Ce inseamna sfantul?

Ce inseamna sfantul? Mareste imaginea.

CE ÎNSEAMNĂ SFÂNTUL?
sau Despre Sfinţenie

1. Sensurile „sfânt" şi „sfinţenie" trec printr-o criză în epoca noastră: fie sunt respinse, fie sunt batjocorite, fie sunt deformate. Ba mai mult, nu numai la nivelul grupurilor sociale ce temporar sau definitiv au rupt orice legătură cu trupul bisericesc, dar şi printre aşa zişii creştini, ba chiar ortodocşi. Idealul în lumea de azi este de natură economică sau este viaţa bună în genere sau bunăstarea materială. Cine, chiar şi dintre creştini, are drept scop al vieţii să devină sfânt? Cine, interesat şi râvnind pentru traseul existenţial al copilului său, acordă prioritate sfinţeniei pruncului?

Şi totuşi, în vremurile trecute, acesta era ţelul credinciosului ortodox. Adică exact ceea ce spunea Cuviosul Cosma Etolianul: „Hristos în suflet vă este de folos"; cu alte cuvinte, mântuirea, reexprimând cuvântul Apostolului Pavel, ce era devizul său misionar: „eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos lisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc".

Astăzi aproape că a devenit regulă că sfinţenia este o viziune uitată şi o valoare depreciată. Şi totuşi! Ţelul Bisericii ca Trup al lui Hristos şi întru Hristos comuniune, este îndumnezeirea omului, adică renaşterea sa prin Harul divin necreat, sfinţirea acestuia. „Fiţi Mie sfinţi, căci Eu sfânt sunt", porunca vechitestamentară ce este corespunzătoare poruncii nou testamentare: „Fiţi, deci, desăvârşiţi, căci Tatăl nostru Cel ceresc, desăvârşit este". Din această cauză există Biserica în lume şi cheamă pe fiecare om în parte să se integreze cu totul în comunitatea ei, pentru a putea astfel să-şi realizeze scopul existenţei personale înăuntrul acestei lumi. Căci Dumnezeu pentru aceasta l-a făcut pe om, din moment ce „doreşte a se mântui tot omul şi a ajunge la cunoştinţa adevărului".

Cunoştinţa înseamnă plinătatea şi desăvârşita cunoaştere a lui Hristos ce se dobândeşte prin îndumnezeire, experienţa spirituală de vârf a credinciosului, ce este ţinta întregului traseu duhovnicesc în cadrul trupului bisericesc (curăţire-luminare-îndumnezeire).

Din această cauză Biserica este caracterizată de Sfinţii Părinţi, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, ca fiind „loc de tămăduire spirituală" şi „atelier al sfinţeniei", căci ţelul ei este să funcţioneze ca un spital duhovnicesc ce vindecă boala omului, suferinţa sufletului acestuia, starea de cădere, pentru ca, astfel tămăduit, să poată înainta spre curăţirea inimii, spre luminare şi îndumnezeire. Biserica este atelier, este o întreprindere duhovnicească, ce produce sfinţi; altfel, nu ar avea motiv de existenţă.

2. Cum este însă trăită sfinţenia în practica de zi cu zi? Bineînţeles că nu ca o percepţie etică, ci spirituală în Duhul. Ortodoxia ca Biserica lui Hristos nu are drept ţel să îl facă pe om „moral" în sensul lumesc al cuvântului. Predicatorul Dimitrios Panagopoulos, trecut la Domnul, om profund patristic, scria într-una din cărţile sale: „altceva [e] omul bun şi altceva creştinul". Creştinul ortodox se luptă pentru ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, însă nu în sensul aplicării unui cod de bună purtare (ca franţuzescul savoire vivre), ci în scopul de a fi dus prin împreună lucrarea Harului lui Dumnezeu, la un etos în Hristos, stare ce izvorăşte din inima sa ca un „rod al Duhului" şi ca o „apă curgătoare spre viaţa cea veşnică".

Ţinerea poruncilor nu constituie un „sfârşit", un scop în sine, precum explică Sfântul Marcu Pustnicul: „Poruncile nu taie păcatul, ci păzesc graniţele libertăţii noastre personale ce ni s-a dăruit de sus". Pe de altă parte şi Domnul a spus: „când faceţi toate cele poruncite vouă, să spuneţi că robi nevrednici suntem, iar ceea ce suntem datori a face tocmai făcurăm".

Ţinerea poruncilor lui Dumnezeu deschide izvorul Harului. Iar creştinul ortodox cere neîncetat Har, putere dumnezeiască. Ereticii, ce se mişcă printre noi, văd poruncile lui Dumnezeu în mod etic. Ei vor să devină „oameni buni", fapt ce îl ţintesc şi ateii şi necreştinii, membri ai diferitelor religii ale lumii. Credinciosul ortodox însă nu are drept ţel să devină pur şi simplu bun şi moral, ci are drept ţel să devină Sfânt, să se unească cu Hristos iar prin Acesta cu Sfânta Treime, să devină locaş al lui Dumnezeu, deoarece numai atunci va fi „adevărat", precum Dumnezeul nostru adevărat este, şi aproapele adevărat al omului şi frate autentic al celuilalt; când Harul lui Dumnezeu, împărăţia Acestuia, va sălăşlui în inima sa, iar iubirea sa aceasta nu va fi ca a celor păcătoşi, adică bazată pe interes şi pe calcul, ci va deveni o iubire dezinteresată, precum iubirea lui Dumnezeu ce nu caută la ale sale, din această cauză această iubire nu va cădea niciodată.

3. In aceste condiţii putem înţelege cât de neliniştitor este coincidenţa tristă a alterării criteriilor de recunoaştere a sfinţeniei. Iar aceasta se vede din uşurinţa cu care de obicei caracterizăm pe cineva a fi sfânt („om sfânt", spunem) pur şi simplu fiindcă este om bun, fără să ştim adâncul inimii sale (precum spunem în înţelepciunea populară „cele ce se văd, de obicei sunt înşelătoare"). Acest fapt se datorează încremenirii criteriilor ortodoxe, a condiţiilor de recunoaştere şi de discernere a sfinţeniei. într-o mai atentă analiză, de fapt, doar Sfântul, cel ce a ajuns la îndumnezeire şi la luminarea Duhului Sfânt şi poate „vedea" adâncul inimii celuilalt precum şi conţinutul ei, cunoaşte şi poate să recunoască cine este Sfânt, adică „locaş şi sălaş al lui Dumnezeu".

Acestea, printre altele, menţionează Cuviosul Macarie Egipteanul sprijinindu-se şi interpretând totodată cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „omul duhovnicesc toate le judecă, însăpe el nu îl judecă nimeni". Scrie Cuviosul Macarie: „omul duhovnicesc pe toţi oamenii îi judecă, cunoaşte pe fiecare ce spune cum stă şi la ce măsuri a ajuns". Şi continuă Cuviosul: „Pe unul ca acesta (adică pe omul înduhovnicit) însă nici unul dintre oameni având duhul lumii, nu poate a-1 cunoaşte şi judeca, ci numai cel ce are duhul dumnezeiesc asemenea cu al acestuia".

In cuvinte mai simple: Doar sfinţii cunosc cine este sfânt şi doar părerea lor are valoare. Când susţinem că poporul lui Dumnezeu recunoaşte sfinţenia, ne referim la ceata sfinţilor, aceia care au ajuns la sfinţenie, la luminarea Duhului Sfânt şi la îndumnezeire, şi nu ne referim la cei ce nu se ostenesc spiritual defel; cei ce păşesc împreună cu toţi sfinţii şi urmând paşilor acestora, vor deveni sfinţi. Noi gândim de obicei popular şi populist atunci când susţinem că poporul lui Dumnezeu îi recunoaşte pe Sfinţi! Căci întrebarea este: care popor? Ce relaţie are acest popor cu Harul şi în ce stare duhovnicească este inima acestuia? Altfel, criteriile noastre devin etice şi lumeşti.

4. Deci, în baza criteriilor ortodoxe patristice, cine este Sfânt? Cei ce au experierea îndumnezeirii, adică Sfinţii noştri, îi caracterizează drept Sfinţi pe aceia care au ajuns la luminarea Duhului Sfânt şi la îndumnezeire, arătându-i martori ai acestei experienţe a Duhului în istorie. După Sfântul Ioan Damaschin, cinstim drept Sfinţi pe „cei ce s-au unit cu Dumnezeu după voia lor şi pe Acesta l-au primit ca locuitor (într-înşii) iar prin părtăşirea Harului s-au făcut precum Acesta este după fire". Astfel, Sfinţii sunt „locaşurile divine însufleţite ale lui Dumnezeu, sălaşurile vii ale Acestuia", deoarece „prin suflet a locuit Dumnezeu în trupurile lor".

După Cuviosul Maxim Mărturisitorul „îndumnezeirea cea mai presus de nume face pe cei ce participă la aceasta nezidiţi, fără de început şi negrăiţi... chiar dacă prin firea lor au fost făcuţi din nimic." Deşi Sfântul este şi el om după firea sa, are suflet şi trup precum noi toţi, este creaţia lui Dumnezeu, prin Harul divin devine ceea ce este Dumnezeu: nezidit, fără de început, negrăit şi veşnic, dar „după Har". Acesta este catalizatorul, am putea spune, în actul unirii omului cu Dumnezeu. Nu se schimbă firea omului. Nu încetează omul de a fi om şi creaţie, dar devine dumnezeu după Har, devine nezidit şi toate celelalte, transfigurându-se în lumina lui Dumnezeu. „Schimbare la faţă", ca urmare, trăieşte şi experimentează Sfântul şi nu o schimbare a firii sale.

Trebuie, de asemenea, să precizăm aici, că toţi cei ce sunt pătrunşi de tendinţe „pietiste", percep în mod protestant actul sfinţeniei, ca pe o îndumnezeire morală, deoarece consideră blasfemie a accepta faptul că cel îndumnezeit poate deveni nezidit şi fără de început, precum Dumnezeu este prin firea Sa. Insă îndumnezeirea transfigurează firea omului şi nu îmbunătăţeşte caracterul omului. Iar aceasta are loc precum explică Sfântul Grigorie Palama: „Dumnezeu întreg pătrunde ca într-o perihoreză în toţi cei care sunt vrednici, iar în Dumnezeul întreg în aceeaşi perihoreză pătrund toţi sfinţii în întregime, reuşind să îl perceapă pe Acesta în locul propriului sine."

5. Pierderea sau încremenirea criteriilor ortodoxe a dus la înlocuirea percepţiei duhovniceşti cu una moralistă, iar sfinţenia a fost înlocuită de virtuozitatea umanistă. Atunci când renumiţi specialişti în dreptul canonic bisericesc hotărăsc faptul că „aşezarea în rândurile sfinţilor" se face de către „conştiinţa universală bisericească a păstorilor şi a păstoriţilor", aceasta înseamnă că este vorba de păstori autentici şi de păstoriţi autentici, adică mădulare adevărate, veritabile ale Trupului lui Hristos, purtători ai harului divin şi nu creştini doar cu numele, botezaţi tipical sau hirotoniţi doar formal, fără trăirea cuvenită.

Să nu uităm, deci: Sfinţii îi recunosc pe Sfinţi! Istoria Bisericii ne învaţă că recunoaşterea sfinţeniei nu a existat niciodată de sine stătătoare, nici în mod sentimentalist, nici nu s-a sprijinit vreodată pe faima bună a cuiva, nici pe moralitatea sa, nici măcar pe lucrările extraordinare pe care le-a făcut careva, ci doar pe mărturii palpabile, adică provenite de la Dumnezeu, a stării sale reale de îndumnezeire. Dumnezeu este Cel Ce dă mărturie cu privire la sfinţenia unei persoane.

Noi, ortodocşii, vorbim despre o „sfinţenie mărturisită" de sus, de la Dumnezeu. Renumitul teolog al vremurilor noastre, arhiepiscopul Evghenie Vulgaris spune, în mod caracteristic, referitor la recunoaşterea Sfinţilor: „Binecuvântat este Dumnezeu Cel Ce nu lasă nemărturisit adevărul Său pe pământ".

Conform cu practica de veacuri ortodoxă şi bisericească, Sfinţii nu sunt recunoscuţi nici proclamaţi pe baza unor criterii moraliste, sociale şi lumeşti, ci numai după arătarea şi mărturisirea sfinţeniei lor de către însuşi Dumnezeu, prin semne neîndoielnice ce au durabilitate şi veritabilitate în faţa oricărei critici şi împrăştie prin acestea orice îndoială.

Dintre semnele sfinţeniei amintim: starea sfintelor lor moaşte: stare de nestricăciune ce depăşeşte urmarea firească a putrezirii, iar din această cauză împrăştie miros de bună mireasmă, săvârşind şi minuni; există în vigoare încă de la începuturile creştinismului, la scară universală, zicala: „sfântul dacă nu face minuni nu este preamărit", adică nu este cinstit ca un Sfânt. Spusa aceasta, cu diversele ei variante, este foarte cunoscută şi întâlnită chiar şi în Occident. Chiar şi în cazul muceniciei, semnele minunate ale sfinţeniei nu lipsesc, precum putem constata prin studiul atent al sinaxarelor şi al imnografiei noastre.

Traseul spre sfinţenie şi lupta duhovnicească nu îşi pierd niciodată valoarea lor, iar acest adevăr este valabil pentru orice creştin conştient ce se osteneşte neîntrerupt. Aşteptăm, însă, ca Dumnezeu să adeverească, să dea mărturie cu privirea la sfinţenia (la îndumnezeirea) unei anumite persoane, pentru ca şi noi să fim îndreptăţiţi în mod neîndoielnic, fără cârtiri, fără ezitări, să cinstim persoana în cauză ca Sfânt al Bisericii. Să nu uităm că Sfinţii, la rândul lor, mijlocesc la Dumnezeu pentru noi fiindcă au îndrăzneală sfântă. Pentru ceilalţi credincioşi ce nu au ajuns la luminare sau la îndumnezeire, ne rugăm noi.

Preot Gheorghios Metallinos
Rolul si lucrarea Ortodoxiei astazi, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Rolul si lucrarea Ortodoxiei astazi"

14 Septembrie 2015

Vizualizari: 217

Voteaza:

Ce inseamna sfantul? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE