Spiridon al Trimitundei - sfantul calator

Spiridon al Trimitundei - sfantul calator

Sfantul Spiridon este cinstit pe 12 decembrie. Sfantul Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in Aski (Cipru) si a fost pastor de oi. Numele sau provine de la cuvantul "spiris", care inseamna "cosulet" in limba greaca, ca urmare a smereniei sale de a purta pe cap o scufie din papura, in locul mitrei episcopale.

Dupa moartea sotiei sale, alege sa duca o viata ascetica. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos. Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnata invatatura lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

Sfantul Spiridon - aparator al credintei in Sfanta Treime si patron al olarilor

Sfantul Spiridon era atat de convingator atunci cand vorbea despre Sfanta Treime, incat multi pagani s-au convertit la crestinism. Potrivit traditiei, ca sa-i descopere unui filosof unitatea si diversitatea din Sfanta Treime, face semnul Sfintei Cruci, invocand numele Sfantei Treimi, in timp ce in mana stanga tinea o caramida. Dupa ce a facut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din caramida, apa a cazut pe pamant, iar pamantul din ea a ramas in mana lui. Astfel, prin cele trei elemente distincte: pamant, foc si apa, a descoperit diversitatea, iar prin totul unitar - caramida, a descoperit unitatea. Plecand de la aceasta minune, Sfantul Spiridon este considerat si patronul olarilor.

Spiridon al Trimitundei - sfantul calator

In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de "sfantul calator". Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit.

Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: "Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada".

Moastele Sfantului Spiridon

Sfantul Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. A fost ingropat in Biserica "Sfintilor Apostoli" din Trimitunda.

Cand saracinii au cucerit cetatea, cipriotii au decis sa ia moastele Sfantului Spiridon si sa le duca in Constantinopol. Asa s-a descoperit ca a fost invrednicit de Dumnezeu cu darul neputrezirii.

Moastele sale au fost mutate in Serbia, in anul 1453, iar la scurt timp au fost aduse in Grecia, in insula Corfu, unde sunt prezente si astazi.

Ocrotitorul spitalelor

Datorita vindecarilor savarsite, el este cinstit si ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv pentru care multe spitale ii poarta numele.

Din minunile Sfantului Spiridon amintim:
- oprirea unei secete;
- vindecarea lui Constantius (fiul lui Constantin cel Mare) de o boala fara leac prin atingerea de dansul;
- invierea fiicei sale Irina pentru a-i descoperi locul in care pusese un vas de pret al unei femei;
- redarea puterii de a vorbi unui diacon, caruia ii poruncise sa spuna o mica rugaciune pe vremea unei arsite, iar acesta din cauza mandriei lungise rugaciunea si din aceasta cauza amutise.

Sfantul Spiridon nu inceteaza nici in prezent sa fie facator de minuni. Prin bunatatea sa, descopera bunatatea lui Dumnezeu. Praznuit in luna decembrie, e un indemn pentru toti crestinii la milostenie.

Adrian Cocosila

Pe aceeaşi temă

11 Decembrie 2021

Vizualizari: 39018

Voteaza:

Spiridon al Trimitundei - sfantul calator 5.00 / 5 din 7 voturi. 7 review utilizatori.

Comentarii (7)

  • Mihu lauraPostat la 2013-07-04 10:42

    multumesc Sf. Spiridon, Sf. Nectarie Sf. Luca al Crimeii, Sf. Andrei, Cuv. Parascheva si tuturor Sfintilor in frunte cu Maica Domnului pentru ajutorul la examene si la toate treburile de zi cu zi.

  • Florica MoisaPostat la 2011-12-12 18:56

    Preasfinte Spiridon, ajuta mie ,casei mele si copiilor mei care calatoresc zilnic. Te rog ai mila de sotul meu si fa-l sanatos! Te rog ai mila de copiii mei care trudesc greu zilnic. Te rog ai mila de mine si ma apara. Fii mijlocitorul nostru in fata Domnului Iisus Hristos. Amin.

  • Apostol MihaelaPostat la 2011-12-12 14:54

    Sfinte Ierharhe Spiridon, te rog ajuta-ma sa-mi platesc datoriile... Amin

  • costel popescu Postat la 2011-12-12 12:02

    Localnicii din Corfu il cinstesc pe Sfantul Spiridon si prin patru procesiuni anuale, amintind de izbavirea de foamete (1550), de o epidemie (1630), de ciuma (1673) si de asediul turcesc (in 1716). Aceste procesiuni au loc in Sambata Mare, in Duminica Floriilor, in prima duminica din luna noiembrie si pe 11 august.

  • Mihaela MihaelaPostat la 2011-12-12 11:20

    Sfinte Mare Spiridon roaga-l pe Bunul Dumnezeu sa ma ajute in necazul meu si sa-l dezlege precum voieste si precum cum este mai bine pentru viata mea pamanteasca! Amin! Sfinte Mare Spiridon roaga-te pentru toti pacatosii dintre care ce-l dintai sunt eu! Amin!

  • Sandu-Gabriel VasilePostat la 2011-12-12 08:52

    Sfinte Spiridoane, roaga-te lui Dumnezeu ca sa ne dea noua cele de trebuinta dupa mare mila Lui, ci nu dupa inimile noastre! Slavit sa fie numele tau in vecii vecilor sfinte!

  • Vasa NastaPostat la 2010-08-30 13:30

    SFINTE IERARH SPIRIDON MARE FACATOR DE MINUNI, ROGU-TE CALATORESTE CU MINE IN CALATORIA MEA SI INSUFLA-MI DIN INTELIGENTA TA SA CONDUC CU BINE MASINA ! Amin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact