Cuvant in Duminica Lasatului sec de branza

Cuvant in Duminica Lasatului sec de branza Mareste imaginea.

Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Mt. 6,16)

Duminica Lasatului sec de branza este numită în poporul nostru ortodox „Duminica iertării", în urma bunului şi evlaviosului obicei de a ne cere iertare unii de la alţii înaintea Postului Mare - iar acest obicei s-a încetăţenit în virtutea poruncii Mântuitorului, Care ne spune în Evanghelia de acum să ne iertăm greşelile unii altora dacă dorim ca şi nouă să ne ierte greşelile Tatăl Ceresc, pe Care nemăsurat II amărâm şi II mâniem în toată ziua şi în tot ceasul.

Să repetăm încă o dată Evanghelia care a fost citită astăzi: Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre.

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; ca ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta (Mt. 6,14-21). Cu aceste cuvinte se încheie Evanghelia duminicii de astăzi.

Intrucât de mâine începe Postul Mare şi noi ne pregătim cu toţii, după obiceiul creştinesc, să ne descărcăm de greaua povară a păcatelor, iar această descărcare cere o anumită lepădare de sine şi o anumită măiestrie din partea noastră, Domnul ne şi învaţă ce anume se cere de la noi pentru ca păcatele noastre să fie iertate deplin, altfel spus la ce trebuie să renunţăm din partea noastră, întrucât Domnul Dumnezeu, în ce îl priveşte, este gata întotdeauna să-i miluiască şi să-i mântuiască pe păcătoşii care se căiesc -şi anume spune că de la noi se cer simplitate şi nepomenire a răului, nemâniere, uitare a necazurilor care ni s-au făcut, bunăvoinţă, iubire de vrăjmaşi. Mântuirea ta este în mâinile tale, ţine de tine, omule. Dacă îi vei ierta pe ceilalţi că îţi fac supărări, că greşesc faţă de tine, că te bat la cap, că cer de la tine una şi alta, şi ţie îţi vor fi iertate păcatele, şi tu, în multele rânduri când II baţi la cap pe Dumnezeu, ca să zic aşa, cu cererile tale, nu vei pleca niciodată cu mâna goală, ci te vei învrednici de la El de mare şi bogată milă. Tu nu îi ierţi aproapelui multe păcate, dacă stai să te gândeşti cât de multe - nenumărate! - sunt păcatele pe care Dumnezeu ţi le iartă ţie; tu ierţi o sută de dinari, iar ţie îţi iartă Domnul zece mii de talanţi. Dar ce ranchiună îi stăpâneşte adeseori pe oameni!

Domnul nu cere mult de la noi: cere să ne iertăm aproapele şi să uităm necazurile pe care ni le face, necazuri care sunt ca nişte picături în mare faţă de păcatele de care suntem vinovaţi noi înaintea lui Dumnezeu, şi cere asta tot spre folosul nostru, dorind să ne înveţe blândeţea, nerăutatea, răbdarea, smerita cugetare, dragostea frăţească, îngăduinţa, dragostea de pace. Noi însă ce facem? Ne ieşim din fire, facem zarvă că ne-au fost încălcate drepturile, aprindem în noi şi în aproapele flacăra vrăjmăşiei, şi astfel, cu nebunie şi obrăznicie, alungăm de la noi mântuitoarea dreaptă dumnezeiască, ne adunăm păcate peste păcate şi ne aruncăm cu capul înainte în pierzanie. Mare bun, mare virtute este nerăutatea înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: ea acoperă mulţime de păcate.

In Vechiul Testament, Dumnezeu i-a iubit şi i-a proslăvit cu deosebire pentru această virtute pe Abel, Avraam, Isaac, Iacov, Moisi, dumnezeiescul strămoş David, Prorocul şi împăratul, precum şi pe numeroşi alţii, iar în Noul Testament pe nenumăraţi drepţi, care au urmat blândului şi smeritului nostru Domn şi Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care ne spune în Evanghelie tuturor: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Aşadar, să nu ascultăm de diavol, care ne învaţă să păstrăm ranchiună împotriva aproapelui, ci să iertăm, întru simplitatea inimii, necazurile pe care ni le face aproapele tot la îndemnul vrăjmaşului. Nimeni să nu gândească rău împotriva altuia; nimeni să nu se lase mânat de vreo bănuială rea împotriva aproapelui, fiindcă aceasta este o înşelare a vrăjmaşului mântuirii noastre, care se străduie din răsputeri să strice legătura dragostei şi frăţiei şi să sădească vrăjmăşia şi reavoinţa demonică. Să ne amintim porunca Mântuitorului: Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii (In 13, 34) şi cuvintele Apostolului Pavel: Cel ce iubeşte pe aproapele a împlinit legea; iubirea este, deci, împlinirea legii (Rom. 13, 8,10).

In continuare, Domnul ne învaţă să postim fără făţărnicie şi spune să intrăm în arena postului nu cu feţe posomorâte, ci cu feţe pline de bunătate, ca nişte ostaşi adevăraţi şi credincioşi ai lui Hristos, care purced la luptă împotriva păcatului şi a multpătimaşului lor trup, cu ajuto nil şi împreună-Iucrarea atotputernicului har al lui Hristos şi înaintea feţei Tatălui Ceresc, Care are pregătită răsplata pentru toţi câţi se nevo-iesc cu adevărat împotriva înşelării păcatului. Unge capul tău şi faţa ta o spală, spune Mântuitorul: unge capul tău, adică unge sufletul tău cu untdelemnul milostivirii, şi spală faţa sufletului cu untdelemnul curăţiei, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare.

Pe urmă, Domnul ne învaţă să ne desprindem inimile de comorile şi de împătimirile pământeşti, şi ne îndeamnă să dorim şi să căutăm comorile cereşti - asta în primul rând pentru că sufletele noastre sunt de obârşie cerească şi nemuritoare, pe când bunătăţile pământeşti, stricăcioase şi trecătoare, nu sunt vrednice de noi, cei răscumpăraţi cu sângele Fiului lui Dumnezeu pentru a ne desfăta de bunătăţile duhovniceşti şi veşnice; iar în al doilea rând pentru că lipindu-ne inimile de bunătăţile pământeşti le facem şi pe ele pământeşti, grosolane, josnice, pătimaşe, nemaifiind în stare să iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele - or, dragostea este scopul şi îndatorirea de căpetenie a vieţii noastre. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunati-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Sfântul Ioan Gură de Aur grăieşte despre aceasta astfel: „Mare vătămare e pentru tine dacă te lipeşti de cele pământeşti: vei fi rob în loc să fii liber, vei cădea de la cele cereşti, nu vei mai fi în stare să te gândeşti la cele de Sus, ci doar la bani, la dobânzi, la datorii, la câştiguri şi alişverişuri scârbavnice. Ce necaz poate fi mai mare decât acesta? Un asemenea om cade într-o robie mai grea decât a oricărui rob - şi, lucrul cel mai pierzător dintre toate, renunţă de bunăvoie la nobleţea şi la libertatea care sunt proprii omului. Oricât ţi-aş vorbi eu, dacă ai mintea ţintuită de bogăţie nu poţi auzi nimic din cele folositoare şi neapărat trebuincioase pentru tine. fiindcă unde este comoara ta, acolo este şi inima ta. Dacă-ţi vei aduna însă comoară în cer prin mijlocirea milosteniei, nu numai că te vei învrednici pentru asta de cinstiri cereşti, ci şi aici vei primi răsplată, înălţându-te la cer, gândindu-te la cele cereşti şi îngrijindu-te de cele cereşti, deoarece este limpede că îţi vei muta şi mintea acolo unde îţi pui comoara, pe când dacă îţi pui comoara în pământ este limpede că vei păţi tocmai pe dos" (din Tâlcuirea la Evanghelia după Matei).

Să punem, deci, în inimă învăţătura Mântuitorului nostru, care ne este înfăţişată în Evanghelia de acum, cu privire la iertarea aproapelui, la postul cel plăcut lui Dumnezeu şi la desprinderea inimii de comorile pământeşti şi dragostea faţă de bunurile cereşti şi nestricăcioase. Să ne străduim - voi spune folosind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur - să ne pregătim pentru ieşirea de aici, căci deşi ziua sfârşitului a toată lumea n-a venit încă, sfârşitul fiecăruia - bătrân sau tânăr - este deja la uşă.

Aşadar, cât mai avem timp, să ne pregătim îndrăznire faţă de Dumnezeu, să ne adunăm untdelemn din belşug, să strămutăm toate la cer, ca la vremea potrivită, când vom avea mai mare nevoie, să ne desfătăm de ele, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Ioan de Kronstadt


Articol preluat din cartea "Cuvinte la Postul Mare", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cuvinte la Postul Mare"

 

.

17 Februarie 2015

Vizualizari: 711

Voteaza:

Cuvant in Duminica Lasatului sec de branza 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE