Tema acestei frumoase parabole a Noului Testament este cea a caintei si a intoarcerii la calea cea dreapta. Trei sunt personajele acestei parabole: fiul ratacitor, fratele fiului ratacitor si parintele acestuia, fiecare intruchipand o anumita atitudine fata de aproapele nostru. Sa vedem ce prezinta pilda.
Un parinte avea doi fii. Fiecare a primit partea lui de mostenire, dar fiul cel mic, nechibzuit fiind, si a luat lumea in cap, a plecat de acasa si a cheltuit toata avutia in petreceri si destrabalare. A ajuns, pana la urma, intr-o crunta mizerie, tocmindu se pastor al unei turme de porci. Cuprins de remuscari, dar si de oarece edificari, se intoarce acasa cu gandul ca ar fi fericit daca ar ajunge argat in casa parinteasca. Spre uimirea sa, tatal il primeste cu mare fast, dandu-i vesminte curate si pregatind o masa mare, pentru care a sacrificat vitelul cel gras. „Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat” (Luca 15.23 24). Fiul cel mai mare, vazand toate acestea, s-a simtit nedreptatit intrucat el, cu toate ca fusese credincios tatalui sau, nu se bucurase niciodata de atata cinstire. La reprosurile sale, tatal lasa sa se inteleaga ca intoarcerea acasa si recuperarea unui pacatos socotit pierdut este de mare folos si trebuie sa constituie un prilej de mare bucurie.
Pilda fiului ratacitor exprima ideea ca pocainta nu este niciodata prea tarzie, cu conditia ca aceasta sa fie sincera si deplina. Valoarea pedagogica a acestei pilde rezida in asumarea inteligenta si matura a ratacirii, a pierderii, pentru moment, a reperelor. Crestinismul vine cu o perspectiva aparte asupra pacatuirii. Pacatul, in masura in care este pasager, poate deveni sursa si reazem intru perfectionare, prilej de reorientare si inaintare pe drumul cel drept. Constientizarea unei stari de fapt reprobabile este inceputul indreptarii noastre. Fara acest „grad zero” al iluminarii de sine nu exista nici reconversie morala, nici chiar inceput fiintial.
Cine este fiul ratacitor? Este omul manat de voluptatea aventurii, de dorul de duca, de mirajul tarii indepartate. Este fiul neascultator, care forteaza tiparele bunei purtari. Este cel care nu a invatat inca din greutati, dar este capabil de aceasta invatare. Este cel care cauta obstacolul, ocazia pentru a se ilumina. Are insa o mare calitate: experienta limita il trezeste, il infrumuseteaza si innobileaza spiritual, „venindu-si in sine”. Mai mult decat atat, el este gata de pocainta, de acceptare a unui statut inferior, dar in casa sa, a parintelui sau. Dorul intoarcerii acasa este insotit de cainta sincera: „Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai” (Luca 15.18 19).
Cine este tatal fiului ratacitor? Este prototipul parintelui, este „tatal generic”, un fel de Dumnezeu, al toate intelegator, iertator. Este marele pedagog, capabil de a converti situatia de pacatuire in prilej de indrumare si formare. Este parintele ce priveste „cum se cuvine” fapta fiului sau: „Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui” (Luca 15.22). Este tatal ce valorifica o situatie limita spre un scop nobil: copilul pierdut sa se regaseasca. Este pedagogul care foloseste singura cale de indreptare in situatia data: pedeapsa „pozitiva”. Nu prin deposedare sau descalificare, ci prin daruire si primenire.
Cine este fratele fiului ratacitor? Este un personaj important al acestei pilde, trecut cu vederea destul de usor. Este omul conformist, ascultator de porunci dar si dornic de a extrage foloase din acestea. „Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei” (Luca 15.29). Este prototipul individului orgolios, care ofera cu conditia sa primeasca in aceeasi masura. De la el putem invata ca resentimentul ne face rau, situandu-ne cum nu se cuvine fata de cel ce a pacatuit. Intelegerea aproapelui si indurarea sunt calitati ce trebuie sa prevaleze in fata egoismelor noastre. Fratele fiului ratacitor ne propune urmatoarea intrebare: cine pacatuieste cu adevarat, cel ce a trecut de pacat sau cel ce se agata de el pentru a-l cobori pe semenul sau?
Oricum, de la fiecare protagonist al acestei parabole avem de invatat cate ceva: de la fiul ratacitor - ca oricat de „rataciti” am fi, putem descoperi Calea; de la tatal acestuia - ca toti fiii, indiferent de caderile lor, trebuie asteptati, primiti, primeniti cu iubire pe masura caderilor lor; de la fratele fiului ratacitor - ca putem deveni „mici”, cu toata credinta noastra aratata, daca nu ii intelegem pe cei care au pacatuit dar au avut forta sa-si revina…
prof. univ. Constantin Cucos
-
Pilda fiului risipitor - IPS Antonie de Suroj
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor -
Pilda Fiului Risipitor
Publicat in : Predici de duminica -
Pilda Fiului risipitor
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor -
Ganduri la Pilda fiului risipitor
Publicat in : Duminica Fiului Risipitor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.