Mai mult sau mai putin cred ca fiecare dintre noi se pregateste pentru Postul Mare, chiar daca ne gandim din ce in ce mai putin la cele duhovnicesti; insa ca o mama - o prezenta permanenta ce-si doreste binele copiilor - Biserica incepe sa ne atraga atentia asupra importantei credintei si prin cele trei parabole citite dinaintea inceperii postului.

Am putea face o mica recapitulare, si astfel cred ca ne vom largi orizonturile in asa fel incat sa intelegem cat mai bine taina credintei.

Deci, in Duminica vamesului si a fariseului mergeam impreuna sa ne rugam, dar dupa pozitii si stari diferite; dupa aceea, o parte dintre noi a ramas in casa parinteasca a Tatalui, insa nu se simt iubiti si devin gelosi fara motiv, caci din totdeauna au fost iubiti si binecuvantati (Duminica fiului risipitor).

Acum cand scriu realizez faptul ca intr-un fel exista o asemanare intre cele doua personaje - fariseul si fiul cel mare - pentru ca daca fariseul se ruga mandru ca nu este ca cel de langa el, fiul cel mare se revolta pentru primirea fratelui tocmai din mandria ca el ramasese langa tatal sau fara sa-l dezamageasca, nu cazuse! Ceea ce se ascundea in inimile celor doi era mandria, se inaltasera pe sine, iar prin comportamentul avut fata de cei pacatosi Mantuitorul incearca sa-i ajute sa se smereasca, deoarece "jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi" (Psalmul 50, 18).

Iata-ne ajunsi in Duminica Infricosatei Judecati, clipa bilantului duhovnicesc. Aici lucrurile sunt clare: criteriul de judecata va fi comportamentul nostru cu ceilalti! cat de mult ne-am straduit sa fim folositori fratelui.

"Zis-a Domnul: cand va veni Fiul Omului intru slava Sa si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna in fata Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci Imparatul va zice celor din dreapta Sa: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Ca am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc; am insetat si Mi-ati dat sa beau; strain am fostsi M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne cand te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua: Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-a ati facut!" (Matei 25, 31-40).

Doamne lumineaza-ne intunericul!...

In toata slava Sa, in toata puterea pe care o are in cer si pe pamant, Mantuitorul - Fiul Omului - ce face?... Se coboara infratindu-se cu cei flamanzi, cu cei insetati, cu cei straini, cu cei goi, cu cei bolnavi, cu cei intemnitati; nu neglijeaza pe nimeni! Insa, cutremurator este faptul ca toti acestia pe care societatea ii marginalizeaza de multe ori, El ii numeste "frati prea mici ai mei".

Smerenia este stare fireasca a iubirii, dar El nu se smereste numai pentru a ne inalta pe noi, ci nu se poate bucura cand cineva sufera; iar gestul acesta ne arata grija pe care o are pentru fiecare din noi, dar si faptul ca trebuie sa ne ajutam unul pe celalalt pentru a fi o armonie, un echilibru in lume.

"Ochii imi sunt dati sa privesc dincolo de mine, sa intru in comuniune cu lumea. Urechile mele exista nu pentru a ma auzi pe mine, ele sunt pentru semenul meu, sa-l ascult pe el; picioarele mele sunt pentru a ma indrepta spre celalalt; iar mainile mele pentru a-l imbratisa pe el" spunea Pr. Galeriu. Dar cat de greu este sa realizam insemnatatea acestui mic gest catre fratele, poate cel mai mic gest pentru noi, dar foarte mare pentru el; ajutor pentru el, mantuitor pentru noi!

Daca n-am facut asa ceva pana acum, nu-i nimic, sa facem de acum incolo…Ca sa nu ramanem straini de Hristos, de prilejul de-al cunoaste prin ochii unui om flamand, de a-L auzi prin glasul unui cersetor, de a-L primi ca pe-un strain in lumea noastra, de a-L ingriji ca pe-un bolnav neputincios…

"Ce folos, fratii mei, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa mantuiasca? Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele, si cineva dintre voi le-ar zice: Mergeti in pace! Incalziti-va si va saturati, dar nu le dati cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Asa si cu credinta: daca nu are fapte, e moarta in ea insasi". (Iacov 2, 14-17)

Avem nevoie de lumina lui Hristos pentru a privi lucrurile asa cum le priveste El, a da importanta faptelor ce El le pretuieste. Asta a incercat prin cele trei parabole spuse, sa ne faca sa intelegem ca "voile Mele nu sunt ca voile voastre, nici caile Mele precum caile voastre, zice Domnul" (Isaia 55, 8).

Si astfel vom patrunde adancul tainei vietii, caci "aici e taina vietii: in lumina si in iubire! In lumina privesti lumea, in iubire o imbratisezi, inaintezi spre lume" (Parintele Galeriu).

Arhim. Siluan Visan

• Duminica Infricosatei Judecati- Sfantul Grigorie Palama
  Publicat in : Duminica Infricosatei Judecati