Sfantul Grigorie Palama - Invatatura despre fiinta lui Dumnezeu si energiile necreate

Sfantul Grigorie Palama - Invatatura despre fiinta lui Dumnezeu si energiile necreate Mareste imaginea.

Sfantul Grigorie Palama - Invatatura despre fiinta lui Dumnezeu si energiile necreate
 

Caracterul fundamental al experientei crestine se totalizeaza intr-un singur cuvant care fixeaza in traditia rasariteana cursul si finalitatea vietii crestine : indumnezeirea. Doctrina patristica a indumnezeirii omu­lui implica dotrina palamita despre distinctia reala in Dumnezeu intre fi­inta (ousia) si puterile (dynameis) sau energiile (energiai) dumnezeiesti. A. Halleux observa : "Fiind totodata calugar si preot, teolog si mistic, Palama a putut situa doctrina fiintei si a energiilor in interiorul unei sinteze bi­blice si personaliste, hristologice si sacramentale, evitand astfel sa-si in­chida teologia in categoriile unei sistematizari filozofice, lucru care ii con­ferea acesteia o rationalitate mai inalta". De alta parte, Parintele Du­mitru Staniloae caracterizeaza doctrina rasariteana a Sfantului Grigorie Palama drept o "conceptie teologica abisala. Dumnezeu in fiinta e un adanc nepatruns, necomunicabil, neschimbabil, iar din acest adanc emana puteri si lucrari in care nu se scurge insasi fiinta ; aceste lucrari sunt ne­numarate precum si abisul fiintei este fara sfarsit, ele fiind altceva decat fiinta". Parintii greci au ramas permanent fideli conceptiei ca Dumnezeu ramane incognoscibil prin natura Sa si in fiinta Sa ; aceasta opinie a fost exprimata de parintii Capadocieni si de Sfantul Ioan Gura de Aur in Omi­liile sale. Urmand traditia rasariteana Sfantul Grigorie Palama zice : "Intr-adevar, ceea ce nu poate fi vazut de nimeni, fie acela Moise sau Pavel, cel ce s-a inaltat pana la al treilea cer, sau chiar mai presus de Pavel si invrednicit de starea si demnitatea ingereasca sau arhangheleasca - ce poate fi altceva decat fiinta lui Dumnezeu, care nu iese din sine, nu se manifesta si nu se poate vedea nicidecum de nimeni ?". Nici ingerii, deci, nu vad fiinta lui Dumnezeu. Daca in ceea ce constituie natura Lui, Dumnezeu este absolut inaccesibil, atunci cum vom fi dupa cuvantul Sfantului Petru : "Partasi la dumnezeiasca fire ?" (IIPetru I, 4). Sfantul Grigorie Palama afirma ca expresia "Partasi firii dumnezeiesti" are un caracter an­tinomic, care o inrudeste cu dogma Sfintei Treimi. Noi nu putem sa par­ticipam nici la firea si nici la ipostasurile Treimii si totusi suntem chemati sa participam la natura dumnezeiasca.


Sfantul Grigorie Palama - Natura si lucrarile lui Dumnezeu

"Natura dumnezeiasca, spune Palama, trebuie sa fie numita in ace­lasi timp neparticipabila si intr-un anume inteles participabila ; ajungem la impartasirea de natura lui Dumnezeu si, totusi, ea ramane cu totul inac­cesibila. Trebuie sa afirmam pe amandoua deodata si sa pastram antino­mia lor ca pe un criteriu al slavei". Palama nu este un inovator, ci sintetizeaza in formula sa dogmatica traditia insasi a Bisericii de Rasarit. Sfantul Vasile cel Mare afirmase : "Lucrarile lui Dumnezeu coboara la noi, dar fiinta Lui ramane neapropiata" si "Noi din lucrarile Lui spunem ca cunoastem pe Dumnezeul nostru, de fiinta nu pretindem ca ne putem apro­pia. Caci lucrarile Lui coboara la noi, dar fiinta Lui ramane inaccesibila" ". Dumnezeu s-a coborat la noi, facandu-Se om ca noi din prisosinta iubirii, bunatatii si milei Sale. "Venirea si asezarea Lui in noi, zice Palama,  e urcarea noastra prin Revelatie la El. Dar ce se reveleaza si se arata ? Fiinta lui Dumnezeu ? Nici, pomeneala.  Atunci harul si lucrarea Duhului este aceea prin care se arata si se asaza in cei vrednici Dumnezeu". Din Fiul nu se varsa ipostasul Duhului, ci harul dumnezeiesc care e necreat si ne­despartit de fiinta dumnezeiasca. Harul se impartaseste si poate fi va­zut in chip suprasensibil de cei vrednici, ca "slava lui Dumnezeu" sau "stralucirea naturii dumnezeiesti" pe care o experiaza numai sfintii. Ha­rul este lucrarea indumnezeitoare care, zice Palama, "se numeste si dum­nezeire si principiu al dumnezeirii si indumnezeire, dupa care se varsa, se da si se trimite cel ce e pretutindeni si statornicita durabil intr-o identi­tate nemiscata". Harul are mai presus de sine fiinta cea mai presus de orice impartasire si impartire.

 

Teologia romano-catolica nu admite o deosebire    reala    intre fiinta si lucrarile lui Dumnezeu. Lumina slavei si Lumina harului sunt deopo­triva create ca si virtutile din sfinti, chiar daca apartin unui "ordin su­pranatural". Ceea ce se da prin Fiul nu este harul Duhului Sfant, ci in­susi ipostasul Lui - ceea ce reprezinta dogma Filioque. Inca teologia sco­lastica incepuse sa defineasca harul ca un  "habit"    (deprindere)    creat, chiar daca il numea in acelasi timp "habit supranatural". Varlaam ca re­prezentant al scolasticii, sustinea ca indumnezeirea e o deprindere pro­dusa prin puterile create ale omului. Achindin reia opinia lui Varlaam ca harul indumnezeitor din sfinti e un fel de aptitudine sau imitare naturala. Este teza teologiei scolastice ca Duhul creeaza harul in noi deci si sfintenia in sfinti ca o calitate creata caci insusi harul e creat. "Dar, intreaba Palama, daca este si in sfinti (harul) ca in toate fapturile, si ca Dumnezeu... creeaza in sfinti sfintenia, cum le creeaza pe cele corespunzatoare in toate celelalte, ce nevoie mai era de Hristos si de prezenta Lui ? Ce nevoie mai e de Botezul in El si de stapanirea si de puterea ce ne vine din El ? Ce nevoie mai e de Duhul suflat, trimis si salasluit de la ince­put ? Caci precum era in toate, era si in noi". Nu este vorba numai de o imbunatatire dupa fire a celor indumnezeiti, ci de o primire a lucrarii dumnezeiesti. Daca harul din sfinti ar fi numai o aptitudine naturala, nu s-ar mai zice de sfinti ca se ridica peste natura, ca devin un Duh cu Fiul pentru care ne si botezam. Conceptia despre harul creat sau face cu neputinta orice comunicare nemijlocita intre Dumnezeu si lume - in­chizand pe Dumnezeu intr-o transcendenta absoluta, iar pe sfinti in or­dinea creatului - sau confunda in mod panteist pe Dumnezeu cu lumea creata. Sfantul Vasile cel Mare comentand locul de la Ioil despre var­sarea din Duhul Sfant, zice : "A varsat Dumnezeu, nu a creat, a daruit nu a facut, a dat nu a facut", iar Sfantul Maxim Marturisitorul zice : "Suportam indumnezeirea ca una ce e dupa har, dar nu o facem".

 

In Dumnezeu exista deci trei lucruri : fiinta, lucrarea si ipostasurile dumnezeiesti. Aceasta distinctie nu introduce in Dumnezeu o divizare cum socoteau adversarii lui Palama care-l acuzau de diteism ori de politeism. Ei aparau simplitatea dumnezeiasca facand din Dumnezeu o esenta simpla in care chiar ipostasurile primesc caracterul de relatii ale esentei. In general, ideea de simplitate dumnezeiasca, tine mai mult de filozofia omeneasca decat de Revelatia dumnezeiasca. Intr-adevar, la Platon unitatea si simplitatea este o conditie fara de care nu se poate a esentelor (caci compunerea are corelativ descompunerea), iar Aristotel face din principiile logicii formale (principiul identitatii, principiul necontradictiei, principiul tertului exclus) principii universale dominand toate domeniile realitatii. Pitagora, Platon, Socrate, zice Palama sunt politeisti intrucat si-au imaginat principiile lucrurilor de sine subzistente, impreuna cauzatoare cu Dumnezeu. Pentru Palama, intre fiinta neimpartasibila a lui Dumnezeu si lucruri sunt paradigmele din mintea dumne­zeiasca (asemanatoare ideilor platonice) de care se impartasesc si lucru­rile dar acestea nu sunt de sine subzistente ; Dumnezeu este suportul lor. Exista deci fiinta neimpartasita si puterile si lucrarile care izvorasc din ea si care se lasa impartasite de lucrurile care sunt efectele, creatiunile lor. "Dumnezeu, zice Palama, este si se zice firea tuturor intrucat toate se impartasesc de El si subzista prin impartasirea de El, aceasta nu in­seamna insa ca prin impartasirea de firea Lui, Doamne fereste, ci prin impartasirea de lucrarea Lui. in acest inteles este El si existenta celor ce sunt si forma in forme, ca obarsia formelor si intelepciunea celor in­telepti si, simplu, toate ale tuturor. Totodata El nu este fire, ca fiind mai presus de toata firea si nu este, ca fiind mai presus de toate cele ce sunt ; si nu este si nici nu are forma, ca unul ce e mai presus de for­ma". Prin urmare "partasi dumnezeiestii firi" ajungem nu dupa fiinta (ceea ce ar fi masalianism) si nu prin puterile firesti, ci "prin cele pri­mite pe urma" (prin har). Dumnezeu e dincolo nu numai de cele sensi­bile ci e mai presus si de cele inteligibile. Cel ce are vederea sau trairea lui Dumnezeu prin lucrarea sau prin Lumina Lui proprie fapturilor ra­tionale, are in acelasi timp constiinta ca dupa esenta Dumnezeu este din­colo si de aceasta vedere sau traire. Trairea relatiei cu Dumnezeu ca Per­soana - caracteristica Ortodoxiei in Liturghie, Taine, Ierurgii - este cu totul apofatica ; este superioara celei occidentale care este sau rationala sau sentimentala si echivaleaza cu un simt al misterului care nu exclude ratiunea si sentimentul, dar e mai adanc decat ele.

 

Pentru Palama, Dumnezeu se manifesta in lume prin lucrarile Sale. Fiinta ramane dincolo de orice relatie, de orice impartasire, ascunsa in transcendenta absoluta. Toate numirile ce le dam lui  Dumnezeu nu se refera la fiinta Lui care e mai presus de intelesul oricarui nume ci la lucrarile Lui care vin in lume : numirile  "viata",  "lumina",     "intelepciune", "Dumnezeu",  "fiinta  dumnezeiasca"  nu  exprima  ascunsul fiintei, ci puterile si lucrarile de viata nascatoare", "de fiinta facatoare", si de intelepciune datatoare", "indumnezeitoare", care coboara la noi. "E fara nume aceasta fiinta suprafiintiala, zice Palama, ca una ce e mai presus de orice nume. Chiar si numirile ce si le-a dat Domnul insusi : Eu sunt cel ce sunt, Dumnezeu, lumina, adevarul si viata, numiri pe care teologii le atribuie prin excelenta dumnezeirii celei mai presus de dumnezeire, si acestea sunt nume de lucrari".

 

Fiinta cea una si simpla este cu totul neimpartita pe cand lucrarile sunt multiple, necreate si impartite neimpartit in fiecare din noi. Dum­nezeu e deasupra acelor puteri, unitar si neimpartit precum sufletul e unul si simplu si necompus, neinmultindu-se si necompunandu-se din cauza puterilor ce sunt din el si ies din el, la fel si Dumnezeu. Simplitatea lui Dumnezeu nu sta in identitatea dintre fiinta si energiile Sale - dupa conceptia scolastica simplificatoare a lui Varlaam si Gregora - ci in faptul ca fiinta si energiile divine necreate apartin unui Dumnezeu personal, Dumnezeului viu al Bibliei. Persoana se ma­nifesta variat si in acelasi timp unitar, fiind o unitate indestructibila in baza fiintei ei - precum soarele daruieste fara sa se micsoreze, caldura si lumina celor ce se impartasesc de el.

 

Sfantul Dionisie Pseudo-Areopagitul a numit lucrarile "iesirile binefacatoare ale izvorului dumnezeiesc".  Pentru Palama,  energiile fac cunoscuta aratarea "in afara"  (ad extra) a Treimii exprimand  raportul lui "cu altceva", adica cu ceva ce nu este El insusi. "Si prin fiecare, zice Palama, voirea cea buna si dumnezeiasca cu privire la noi a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh e lucrare si putere de viata si de intelepciune facatoare". Deci Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt ca Persoane in fiecare lucrare, ilustrand raporturile Sfintei Treimi cu creatia ;  acesta este do­meniul "iconomiei", al lucrarii sau al daruirii dumnezeiesti. "Asadar, zice Palama, iesirile si lucrarile lui Dumnezeu sunt necreate, dar nici una din­tre ele nu este fiinta   nici ipnstas" !''. Cu citate din Parinti, Palama arata ca  altceva e puterea care se varsa din Duhul Sfant - numita in Noul Tes­tament si duh : "duhul intelepciunii si al intelegerii, duhul sfantului si al puterii, duhul cunostintei si al evlaviei,  duhul temerii de    Dumnezeu" (Isaia XI, 9) - si altceva este ipostasul Duhului Sfant - prin care omenirea lui Hristos este indumnezeita. Toate puterile si lucrarile sunt co­mune celor trei persoane    dar nu sunt ipostatice (de sine  subzistente). Spre deosebire de Hristos care a avut si fiinta si lucrarea dumnezeiasca intreaga, noi ne invrednicim numai de-o parte din lucrarea dumnezeiasca, de-o picatura dintr-un ocean - dupa puterea fiecaruia si nu pentru ca s-ar imparti Dumnezeu. "Ei nu stiu, zice Palama, ca Dumnezeu se im­parte in chip neimpartit si e unit in deosebire, iar aceasta nu aduce in El nici inmultire, nici compunere". Nu numai ca nu se imparte obiectiv lucrarea Duhului Sfant dar ea uneste pe toti cei ce se impartasesc de ea cu izvorul ei Dumnezeu, facandu-se un Duh cu El dupa cuvantul Sfantu­lui Pavel : "Cel ce se lipeste de Domnul este un Duh cu El" (I Cor. VI, 17). In virtutea perihorezei, cele trei Ipostasuri dumnezeiesti "avandu-Se si inconjurandu-Se intre Ele in chip firesc, intreg, vesnic" au o singura lucrare. "Caci, zice Palama, una este miscarea Vointei dumnezeiesti, por­nind din cauza incepatoare care este Tatal, inaintand prin Fiul si aratandu-se in Duhul Sfant... Si toata creatia este un singur lucru al celor trei". Fiind cauza a lucrarilor se poate spune, ca fiinta este supraordo­nata fata de lucrari, la fel cum Tatal este cauza Fiului si in calitatea de cauza este mai mare decat Fiul. De aici nu rezulta doua dumnezeiri : una superioara si una inferioara asa cum socoteau adversarii lui Palama. Fiul e al doilea dupa Tatal in ce priveste ordinea si nu natura, iar lucrarile sunt subordonate fiintei in ce priveste ordinea sau cauza, ele fiind ma­nifestari ale cauzei.

 

Dupa Achindin, Dumnezeu nu este altceva decat fiinta dumne­zeiasca (erezie eunomiana). In doctrina sa despre cele doua energii sau vointe in Hristos, Sfantul Maxim a afirmat dimpotriva, ca fara energie orice natura, umana sau divina, nu are existenta reala. Orice natura se defineste "ad extra" printr-o energie. In Creatie, Treimea cea de o fiinta se face cunoscuta prin energiile Sale.

 

Pentru Palama puterea creatoare e pusa de Dumnezeu in miscare cand voieste. Creatia este din Dumnezeu dar nu din fiinta Tatalui ci prin voia Lui a fost adusa din nimic la existenta. Doctrina scolastica despre identitatea lucrarilor cu fiinta are drept consecinte : lumea este din eter­nitate si nascuta din Dumnezeu ca si Fiul, iar creaturile sunt fapte ale naturii dumnezeiesti. Sfantul Chiril din Alexandria aratand deosebirea intre fiinta si lucrarea lui Dumnezeu spune : "a naste e propriu firii dumnezeiesti, iar a face, lucrarii dumnezeiesti. Firea si lucrarea nu sunt unul si acelasi lucru". Pentru Achindin ca si pentru Euncmie, din lucruri se vede insasi fiinta lui Dumnezeu, iar lumea se identifica in mod panteist cu Dumnezeu ca in cosmologile antice.


Sfantul Grigorie Palama il defineste pe Dumnezeu in termeni de relatie si actiune

Dupa ce a enumerat cele zece categorii care, conform lui Aristotel, definesc fiinta, Palama il defineste pe Dumnezeu in termeni de relatie si actiune. "Toate cele ce sunt (creaturile) zice Palama, se recapituleaza in zece categorii - fiinta, calitate, cantitate, spre ce (relatie), unde (locul), cand (timpul), a face, a patimi, a avea, a zacea (a sta). Cele noua din urma sunt contemplate in fiinta (in substanta). Asa fiind, Dumnezeu este fiinta mai presus de fiinta, in care singura se contempla numai faptul de a fi spre ceva si a face, care nu aduc acesteia nici o compunere sau schim­bare. Caci Dumnezeu face toate, nepatimind nimic dupa fiinta".

 

Definitia lucrarii ca miscare a fiintei o da Palama dupa Sfantul Ioan Damaschin, pe care il si citeaza : "Daca orice lucrare e definita ca miscare fiintiala a vreunei naturi, unde a vazut cineva natura nemiscata, sau cu totul nelucratoare, sau unde a aflat lucrarea care sa nu fie miscare a unei puteri naturale". Lucrarea e manifestarea puterii intrinsece, miscarea puterii fiintiale. Lucrarile nu se adauga accidental lui Dumnezeu, le are in natura Sa. Accident e ceea ce acum este, acum nu mai este. Lu­crarea lui Dumnezeu, desi nu e permanent aceeasi (de exemplu lucrarea creatoare), nu e totusi accident pentru ca Dumnezeu ar putea sa o ma­nifeste oricand ar voi, avand o baza in fiinta Lui. Numai manifestarea lucrarii incepe si sfarseste, potential ea e vesnica.

 

Sfantul Grigorie Palama vede in lucrarile lui Dumnezeu relatiile lui cu altceva, deci relatiile cu lumea creata. Natura dumnezeiasca nu este insa relatie, fiind asezata peste toate. Nu lucrarea se cunoaste din fiinta, zice Palama, ci fiinta se cunoaste din lucrare. Dar se cunoaste ca este, nu insa si ce este. De aceea si Dumnezeu se cunoaste, dupa teologi ca este, nu din fiinta, ci din pronia Sa". Din faptul ca Dumnezeu prestie si poarta de grija de cele de jos, le creeaza, le sustine, le stapaneste, in fiecare din aceste lucrari, vedem lucrand fiinta ipostaziata intreaga. Dum­nezeu se cunoaste prin ele ca existand in trei ipostasuri. Fapt e insa ca Palama vede in fiecare manifestare prezenta intregii fiinte divine, dar nu vede totusi fiinta epuizandu-se in nici o manifestare. "Dar la Dumne­zeu, zice Palama, existand o singura esenta neimpartita, nu este micso­rare, nici crestere, nici adaos, nici pierdere". Nu este vorba de o micsorare a esentei divine in aceste energii in sens neoplatonic".

 

Acest lucru s-ar putea intampla daca Dumnezeu ar fi inteles ca substanta impresio­nanta. In acest caz recunoasterea micsorarii nu s-ar putea evita decat afirmandu-se ca in teologia scolastica, lipsa oricarei manifestari a acestei substante pe baza faptului ca e necreata. Manifestarile Persoanei nu sunt curgeri involuntare, prin care se dizolva treptat, sau se trasforma in altceva, ci manifestarile peste care voia Lui e suverana ; le poate lansa si revoca fara sa-i afecteze adancul fiintei. Astfel Dumnezeu ramane sta­pan si peste categoria schimbarii caci insusirea de a "patimi" si patimirea pricinuiesc compunerea. Dumnezeu insa lucreaza nepatimind nimic, nici schimbandu-Se.     

                                                                       

Avand in vedere raportul cauzal fata de Tatal, Palama numeste pe Fiul si Sfantul Duh puteri si lucrari ale Tatalui ipostatice sau subzis­tente de sine deosebite de lucrarile si puterile neipostatice sau nesubzis­tente de sine, care constituie existenta lui Dumnezeu "ad extra" si care apartin celor trei ipostasuri dumnezeiesti, nedespartindu-se de  ele. Nu numai fiinta este eterna ci si cele in legatura cu fiinta sunt eterne, invata Palama. Insusirea tatalui de a naste nu e insasi fiinta, ci e in legatura cu fiinta. La fel faptul ca Tatal e nenascut. La fel insusirea Fiului de a fi nascut. Achindin accepta ca energiile divine sunt necreate dar numea pe Fiul si pe Sfantul Duh puterile naturale si fiintiale  ale lui Dumnezeu Tatal. Este o revenire la o teologie antiniceeana care-l considera pe Tatal drept elementul inaccesibil din Dumnezeu, spre deosebire de Fiul si de Sfantul Duh, organe ale Revelatiei. Arie si Eunomie identificasera insu­sirea de nenascut a Tatalui cu Fiinta, iar de aici trasesera concluzia ca Fiul nascut din Tatal, nu era nici consubstantial nici necreat, ci faptura. Aceasta ca sa nu fie doi dumnezei : primul cel nenascut, iar al doilea cel nascut. Achindin zice : "Socotim pe Dumnezeu fiinta lucratoare, dar lu­crarea nu e altceva decat fiinta". Achindin practica un transcendentalism ireductibil, numai pentru a salva lui Dumnezeu simplitatea absoluta. Este o conceptie esentialist-rationalista departe de apofatismul mistic al Bisericii Ortodoxe. Parintele Dumitru Staniloae numeste simplitatea lui Dumnezeu, sau unitatea Lui desavarsit simpla, o"simplitate de ocean", mai presus de toate insusirile si lucrarile Lui, prin care se face cunoscut.

 

Gregora, al treilea oponent al lui Palama in disputa isihasta se apro­pie de erezia sabeliana. Sabelie considera numele de Tata, Fiu si Duh Sfant niste simple nume fara acoperire. Sabelie nu vrea sa stie ca nu­mele nu sunt sunete goale, ci indica realitatea. La fel Gregora numeste lucrarile dumnezeiesti nume goale. Numirile ce le dam lui Dumnezeu zice Palama, nu sunt cuvinte goale ci ele exprima cele ce sunt "in jurul" lui Dumnezeu : sfintenia, bunatatea, dumnezeirea, predeterminatiile, ne-incepatoria, nesfarsirea, simplitatea - fiind altceva decat fiinta dar ne­create. Fiinta lui Dumnezeu cea mai presus de fiinta e fara nume, neputandu-se exprima si intrecand intelesul oricarui cuvant ; lucrarile au fie­care nume. Neavand un nume propriu pentru acea suprafiinta, o numim cu nume de-ale lucrarilor. Dumnezeu n-are un nume propriu dar numi­rile ce I le dam sunt adevarate, exprima ceva din El.

 

Gregora, Varlaam si Achindin facand harul cand fiinta lui Dumne­zeu, cand creatura, vin in contrazicere cu Grigorie al Nyssei care scrie contra lui Macedonie : "Harul vine curgand in mod nedespartit de Tatal prin Fiul si Duhul peste cei vrednici". Dumnezeu intreg vine sa locuiasca in fiinta intreaga a celor ce se arata vrednici. Dumnezeu se uneste cu ei asa cum sufletul se uneste cu trupul, cu madularele sale proprii.

 

Pr. lector dr. Stefan Buchiu

 

11 Mai 2012

Vizualizari: 13095

Voteaza:

Sfantul Grigorie Palama - Invatatura despre fiinta lui Dumnezeu si energiile necreate 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE