Duminica Fiului Risipitor

Duminica Fiului Risipitor Mareste imaginea.

Duminica Fiului Risipitor - Iubiti frati! Sfanta Biserica, aceasta maica iubitoare de fii a credinciosilor, care i-a nascut intru mantuire si ia asupra sa toate grijile ca fiii sai sa nu ramana lipsiti de mostenirea lor - Cerul, pregatindu-i de savarsirea cu izbanda a nevointei care vine a sfintelor Paresimi, ne-a propovaduit la Dumnezeiasca Liturghie pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre fiul risipitor.

In ce sta nevointa Sfintelor Paresimi? Ea este nevointa pocaintei, in zilele de fata ne aflam inaintea unui rastimp care este afierosit cu precadere pocaintei, stam ca si cum am fi la usa lui si cantam cantarea plina de umilinta: "Usile pocaintei deschide-ne noua, Datatorule de viata!" Ce ne descopera cel mai mult pilda Domnului nostru pe care am ascultat-o in Evanghelia de astazi? Ea ne descopera neurmata, nesfarsita milostivire a Tatalui Ceresc fata de pacatosii care aduc prinos de pocainta. "Bucurie se face in cer pentru un singur pacatos care se pocaieste" (Luca 15, 7), le-a vestit Domnul oamenilor, chemandu-i la pocainta - si ca spusele Lui sa se intipareasca mai adanc in inimile ascultatorilor, a binevoit sa adauge la ele o pilda.

Un oarecare om bogat, ne povesteste pilda evanghelica, avea doi fii. Cel mai tanar si-a rugat tatal sa ii dea partea lui de mostenire. Tatal a implinit rugamintea mezinului. Dupa ce au trecut cateva zile, acesta, luandu-si averea, a plecat intr-o tara indepartata, unde si-a cheltuit tot avutul in desfranari. Dupa ce a risipit totul, in tara aceea a venit o vreme de foamete. Fiul bogatului nu numai ca a inceput sa aiba greutati, ci a ajuns chiar intr-o stare cu totul jalnica. Aflat in asemenea stramtorare, s-a lipit de unul dintre oamenii locului, iar acela l-a trimis pe camp sa-i pasca porcii. Nefericitul, chinuit de foame, ar fi fost bucuros sa-si umple burta cu mancarea cat se poate de grosolana cu care se hraneau porcii! Lucrul acesta insa nu a fost cu putinta.

In starea aceasta aflandu-se, pana la urma si-a venit in fire si, amintindu-si de belsugul ce umplea casa parinteasca, s-a hotarat sa se intoarca la tatal sau. In cugetul sau se pregatise deja, pentru a-si pleca tatal spre milostivire, sa-si recunoasca pacatul, sa-si recunoasca nevrednicia si sa ceara cu smerenie sa fie primit nu in familia tatalui, ci in ceata robilor si slugilor acestuia. Cu aceasta asezare a inimii, fiul cel mic a purces la drum. Era inca departe de casa parinteasca atunci cand tatal l-a vazut - l-a vazut si i s-a facut mila de el: a iesit alergand in intampinarea lui, s-a aruncat de gatul lui, a inceput sa il sarute. Cand fiul a rostit marturisirea si rugamintea pe care si le pregatise dinainte, tatal a poruncit robilor: "Aduceti haina cea mai buna, imbracati-l in ea, puneti inel in degetul lui si incaltari in picioarele lui. Aduceti si junghiati vitelul ingrasat: o sa mancam si o sa ne veselim. Acest fiu al meu era mort si a inviat, era pierdut si s-a aflat!"

Fiul cel mare, care fusese totdeauna supus vointei tatalui, s-a intors acasa in timpul ospatului. I s-a parut ciudata purtarea tatalui fata de mezin - dar tatal, insufletit de dreptatea dragostei, inaintea careia orice alta dreptate este saracacioasa, nimicnica, i-a raspuns: "Fiule! Tu esti intotdeauna cu mine, si tot ce e al meu este si al tau; s-ar fi cuvenit sa te bucuri si sa te veselesti, caci fratele tau a fost mort si a inviat, pierdut a fost si s-a aflat!" (Luca 15, 11-32).

Potrivit talcuirii Sfintilor Parinti, fiul cel mic poate fi inteles ca inchipuire atat a intregului neam omenesc, cat si a fiecarui pacatos in parte. Partea de mostenire ce i se cuvenea sunt darurile lui Dumnezeu, de care este preaplin fiecare om si mai ales crestinul. Cele mai mari dintre darurile lui Dumnezeu sunt mintea si inima, dar mai cu seama harul Sfantului Duh, daruit fiecarui crestin.

Pretinderea partii de mostenire pentru a o cheltui dupa bunul plac e nazuinta omului de a lepada supunerea fata de Dumnezeu si a urma propriilor ganduri si dorinte, invoirea tatalui la cererea mezinului arata ca Dumnezeu l-a cinstit pe om cu voie de sine stapanitoare in intrebuintarea darurilor Sale. Tara indepartata e viata pacatoasa, ce ne indeparteaza si ne instraineaza de Dumnezeu. Cheltuirea avutiei e istovirea puterilor mintii, inimii si trupului, dar mai ales jignirea si alungarea Sfantului Duh prin faptele pacatoase. Saracia mezinului este pustietatea sufleteasca ce ia nastere din viata pacatoasa.

Locuitorii statornici ai acelei tari indepartate sunt stapanitorii intunericului acestui veac, duhurile cazute, ce sunt nestramutate in caderea lor, in instrainarea lor de Dumnezeu: inrauririi lor i se supune pacatosul. Turma dobitoacelor necurate inchipuie gandurile si simtamintele pacatoase, ce ratacesc in sufletul pacatosului si pasc pe pajistile lui; ele sunt urmarea de neinlaturat a lucrarii pacatoase, in zadar ar vrea omul sa inabuse acest ganduri si simtaminte prin implinirea lor: ele sunt de neimplinit! Insa nici implinirea pe cat e cu putinta a gandurilor si visarilor patimase nu le nimiceste, ci le starneste cu indoita putere. Omul este facut pentru Cer: numai adevaratul bine ii poate fi hrana indestulatoare si de viata datatoare. Raul, atragand la sine si amagind gustul inimii, care este vatamat de cadere, este in stare doar sa arunce in neoranduiala insusirile omenesti.

Cumplita este pustietatea sufleteasca pe care o pricinuieste viata pacatoasa, de neindurat chinul adus de gandurile si de simtamintele patimase, pacatoase, atunci cand ele colcaie ca niste viermi in suflet, cand sfasie sufletul care li s-a supus, sufletul pe care-l stapanesc cu silnicie! Nu rareori pacatosul, chinuit de ganduri amarnice, visari si pofte cu neputinta de implinit, ajunge la deznadejde; nu rareori incearca sa-si ia viata - si pe cea vremelnica, si pe cea vesnica. Fericit pacatosul care in acea vreme de restriste isi va veni in fire si isi va aminti netarmurita dragoste a Tatalui Ceresc, isi va aminti nemasurata bogatie duhovniceasca de care este plina din belsug casa Tatalui Ceresc - Sfanta Biserica. Fericit pacatosul care, inspaimantandu-se de pacatosenia sa, va voi sa se izbaveasca prin pocainta de greutatea ei care il striveste.

Din pilda evanghelica invatam ca pentru o pocainta reusita si rodnica, din partea omului este neaparata nevoie de vederea pacatului propriu, recunoasterea lui, parerea de rau pentru el, marturisirea lui. Pe cel ce se intoarce la Dumnezeu cu o asemenea asezare a inimii, Dumnezeu il vede inca departe fiind el: il vede si Se grabeste sa-l intampine, il imbratiseaza, il saruta cu harul Sau. Numai ce a rostit marturisirea pacatului sau cel ce se pocaieste, ca Domnul Cel milostiv porunceste robilor - slujitorilor altarului si sfintilor ingeri - sa il imbrace in sfanta haina a neprihanirii, sa puna in mana lui inel - marturie a unirii lui reinnoite cu Biserica pamanteasca si cereasca, sa puna in picioarele lui incaltari, ca lucrarea lui sa fie pazita de spinii cei duhovnicesti prin randuielile cele temeinice - asta inseamna incaltarile - ale poruncilor lui Hristos.

Ca implinire a lucrarii dragostei, pentru fiul reintors se intinde masa dragostei, la care se junghie vitelul ingrasat. Aceasta masa inchipuie masa bisericeasca, la care pacatosului care s-a impacat cu Dumnezeu i se imbie mancare si bautura duhovniceasca, nestricacioasa: Hristos, Cel de multa vreme fagaduit omenirii, pregatit de negraita milostivire a lui Dumnezeu pentru omenirea cazuta chiar din clipa caderii ei.

Pilda Fiului Risipitor este invatatura dumnezeiasca! Ea e adanca si inalta, in ciuda neobisnuitei simplitati a cuvantului omenesc in care a binevoit a se invesmanta Cuvantul lui Dumnezeu! Cu minunata intelepciune a randuit Sfanta Biserica sa se citeasca inaintea a tot poporul aceasta pilda inainte de inceputul Postului Sfintelor Pasti. Ce veste poate fi mai mangaietoare pentru pacatosul ce sta descumpanit in fata usilor pocaintei, daca nu vestea despre nesfarsita si negraita milostivire a Tatalui Ceresc fata de pacatosii care se pocaiesc? Aceasta milostivire este atat de mare incat i-a uluit chiar si pe sfintii ingeri - fiii intai-nascuti ai Tatalui Ceresc, ce niciodata n-au calcat nici macar una singura dintre poruncile Lui.

Cu mintile lor luminate si inalte ei n-au putut, totusi, pricepe neurmata milostivire dumnezeiasca fata de neamul omenesc. Ei aveau nevoie in aceasta privinta de o descoperire de Sus, si din descoperirea de Sus au invatat ca se cuvine lor sa se bucure si sa se veseleasca, pentru ca fratele lor mai mic - neamul omenesc - "mort era, si a inviat; pierdut era, si s-a aflat" prin mijlocirea Rascumparatorului. Bucurie se face inaintea ingerilor lui Dumnezeu chiar si pentru un singur pacatos care se pocaieste.

Iubiti frati! Sa intrebuintam potrivit menirii ei vremea pe care Sfanta Biserica a randuit-o ca sa ne pregatim de nevointele Sfintelor Paresimi! S-o intrebuintam spre a ne umple mintea si inima de marea milostivire a lui Dumnezeu fata de oameni indeobste si fata de fiecare om in parte care doreste sa se impace cu Dumnezeu si sa ajunga la unirea cu El prin mijlocirea adevaratei pocainte. Sa dea Dumnezeu sa ne hotaram soarta vesnica spre mantuirea si bucuria noastra, ca veselia noastra sa fie nesfarsita, intru unire cu bucuria sfintilor ingeri ai lui Dumnezeu, ca bucuria cea de obste a oamenilor si ingerilor sa se implineasca si desavarseasca intru desavarsirea voii Tatalui Ceresc! "Ca nu este voia inaintea Tatalui Ceresc sa piara unul dintr-acesti mici" (Matei 18, 14) oameni, micsorati si injositi de pacat. Amin.

Sfantul Ignatie Briancianinov

Predica la Duminica Fiului Risipitor - PF Daniel

Fiul Risipitor - Sfantul Teofan Zavoratul - AUDIO


Duminica Fiului Risipitor - Slava AUDIO

15 Februarie 2014

Vizualizari: 7176

Voteaza:

Duminica Fiului Risipitor 5.00 / 5 din 6 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE