestinei timpului. Si aici, in Ierihon, ca de altfel peste tot pe unde a trecut, Iisus a mai facut un mare bine, a mai salvat un suflet. Din nou Iisus se constituie in exemplu si pentru noi indemnandu-ne sa facem si noi cate un bine oricat de mic aproapelui nostru in oricare loc ne-am afla. Cu toate ca nu-si propusese sa ramana in oras, intalnirea lui Iisus cu bogatul-sarac Zaheu l-a facut pe Domnul sa-si schimbe programul calatoriei.

Dupa nume, cel care dorea sa-L vada pe Domnul era un iudeu din nastere, intrucat numele „Zaheu“ in limba aramaico-ebraica inseamna „cel drept“, „cel curat“ sau chiar „cel nevinovat“. Din pacate, numele nu prea avea acoperire, deoarece el insusi a marturisit ca a fost un om al nedreptatii, cel putin atat cat a fost departe de Dumnezeu. Este posibil ca, initial, sa fi fost un om bun, pe masura numelui, dar functia inalta pe care o detinea l-a stricat, predispunandu-l spre neglijarea si apoi pierderea totala a credintei.

Evanghelia ne spune ca era vames de profesie, dar nu unul oarecare, ci un mai mare peste vamesi, un sef al acelora, un fel de administrator general al vamilor.

In vremea Mantuitorului, Ierihonul facea parte din provincia Iudeea, care cazuse sub stapanirea romana. Se stie ca in Imperiul Roman, functia de vames nu avea acoperire exacta cu functia unui vames din zilele noastre, acela nelimitandu-se doar la a incasa banii pe circulatia marfurilor dintr-o zona in alta, ci era un fel de perceptor fiscal care se ocupa si de colectarea impozitelor de la contribuabili, pe care apoi le varsa in vistieria statului roman. Ca sa poata colecta mai usor impozitele, si nu numai, de la popoarele supuse lor, romanii obisnuiau sa arendeze unui localnic anumite circumscriptii administrative ori tinuturi intregi, de pe care sa stranga impozitele si taxele vamale.

Posturile de vamesi sau perceptori de taxe si impozite erau foarte ravnite de catre multi pentru ca erau extrem de avantajoase. De aceea, se scoteau la licitatie contra unor sume foarte mari de bani, iar candidatii erau dispusi sa plateasca sume exorbitante fiindca mizau pe recuperarea, uneori chiar inzecita, a sumelor investite. Singura conditie pe care o impune stapanirea romana pentru accederea in astfel de posturi era ca solicitantul sa dispuna de averi foarte mari cu care sa poata garanta suma pretinsa de catre stapanire si pe care evident in momentul luarii functiei se angaja sa o verse in vistieria statului. Asadar, vamesul Zaheu nu-si castigase intreaga avere din meseria pe care o exercitase fiindca facuse o declaratie si, in acelasi timp, o dovada de avere inainte de a candida pe functia de controlor al taxelor si vamilor. La randul sau, cel care a obtinut calitatea de arendas al vamilor si impozitelor dintr-un oras, targ sau district oarecare avea posibilitatea si dreptul legal de a angaja alti vamesi sau colectori de impozite.

Pentru a se pune la adapost de primejdia de a nu-si putea onora angajamentul fata de stapanire cu privire la cuantumul sumei, cel care detinea monopolul colectarii taxelor si impozitelor impunea sume cu mult mai mari decat cerea stapanirea, incat prin aceasta metoda reusea sa stranga averi considerabile.

Din Evanghelie rezulta ca vamesul Zaheu licitase si el si obtinuse de la romani dreptul de a colecta impozitele, ca perceptor-sef, in cetatea Ierihonului (Luca 19, 1-2), cetate foarte strategic situata in calea drumului comercial care trecea tocmai pe aici. Ura contribuabililor iudei fata de astfel de functionari era justificata, pe de o parte, fiindca toti constientizau ca erau extorcati de bani, iar pe de alta, ura le era alimentata de ideea ca vamesii se faceau de bunavoie unelte ale unei puteri straine de ocupatie. Ca sa nu mai vorbim de un alt aspect foarte important ce tinea de latura religioasa. Ca pagani, romanii erau pentru iudei spurcati. De asemenea, cei care intrau in relatie cu paganii si cu atat mai mult daca le si slujeau paganilor deveneau in mod automat spurcati si deci nedemni de a mai face parte din comunitatea iudaica. In acest context realizam mai usor de ce in opinia iudeilor era atat de grav ca Iisus sa fie vazut adesea in compania vamesilor si implicit a pacatosilor.

In cazul lui Zaheu avem de a face cu un vames iudeu extrem de bogat care, totusi, prin convertire, poate avea acces la imparatia lui Dumnezeu cea vestita si oferita lumii de catre Domnul Hristos.

Pentru ca statura fizica il dezavantaja, Zaheu s-a urcat intr-un sicomor (un fel de smochin salbatic) ca sa-l poata vedea pe Domnul. Mai inainte insa de a-L vedea Zaheu pe Iisus l-a vazut El pe vames. Asa se intampla mai intotdeauna, cand omul face chiar si un singur pas spre Dumnezeu, Acesta face o suta ca sa iasa in intampinarea omului.

In acest context al dorintei divine de a veni in intampinarea sufletului omenesc insetat de Dumnezeu intelegem gestul lui Iisus de a se auto-invita in casa lui Zaheu. Ducand ideea mai departe, putem spune ca Dumnezeu este intotdeauna dispus sa se auto-invite in camara sufletului nostru, ori de cate ori acesta probeaza ca este receptiv la a-L avea ca musafir pe Creatorul suprem. Prin cuvintele lui Iisus: „astazi trebuie sa raman in casa ta“, ni se mai descopera un mare adevar: acela ca nu trebuie sa amanam niciodata autoinvitatia lui Dumnezeu de a veni sa locuiasca in sufletul nostru, fiindca acesta ii apartine intru totul si nici nu stim daca in viata ni se mai ofera o a doua sansa de a ne mai intalni spiritual cu Domnul.

Urgenta primirii lui Dumnezeu ca musafir in templul sufletului nostru este data de cuvantul „astazi“. Ca adverb de timp, termenul „astazi“ este foarte frecvent folosit de Iisus tocmai pentru urgenta luarii in serios de catre oameni a invitatiei divine si a lucrarii de catre om in aceasta directie. Cu alte cuvinte, cu Dumnezeu nu este timp de tocmeli, de negocieri, de scuze ori de amanari.

La inceputul derularii programului Sau misionar in lume, Iisus a citat din profetul Isaia (61, 1-20) si a adaugat indata: „astazi s-a implinit cuvantul acesta in urechile voastre“ (Luca 4, 21). Constientizand urgenta lucrarii mantuirii, „cu frica si cu cutremur“, dupa expresia Sf. Pavel, care ii indeamna mai departe pe ascultatorii sai zicand: „sa auziti astazi cuvintele lui Iisus“ (Evrei 3,7). Si tot el invata ca trebuie sa se renunte la pacat si sa se urmeze preceptelor Evangheliei in timpul acesta care ni s-a dat spre lucrare cand zice: „Indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, cata vreme se zice astazi pentru ca nici unul dintre voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului (Evrei 3, 13).

Asadar, Dumnezeu nu agreeaza nicidecum amanarile. De aceea, Iisus a intrat cu bucurie in casa lui Zaheu de indata ce a vazut ca este receptiv harului divin si a raspuns prompt invitatiei divine, si tot la fel de prompt s-a angajat sa repare toate nedreptatile comise: „Iata, Doamne, jumatate din averea mea o dau saracilor, si daca am nedreptatit pe cineva cu ceva intorc impatrit“.

Din contextul angajamentului sau rezulta ca Zaheu stia foarte bine legea iudaica, data prin Moise care stipuleaza: „de va fura cineva un bou sau o oaie, si le va junghia sau le va vinde, omul acela sa plateasca cinci boi pentru un bou si patru oi pentru o oaie (Exod 22,1).

Prin angajamentul sau imediat si spontan, Zaheu se reintegreaza comunitatii credincioase iudaice in sensul ca devine un credincios practicant. De vreme ce stia poruncile, dar nu le aplica denota ca era doar un teoretician al credintei, adica o marturisea doar cu buzele. Desi primise in familie cunostintele religioase necesare unui bun credincios iudeu, nu se angajase niciodata pe drumul greu al lucrarii poruncilor, al punerii in practica a celor stiute.

Chiar daca, dupa repararea nedreptatilor comise, din aviditate pentru bogatii, Zaheu a ramas inca suficient de bogat, un lucru devine clar pentru oricine, si anume ca dupa convertire omul ramane indatorat sa repare greselile si sa puna un inceput bun vietii sale. Un alt adevar important care trebuie luat in calcul este ca si bogatii sunt chemati la mantuire si efectiv se mantuiesc daca lucreaza poruncile, intrucat Evanghelia este adresata tuturor oamenilor. Sf. Apostol Iacob ii recomanda bogatului sa fie smerit in viata, amintindu-i ca si el este trecator pe pamant, intocmai ca floarea ierbii.

Zaheu a placut Domnului deoarece a facut exact ceea ce poruncea legea, adica si-a marturisit pacatul si si-a indreptat greseala printr-un act de caritate facut aproapelui sau pe care l-a nedreptatit. In concluzie, revenirea cuiva la credinta si schimbarea in bine a vietii nu-l absolva in nici un caz de obligatia de a rectifica nedreptatile comise mai inainte. Numai dupa ce Zaheu se angajeaza efectiv in lucrarea poruncilor, Iisus il declara drept fiu al lui Avraam si implicit ii da garantia mantuirii.

Asadar celui care se converteste asemenea lui Zaheu si incepe un nou stil de viata, Iisus ii garanteaza ca usile imparatiei lui Dumnezeu i s-au deschis chiar din acea clipa a deciziei, deoarece inaintea usilor imparatiei lui Dumnezeu nu asteapta nimeni la rand. Sunt enorm de multe locuri inauntru, iar Dumnezeu ii asteapta cu drag pe oameni ca sa le ocupe.

pr. prof. univ. dr. Petre SEMEN

.

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 1426

Voteaza:

Hristos intra in casa celui mai dispretuit om din Ierihon 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE