Duminica a 5-a dupa Rusalii

Duminica a 5-a dupa Rusalii Mareste imaginea.

Duminica a 5-a după Rusalii

(Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1

„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.”

Pericopa evanghelică propusă în această duminică spre lecturare și meditație ne prezintă vindecarea unui demonizat. Minunea este cel mai amplu relatată la Sfântul Evanghelist Marcu, întinzându-se pe nu mai puțin de 20 de versete (Marcu 5, 1-20). Exorcizarea minunată mai este relatată, într-o formă prescurtată, atât la Sfântul Evanghelist Luca (8, 26-37), cât și la Matei, cei doi părând că au procedat la o adevărată calchiere a textului.

Similitudini și deosebiri biblice
Comparând cele trei texte, se vede limpede că cei trei evangheliști descriu, cu diferențele de rigoare, același eveniment, chiar dacă Marcu vorbește de localitatea Gadara, iar ceilalți doi de Ghergheseni. Această din urmă localitate se afla lângă țărmul lacului Ghenizaret, care dispunea de un mic port, folosit intens de pescarii din zonă. Pe panta abruptă din spatele cetății se află multe peșteri, care în Antichitate erau folosite pentru a-i înmormânta pe cei decedați, motiv pentru care se și spune despre cei posedați că ieșeau din morminte, iar nu din peșteri.

O altă diferență între texte ar fi că Marcu și Luca vorbesc despre un singur demonizat, pe când la Matei întâlnim doi. În orice caz, cel posedat de demoni era de două ori necurat, pe de o parte din cauza faptului că locuia în morminte, iar pe de alta fiindcă trupul său devenise gazda unui duh necurat. Evanghelistul ne atrage atenția că, din cauza temutului său „chiriaș”, demonizatul avea și o putere fizică, cu totul ieșită din comun, pe care o folosea însă doar distructiv. Ba mai mult, spurcatul și nedoritul demon îi făcea mult rău chiar celui în care se aciuase, determinându-l să se rănească grav cu pietre tăioase sau ascuțite. Diavolul, după cum vedem, nu se dezice niciodată de răutatea sa imensă față de om. Printre alte multe semne care atestă prezența duhului rău în cineva, am putea enumera și răutatea cu care acela se aruncă asupra oamenilor pentru a le face un rău cât mai mare (Fapte 19, 16). Deși aparent inexplicabil și nesesizat de comentatorii biblici, este totuși interesant de subliniat faptul că Evangheliile ne prezintă puține femei demonizate (a se vedea doar cazul sclavei din Faptele Apostolilor 16, 16).

Hristos recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu de către demoni
Evangheliștii Luca și Marcu ne precizează că demonizații din ținutul Gadarei L-au văzut pe Iisus de departe venind spre ei, de unde putem deduce clar că cei posedați aveau și puterea de a fi „văzători cu duhul”. De remarcat este și marele adevăr pe care ni-l dezvăluie Evanghelistul Marcu: „și demonii I s-au închinat lui Iisus” (vers. 5, 6), la care se adaugă un altul: „L-au mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu Celui Preaînalt”. Și totuși, Domnul nu le-a primit nici închinarea, nu le-a apreciat nici mărturisirea. Atitudinea lui Iisus din acest moment ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei care I se închină lui Dumnezeu doar formal, care chiar Îl mărturisesc, dar o fac exclusiv din interese materiale, financiare, politice, ori de orice altă natură. Din acest cuvânt evanghelic mai deducem că toți cei care-L recunosc pe Iisus doar ca persoană istorică, fără a-L mărturisi în același timp ca Mântuitor și Fiu al lui Dumnezeu, falimentează religios. Câți oare nu gândesc și grăiesc ca și demonizații? Cei din urmă par să spună: „Te recunoaștem Iisuse, Tu ești cu adevărat Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt, dar mulțumește-Te cu acest mic serviciu pe care Ți-l facem, că Te mărturisim cine ești, dar mai departe, Tu vezi-Ți de treaba Ta, iar noi de-a noastră”. Deși L-au recunoscut și mărturisit pe Iisus ca „Fiu al lui Dumnezeu Celui Preaînalt”, totuși El n-a acceptat închinarea celor doi demonizați. Urmând exemplul lui Iisus, tot așa vor proceda în orașul Filipi și Sfântul Apostol Pavel împreună cu însoțitorii săi, când o fată care, inspirată de un duh demonic, deslușea tainele viitorului și aducea un mare câștig stăpânilor săi a început să-i laude pe apostol și pe însoțitorii acestuia, numindu-i „slujitorii Dumnezeului Celui Preaînalt care vă vestesc calea mântuirii” (Fapte 16, 17). De notat este și faptul că demonii, când grăiesc prin cei posedați, asemenea păgânilor, Îl numesc pe Iisus tot „Fiu al lui Dumnezeu Celui Preaînalt” (Luca 8, 28). Unii comentatori, precum I. Howard Marchall, consideră că nu-i exclus ca păgânii să fi copiat expresia de la iudeii care o foloseau frecvent când se refereau la Dumnezeul lor.

„Legiune este numele meu”
După ce Iisus a fost imediat recunoscut și proclamat de către demoni drept Fiu al lui Dumnezeu, avea dreptul legitim de a ști numele celui pe care îl avea în față. De aceea a întrebat: „Care îți este numele?” Demonul răspunde fără ocolișuri sau șovăieli: „Legiune este numele meu, căci suntem mulţi” (Marcu 5, 9). Dacă într-adevăr erau așa de mulți cât o legiune romană, adică un efectiv de 4.200 - 6.000 de soldați, înseamnă că nu erau chiar atât de puternici cum ne-am aștepta. Să fim însă atenți la răspunsul demonului: „numele meu este legiune”. El nu a spus așa cum s-ar fi cuvenit: „numele nostru este legiune”. Iată de ce nu știm dacă într-adevăr erau chiar așa de numeroși. Chiar dacă demonul mințea, sau voia să deruteze prin răspuns, prin această subliniere, evanghelistul vrea să ne destăinuie un adevăr foarte subtil, acela că, pe de o parte, demonul poate lua mii de chipuri, iar pe de alta, că el este capabil să deformeze adevărul în mii și mii de minciuni întrucât, ca „tată al minciunii”, a devenit un profesionist în domeniu. Mai presus de toate, el este în stare să acționeze și ca un excelent psiholog, ca unul care lucrează de atâta amar de vreme cu sufletul omenesc și realizează cu foarte mare ușurință înclinarea omului spre sute și mii de păcate. Ca urmare, îi oferă omului tot atâtea ocazii de a păcătui.

Infiltrarea satanei în toate domeniile activității umane
Inspirat de cărțile de spiritualitate, cunoscutul scriitor creștin Denis de Rougemont afirmă că diavolul din pilda de față s-a numit „legiune” și din cauza capacității sale de a se deghiza în tot atâtea chipuri câți indivizi există pe lume. Rămânând mereu sub acoperire, satana se infiltrează în toate activitățile omului. Indicând prezența acestuia în politică, Denis de Rougemont vorbește despre „diavolul democrat”, când se infiltrează în societățile de binefacere, îl numește „diavol filantrop”, dacă răzbate și în domeniul teologic, el devine „diavolul teolog”, iar când se infiltrează în literatură, este „diavolul scriitor”, inspirând scrieri de proastă calitate sau stricătoare de moravuri și suflete. Se poate spune că în acest câmp de activitate are cel mai mare succes, când îi inspiră pe unii să scrie doar pentru ca oamenii să-și piardă vremea citind lucruri inutile și mai ales care inspiră păcatul. Să nu uităm că Lavsaiconul lui Paladie, ca de altfel și Patericul egiptean, ne vorbeşte de „diavolul monah”, care nu doar că se deghizează în monah pentru a-i ispiti pe cei din această tagmă, cum era cazul călugărilor din pustia Egiptului, ori din alte locații monahale, ci mai ales pentru că îi determină pe unii monahi să creadă că este suficientă doar îmbrăcarea uniformei monahale, nediferențiindu-se astfel cu nimic de mireni în ceea ce privește acumulările de tot felul și preocupările cu totul lumești.

Păcatul ca zeciuială dată satanei
Diavolul nu este primejdios doar când intră în trupul omului, și o face cât mai rar la creștini pentru a nu se deconspira, ci este cu atât mai primejdios cu cât nu mai suntem în stare „să deosebim duhurile”, nu-i mai sesizăm nici prezența, și cu atât mai puțin lucrarea-i perfidă, mereu sub acoperire. Cei care iau în serios credința creștină și se angajează la o lucrare mai consistentă pentru progresul duhovnicesc simt de îndată împotrivirea satanei, care își mobilizează și trimite slugile-i credincioase ca să-i deturneze de la scopul cel bun pe care și l-au propus. Cu alte cuvinte, dacă nu ești atent la viața și lucrarea ta, el vine și își ia propria-i zeciuială din tot lucrul tău cel bun.

Spre exemplu, ca familist, dacă ai avut și crescut 4-5 copii, dar ai ucis prin felurite mijloace chiar și doar unul singur, acesta din urmă înseamnă o zeciuială dată demonilor, de care aceștia se bucură în iad. De asemenea, dacă prin merite personale sau închipuite ai ajuns într-o funcție și desfășori cu profesionalism o meserie, satana vine de îndată și îți sugerează părerea de sine, determinându-te să crezi cu convingere că ai devenit înțelepciunea întruchipată și că nimeni nu ar fi putut fi mai bun, mai priceput ori mai corect decât tine.

Puterile slujitorilor satanei
Cu alt prilej spuneam că satana a fost definit „maimuțoiul lui Dumnezeu”, căci încearcă să-L imite, pretinzând să aibă și el slujitori, să fie adorat ca un dumnezeu, drept care oferă chiar și anumite daruri adoratorilor și slujitorilor săi. Cei care au primit de la Hristos darul de a exorciza pe cei demonizați mărturisesc unanim că demonii le oferă unele daruri celor în care s-au aciuat, ca de altfel și vrăjitorilor (șamanilor) care s-au pus în slujba satanei. Spre exemplu, în volumul „Exorcistul Romei se destăinuie~, Don Gabriele Amorth scrie că unii dintre cei posedați probau o forță fizică ieșită din comun. Chiar și evanghelistul afirmă că cei demonizați, pentru a nu pune în primejdie viața celorlalți, erau legați cu lanțuri și cu cătușe, sau puși în obezi, însă ei le sfărâmau cu ușurință (Marcu 5, 4), rătăcind spre locurile în care îi mâna duhul cel rău. La puterea ieșită din comun a demoniaților se referă textul când ni se spune că erau extrem de înfricoșători și de primejdioși, încât nu era altă cale decât aceea de a sta cât mai departe de ei. La puterea cea mare a demonilor s-a referit Domnul Hristos când a zis: „Nimeni nu poate ca, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile de nu va lega mai întâi pe cel tare, și atunci va putea jefui casa lui” (Marcu 3, 27).

Unele texte biblice ne vorbesc despre daruri spirituale oferite de către demoni, cum ar fi „ghicitul” (Fapte 16, 17), precum și despre capacitatea de a vedea cu duhul, cum este cazul acelei ghicitoare care nu-l văzuse niciodată pe Sfântul Apostol Pavel și totuși l-a recunoscut numaidecât, știind cu ce se ocupă și proclamându-l drept „slujitor al lui Dumnezeu”. Unii demonizați au capacitatea de a vedea ce se întâmplă la distanțe de sute de kilometri, pot să descopere lucruri ascunse, sunt capabili să vorbească în limbi străine, vechi sau moderne, pe care nu le-au studiat niciodată, pot descrie cu lux de amănunte evenimente majore din istoria lumii derulate cu sute sau chiar cu mii de ani în urmă. Anumiți posedați, în vis sau aievea, pot prezice viitorul. În cartea sa dedicată șamanismului, Mircea Eliade ne spune despre unii șamani (vrăjitori care lucrează constant cu demonii) că primesc din partea demonilor darul de a vindeca boli, sau chiar de a învia din morți (cu condiția ca respectivul decedat să nu aibă mai mult de trei zile de la deces).

Darurile satanei
Cum demonii sunt de natură spirituală, evident că darurile acestora către „pacienții lor”, cum îi numește C. S. Lewis, sunt tot predominant spirituale. Darurile demonice sunt însă date prietenilor satanei condiționat, ei trebuind să le folosească doar într-un scop distructiv. Aceste daruri trebuie să atragă cât mai multe suflete în împărăția întunericului. Mulți exorciști, bazați pe textele biblice și pe propria experiență, afirmă că și în cazul darului de a vindeca prin magie albă sau neagră (oricum am numi-o, tot cu ajutorul demonilor se realizează), vindecarea nu este deplină și nici definitivă. După o vreme, boala vindecată cu ajutorul vrăjilor șamanice revine cu o și mai mare furie.

Conform mărturiilor biblice, mai ales nou-testamentare, demonii, ca subalterni ai satanei și dușmani neîmpăcați ai lui Dumnezeu și ai oamenilor (Matei 12, 43-44), au satisfacția cea mai mare când le provoacă oamenilor cât mai multe și mai mari necazuri. Scriitorul englez C. S. Lewis, în cartea sa intitulată „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, afirmă că demonii se hrănesc efectiv cu necazurile și căderile din har ale oamenilor, iar spre deosebire de Dumnezeu, Care dorește să aibă slujitori credincioși care să-I devină fii, demonii și-i doresc pe oameni ca pe niște vite cu care să se hrănească. Pentru a câștiga sufletul omului ca hrană pentru infern, demonii sunt în stare să facă orice, chiar să prelungească viața trupească a păcătosului cu intenția de a mai lucra cu el în vederea câștigării sufletului său.

Puterea prezenței lui Hristos și a numelui Său
În parabola evanghelică rostită în duminica aceasta se detașează un adevăr de necontestat, acela că niciodată demonii nu suportă nici întâlnirea, nici rămânerea lângă Iisus, căci prezența Lui îi arde. Când demonii Îl recunosc pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, sunt convinși că puterea lor s-a sfârșit mai înainte de vreme, adică înainte de ultima și marea judecată. Oricât de mare ar fi puterea și răutatea lor, împotriva voii lui Dumnezeu nu pot face nimic. Ei pot doar să intre în turma de porci, dar și aceasta numai la cuvântul Domnului. Iisus le-a permis să intre în turma de porci, deși știa că-i vor omorî pe toți, pentru ca cei prezenți să vadă cât de primejdios este pentru om să fie lipsit de protecția și de ajutorul lui Dumnezeu. Altfel spus, și ei ar putea pieri ușor dacă ar rămâne sub influența nefastă a demonilor. Cât despre turma înecată, chiar dacă a fost o mare pagubă materială, indirect Iisus a vrut să ne arate valoarea incomparabilă a omului, a cărui mântuire merită orice sacrificiu, chiar și al Fiului lui Dumnezeu. Când zice Iisus că numai El poate să intre în casa celui tare, să-l lege și să-l jefuiască, vrea să spună că poate să-i salveze pe toți cei care Îi sunt supuși. De altfel, din multele confruntări cu puterile demonice avute de-a lungul întregii Sale lucrări, Hristos a ieșit mereu biruitor (Marcu 1, 23-28, 32-34, 39; 3, 10-12, 14-15; 5, 1-10; 6, 7, 13; 7, 24-30; 9, 14-29; 16, 17).

Credința, postul, rugăciunea și smerenia, arme împotriva demonilor
Doar de puterea și numele lui Iisus s-au folosit apostolii în lucrarea lor de exorcizare a unor posedați. Din Biblie rezultă că exorcismele în numele lui Hristos Dumnezeu au constituit o parte importantă a slujirii lor misionare. Exorcismele fac, de asemenea, parte din însăși misiunea Bisericii, chiar dacă nu mai sunt atât de spectaculoase ca pe vremea apostolilor. Nu trebuie uitat faptul că prin încreștinare multe teritorii și suflete au fost smulse (jefuite) din casa celui tare. Pentru a lupta împotriva forțelor întunericului, Hristos ne-a spus că, pe lângă ajutorul Său, mai putem dispune de trei arme cu care putem birui dacă le mânuim cu eficiență: o credință puternică în Dumnezeu, aidoma copiilor în părinții lor, postul, însă nu înțeles ca o simplă schimbare a unui meniu normal cu unul vegetarian, ci ca pe o abstinență de la păcat și o exersare a cumpătății în toate, iar în al treilea rând rugăciunea, cât mai insistentă, de calitate, nu de cantitate, în care să folosim numele lui Iisus. Să nu uităm că Iisus ne-a mai recomandat și smerenia. Prin aceasta El Însuși l-a biruit iremediabil pe satana. Să obținem și noi acea culme a smereniei, proprie sfinților, care nu înseamnă doar recunoașterea păcatelor personale, ci mai ales asumarea deplină și a păcatelor semenilor, căci aceasta-i lucrarea care-i înfricoșează pe demoni și îi pune pe fugă.

Pr. Prof. Dr. Petre Semen
Sursa: ziarullumina.ro

24 Iulie 2016

Vizualizari: 191

Voteaza:

Duminica a 5-a dupa Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE