Sâmbăta dinaintea Sfântului Dumitru - zi de pomenire a morţilor

În unele părţi ale tării, sâmbăta dinaintea Sfântului Mare Mucenic Dumitru este consacrată pomenirii celor adormiţi, care s-au mutat la viaţa cea veşnică, ci nu în nefiinţă cum greşit se exprimă unii. Acestă sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea de "moşii de toamnă", când oamenii fac milostenii pentru sufletele celor adormiţi, aceasta întrucât roadele pământului au fost adunate de oamenii gospodari, şi atfel au posibilitatea să dea din prisosul lor şi celor nevoiaşi. Biserica noastră manifestă o grijă deosebită față de sufletele celor adormiți întru Domnul, prin diferitele slujbe de pomenire ale morților și milosteniile rânduite în acest sens, întrucât moartea pentru noi nu înseamnă o ruptură totală de lume, o încetare a existenţei, ci doar o trecere la o nouă viaţă, noi putând să rămânem în comuniune cu cei trecuţi dincolo în şi prin Biserica.

Prin aceste pomeniri pe care noi le facem celor dragi, cerem lui Hristos Dumnezeu care este "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14,6.) să ierte sufletele adormiţilor, nădăjduind că Dumnezeu, pentru jertfa noastră să ierte păcatele lor, asezându-i în ceata drepţilor. Aceste pomeniri ale noastre însoţite de fapte de milostenie, au mare trecere la Dumnezeu, care se milostiveşte de cei păcătoşi, iertându-le păcatele. Ştim că omul după moarte nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Omul trecut dincolo nu se mai poate poate pocăi, face fapte bune, pentru că timpul mântuirii este aici pe pământ. Cu toate acestea, Dumnezeu în marea Sa bunătate le mai dă acestora o şansă prin noi, pentru că sentinţa judecăţii particulare nu este definitivă, noi putem să-i ajutăm prin Sfânta Biserică. Cum? Îi ajutăm pe aceştia prin rugăciunile pe care le facem ca Dumnezeu milei să aşeze sufletele lor acolo unde drepţii se odihnesc, prin faptele bune pe care noi le facem în numele lor. Toate acestea pot schimba soarta celor morţi, uşurându-le suferinţele sau chiar izbăvindu-i de acestea, ajungând şi ei în Împărăţia cerurilor.

De aceea, noi avem obligaţia morală de-ai pomeni mereu în rugăciunile noastre pe cei adormiţi şi să facem fapte de milostenie pentru ei. Însă să fim atenţi cum facem aceste fapte bune. Ele trebuie să izvorască din dragostea noastră şi din credinţa noastră că Dumnezeu primeşte ce facem noi aici pe pământ, iertând păcatele celor adormiţi. Aceste fapte de milostenie nu trebuie să fie doar formale și să ne străduim să dăruim în numele celor dragi care au adormit, nu lucruri de care nu mai avem nevoie din pricina faptului că au defecte și stricăciuni - pentru că prin aceasta nu am onora pe deplin scopul propus și chiar am putea jigni pe cel care le primește sau i-am diminua bucuria de a le fi primit. Deci noi ştiind că ele sunt primite de Dumnezeu şi le folosesc mult celor adormiţi, să încercăm să facem fapte bune cu lucruri bune, nu doar să mascăm prin aceste fapte de milostenie intenţia noastră de a scăpa de ele (“dacă nu le dau unui sărac, le arunc la gunoi”).

Deci noi depunând un efort spiritual (rugăciune) însoțit de unul material, nădăjduim ca Dumnezeu – Cel ce este Odihna și Viața sufletelor, văzând multa noastră râvnă și stăruință se va milostivi spre cei adormiți, ușurându-le chinul, iertându-le păcatele și învrednicindu-i la vreme, de șederea cea de-a drepta (în cazul în care n-au ajuns în Rai). Îndeplinindu-ne această datorie în mod demn și deplin putem sa sperăm că și cei ce vor rămâne în urma noastră pe pământ, vor face la fel pentru noi.

Să-L rugăm pe Părintele Vieţii să aşeze sufletele adormiților robilor Săi în Împărăţia cerurilor, iertându-le toată greşala cea de voie şi cea fără de voie, dăruindu-le îndulcirea cea fără de sfârşit şi fericita viaţă. Amin.

Murgiuc Marius

.