Evanghelia duminicii a 32-a dupa Rusalii (a lui Zaheu vamesul)
"In vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon si, iata, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vamesi, cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor ca sa-l vada, caci pe acolo avea sa treaca. Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi trebuie sa raman in casa ta. Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se. Si, vazand, toti murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos. Iar Zaheu, stand inaintea Domnului, I-a zis: Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si, daca am nedreptatit pe cineva cu ceva, intorc impatrit. Si a zis catre El Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si acesta este fiu al lui Avraam. Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut". Luca 19, 1-10
Traiesc in lume. Merg printre oameni si incerc sa fiu respectuos, amabil, zambitor. Dar nu ma opresc aici, imi place sa cred ca merg rugandu-ma pentru cei ce-i vad. Privesc chipurile si ma intreb adesea: Oare ei L-au cunoscut pe Hristos?
Atunci, daca sunt atent la miscarea inimii, imi aduc aminte cum L-am cunoscut eu. Navala de ganduri si sentimente parca "renasc" in sufletul meu, realizez cat de adanca este intalnirea cu Dumnezeu in Fiul Sau prin Duhul Sfant, incat parca nimic nu s-a schimbat in mine de atunci.
Dar, totusi se schimba. Omul de cele mai multe ori nu ramane acelasi pe tot parcursul vietii. Tot ce ne inconjoara, intr-un fel sau altul, ne influenteaza in bine sau in rau. Important este sa nu ne pierdem in rau, ci sa ne pastram buni. Pentru aceasta, bine-ar fi sa ne uitam din cand in cand la clipa in care ne-am intalnit cu El.
Nu poate fi intamplatoare, dar cu siguranta este mantuitoare. Dupa aceea nimic nu mai este la fel. Cert este un lucru: ca Dumnezeu nu misca mintea omului, ci inima lui; nu se adreseaza logicii, ci sufletului. De aceea cei mai multi dintre noi se regasesc in Hristos afland iubirea, blandetea, iertarea.
Nu este pacat sa-l cauti, ci sa fi nepasator; nu este gresit sa cercetezi, ci sa ramai nestiutor. Nu cred ca exista om care sa nu fi auzit cel putin odata-n viata de Hristos, de Dumnezeu, dar daca a ramas indiferent atunci Mantuitorul va astepta o alta clipa pentru a i se descoperi.
De multe ori se produce o incurcatura in mintea noastra, si provoaca o reactie cu totul straina credintei: indoiala! Dar este foarte clar: Dumnezeu a creat omul, dar omul nu L-a creat pe Dumnezeu!!!
Asa ca, numai daca mergem la "punctul zero" vom putea intelege in adanc taina, insa este mai mult taina noastra, decat taina Lui. Nu-I putem oferi nimic, insa putem avea totul. De s-ar uita omul la starea sufletului lui, la neputinta si pacatul cu care se lupta, la murdaria cu care se mandreste, atunci ar realiza ca Hristos sta si cu el la masa. Hristos intra si in casa noastra. Hristos intra, binecuvanteaza si da mantuire tuturor caselor in care este primit.
Atunci nu este frumos, nu este ingaduit, nu este bineplacut Domnului ca noi sa judecam pe fratele. Nu este folositor sufletului ca eu sa ma gandesc la pacatele si viata celuilalt, cand si eu la randul meu am fost primit, am fost iertat. Cand intr-adevar ai cunoscut pe Dumnezeu, atunci fara ragaz te rogi ca toti ceilalti sa ajunga la cunoasterea adevarului si a vietii vesnice. Te bucuri de intoarcerea fratelui, mai mult decat a ta; te rogi ca si pe el sa-l ierte, precum te-a iertat si pe tine; si mai mult decat atat, incerci sa-i fi aproape, sa-l sprijini pe calea mantuirii invatandu-l, iertandu-l ca un frate mai mic.
Asa simt si traiesc eu lucrurile. Poate nu este cea mai inalta stare la care poate ajunge crestinul, dar ma bucur ca mi s-a impartasit aceasta traire si ma rog sa-mi fie si in continuare lumina sufletului, putere trupului. Oare nu am aceeasi patima cu a fratelui meu? Oare nu am acelasi razboi duhovnicesc ca si el? Oare nu sunt atat de slab ca si el?. Sau poate sunt mai rau decat el. Un gand imi vine acum in minte: nu ma inalt privind de sus pe fratele, ci ma mantuiesc ajutandu-l pe el sa se inalte la Domnul! Nu pot mantui, dar pot ajuta. Nu suntem noi cei ce mantuim, dar putem sluji mantuirii celorlalti!
Faca Domnul ca toti sa traim in gandul acesta!. Ajuta-ne Doamne!
Zaheu este chipul omului ce nu da importanta pacatului, ci cauta pe Dumnezeu. A auzit despre El si nu se gandeste la obstacolele pe care le are de intampinat pentru a ajunge la El, ci lasa ambitia sa lucreze spre folosul sufletului. Dar ceea ce ma misca cel mai mult este sinceritatea cu care vorbeste lui Iisus: "Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor, si daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit." (Vers. 8). Doamne cat de minunata starea aceasta a lui! "Stand in picioare" ne marturiseste Evanghelistul, iar pentru mine denota pozitie oficiala, respect fata de toti, responsabilitate in exprimare, dar si seriozitate in ceea ce spune.Nu s-a indreptatit in fata lui Hristos, ci din contra isi recunoaste pacatele prin felul cum se exprima "daca am napastuit pe cineva" , adica era imposibil sa nu o fac si acum sunt pregatit sa-mi asum pacatul.
Sa stam si noi in aceeasi pozitie si cu aceiasi traire in fata Domnului. Dar sa nu uitam un lucru: ne iubeste asa cum suntem, ne binecuvanteaza viata si daruieste mantuire casei noastre. Pentru ca "pe cel pierdut a venit Fiul Omului sa-l caute si sa-l mantuiasca"(vers. 10).
"Toti oamenii isi doresc sa traiasca fericiti; cand insa vine vorba sa vada deslusit ce anume le face viata fericita, privirea li se incetoseaza si departe de a dobandi usor o viata fericita. Cu cat este mai nerabdator cel ce se avanta spre ea, cu atat mai tare si-o indeparteaza, daca a ratacit cumva drumul. Mai intai trebuie sa hotaram care este acel lucru spre care nazuim, apoi sa cercetam pe ce cale ne putem indrepta cel mai iute spre el; pe parcurs, daca se dovedeste a fi calea cea buna, vom intelege cat inaintam in fiecare zi si cu cat suntem mai aproape de locul unde ne impinge o dorinta naturala. Cata vreme insa ratacim din intamplare, FARA SA URMAM O CALAUZA, ci doar freamatul si strigatele de tot felul ale celor care ne cheama in diverse directii, viata ni se va irosi intre drumuri ratacite, si se va scurta, oricat ne-am stradui din rasputeri zi si noapte."(Socrate, "despre fericire")
Arhim. Siluan Visan
Arhim. Siluan Visan
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.