Procesiunea Sfantului Spiridon

Procesiunea Sfantului Spiridon Mareste imaginea.

Dumneavoastră priviți fotografiile acestea și vedeți în mod clar că Sfântul Spiridon – cel trecut la Domnul în anul 350, pe când avea 70 de ani, este purtat în raclă în picioare, în poziție verticală. Același lucru îl văd și eu acum, dupa o lună și jumătate de la momentul participării efective, moment de moment, la acestă procesiune din Insula Corfu, în data de 11 august 2013. Nu mă întreb cum de este posibil ca moaștele unui sfânt care a trăit acum 1660 de ani să poată sta în această poziție, fără să se risipească, teoretic știu că atunci când sufletul unui om al lui Dumnezeu se sfințește, și trupul său devine veșnic, necoruptibil, inalterabil – se îndumnezeiește și el, sfidând legile materiei. Voia Domnului!


Uimirea mea este fără margini, nu pentru pentru că nu accept rațional această stare paradoxală a materiei, ci pentru că... pe toată durata acestei procesiuni, desfășurată timp de trei ore în plin soare al dimineții de august, procesiune la care am participat etapă de etapă, facând multe fotografii, eu am vazut... doar capul Sfântului Spiridon! Nu și restul corpului. Am și gândit atunci: de ce se spune că această procesiune se face cu racla purtând sfântul în picioare, când ei duc pe umeri doar capul sfântului?!! Tocmai pentru că am avut acestă nedumerire, m-am uitat bine la raclă ( și am văzut gol sub piedestalul de sticlă cu capul Sfântului Spiridon, purtat de preoți), am întrebat-o pe Ileana Gafton, care și ea facea de zor fotografii (și ea mi-a răspuns mirată că racla este cu trupul întreg), a doua zi am înregistrat o scurtă relatare despre procesiune a unuia dintre preoții participanți și la urmă iarăși am pus întrebarea, pe care am regasit-o acum pe reportofon... Ca să scurtăm istoria, eu am venit din Grecia cu ideea că Sfântul Spiridon nu participă la propria sa procesiune așa cum se spune, în poziție verticală – iar acesta se afirmă a se întâmpla de mai multe ori pe an ( în Corfu, Sfântul Spiridon – protectorul insulei – este sărbătorit de cinci ori în an!).


Imaginați-vă așadar ce surpriză majoră am avut eu ieri, când am reluat aceste fotografii făcute chiar de mine și când am văzut... racla absolut întreagă, fără nici o separare între cap și trunchi! Am fost acolo, am intrat cât mai în față, ca să am câmp de fotografiere cât mai bun, fără persoane interpuse, am și avut această preocupareperamentă – de ce nu este întreg trupul sfântului pus în poziție verticală, ci doar capul – și totuși, dincolo de orice evidență, eu am văzut altceva decât realitatea! După ce mi-am consumat surpriza de proporții și mi-am acceptat necredința - singura explicație fiind aceea că Sfântul Spiridon, „cel care cu negrăită dulceață îndreptează pe cei nepricepuți”, mi-a dat o extraordinară lecție cu scop de smerenie – am sunat-o pe Ileana Gafton și am întrebat-o ce încredere mai poți avea în propriile simțuri, când ele îți pot juce feste din acestea? Este realitatea văzută adevăr imbatabil? Ileana mi-a răspuns că oricum vedem doar ceea ce vrem să vedem, dar dacă ne raportăm prin credință la realitate, Domnul ne luminează mintea și simțurile și ... ele devin mai vrednice de crezare. Așadar, am avut ochi, i-am folosit din plin și nu am vazut esențialul. Pentru că, trebuie să recunosc... am avut în suflet un sâmbure de indoială.

Înțeleg acum că locuitorii insulei Corfu îl iubesc cu adevărat pe Sfântul Spiridon și că sfântul lor protector face nenumărate minuni, chiar ca răspuns al dragostei lor fără limite către el, al bucuriei cu care il comemorează! În prezent, în Corfu se organizează cu fast cinci procesiuni în an, dedicate Sfântului Spiridon, cu scoaterea sfintelor sale moaște din biserică, acestea fiind purtate în picioare: în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu; în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi; în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească oraşul (procesiunea la care am participat și noi); în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele și în data de 12 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Spiridon. Părintele Onufrie, care a făcut parte din această procesiune din 11 august, în soborul celor 6 arhierei ( 4 din Grecia și 2 din Rusia) și a celor o sută de preoți participanți, ne-a vorbit chiar de șapte procesiuni anuale, organizate de Biserica Sfântului Spiridon din Corfu. Cert este că sărbătoarea din 11 august este cea mai amplă, la aceasta participând și mulțime de turiști, dar celelalte sărbători din an pot fi considerate mai frumoase și pentru că participă elevii ( în august copiii sunt în vacanță). Defilarea fanfarelor și a ordinelor cavalerești de tradiție venețiană din insulă ( 400 de ani de dominație venețiană au influențat puternic limba locală, obiceiurile și arhitectura) au dat fast, culoare și importanță procesiunii, Sfântului Spiridon aducându-i-se omagii ... ca unui șef de stat!




Părintele Onufrie, care a participat la slujba de priveghere din noaptea de 10 / 11 august 2013 , ne-a povestit că procesiunea a început dimineață în biserică, cu o scurtă slujbă de pregătire a Sfântului Spiridon, care a fost scos din racla orizontală și pus în cea verticală, racla fiind împodobită cu flori și bijuterii donate de cei cărora sfântul le-a rezolvat probleme de viață și de sănătate, le-a împlinit dorințe ... În acel moment, biserica s-a umplut de o mireasmă foarte puternică. Noi am ajuns în biserică, venind direct din port, pe la ora 8 dimineața, când deja se pregătea ieșirea raclei din biserică și începerea procesiunii pe strazile capitalei Corfu. Au fost aruncate înaintea sfântuluimulte frunze de dafin, ca oarecând în Imperiul Bizantin, cand trecea împăratul sau când erau procesiuni închinate marilor sfinți. Apoi traseul a înconjurat parcul central, cu multe opriri pentru scurte rugaciuni, iar la malul mării s-a slujit în genunchi o rugaciune specială către Sfântul Spiridon, de implorare, de ajutor, legată de momentul care s-a comemorat în aceasta zi de 11 august, respectiv eliberarea orașului Corfu de sub asediul turcilor otomani, după mai bine de o lună depresiuni militare, în anul 1716. Localnicii spun că Sfântul Spiridon s-a apropiat atunci de armata otomană (necreștină) cu o torță aprinsă în mână și cu o cruce, iar turcii văzându-l, au fugit de frică! Imediat după acestă rugăciune specială, preoții au primit busuioc sfințit, acesta amintind probabil de minunea întâmplată la deschiderea mormântului său din Trimitunda (Cipru), când la descoperirea sfintelor sale moaște a ieșit o puternică mireasmă de bucuioc, semn al sfințeniei sale. Procesiunea a continuat în fața primăriei din Corfu și s-a sfârșit aproape de amiază, la ora 11, inapoi la Biserica Sf Spiridon, situată aproape de Mitropolie. Au urmat înca două nopți de priveghere, în care biserica a fost deschisă non-stop în răcoarea nopților de august, oamenii venind mereu, liniștiți și senini, să se inchine la racla sfântului. Sfântul a rămas în picioare, în dreapta altarului, iar noi toți i-am putut atinge picioarele, încălțate cu papuci; despre papucii sfântuluii toată lumea știe că trebuie schimbați periodic, pentru că se tocesc mereu, Sfântul Spiridon mergând în întreg pământul să dea ajutor celor care îl cheamă cu credință! Și noi am fost într-una dintre nopți la priveghere și sentimentul de liniște și de bucurie cu care sfântul ne-a umplut inimile a rămas cea mai caldă, cea mai dragă amintire a acestui scurt pelerinaj de vară în insula Corfu!


Iartă-mă, Sfinte Spiridon! „ Împovăraţi de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acatist, condacul al 3-lea).

Corfu, 11 august 2013:
Procesiunea Sfântului Spiridon

Maria Chirculescu
Miriam Turism
 

Pe aceeaşi temă

12 Decembrie 2014

Vizualizari: 8262

Voteaza:

Procesiunea Sfantului Spiridon 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE