Cuvant de Pasti

Cuvant de Pasti Mareste imaginea.

Mărturisim: „Hristos a înviat!”. Şi întărim: „Adevărat a înviat!”. „Adevărat”-ul acesta, vine el însă ca încredinţare lăuntrică a lui Hristos în inima noastră? Sau, cumva, este doar intelectul cel care afirmă cum că a existat un om Iisus Hristos despre care Biserica spune că a înviat ? Sau poate pentru că „aşa se spune” de Paşti?

Arhimandritul Sofronie ne învaţă că în Biserică Duhul Sfânt este Cel ce îi încredinţează pe oameni de realităţile care ţin de Dumnezeu. Învierea lui Hristos se cere nu demonstrată de la o generaţie la alta, ci împărtăşită prin puterea Duhului. Nu mintea ne-o vesteşte viu, pentru că realităţile minţii căzute prin păcat nu pot exprima Viul vieţii veşnice, ci puterea lui Dumnezeu, manifestă în Biserică prin intermediul Vistierului bunătăţilor şi Dătătorului de viaţă (vezi rugăciunea : Împărate ceresc, Mângâietorule…) care este Duhul Sfânt (1).

Viul împărtăşit de Dumnezeu omului este un preaplin care arată insuficienţa puterilor noastre. Sfântul Siluan distinge între cunoaşterea lui Dumnezeu cel Viu, posibilă prin atingerea de El prin har, şi învăţarea unor cunoştinţe despre El la modul raţional. Chiar şi un om excepţional înzestrat în plan intelectual, spune arhimandritul Sofronie, va rămâne la fel de lipsit de mijloace de expresie ca oricare altul, când va atinge realităţile de care vorbea sfântul Siluan. (2) Realităţile lui Dumnezeu sunt altele decât cele ale omului. A te împărtăşi de ele, om fiind, cere o mutare-de-la-moarte-la-viaţă. Este acea „pascha” (ebr. trecere, Paşti) de la a-ţi conduce trăirea şi căutările după înţelesurile gândirii şi simţirii psihologice la a te lăsa condus de harul care se face simţit în inima ta onest-căutătoare de Dumnezeu. În Hristos „moare” răstignit prin pocăinţă omul strict psihologic spre a învia omul duhovnicesc. Iar duhovnicie este ce învaţă Duhul pe om, şi nicidecum acceptarea unui chip natural de funcţionare al sufletului mai ameliorat moral. Este o adevărată înviere a sufletului. Ce treabă are atunci învierea omului cu moralitatea? De fapt nici nu există morală în viaţa creştină : este fie împărtăşire de duh de viaţă din Duhul, fie nu este nimic. Departe de a chema la un „a gândi altfel” strict omeneşte, convertirea creştină cheamă la descoperirea unui profund al realităţii pe care nu-l puteai nici măcar bănui înainte, şi aceasta tocmai prin felul tău „mort” de a te relaţiona cu lumea ca unul fără legătură cu Duhul Vieţii. Grecii folosesc termenul de metanoia în sens de înnoire a minţii (gr. meta-schimbare + nous-minte,). Este vorba despre convertirea conştiinţei umane, prin depăşirea psihologicului-strict, la ceea ce Însuşi Dumnezeu atrage ca inima şi mintea să primească drept simţire.

Ascultarea de duhovnic este o astfel de cale. Prin pocăinţă, mintea „moare” înţelesurilor fireşti spre a „învia” celor descoperite de Dumnezeu. Spune deci arhimandritul Sofronie că în teritoriul Duhului nu poate exista « bogăţie » a gândirii şi a noţiunilor teologice. Adică în casa Domnului există altceva decât o erudită bibliotecă plină de înţelesuri omeneşti, fie ele şi religioase. „Cuvântul omenesc nu e în stare să exprime viaţa la care am fost chemaţi şi pe care ne-o dă Dumnezeu. Domnul Însuşi S-a ferit să o descrie în cuvinte, şi a zis : « Când va veni Duhul Adevărului, Acela vă va învăţa tot adevărul … şi în ziua aceea nu Mă veţi mai întreba nimic » (In 16, 13-23).” (3) Iată spre ce taină duce pe om Învierea lui Hristos .

Pr. Răzvan Ionescu

Note
1. Cf. rugăciunea : « Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătătilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre ».
2. Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie, ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 209.
3. Ibidem, p. 209.

.

07 Aprilie 2016

Vizualizari: 1376

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE