Preacuviosi parinti, stimati studenti, ne-a ramas sa ne intretinem in seara aceasta cu gandul asupra celui de-al patrulea eveniment care tine de persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de mantuirea noastra, sa vorbim despre taina Inaltarii. Am vorbit despre taina Intruparii, despre taina Jertfei, despre taina Invierii si acum despre taina Inaltarii, despre evenimentul cel din urma din viata pamanteasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si acest eveniment este si cunoscut si necunoscut, si stiut si nestiut, si descoperit si nedescoperit si mai presus de toate este o taina. Asa cum taina este Intruparea Fiului lui Dumnezeu, asa cum taina este Patimirea Lui, asa cum taina este Invierea Lui, tot asa si Inaltarea este o taina. Pentru ca ceea ce stim despre Inaltarea Mantuitorului este mai putin decat ceea ce nu stim.
Incepe cu sarbatoarea propriu-zisa, care este si cu sarbatorire de nelucrare, si urmeaza apoi zile de pomenire ale Domnului nostru Iisus Hristos la sfintele slujbe pana in vinerea din saptamana urmatoare Inaltarii, care totdeauna cade joia. Deci vreme de 9 zile. Vreme de 9 zile prin slujbele Bisericii suntem indrumati la ganduri in legatura cu Inaltarea Domnului Iisus Hristos si vreme de 9 zile traim evenimentul acesta in actualitatea lui.
In asa fel sunt randuite slujbele Bisericii noastre incat aduc in prezent lucruri din trecut. Cele ce s-au intamplat odinioara le aduc in actualitatea noastra si ne dau prilejul sa ne referim la ele, sa ne raportam la ele exact cum s-au raportat cei care au fost martori ai evenimentelor respective. Sfanta noastra Biserica, prin randuielile ei, ne tine atenti in legatura cu evenimentele pe care le sarbatorim, ne da prilejul sa ne cercetam pe noi insine, sa ne cunoastem credinta pe care o avem in evenimentele respective si sa fim martori ai acelor evenimente pe care le credem. Asa se face ca devenim si martori ai Inaltarii Domnului nostru Iisus Hristos asa cum suntem martori ai Invierii, ai Jertfei, ai Intruparii Domnului nostru Iisus Hristos.
Si aceasta se potriveste mai ales la Inaltarea Mantuitorului cand Domnul Hristos le-a spus ucenicilor: "Imi veti fi Mie martori in Ierusalim, in toata Iudeea si Samaria si pana la marginea pamantului" (Fapte 1, 8). E ultimul eveniment din viata de pe pamant a Mantuitorului si fiind ultimul eveniment este, am putea zice, si evenimentul rezumat, un eveniment in care se rezuma toata viata pamanteasca a Domnului Hristos. Asa ca nu e de mirare ca in legatura cu acest eveniment se pune si problema marturiei. De fapt marturie despre Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos o dam toti credinciosii, asa cum si marturie despre celelalte evenimente, mai ales marturie despre Invierea Domnului Hristos dam toti cei care credem in Inviere, tot asa si marturie despre Inaltarea Domnului Hristos dam toti cei care credem in Inaltare.
Dar de altfel nu numai despre Inaltare. Cand zice Domnul Hristos "Imi veti fi Mie martori" inseamna: veti marturisi credinta in Mine, in tot ceea ce tine de Mine si in tot ce tine in acelasi timp de voi, pentru ca toate cate s-au facut, s-au facut pentru a noastra mantuire. In Crez si spunem ca Fiul lui Dumnezeu S-a Intrupat pentru noi si pentru a noastra mantuire, ca Rastignirea Domnului Hristos s-a intamplat pentru noi si fara indoiala ca si celelalte evenimente si pentru noi s-au intamplat, nu numai pentru Mantuitorul Insusi.
Temei pentru credinta in Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos gasim in Sf. Evanghelie de la Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus S-a Inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Aceasta afirmatie din Evanghelie este de fapt credinta pe care au avut-o cei care au stiut despre Inaltarea Domnului Hristos, si inainte de a fi Evanghelia a fost credinta in acest eveniment, si inainte de a fi scrisa Evanghelia de la Luca, care fara indoiala ca la inceput a fost o scriere la care au ajuns putini.
In orice caz Sf. Evanghelist Luca nu a avut in vedere Evanghelia pe care a scris-o ca o carte de circulatie, ci a avut-o in vedere ca o carte adresata unei anumite persoane pe care a informat-o despre cele petrecute in legatura cu Domnul Hristos, si cuprinde in Evanghelia sa, in cateva versete, foarte pe scurt, si cele in legatura cu Inaltarea Domnului Hristos. In Sf. Evanghelie de la Marcu este un singur verset, in Sf. Evanghelie de la Luca sunt cateva versete din cap. 24. Sf. Evanghelist Luca doar relateaza Inaltarea, nu face nici o apreciere asupra Inaltarii, nu face aprecieri de teologie, adanciri, ci doar prezinta evenimentul si reia cele in legatura cu Inaltarea Domnului Hristos si in Faptele Apostolilor, la inceputul cartii in cap. 1, unde sunt cateva versete lamuritoare in legatura cu Inaltarea Domnului Hristos.
Insa cele scrise de sf. evanghelisti au ajuns la cunostinta oamenilor dupa ce s-au raspandit cartile respective, Evangheliile. Ori inainte de aceasta, Biserica a invatat. Sf. Apostol Pavel in Epistola I catre Timotei are cuvantul ca e mare taina crestinatatii, Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vestit de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, S-a crezut in lume si S-a inaltat intru slava (I Timotei 3, 16). Deci si Inaltarea este cuprinsa in aceste cuvinte ale Sf. Apostol Pavel. Bineinteles ca si Epistola I catre Timotei a fost o carte ocazionala si o carte care nu a avut circulatie foarte repede si o circulatie foarte mare.
Faptul incredintarii despre Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos se datoreste propovaduirii crestine din constiinta Bisericii, din propovaduirea insasi, din propovaduirea nescrisa. Pana la urma s-a ajuns sa avem si niste documente scrise si e bine si ne bucuram de ele, dar, cum am spus si alta data, Biserica ar fi existat si fara Evanghelie, prin propovaduirea vie.
Sf. Evanghelist Luca in relatarea sa despre Inaltarea Domnului Hristos spune ca Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24, 50-51). Atat spune despre Inaltarea propriu-zisa. In legatura cu Inaltarea mai afirma Sf. Evanghelist Luca si ca ucenicii s-au inchinat Mantuitorului si apoi s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare si erau totdeauna in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu (Luca 24, 52-53).
Asta e tot ce scrie Sf. Evanghelist Luca in Evanghelia de la Luca. Domnul Hristos S-a inaltat la cer - e foarte important sa retinem lucrul acesta - binecuvantand. Si e important sa stim si sa retinem ca Sf. Evanghelist Luca nu se multumeste doar cu o apreciere fugitiva asupra faptului ca Domnul Hristos S-a inaltat binecuvantand, ci adauga indata: "Si pe cand ii binecuvanta S-a departat de ei si S-a inaltat la cer". Am putea zice ca e un fel de atentionare. Ar fi o informare si o atentionare. Informarea ca Domnul Hristos Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat pe cei care erau de fata. Nu au fost multi de fata, au fost ucenicii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si poate au mai fost si altii, nu ni se spune, in orice caz Biserica invata ca a fost de fata si Maica Domnului. Si dupa ce informeaza ca Si-a ridicat Domnul Hristos mainile si a binecuvantat pe cei care erau de fata, mai zice o data: "Si pe cand ii binecuvanta, - atentionand, fiti atenti, ultimul gest pe care l-a facut Fiul lui Dumnezeu intrupat aici pe pamant este acela ca i-a binecuvantat pe oameni - S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer".
Sa stiti ca mie imi place foarte, foarte mult lucrul acesta. Sunt trei lucruri la care am cea mai mare aderenta din Evanghelie, din Noul Testament. Si anume: pescuirea minunata, prezentata in Sf. Evanghelie de la Luca in cap. 5, spalarea picioarelor, prezentata de Sf. Evanghelist Ioan in cap. 13 din Evanghelia sa si Inaltarea la cer a Domnului Hristos, prezentata de Sf. Evanghelist Luca la sfarsitul Evangheliei sale, in cap. 24. Acestea sunt trei evenimente fata de care am cea mai mare raportare din Noul Testament. Bineinteles ca nu selectam si nu pe unele le luam si pe altele le lasam, dar daca e vorba sa raspund la intrebarea care sunt evenimentele din Noul Testament la care am eu cea mai mare aderenta, sunt acestea.
Pescuirea minunata. De ce? La pescuirea minunata se arata inceputul uceniciei care consta in plecarea cu mintea. Nu exista ucenicie adevarata fata de nimeni, deci nici fata de Domnul Hristos, fara a te pleca cu mintea in fata maestrului, in fata invatatorului. Cine nu se pleaca cu mintea, nu se pleaca nici cu viata. Am putea zice asa, cu o expresie mai obisnuita: cine sta tapan in fata indrumatorului, nu poate fi modelat niciodata de indrumator. In istorisirea despre pescuirea minunata din cap. 5 din Sf. Evanghelie de la Luca se atrage atentia asupra acestui lucru prin relatare, nu prin apreciere. Aprecierile le facem noi. Si anume, se spune ca Domnul Hristos era pe malul lacului Ghenizaret, era multime de oameni adunata intr-o dimineata, pe cand cei care au incercat sa pescuiasca si nu au prins nimic isi spalau mrejile, semn ca trebuiau sa lase lucrarea de pescuire si sa plece. Si atunci Domnul Hristos a zis lui Simon, dupa ce a stat in barca lui si a propovaduit de acolo, de pe apa, multimilor care erau pe tarm, a zis: "Mana la larg si lasati mrejile spre pescuire".
Si atunci Sf. Apostol Petru de mai tarziu, Simon de atunci, a zis: "Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nu am prins nimic, dar, pentru cuvantul Tau, arunc mreaja in mare". E ca si cand ar fi zis: doar ai vazut ca ma pregateam sa plec, nu aveam de gand sa mai pescuiesc, si nu as fi facut lucrul acesta si nu l-as face nici acum daca nu ai zice Tu sa-l fac. Si pentru ca s-a supus cu mintea a vazut minune, a vazut multime mare de pesti. Si a fost asa de coplesit Sf. Apostol Petru, Simon de atunci, de minunea care s-a facut, incat a cazut la picioarele Domnului Hristos si a spus: "Du-Te de la mine Doamne, ca sunt om pacatos". E un fel de considerare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, un fel de considerare a Mantuitorului mai presus de obisnuit, mai presus de ceea ce este comun, ca si cand l-ar fi vazut pe Domnul Hristos inaltat la cer. In orice caz era inaltat peste mintea Sf. Apostol Petru care a zis: "Doamne, pentru cuvantul Tau arunc mreaja in mare". Si a vazut minune, L-a vazut pe Domnul Hristos facand minune si aceasta l-a coplesit, ceea ce inseamna ca L-a considerat pe Domnul Hristos mai presus de el. L-a vazut inaltat. Inaltat inainte de Inaltare.
Al doilea eveniment asupra caruia imi place sa ma opresc si imi revine mereu si in minte, si in cuvant este spalarea picioarelor de la Cina cea de Taina. Asa de putin se face caz de spalarea picioarelor incat eu ma mir cat este de neglijata aceasta lucrare a Domnului Hristos. Eu va spun clar si apasat: Mantuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul care spala picioarele oamenilor. Deci nu omul a spalat picioarele oamenilor, ale ucenicilor, ci Dumnezeu a spalat picioarele ucenicilor. Dumnezeu-omul, omul-Dumnezeu S-a plecat si a spalat picioarele ucenicilor. Si sa nu uitam: dupa ce a spalat picioarele ucenicilor a zis: "Voi ma numiti pe Mine Invatatorul si Domnul si bine ziceti, caci sunt. Deci daca Eu, Invatatorul si Domnul v-am spalat voua picioarele voastre, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora" (Ioan 13, 13-14). De fapt Domnul Hristos cand a spalat picioarele ucenicilor nu a facut un lucru care l-a facut numai El, ci a facut un lucru pe care-l faceau oamenii pe vremea Lui. Era o uzanta sociala sa-si spele oamenii picioarele unii altora. Domnul Hristos a facut un lucru pe care-l faceau si altii.
Poate stiti, in Epistola I catre Timotei a Sf. Apostol Pavel, intre conditiile de ocrotire a vaduvelor, intre conditiile de ingrijire din partea Bisericii a vaduvelor era si conditia aceasta: daca a fost femeia unui singur barbat, daca si-a crescut copii, si intre altele este si aceasta, daca a spalat picioarele sfintilor (cf. I Timotei 5, 10). Daca a spalat picioarele sfintilor, adica picioarele crestinilor. Daca a considerat pe sfinti ca sfinti si daca i-a cinstit ca sfinti si daca si-a manifestat cinstirea spalandu-le picioarele. Domnul Hristos a facut aceasta, insa El a facut aceasta nu numai ca om, ci ca om unit cu Dumnezeu. Asa cum S-a rastignit ca om unit cu Dumnezeu, asa a spalat picioarele, ca om unit cu Dumnezeu. Si ne-a dat noua porunca, e o porunca: "si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora". Nu s-a incetatenit lucrul acesta in general in crestinatate din cauza ca unde nu se face asa ceva nu se poate face, e ceva ce ai face tu pentru altii dar nu ai vrea sa-ti faca altul tie, asa cum nu a vrut Sf. Apostol Petru ca Domnul Hristos sa-i spele picioarele. Si de aceea nu s-a incetatenit. Sunt unele fractiuni crestine, unele secte, care inainte de cina Domnului isi spala picioarele unii altora. Insa in Ortodoxie si in general nu s-a incetatenit acest lucru.
Insa duhovniceste e absolut necesar. Ce inseamna duhovniceste e absolut necesar? Inseamna ca lucrul acesta trebuie facut in duh. Ce inseamna sa speli picioarele cuiva? Doua lucruri inseamna. Sa-l faci curat si sa-l consideri mai presus de tine. Duhovniceste, lucrul acesta trebuie neaparat facut. Sa-l consideri pe fratele tau, pe omul de langa tine mai presus de tine, nu pentru ca are o pozitie speciala care ii da dreptul la o cinstire, ci pentru ca e omul de langa tine, e omul la care trebuie sa te referi. Si stiti ca la spalarea picioarelor Sf. Apostol Petru a avut niste ezitari, niste impotriviri, puternice chiar. A zis: "Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele?" Si Domnul Hristos i-a zis: "Ceea ce fac acum, tu nu intelegi dar mai tarziu vei intelege". Si el inca o data a zis: "Niciodata nu o sa-mi speli picioarele". Si atunci i-a spus Domnul Hristos: "Daca nu te voi spala, nu ai parte cu Mine". Inseamna ca te impotrivesti, inseamna ca nu esti ucenic, inseamna ca esti impotrivitor, esti in situatia aceea in care ai zis "Doamne, sa nu Ti se intimple una ca aceasta" si cand ti-am spus ca "nu cugeti ale lui Dumnezeu ci cugeti ale oamenilor" (Matei 16, 23).
In sfarsit, al treilea eveniment care ma impresioneaza este Inaltarea Domnului Hristos in intelesul acesta ca Domnul Hristos i-a binecuvantat pe ucenicii Sai la Inaltare. E ceva extraordinar. De cate ori te gandesti la Domnul Hristos sa te gandesti la Domnul Hristos Cel binevoitor. Cel care Se pleaca spre om. Sigur ca atunci cand vorbim despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu, lucrul acesta il exprimam ca Dumnezeu S-a facut om, ca a gasit modalitatea sa Se apropie de om, ca S-a smerit pe sine ca sa-l ridice pe om, ca S-a coborat pana unde era omul ca sa-l ridice pe om pana unde este firea omeneasca din persoana Mantuitorului. Dar parca nu intelegem lucrul acesta asa de bine cum il intelegem cand ne gandim ca a spalat picioarele ucenicilor, desi e mai mare Intruparea Fiului lui Dumnezeu decat spalarea picioarelor ucenicilor, si nu intelegem lucrul acesta asa de bine cum il intelegem cand stim ca Domnul Hristos S-a Inaltat la cer binecuvantandu-i pe oameni. E extraordinar.
In legatura cu Inaltarea Domnului Hristos mai avem relatari si in Faptele Sf. Apostoli de unde aflam, intre altele, ca Domnul Hristos a mai stat cu ucenicii Sai inca 40 de zile dupa Invierea Sa din morti, de aceea Inaltarea ca sarbatoare este totdeauna in a 40-a zi dupa Pasti, intr-o zi de joi. Tot in Faptele Apostolilor Sf. Evanghelist Luca relateaza ca au aparut langa ucenicii Domnului Hristos doi ingeri care le-au spus: "Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus pe care L-ati vazut inaltandu-Se, asa va si veni" (Fapte 1, 11). Deci i-a incredintat despre a doua venire a Mantuitorului Hristos.
E important de retinut, si nu tine de taina Inaltarii, de faptul Inaltarii, aceea ca dupa ce Domnul Hristos S-a inaltat la cer sau in timpul cand se inalta la cer, cat L-au mai vazut ucenicii si dupa aceea, ucenicii s-au inchinat Domnului. Nu a fost pentru prima data cand s-au inchinat, avem si alte relatari in Sf. Evanghelie ca ucenicii s-au inchinat Domnului Hristos, sau si altii s-au inchinat Domnului Hristos. De exemplu tanarul bogat, femeile mironosite, cand s-au intalnit dupa Inviere cu Domnul Hristos, se spune ca s-au inchinat Lui. Magii s-au inchinat Domnului Hristos la Nasterea Lui din Preasfanta Fecioara, indata dupa ce S-a nascut; au fost mai multe situatii cand Domnul Hristos a primit inchinare din partea oamenilor, dar la Inaltare a fost inchinarea pe care i-au adus-o ucenicii ca Celui ce S-a inaltat la cer.
Binecuvantarea Domnului aduce inchinarea omului. Inchinarea omului aduce bucurie. Bucuria aduce lauda si binecuvantare. Caci se spune: "Pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer", ucenicii s-au inchinat Domnului Hristos care-i binecuvanta, apoi s-au intors la Ierusalim "cu bucurie mare" si "erau totdeauna in templu laudand si binecuvantand pe Dumnezeu". S-ar putea intampla ca cineva sa stie ca Sf. Isaac Sirul defineste rugaciunea ca "o bucurie care revarsa multumire". Asa zice Sf. Isaac Sirul. Ce este rugaciunea dupa Sf. Isaac Sirul? O bucurie care inalta multumire. Asa s-a intamplat la Inaltarea Domnului Hristos. Domnul Hristos i-a binecuvantat pe ucenici, ucenicii s-au inchinat, deci binecuvantarea Domnului aduce inchinarea omului, inchinarea a fost inmultitoare de bucurie, caci s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si aici vreau sa mai facem o legatura intre inceputurile vietii pamantesti a Domnului Hristos si sfarsitul, adica Inaltarea la cer, in sensul ca atunci cand S-a nascut Domnul Hristos, tot din relatarea Sf. Evanghelist Luca stim ca pastorilor din Betleem ingerul binevestitor le-a spus: "Iata va binevestesc voua - ce? - bucurie mare care va fi pentru tot poporul, ca vi s-a nascut voua Mantuitor care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11).
Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Filipeni, in cap. 2 are cateva ganduri in legatura cu Inaltarea Domnului Hristos, dar nu cu Inaltarea ca eveniment, ci cu Inaltarea ca fapt recunoscut de catre Dumnezeu si de catre sufletul omenesc. Si anume, porneste cu faptul ca doreste ca in credinciosi sa fie simtirea care a fost in Iisus Hristos: "Sa aveti in voi simtirea care a fost in Iisus Hristos". Asa isi incepe Sf. Apostol Pavel gandurile in legatura cu aceasta. Si spune ce simtire are in vedere: "Care, in chipul lui Dumnezeu fiind, nu a tinut ca la o prada la asemanarea Sa cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine chipul robului luand si ascultator facandu-Se pana la moarte si moarte de cruce".
Si adauga: "Pentru aceea si Dumnezeu L-a inaltat pe El si I-a daruit Lui nume mai presus de orice nume, ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt si toata limba sa marturiseasca ca Domn este Iisus Hristos intru marirea lui Dumnezeu" (Filipeni 2, 5-11). In cuvintele acestea, Sf. Apostol Pavel are in vedere Intruparea Fiului lui Dumnezeu, Jertfa Fiului lui Dumnezeu, bineinteles Invierea, si pomeneste in special Inaltarea, ca "L-a inaltat pe El si I-a dat Lui nume mai presus de tot numele". De aceea a facut acestea, "ca in numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos intru marirea lui Dumnezeu".
Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Filipeni are in vedere conceptia de atunci despre lume, despre univers. Si priveste universul ca o existenta in trei etaje: pamantul la mijloc, pe care traiesc oamenii, sus cerul si sub pamant, iadul. "L-a inaltat pe El si I-a daruit Lui nume mai presus de tot numele ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece", adica orice om sa recunoasca Inaltarea si sa aduca marire lui Dumnezeu, marire Mantuitorului ca Celui inaltat. Si aceasta sa o faca - genunchii sa si-i plece - "si cele ceresti, si cele pamantesti, si cele de dedesubt". Toate categoriile de oameni care exista.
Sf. Apostol Pavel, se intelege, vorbeste in limbajul oamenilor de atunci, in conceptia de atunci, care nu e o conceptie care trebuie neaparat sa ramana asa cum a prezentat-o Sf. Apostol Pavel - ca si cand ar zice cineva: pai, daca a zis Sf. Apostol Pavel ca e asa, atunci asa - e un fel de a vorbi in fond. Pentru ca acum numai Dumnezeu stie unde mai e susul si unde mai e josul, daca e vorba dupa conceptiile de acum, care sunt conceptii stiintifice si care nu pot fi in general contestate. Acestea nu sunt lucruri care tin de credinta. De credinta tine faptul ca Dumnezeu e conducatorul si toata randuiala care este e facuta de Dumnezeu. Cum ni se descopera, cum vom sti despre acestea, nu ne surprinde nimic. Nu ne surprinde, de exemplu faptul ca intre pamant si cer nu exista compartimente, nu exista un perete, un zid care desparte cerul de pamant si asa mai departe. Nu cade cerul nostru cand vin oamenii si ne spun: "am zburat pana in luna si nu am gasit cerul". Nu l-am gasit pentru ca cerul e altceva.
Chiar Sf. Ioan Gura de Aur spune ca noi stim ca este cer dar nu stim ce e cerul. Cerul e locul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e marginit intr-un loc anume, ci e pretutindeni. Si daca Dumnezeu e pretutindeni si cerul e pretutindeni. Nu stim, nu avem elemente care sa ne formeze o conceptie anume despre cer. Cine poate spune ce e cerul? Cerul e ceva mai presus de intelegerea noastra.
Poate ca cineva a citit predicile lui Iile Miniat. Au aparut nu demult predicile lui Ilie Miniat si acolo este o predica despre rai. Si in predica aceasta despre rai Ilie Miniat zice de mai multe ori: "O, raiule, noi putem sa te dobandim dar nu putem sa te intelegem". Tot asa e si cu cerul. Stim ca este cer, nu stim ce este. Stim ca este cer - e locul lui Dumnezeu - si zicem ca este pretutindeni fiindca si Dumnezeu e pretutindeni. Stim ca este cer si sufletul omenesc il numim de multe ori cer, daca vine Preasfanta Treime in sufletul omenesc. Maica Teodosia are o poezie, "Cer nou", poate unii o cunoasteti de la Timisoara ca ati auzit-o de la mine:
Grait-am ieri cu Domnul prin lacrimi, si am spus:
De noi cum nu Ti-e sila, preascumpul meu Iisus?
Cum nu-Ti intorci Tu fata cu sila de la noi,
Si cum mai vrei sa suferi, faptura de noroi?
Cum vrei sa calce-n lume piciorul Tau curat,
Cel care peste aripi de ingeri a calcat?
Cum poala preacurata, Stapane, n-o feresti,
In tina omeneasca sa nu Ti-o murdaresti?
Cum poti sa suferi Doamne miros de putregai,
Cand ai tamaia dulce a crinilor din rai?
Cum poti sa rabzi ocara, Tu, Doamne preaslavit?
Cum suferi bezna noastra, Tu, soare stralucit?
Si cum fiind caldura iubirilor ceresti,
In inima mea rece Tu vrei sa locuiesti?
Tu, Cel ce stai in cerul cu mari luminatori,
In iadul meu, Stapane, cum vrei sa Te cobori?
Ca Petru, ani de-a randul Te-am izgonit mereu
Iesi de la mine Doamne ca pacatos sunt eu.
Dar n-ai plecat, ba inca cu pasul Tau curat
Ai coborat tot cerul in iadul meu spurcat.
Cu pasul Tau pe mine de tot m-ai curatit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai stralucit,
Cu focul Tau pe mine cel rece m-ai aprins,
Si peste saracia mea goala ai intins
Un colt al hainei Tale, si m-ai facut bogat,
Mi-ai dat inel, coroana, porfira de-mparat,
Mi-ai incaput in suflet, Tu, Cel neincaput,
Si sufletul meu, iata, Tu cer nou l-ai facut,
In sufletul meu astazi, Tu Insuti locuiesti,
Cu Maica Preacurata, cu cetele ceresti.
Si pentru toate-acestea Iisuse preaiubit,
In cerul nou din suflet, sa fii in veci slavit.
Sigur ca ideea aceasta ca sufletul omenesc poate sa fie cer vine si de acolo ca Maica Domnului a fost numita si e gandita ca cer. Sa ne gandim la o alcatuire de la slujba Ceasului I unde zicem: "Cum te vom numi pe tine ceea ce esti cu dar daruita? Cer, ca ai rasarit pe Soarele dreptatii?" Deci Maica Domnului e cer, credinciosii care-L primesc pe Domnul Hristos in suflet impreuna cu Tatal si cu Duhul devin cer, asa ca cerul poate fi pretutindenea, poate fi in sufletul omului, poate fi undeva in univers, dar toate acestea sunt lucruri pe care le gandim in legatura cu Inaltarea Domnului Hristos.
Se pune acum o problema, daca nu stim ce-i cerul, cum spunem ca Domnul Hristos S-a inaltat la cer? Unde S-a inaltat? Stiti ce inseamna aceasta, ca Domnul Hristos S-a inaltat la cer? Inseamna ca nu mai traieste in conditiile de timp si spatiu in care traim noi, ca trupul Lui indumnezeit e altfel decat trupurile noastre, in alte conditii, ca S-a inaltat mai presus de ceea ce putem gandi noi despre Inaltare. Doar de aceea e taina Inaltarii. Ceea ce ne intereseaza pe noi nu e atat locul unde se gaseste firea omeneasca a Domnului Hristos, pentru ca firea omeneasca a Domnului Hristos se gaseste undeva, intr-un loc anume, omul e facut in asa fel sa nu poata fi peste tot si nici umanitatea din Fiul lui Dumnezeu nu e peste tot. Dumnezeirea Lui e peste tot.
Trupul Domnului nostru Iisus Hristos in chip tainic e in Sf. Euharistie, dar trupul cel luat din Preasfanta Fecioara, trupul cel cu care Domnul Hristos S-a rastignit si a inviat si S-a inaltat la cer e intr-un loc anume, noi nu stim unde. Nu stim conditiile, nu stim pentru ca nu ni s-a descoperit, si daca e vorba, intr-un fel nici nu ne intereseaza, taina o lasam sa fie taina. Ceea ce ne intereseaza pe noi este ca Domnul Hristos nu mai e in conditia in care traim noi, e undeva mai presus de ceea ce putem gandi noi. Si apoi important este pentru noi, cand ne gandim la Inaltarea la cer a Domnului Hristos, unde se gaseste Domnul Hristos in raport cu noi, fata de noi. E inaltat mai presus de noi?
Sf. Maxim Marturisitorul are in Filocalie vol. II niste aprecieri in scrierea "Capetele despre cunostinta de Dumnezeu", capetele gnostice. Are niste aprecieri in legatura cu faptul acesta, ca daca credem in Domnul nostru Iisus Hristos ca inaltat la cer, atunci trebuie ca gandurile noastre sa fie grupate in legatura cu Domnul Hristos Care e mai presus de noi. Adica sa nu-L coboram pe Domnul Hristos la masurile noastre, sa nu-L coboram pe Domnul Hristos la conditiile noastre, ci sa-L lasam pe Domnul Hristos mai presus de noi si sa se grupeze toate gandurile noastre in legatura cu Domnul Hristos Cel inaltat. Dealtfel noi nu ne mai putem gandi altfel la Domnul Hristos decat la Domnul Hristos Cel inaltat la cer. Cum S-a inaltat, unde Se gaseste, iata niste taine. Taine pe care nu le-a elucidat nici Biserica si nu le putem elucida nici noi. Taine in fata carora ne plecam cu mintea cum s-a plecat Sf. Apostol Petru cand L-a simtit mai presus de el si a zis: "Du-Te de la mine Doamne caci sunt om pacatos", sau cand a zis: "Pentru cuvantul Tau arunc mreaja in mare". Parintele Arsenie zicea ca noi avem mintea care discuta cu Dumnezeu in loc sa se supuna fara discutie.
Dragi ascultatori, daca e vorba sa vorbim despre Inaltarea Domnului Hristos, trebuie sa vorbim despre Inaltarea Domnului Hristos macar in perspectiva pe care ne-o prezinta Biserica la Inaltarea Domnului Hristos, la sarbatoarea Inaltarii, cand ne spune ca Inaltarea e dumneziasca.
Despre Maica Domnului la Inaltarea Domnului Hristos spunem ca e mai presus de minte si de cuvant. Daca Maica Domnului care-i om, e mai presus de minte si de cuvant, ce putem zice despre Domnul Hristos si despre cele ale Lui, care e mai presus de tot ce poate omul cugeta si spune, cum zice Sf. Simeon Noul Teolog. Nu ajunge gandul pana la Domnul Hristos. Domnul Hristos Se coboara la gandurile noastre ca sa ne inalte mai presus de noi, dar taina ramane taina. Si noi recunoastem tainele si credem in ele si dam slava lui Dumnezeu pentru ce stim si pentru ce nu stim si ne silim sa avem o credinta care sa ne ridice si pe noi.
Care-i calea inaltarii? Pentru ca sa stiti ca viata crestina, dupa Botez, trebuie sa fie o viata in Inviere. Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Romani are niste aprecieri in legatura cu Botezul si spune ca omul cel vechi a murit si a inviat omul cel nou. La Botez, la slujba botezului, preotul spune catre candidatul la botez: "Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh". S-au intamplat niste lucruri care sunt inceputul vietii pozitive, vietii crestine si pentru ca Botezul este moarte si inviere, viata trebuie sa fie in Inviere. Daca am inviat impreuna cu Hristos, atunci nu mai avem altceva de dorit decat sa ne si inaltam impreuna cu El. Inaltarea, intr-un fel, incepe de pe pamant, inainte de moarte.
Cei mai multi oameni cred ca la moarte se intampla toate, atunci inviezi, atunci te inalti, atunci intri in imparatia lui Dumnezeu. Nu e asa! Esti in imparatia lui Dumnezeu prin viata crestina, daca duci o viata de om din imparatie, pentru ca exista om care nu e in imparatia lui Dumnezeu, care chiar daca a fost botezat, a murit din nou, iarasi e in pacate. Sf. Apostol Pavel vorbeste despre oameni care, desi au inviat, de vii sunt morti. Sf. Dimitrie al Rostovului spune ca multi oameni poarta suflet mort in trupul cel viu. In pilda cu fiul risipitor se spune ca a zis tatal: "Fiul meu acesta a fost mort si a inviat, a fost pierdut si s-a aflat" (Luca 15, 24). Deci iata, sunt niste invieri inainte de Inviere. Sf. Ioan care a scris "Scara", vorbind despre nepatimire spune ca nepatimirea este "cerul cel de pe pamant" si mai spune ca "nepatimirea este invierea sufletului inainte de invierea trupului". Asa ca noi suntem candidati la inaltare.
Intrebarea se pune - acum dupa ce si stim si nu stim despre Inaltare, dupa ce stim ca e taina - care e calea inaltarii noastre? Cred ca la unii v-a si venit in minte: calea inaltarii noastre e smerenia. Sf. Apostol Pavel zice ca L-a inaltat Dumnezeu pe Fiul Sau - se intelege, dupa firea omeneasca, pentru ca dumnezeirea a fost totdeauna inaltata - pentru ca S-a pogorat, S-a desertat pe Sine, a trait o viata de desertare. Ce inseamna de desertare? O viata in care nu si-a afirmat dumnezeirea Sa decat in mod intamplator si foarte retinut. Asta inseamna desertare. Nu S-a manifestat cu toata dumnezeirea, cu toata capacitatea Lui aici pe pamant.
A facut minuni, le-a spus la oameni sa nu spuna nimanui, toate le-a facut in smerenie. Pentru ca conditia vietii crestine este smerenia. Fara smerenie nu exista inaintare. Dar sa stiti ca smerenia nu e ostentativa, ca eu sunt cel pacatos, eu sunt cel mai nu stiu ce, aceasta e o moda. Daca nu simti tu in sufletul tau smerenie, nu numai in intelesul ca ai facut pacate, caci smerenia e de mai multe feluri. Exista o smerenie a omului pacatos, o smerenie a vamesului care-si recunostea pacatele, o smerenie a femeii pacatoase care recunostea ca a facut pacate si cerea ajutor de la Dumnezeu. De fapt aceasta nu e atat smerenie, cat constiinta pacatuirii. Domnul Hristos nu a avut o astfel de smerenie, ca nu a putut-o avea. Fiul lui Dumnezeu nu avea pacate. A afirmat El insusi lucrul acesta cand a zis: "Cine ma va vadi pe Mine de pacat?" (Ioan 8, 46). Deci nu putea avea o astfel de smerenie, dar si o smerenie care inseamna constiinta pacatoseniei este o smerenie care inalta, pentru ca te angajeaza sa nu mai fii pacatos. Daca esti pacatos sa nu mai fi. Cand iti recunosti pacatul e un semn bun. Si mai exista o alta smerenie, smerenia sfintilor. Smerenia aceasta a avut-o de exemplu Maica Domnului, care a zis "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1, 38). Care s-a supus si a zis: "a cautat spre smerenia roabei Sale" (Luca 1, 48). O astfel de smerenie a avut Sf. Ioan Botezatorul care a zis ca el e prietenul mirelui si se bucura de mire si ca "Acela - adica Domnul Hristos - trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (Ioan 3, 30).
Sf. Isaac Sirul zice ca smerenia adevarata are cel care a trecut prin conacele tuturor virtutilor. Deci cel care si-a agonisit virtutea, acela trebuie sa fie smerit, cu o smerenie pe care o apreciaza cumva Sf. Petru Damaschin spunand ca omul cand face binele este colaborator al lui Dumnezeu, si cu cat faci mai mult bine, cu atat trebuie sa fii mai smerit, gandindu-te ca Dumnezeu te-a ales ca sa fii angajat al Lui, sa fii colaborator al Lui la implinirea binelui. Orice virtute pe care o realizam in suflet ne deschide calea spre inaltare. Dar o cale spre inaltare lamurita de Sf. Apostol Pavel este in Epistola catre Coloseni cap. 3, unde zice el, descrie el: "Cugetati cele de sus nu cele de pe pamant, unde Hristos este de-a dreapta lui Dumnezeu. Ca voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu. Deci lepadati si voi toate acestea, omorati madularele voastre cele de pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea si zgarcenia care este o inchinare la idoli, lepadati si voi toate acestea, mania, iutimea, rautatea, defaimarea, cuvantul de rusine din gura voastra, nu va mintiti unii pe altii". Desfiintarea pacatului este cale catre inaltare. Si apoi adaugarea virtutilor: "Imbracati-va ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti cu milostivirile indurarilor, cu bunatatea, cu blandetea, cu smerenia, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii, iertand unul altuia si peste toate imbracati-va cu dragostea care este legatura desavarsirii si pacea lui Hristos care covarseste toata mintea, sa stapaneasca in inimile voastre" (Coloseni 3, 2-15). Asta-i calea inaltarii.
E bine sa avem in vedere inca ceva, si anume ca pe acelasi munte in care Domul Hristos a suferit in gradina Ghetsimani, S-a smerit inaintea lui Dumnezeu, de pe acelasi munte S-a inaltat la cer. Pentru ca exista o legatura intre smerenie si inaltare. Vrea cineva sa se inalte cu Domnul Hristos? Trebuie sa fie smerit. Dupa puterea lui. Bineinteles ca Domnul Hristos nu va cere de la noi lucruri pe care nu le putem avea, dar in orice caz sa le avem in vedere. Si in masura in care mergem pe calea inaltarii noastre, unita cu Inaltarea Domnului Hristos, vom cunoaste mai bine si mai curand, vom cunoaste mai mult din taina Inaltarii. In orice caz, oricat am cunoaste, taina Inaltarii ramane taina. Si daca marturisim, daca dam marturie despre Inaltarea Domnului Hristos, sa stiti ca alta marturie mai buna nu putem avea decat aceea intru smerenie. "Cel ce se smereste pe sine se va inalta" (Luca 18, 14). Il va inalta Domnul Hristos.
Parintele Teofil Paraian.
Pe aceeaşi temă
-
Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur
Publicat in : Inaltarea Domnului -
Inaltarea Domnului
Publicat in : Inaltarea Domnului -
Manastirea Inaltarea Domnului - Detroit, Michigan
Publicat in : Biserica in lume
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.