Ioan Botezatorul si baptismalii
- o perspectiva istorica -

Urcand in timp, aparatul de filmat al istoriei va surprinde o mana de grupari pe care autorii crestini din secolele II-IV le caracterizeaza prin practicarea repetabila a unui botez care rascumpara pacatele. Pentru acesti scriitori, unele din aceste grupari ar fi luat fiinta in imprejurimile Iordanului, inainte de distrugerea Templului in anul 70.

Baptismalii: o lume pestrita

Sabeenii (sau mandeenii) au o istorie obscura, iar pretinsa lor legatura cu Botezatorul trezeste indoieli in mintea istoricului. Totusi, cuvantul „sabean" corespunde radacinii aramaice sb^c („a boteza"), iar regiunea Iordanului ar putea fi leaganul acestei secte. Aceasta longeviva supravietuire trimite la miscarile baptismale care infloresc in primele doua secole ale erei noastre: masboteenii, hemerobaptismalii (zilnic-botezatori), aceiasi, poate, cu „botezatorii de dimineata" invrajbiti cu fariseii in Tosefta (secolul al II-lea); sau chiar nazoreenii, adica „pazitorii", corespunzand acelor nozerim pe care, la sfarsitul secolului I, cele Optsprezece Binecuvantari evreiesti ii infierau ca eretici. In Ioan 19, 19, placuta de pe Cruce poarta cuvantul „nazorean" (si nu „nazarinean"), caci miscarea lui lisus se inrudea mult cu cercurile baptismale.

La circa douazeci si cinci de ani dupa moartea Botezatorului, Efesul inca adaposteste parte a credinciosilor acestuia si, daca este sa citim inocent Faptele 19, 1-7, deosebirea intre botezul in numele lui Iisus si cel in numele lui Ioan era, pentru multi adepti ai miscarii baptismale, o chestiune de detaliu. Atunci cand, in secolul al IV-lea, Efrem ii critica pe ucenicii lui Ioan, face el istorie veche sau inca mai putea intalni ioaniti autentici ? Este greu de hotarat.

In epoca in care Pavel descoperea ioanitii din Efes, Iosif Flaviu, in varsta de saisprezece ani, isi cauta drumul. Inainte de afilierea sa la fariseism, a petrecut trei ani la scoala unui anume Banus, care traia in desert hranindu-se ca un vegetarian, infasurandu-se in frunze si scoarta de copac si repetand zi si noapte ablutiuni cu apa rece (Autobiografie 11). Prin obiceiurile sale, pustnicul il evoca pe fiul lui Zaharia. Dar este vorba oare de un botezator? Este el un fost fariseu sau un fost esenian ce radicalizeaza idealul de curatie prin neincetatele-i ablutiuni si prin instrainarea de o civilizatie socotita ca primejdioasa prin contactele impure de neocolit pe care le presupune? Insesi aceste incertitudini vadesc complexitatea universului in care plutesc miscarile baptismale.

La inceputurile miscarii baptismale

Botezul lui Ioan se voia un scapa-cine-poate inaintea judecatii implacabile prin care Dumnezeu avea sa-si instaureze imparatia. Frematau oare, cu aceeasi infrigurare eshatologica, si alti botezatori contemporani? In fapt, agitatori profetici cu pretentii eshatologice nu vor zdruncina Palestina decat incepand cu anii 40. In plus, ioanitii nu i-au supravietuit, cu siguranta, intemeietorului lor decat cu pretul unei anumite renuntari la eshatologie. La urma urmelor, ritul baptismal este cel care da numele acestor grupari, iar Botezatorului pseudonimul. In materie religioasa, ritul o ia inainte interpretarii pe care o primeste: primul ramane, a doua se schimba. Astfel ca ritul lui Ioan va trece neschimbat in comunitatea crestina, nu insa si intelesul lui. Pentru a studia originile baptismalismului, sa nu pornim de la semnificatia ritului, ci de la un manunchi de fenomene care au favorizat practica rituala in care baptismalii au insuflat propriul lor suflet.

BAILE DE PURIFICARE. Ablutiunile fariseice „domesticeau" popularitatea riturilor de apa ale lumii iraniene sau elenistice: aceste rituri au devenit insasi inima baptismalismului. Baile fariseice urmareau purificarea sacrala si iertarea pacatelor, in stransa legatura cu sacrificiile Templului. In practica insa, purificarea sacra si purificarea morala au oarecare asemanare: prorocii pledasera pentru coerenta intre una si cealalta, iar esenienii staruiau asupra pocaintei interioare ce trebuia sa insoteasca baile de purificare. Baptismalismul contesta insa regimul jertfelor; el asociaza botezului si marturisirea pacatelor, care caracteriza sarbatoarea de Kipur, si iertarea insasi a pacatelor. Daca, pe de alta parte, riturile de purificare compartimentau societatea, Ioan a abolit granitele: se „vine impreuna la botez" (Iosif Flaviu), indiferent de conditia sociala (vamesi, prostituate, soldati straini), in unirea unei aceleiasi pocainte si a credintei in mesajul prorocului, intr-o libertate care face din unii simpli ascultatori si din altii ucenici urmindu-l pe Botezator si impartasind cu acesta un ospat al pocaintei.

BOTEZUL PROZELITILOR. In perioada rabinica, taierea imprejur a celui convertit era urmata de un botez care sa-l curete de legaturile sale pagane. Cel putin prin locul pe care il ocupa, aceasta baie facea parte din integrarea prozelitului, asemanandu-se din acest punct de vedere cu botezul crestin. Acesta este motivul pentru care o consideram anterioara crestinismului, chiar daca pe atunci nu era general practicata. Ea l-a putut inspira pe un Ioan Botezatorul, care ii socotea pe toti oamenii pasibili de judecata, contesta valoarea taierii imprejur (cf. Mt 3, 9) si isi propunea botezul ca mijloc de mantuire pentru un popor de convertiti de toate obarsiile.

BAI VINDECATOARE SI EXORCISME. Pentru religia iraniana, apa avea puterea de a tamadui si de a alunga demonii. In iudaismului veacului I, unii exorcisti actionau si prin mijlocirea apei, „in numele" vreunui personaj sacru (de pilda, „in numele lui Solomon"). Aceste practici populare trebuie sa fi jucat un rol in conceptia despre o apa izbavitoare de pacat „in numele" unui botezator. Caci, spre deosebire de baile de purificare, botezul este primit de la altcineva si stabileste o legatura intre botezator si botezat. Vechiul Testament cunoaste deja, in cazul lui Neeman, o tamaduire prin „botez" (dupa cuvantul Bibliei grecesti, in 4 Rg 5, 14) in Iordan, la porunca lui Elisei. Or imaginea lui Ilie/Elisei se suprapune peste cea a lui Ioan Botezatorul, al carui pana si port este cel al lui Ilie (Mt 3, 4).

O desteptare a profetismului si a eshatologiei

Traditia evanghelica (cf. Mt 17,10-13) il identifica pe Ioan Botezatorul cu un nou Ilie, care ar fi vestitorul Sfarsitului (cf. Mal 3, 23). Si asa se si voia Ioan, reinviind astfel profetismul stins o data cu Zaharia, intr-un secol in care secta de la Qumran credea in implinirea profetiilor intre propriile granite si in care sinagogile incepeau sa comenteze Legea prin lectura din profeti. Iertarea pacatelor era speranta eshatologica prin excelenta la un Ieremia sau un Iezechiel, acesta din urma asociind chiar marea iertare unei stropiri cu apa curata (Iz 36, 25).

Sa fi fost ales Iordanul doar in virtutea apelor lui curgatoare, necesare botezului? El este totodata si simbolul intrarii in Pamantul Fagaduintei, hotarul desertului, locul noii Iesiri, unde se pregatesc caile Domnului, potrivit lui Isaia 40, un text exploatat si el la Qumran. Josephus noteaza ingrijorarea lui Antipa in fata infrigurarii iscate de Ioan intre oameni «foarte insufletiti, ascultandu-1 cum vorbeste... [in stare] sa urmeze intru totul povetele acestui om" (Antichitati XVIII, 116-119). Catre anul 45, un anume Teudas ce-si zicea proroc, va chema la izbavire si va pretinde reiterarea anticei traversari prin despartirea, de aceasta data, a apelor Iordanului.

S-a indoit Inaintemergatorul?

Evanghelistii nu ascund incordarea dintre Ioan si Iisus, in ceea ce priveste conceptiile lor despre venirea imparatiei lui Dumnezeu (cf. Mt 11,2 si urm.  "Si auzind Ioan, in inchisoare, despre faptele lui Hristos, si trimitand pe doi dintre ucenicii sai, au zis Lui: Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul?"). A murit Ioan indoindu-se de identitatea celui pe care cel dintai il urmase ? Este taina lui. Este adevarat ca alaturi de Ioan si-a desavarsit Iisus menirea de vestitor al imparatiei si ca, deopotriva, crestinismul, si nu invers, s-a definit in raport cu baptismalismul, din care pastra ritul central. Ioan a fost nasul sau unul dintre parintii miscarilor ce s-au impotmolit la un moment dat fie printr-un proces de faramitare, fie prin sincretism, dar si al Bisericii, care a domolit aceasta fierbinteala eshatologica ce si-a avut, de-a lungul anilor 45-70, contributia ei la distrugerea Palestinei.

Claude Tassin

• Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul
  Publicat in : Acatiste
• Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de la Iordan
  Publicat in : Biserica in lume