Tema învierii Domnului este o temă dragă Mitropolitului Bartolomeu. Ea fiind baza fundamentală a credinţei noastre întru Hristos, după cum remarcă istoricul şi savantul Mircea Eliade, în cartea sa Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II.
Invierea Domnului este pentru noi, oamenii, cea mai mare minune sau cel mai mare eveniment dintre câte pot fi pe pământ, chiar dacă unii teologii sunt de părere că întruparea Logosului şi venirea Lui în istorie ar putea fi socotită cea mai mare minune. Aceasta pentru că prin întrupare necrezutul devine crezut, nevăzutul devine văzut, iar istoria umanităţii se împarte în două.
Invierea este mare minune mai ales pentru faptul că ne descoperă taina veacului ce va să vie, prin Trupul lui Hristos cel înviat, începutul veacului viitor şi veşnic.
Mai mult, întregul edificiu al credinţei noastre este temeluit sau întemeiat pe Persoana şi învăţătura (Evanghelia) Mântuitorului Iisus Hristos, Cel întrupat, trăitor pe pământ fără de păcat, făcător de minuni, propovăduitor ca nimeni altul, totuşi răstignit, mort pe cruce, înviat întru slavă, care apoi S-a înălţat la cer, de-a dreapta puterii şi slavei părinteşti.
De aceea, pentru noi, învierea Domnului este un izvor nesfârşit de bucurie, de nădejde, de lumină şi de putere, iar modul în care Mitropolitul Bartolomeu abordează tema învierii Domnului este unul complex şi nuanţat.
Pe de o parte, el continuă tradiţia marilor exegeţi, predicatori şi tâlcuitori ai textelor evanghelice, Ioan Gură de Aur, Epifanie de Salamina, Grigorie al Nyssei, Teofilact al Bulgariei, folosind în acelaşi timp mijloacele moderne ale literaturii, poeziei şi ştiinţei contemporane pentru punerea în lumină şi limpezirea deplină a adevărului învierii lui Hristos. El foloseşte, de asemeni, mijloace polemice, apologetice împotriva falselor teorii, care infirmă sau întunecă adevărul învierii.
Citind ani de-a rândul cuvântările pastorale la Praznicul învierii Domnului scrise de către Mitropolitul Bartolomeu, cuprinse mai apoi în volumul Cartea deschisă a împărăţiei. De la Betleemul Naşterii la Ierusalimul învierii1, sau ascultând din înregistrări scurtele cuvântări rostite la Catedrala din Cluj în noaptea de înviere, putem spune că ele se constituie nu doar într-o adâncă şi complexă exegeză a momentului învierii, ci şi într-o mărturisire de credinţă a învierii lui Hristos în lumea actuală, cu articulaţii, legături şi trimiteri directe la angoasa lumii, la suferinţele şi zbaterile ei. Scrierile şi cuvântările Mitropolitului Bartolomeu referitoare la tema învierii lui Hristos au umplut un gol important în literatura teologică şi omiletică contemporană, răspunzând în acelaşi timp multor frământări sufleteşti omeneşti, risipind şi luminând multe nedumeriri, neînţelesuri şi dileme ale societăţii şi lumii contemporane.
Ele îşi găsesc într-o oarecare măsură echivalentul, pe linie teologică şi exegetică, în tâlcuirile exhaustive scrise de către Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători2, iar pe linie demonstrativ-apologetică într-o carte de suflet a părintelui Tudor Daniil Sandu de la Rarău, poetul şi martirul sfârşit la Aiud, în volumul său apărut postum: Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Adeverirea învierii Domnului Iisus Hristos3.
Ceea ce aduce în plus Mitropolitul Bartolomeu este articularea şi implementarea adevărului învierii în viaţa cotidiană a creştinului, ca mărturisire de credinţă şi izvor de nesfârşită bucurie.
In cartea Cerurile Oltului4, tema învierii Domnului apare la pagina 204. Interesantul lor dialog, comentează o frescă a Pogorârii în iad din biserica Mănăstirii Clocociov.
Ea vine după un excelent comentariu intitulat Dinamica Botezului, pe marginea unei fresce din biserica-bolniţă a Brâncovenilor, în care este reliefată ştergerea zapisului păcatului strămoşesc adamic.
Hristos, Cuvântul întrupat, în timpul Botezului de la Iordan, calcă acea piatră, dar mai mult, şi.razele Duhului Sfânt coborât peste Hristos o străpung. Astfel, prin voia Tatălui, lucrarea Fiului şi puterea Duhului, zapisul păcatului strămoşesc este şters.
Intr-un mod constant, Mitropolitul Bartolomeu aminteşte în cuvântările şi scrierile sale că Invierea Domnului Iisus Hristos începe în iad, aşa cum este reprezentată în erminia icoanei ortodoxe.
Momentul nu se bucură de o popularitate biblică, singurul argument fiind în întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, capitolul 3, versetul 19. Astfel, Mitropolitul Bartolomeu argumentează comentariul său, aducând în sprijin o afirmaţie a marelui teolog părintele Dumitru Stăniloae şi invocând texte imnografice: „Porţile iadului le-ai sfărâmat, Doamne”, stihiră a Vecerniei glasului al patrulea. „Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice cere-i ţineau pe cei legaţi, Hristoase”. Sau texte şi rugăciuni liturgice precum: „In mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, pe toate umplându-le, Cela ce eşti necuprins”.
Invierea, scrie Mitropolitul Bartolomeu, nu este o mişcare în sine, ci un act operativ. Iconografia, scrie mai departe, îl înfăţişează pe Hristos pogorât undeva subteran, sub nivelul colinelor din preajmă, dar nu liniştit ca în scena Botezului, ci viguros, dinamic, biruitor, cu tălpile pe porţile de aramă ale iadului sfărâmate. Din două morminte îi ridică de mână pe Adam şi pe Eva, eliberaţi acum din lunga lor aşteptare. In timp ce Ioan Botezătorul Il arată - ca odinioară: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”, drepţii Vechiului Testament, de-o parte şi de alta, mântuiţi şi ei, II contemplă.
Dedesubt, diavolul zace legat în lanţuri, sub stăpânirea unui înger, care, în cazul nostru, îl tine de coarne, ca un semn că Belzebut nu mai are nici o putere, iar neputinţa lui e veselia celor eliberaţi. Scena e ceâ mai autentică reprezentare a învierii Domnului şi nu o găsim numai în fresce, ci şi în numeroase ferecături ale Evangheliei, pe coperta din fată.
In reprezentările occidentale, icoana sau tabloul învierii arată un Iisus Hristos biruitor, în veşminte albe, strălucitoare, cu mâna dreaptă binecuvintează, iar în mâna stângă ţine un steag cu cruce de aur, întru bucuria celor doi îngeri de alături şi spaima ostaşilor ce-L străjuiseră, căzuţi cu feţele la pământ.
Mitropolitul Bartolomeu face o analiză teologică profundă, logică, raţională şi folositor duhovnicească, referitor la cele două reprezentări.
Dacă tabloul occidental se referă la Hristos şi îl angajează numai pe El, scrie el, icoana ortodoxă reprezintă un act de intercesiune. De aici o întreagă gândire teologică şi antropologică, dezvoltată în Răsăritul ortodox rămas teocentric şi hristocentric. In Apusul catolic şi protestant, aşa cum arată reprezentarea, accentul cade mai mult pe om, de unde numeroasele curente de gândire teologică şi filosofică antropocentrică. Icoana ortodoxă a Pogorârii în iad arată actul mântuitor al lui Hristos, Care, prin jertfa şi moartea Sa, eliberează neamul omenesc din robia diavolului, realizând astfel împăcarea omului cu Dumnezeu, învierea este tocmai această eliberare, împăcare cu Dumnezeu şi înălţare a neamului omenesc la o viaţă duhovnicească, căci Hristos, aşa cum nu a făcut nimic pe pământ pentru Sine, învierea din morţi cu atât mai mult nu o face pentru Sine, ci pentru oameni, ca o arvună, dar şi ca izvor al învierii lor.
Arhimandrit Andrei Coroian
Fragment din cartea "Şapte binecuvântări lăsate de Mitropolitul Bartolomeu Anania", Editura Lumea Credintei
Cumpara cartea "Şapte binecuvântări lăsate de Mitropolitul Bartolomeu Anania"
Note:
1 Bartolomeu Valeriu Anania, Cartea deschisă a împărăţiei. De la Betleemul Naşterii la Ierusalimul învierii, Ed. Polirom, Iaşi, 2011.
2 Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Ed. Cartea Ortodoxă, Galaţi, 2004.
3 Daniil Sandu Tudor, Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Adeverirea învierii Domnului Iisus Hristos, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2012.
4 Bartolomeu Valeriu Anania, Cerurile Oltului, Ed. Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu Vâlcea, 1990.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.