Suferinta iubirii sau pilda tatalui risipitor

Suferinta iubirii sau pilda tatalui risipitor Mareste imaginea.

Si sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila si, alergand, i-a cazut pe grumaz si l-a sarutat. Emotionanta aceasta regasire, tatal sau il vede inca de departe (Ps. 138, 3; 7-10), caci iubirea nobila a lui Dumnezeu vede atat de departe (Isaia 57, 19), pana acolo unde s-a dus fiul parasind casa copilariei sale. I-a iesit intru intampinare alergand,(1) nerabdator sa-l imbratiseze si sa-l readuca la viata. Mainile iubirii se intind inca de departe (Ps. 31, 1-2), initiativa pocaintei apartine aici risipitorului (2) iar iertarea este raspunsul tatalui (Ezdra, cap. 1 si 6). Mai tarziu prin cererea: ...nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai, (3) iubirea este de aceasta data reverberatia fiului, iar restaurarea raspunsul tatalui. Icoana ce straluce din text este cea a tatalui risipitor, el isi risipise dragostea, asteptarea, lacrima si durerea, (4) pentru ca numai un Tata precum Cel din Evanghelie supravietuieste oricarui lucru datorita iubirii, ramane mai neclintit decat stanca gratie iubirii, si devine mai maleabil decat ceara tot multumita iubirii (ICorinteni 13) (5).

Intalnirea cu Dumnezeu presupune transcederea momentului intr-un spatiu al libertatii, caci este dat un timp si un spatiu pentru a intretine dorinta apropierii intreolalta (Facerea 18; 32; Iesirea 3; 19, 3-13; 3Regi 19, 5-18; Matei 17; Fapte 9). Acest loc al regasirii (al comuniunii intime sau al spatiului redobandirii libertatii oferite de Hristos) se numeste pentru orice fiu risipitor: Acasa (Matei 14, 29). Marinimia Domnului (Ps. 22, 5) se reflecta in cuvinte ca: Aduceti degraba haina cea mai scumpa si-l imbracati, si inel puneti-i pe mana, si incaltaminte in picioare; si aduceti vitelul cel ingrasat, injunghiati-l si, mancand, sa ne veselim; caci acest fiu al meu era mort si a inviat, pierdut era si s-a aflat...(v. 22-24).

Darnicia Domnului nu este deloc o tema straina (Matei 15, 38; Marcu 8, 9; Luca 9, 14; Ioan 6, 10; 21, 6), pe cel pe care-l iubeste, Dumnezeu il pofteste la cina imparateasca, unde ii ofera un statut de comesean al Sfintei Treimi, pastrandu-se astfel fericita traditie inceputa la stejarul Mamvri (6), si as adauga: continuata in vesnicie (Apocalipsa 3, 20).

In pilda noastra, iubirea Tatalui transforma gandurile de rugaciune inca nerostite ale fiului sau, intr-o conditie dincolo de limite - il trateaza ca pe-un invitat de onoare (Facerea 18, 4-5), cinstindu-l cu cele mai alese onoruri (Facerea 15, 22-24), amintind prin gestul sau de onoarea de care Iosif se bucura cand a fost proclamat mai mare peste tot Egiptul (Facerea 41, 42). (7) De remarcat aici bucuria parinteasca impartasita tuturor: ...mancand sa ne veselim (kai fagontes eifrantomen) Luca 6, 23! De aceasta data, nu mai putem vorbi despre o bucurie de moment cum este prezentata ea in versetele 6 respectiv 9 ale acestei pericope, ci despre o bucurie euharistica (Luca 24, 30-32), epifanizand momentul prin invesnicirea lui (Apocalipsa 22, 1-5).

Punctul central insa al acestui fragment filoxenic, cade pe cuvintele: Ca acesta fiiul mieu era mort si invie, si pierdut era si sa afla (Biblia din 1688),care nu sunt nimic altceva decat fundamentul pildei noastre (Coloseni 2, 12-14). Intr-un alt cadru, Hristos il invie pe Lazar din Betania (Ioan 11, 1-45), un amanunt cheie - fiindca paradoxul iubirii Tatalui acesta este: ii ofera fiului libertatea de-a invia inainte de Invierea lui; ii ofera fiului libertatea invierii intru nestricaciune inainte de invierea universala (Dar nu!: Hristos a inviat din morti, parga celor adormiti.Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit si invierea mortilor. Ca dupa cum toti mor in Adam, tot asa toti vor invia intru Hristos. Dar fiecare in ceata sa: Hristos, ca parga; apoi cei ai lui Hristos, la Venirea Lui (I Corinteni 15, 20-23).

S-au intrebat adesea multi comentatori, de ce Dumnezeu lasa in suspensie evenimentele ce-au urmat, incheind brusc aceasta repovestire a istoriei noastre. Am incercat sa adancesc problema, insa nu am ajuns decat la o singura opinie: Dumnezeu nu priveste lucrurile dintr-o optica istorica, precum obisnuim noi sa credem. Transgresand aceste date empirice, vom intelege de ce iubirea Lui este atemporala (Matei 17, 1-9; Marcu 9, 2-10); de ce risipitorului i se ofera perspective vesnice odata cu initierea pocaintei sale (sarbatoarea ce se desfasoara in cinstea lui este sarbatoarea vesniciei cf Apocalipsa capitolele 21-22); (8) si de ce fratelui egolatru, i se propun cadrele unei mantuiri intarziate (Luca 15, 32), o mantuire ca prin foc (I Corinteni 3, 15). Tocmai de aceea, poposind la umbra acestor taine, vom incheia raniti cu cateva uimiri in plus.

Catalin Varga

Note:

(1) Imaginea pe care Hristos i-a oferit-o tatalui din Evanghelie, cu siguranta a produs rumoare in cercurile de fata, era aproape imposibil pentru un parinte evreu al carui baiat ii produse cea mai adanca umilinta, sa iasa intru in-tampinarea lui alergand de bucurie. Cu atat mai mult cu cat un iudeu impozant, precum tatal din pericopa, nu era niciodata observat alergand, fiindca ar fi fost nevoit sa-si ridice roba - iar descoperirea picioarelor era in Orientul Mijlociu echivalenta cu o fapta umilitoare. Insa tatal lasa la o parte orice conventionalism si alearga pe ulita satului incarcandu-se cu intreaga umilinta si rusine pe care le merita fiul. Ceea ce nu-ntelegeau cei prezenti, este aceasta implicatie hristologica a relatarii, aceasta alegorie subtila a teologiei ispasirii - care isi adanceste inca de pe-acum semintele, rodind mai tarziu in forma piroanelor de pe Cruce. Intocmai si tatal acesta, este chemat la suferinta, pentru ca astfel sa refaca comuniunea rupta de cei doi fii razvratiti. A se urmari si episodul din Facerea 33, 1-15!

(2) Inaintea Ta cad, Iisuse: Gresit-am Tie, milostiveste-te spre mine! Ridica de la mine lantul cel greu al pacatului si, ca un Indurat, da-mi lacrimi de strapungere! (Canonul Mare al Sfantului Andrei Criteanul, oda canonului 1 si troparul 22).

(3) Pentru ca a cazut din starea de fiu, de mostenitor, cere acum statutul slujitorilor, numai sa fie acceptat in casa parinteasca, in Raiul pierdut. Implicatiile davidice se resimt (Ps. 83, 10), marele imparat implora odinioara prin cuvinte asemanatoare: mai degraba sa fiu lepadat in casa Dumnezeului meu... pentru ca tanjeste si se sfarseste sufletul meu dupa curtile Domnului, inima mea si trupul meu s-au bucurat in Dumnezeu Cel-viu spune tot el in versetul 2. Cine traieste odata fericirea Raiului, dulceata casei parintesti, traieste stari dumnezeiesti acolo, iar acela va purta cu el aceasta amintire oriunde va hoinari. O amintire care le va sangera inimile neincetat. A se vedea si Psalmii, trad. si comentarii de Pr.Alois Bulai, Pr.Anton Budau, Pr.Iosif Rachiteanu, Sapientia, Iasi, 2005, p.307: Este o cantare dulce, o dorinta irezistibila catre Dumnezeul vietii, o dialectica intensa intre prezenta si absenta, o atmosfera continua de seninatate si de bucurie; este cantarea prin excelenta a pelerinului, o nostalgie tandra dupa Dumnezeu.

(4) Pr.Constantin Necula, Iubesc, Doamne, ajuta neiubirii mele, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2005, p.41.

(5) Søren Kierkegaard, Opere, vol.III, Humanitas, Bucuresti, 2011.

(6) Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Manastirii Rohia, p.275.

(7) Calinic Botoșaneanul, Duminicile - peceți ale Invierii, Doxologia, Iasi, 2010, p.241.

(8) Sfantul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Deisis, Sibiu, p.249.

 

Despre autor

Catalin Varga Catalin Varga

Colaborator
4 articole postate
Publica din 01 Februarie 2012

09 Aprilie 2013

Vizualizari: 749

Voteaza:

Suferinta iubirii sau pilda tatalui risipitor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE