Plangerea lui Adam

Plangerea lui Adam Mareste imaginea.

Plangerea lui Adam

Adam, parintele intregii lumi, a cunoscut in rai dulceata iubirii lui Dumnezeu si de aceea, atunci cand pentru pacat a fost izgonit din rai si a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic si cu geamat mare suspina in toata pustia. Sufletul lui era chinuit de un gand: "Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc". Nu-i parea rau atat de rai si de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care in fiece clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.

Asa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, dar mai apoi a pierdut harul, face experienta chinului lui Adam. Sufletul e bolnav si ii pare tare rau atunci cand intristeaza pe Domnul Cel Preaiubit.

Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:

"Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine: Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!"

Asa hohotea Adam si lacrimile lui curgeau de pe fata lui pe piept si pe pamant, si toata pustia rasuna de gemetele lui; dobitoacele si pasarile taceau lovite de durere si plangeau, iar Adam hohotea, caci pentru pacatul sau toate au pierdut pacea si iubirea.

Mare a fost intristarea lui Adam dupa izgonirea din rai, dar cand a vazut pe fiul sau, Abel, omorat de fratele sau, Cain, intristarea lui s-a facut si mai mare, si cu sufletul chinuit de durere hohotea si gandea: "Noroade vor iesi si se vor inmulti din mine si toate vor suferi si vor trai in dusmanie si oamenii se vor ucide unii pe altii". Si aceasta intristare a lui era mare, ca marea, si o poate intelege numai cel al carui suflet a cunoscut pe Domnul si stie cat de mult El ne iubeste.

Si eu am pierdut harul si strig impreuna cu Adam:

"Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie si iubire."

O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te cauta neincetat, ziua si noaptea, si striga:

"Tanjesc dupa Tine, Doamne, si cu lacrimi Te caut.

Cum sa nu Te caut? Tu mi-ai dat sa Te cunosc prin Duhul Sfant, si aceasta cunoastere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu sa Te caute cu lacrimi."

Adam plangea:

"Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti, nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca am intristat pe Dumnezeu. Si daca Domnul m-ar aseza din nou in rai, chiar si acolo as suferi si as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc."

Dupa izgonirea din rai, Adam s-a imbolnavit cu sufletul si de intristare a varsat multe lacrimi. Tot asa, orice suflet care a cunoscut pe Domnul tanjeste dupa El si spune:

"Unde esti Tu, Doamne? Unde esti Tu, Lumina mea?

De ce Ti-ai ascuns fata Ta de la mine? De multa vreme sufletul meu nu Te mai vede si tanjeste dupa Tine si Te cauta cu lacrimi."

"Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai vad in sufletul meu? Ce-L impiedica sa vieze in mine? Iata ce: nu este in mine smerenia lui Hristos si iubirea de vrajmasi."

Dumnezeu este iubire nesaturata si cu neputinta de descris.

Adam mergea pe pamant si de multele sale suferinte plangea din inima, dar cu mintea se gandea la Dumnezeu; si cand trupul lui era neputincios si nu mai putea varsa lacrimi, chiar si atunci duhul lui ardea dupa Dumnezeu, pentru ca nu putea uita raiul si frumusetea lui; dar, mai mult decat orice, Adam iubea pe Dumnezeu si insasi aceasta iubire il atragea cu putere spre El.

"O, Adame, scriu despre tine, dar tu vezi: mintea mea slaba nu poate intelege cum tanjeai dupa Dumnezeu si cum purtai osteneala pocaintei.

O, Adame, tu vezi ca eu, copilul tau, ma chinui pe pamant; mic este focul in mine si iubirea de-abia nu se stinge.

O, Adame, canta-ne cantarea Domnului, ca sufletul meu sa se veseleasca in Domnul si sa se lupte sa-L laude si sa-L slaveasca cum Il lauda in ceruri heruvimii si serafimii si cum toate cinurile ceresti ale Ingerilor Ii canta cantarea intreit -sfanta!

O, Adame, parintele nostru, canta-ne cantarea Domnului, ca tot pamantul sa te auda si toti fiii tai sa-si inalte mintea spre Dumnezeu si sa se bucure de rasunetul cantarii ceresti si sa uite amaraciunile lor pe pamant!"

Duhul Sfant e iubire si dulceata sufletului, mintii si trupului. Si cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela ziua si noaptea se avanta nesaturat spre Dumnezeul Cel Viu, pentru ca iubirea lui Dumnezeu e foarte dulce. Dar cand sufletul pierde harul, atunci cauta din nou cu lacrimi pe Duhul Sfant.

Dar cine n-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela nu-L poate cauta cu lacrimi, si sufletul lui e neincetat framantat de patimi; mintea lui e ocupata cu ganduri pamantesti si nu poate ajunge la vedere [contemplare], nici sa cunoasca pe Iisus Hristos, Care este cunoscut prin Duhul Sfant.

Adam a cunoscut pe Dumnezeu si raiul, si dupa cadere Il cauta cu lacrimi.

- O, Adame, parintele nostru, vorbeste-ne noua, fiilor tai, despre Domnul. Sufletul tau a cunoscut pe Dumnezeu pe pamant, a cunoscut si raiul, dulceata si veselia lui, si acum tu vietuiesti in ceruri si vezi slava Domnului. Spune-ne cum este preaslavit Domnul pentru patima Sa si ce fel de cantari se canta in ceruri si cat de dulci sunt aceste cantari, pentru ca sunt cantate prin Duhul Sfant.

Vorbeste-ne de slava Domnului, cat de milostiv este El, si cat de mult iubeste zidirea Sa.

Vorbeste-ne de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cum este ea marita in ceruri si cu ce fel de cantari este ea fericita.

Spune-ne cum se bucura acolo sfintii si cum stralucesc de har, cum iubesc ei pe Domnul si cu ce smerenie stau inaintea lui Dumnezeu.

O, Adame, mangaie si bucura sufletele noastre intristate. Spune-ne ce vezi in ceruri? ..

De ce taci? .. Doar tot pamantul e in intristare ...

Sau din pricina iubirii lui Dumnezeu nu-ti mai poti aduce aminte de noi?

Sau vezi pe Maica Domnului in slava si nu te poti smulge din aceasta vedere si nu vrei sa ne spui un cuvant de mangaiere, noua, celor ce suntem coplesiti de intristare, ca sa uitam amaraciunea ce domneste pe pamant?

O, Adame, parintele nostru, tu vezi intristarea fiilor tai pe pamant. De ce taci?

Si Adam a zis:

- Copiii mei, lasati-ma in pace. Nu ma pot smulge din iubirea lui Dumnezeu si sa vorbesc cu voi. Sufletul meu e ranit de iubirea lui Dumnezeu si se veseleste de frumusetea Lui, si cum pot sa-mi mai aduc aminte de pamant? Cei ce viaza inaintea Fetei Stapanului nu se mai pot gandi la cele pamantesti.

- O, Adame, parintele nostru, ne-ai parasit pe noi, orfanii tai. Iar noi suntem in amaraciune pe pamant. Spune-ne ce sa facem ca sa placem lui Dumnezeu? Priveste la copiii tai imprastiati pe pamant, imprastiati si in gandurile inimii lor. Multi au uitat pe Dumnezeu, traiesc in intuneric si se duc in prapastia iadului.

- Nu tulburati odihna mea. Vad pe Maica Domnului in slava si cum m-as putea smulge din aceasta priveliste si sa graiesc cu voi? Vad pe sfintii proroci si pe apostoli si toti sunt asemenea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Umblu prin gradina raiului si peste tot vad slava Domnului, pentru ca Domnul este in mine si m-a facut asemenea Lui. Asa il preamareste Domnul pe om, incat in face asemenea Lui.

- O, Adame, suntem doar copiii tai. Spune-ne noua, celor coplesiti de intristare pe pamant, cum putem mosteni raiul, ca si noi sa vedem, ca si tine, slava Domnului? Sufletul nostru tanjeste dupa Domnul, insa tu viezi in ceruri si te bucuri de slava Domnului. Rugamu-te, mangaie-ne pe noi!

- De ce strigati la mine, copiii mei? Domnul va iubeste si va dat poruncile Lui. Paziti-le: iubiti-va unii pe altii si veti afla odihna in Dumnezeu. Caiti-va in tot ceasul de pacatele voastre, ca sa puteti fi gata sa intalniti pe Domnul. Domnul a zis: "Iubesc pe cei ce Ma iubesc si-i voi preamari pe cei ce Ma preamaresc".

O, Adame, roaga-te pentru noi, copiii tai. Sufletul nostru e mahnit, coplesit de multe intristari.

- O, Adame, parintele nostru, tu viezi in ceruri. Si vezi pe Domnul sezand in slava de-a dreapta lui DumnezeuTatal. Vezi heruvimii si serafimii si pe toti sfintii, si auzi cantarile ceresti, a caror dulceata a facut ca sufletul tau sa uite pamantul. Dar noi suntem mahniti pe pamant si tanjim mult dupa Dumnezeu. Putin foc mai este in noi, ca sa iubim fierbinte pe Domnul. Spune-ne: Ce trebuie sa facem ca sa aflam raiul?

Si Adam a raspuns:

- Lasati-ma in pace, copiii mei, pentru ca din pricina dulcetii iubirii lui Dumnezeu nu-mi mai pot aduce aminte de cele de pe pamant.

- O, Adame, sufletele noastre tanjesc si intristarile ne impovareaza. Spune-ne un cuvant de mangaiere. Canta-ne una din cantari le pe care le auzi in ceruri, ca tot pamantul sa o auda si oamenii sa uite amaraciunea lor... O, Adame, suntem mahniti foarte.

- Lasati-ma in pace. Vremea intristarilor mele a trecut. Din pricina frumusetii raiului si a dulcetii Duhului Sfant nu-mi mai pot aduce aminte de pamant. Dar va spun: Domnul va iubeste, traiti si voi in iubire, fiti ascultatori fata de cei ce va stapanesc, smeriti inimile voastre, si Duhul Sfant va via intru voi. El vine in suflet cu liniste, ii da pacea si fara cuvinte da marturie de mantuirea lui. Cantati lui Dumnezeu in iubirea si smerenia duhului, caci de aceasta se bucura Domnul.

- O, Adame, parintele nostru, ce sa facem? Cantam, dar nu este in noi nici iubire, nici smerenie.

Caiti-va inaintea Domnului si cereti. El il iubeste pe om si ii da toate. Si eu m-am cait mult si m-am intristat mult, pentru ca am intristat pe Domnul si pentru pacatul meu am pierdut pacea si iubirea pe pamant. Lacrimile mele imi siroiau pe fata si imi umpleau pieptul si pamantul; si pustia auzea gemetele mele. Nu puteti intelege intristarea mea, nici cum hohoteam dupa Dumnezeu si rai. In rai eram bucuros si vesel: Duhul lui Dumnezeu ma veselea si nu cunosteam nici o suferinta. Dar cand am fost izgonit din rai, frigul si foamea au inceput sa ma chinuie; fiarele si pasarile care in rai erau blande si ma iubeau, s-au facut salbatice si au inceput sa se teama si sa fuga de mine. Gandurile rele ma chinuiau; soarele si vantul ma ardeau; ploaia ma muia; bolile si toate suferintele pamantului ma chinuiau, dar am indurat toate si am nadajduit cu tarie in Dumnezeu.

Faceti si voi ostenelile pocaintei: iubiti intristarile, uscati-va trupurile voastre, smeriti-va si iubiti pe vrajmasi, ca Duhul Sfant sa se saIasluiasca intru voi, si atunci veti cunoaste si veti afla Imparatia cerurilor.

Dar pe mine sa ma lasati in pace: acum iubirea de Dumnezeu m-a facut sa uit pamantul si tot ce se afla pe el, am uitat chiar si raiul pe care l-am pierdut, pentru ca vad slava Domnului si slava sfintilor, care stralucesc si ei de lumina fetei lui Dumnezeu, asemenea Lui.

- O, Adame, canta-ne o cantare cereasca, ca tot pamantul sa o auda si sa se desfete in pace de iubirea lui Dumnezeu. Am vrea sa auzim aceste cantari: ele sunt dulci, pentru ca sunt cantate prin Duhul Sfant.

Adam pierduse raiul pamantesc si il cauta plangand:

"Raiul meu, raiul meu, raiul meu minunat!" Dar prin iubirea Sa, Domnul i-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decat cel dintai, in ceruri, unde e Lumina Sfintei Treimi.

Ce vom da in schimb Domnului pentru iubirea Lui fata de noi?

Sfantul Siluan Atonitul

Articol preluat din cartea "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei", Editura Deisis
 

20 Februarie 2015

Vizualizari: 6259

Voteaza:

Plangerea lui Adam 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE