In citirea sfintelor texte este cuprinsă Sfânta Scriptură, vieţile şi cuvintele Sfinţilor, ferindu-se de dogme străine sau alte învăţături eretice. Din Sfânta Scriptură, şi din dreapta socoteală a Părinţilor, sufletul învaţă cum să biruie patimile şi cum să dobândească diferite virtuţi. Mintea se va umple de cuvintele Duhului Sfânt şi va uita cuvintele şi gândurile necuviincioase de mai înainte.

Printr-o îndeletnicire deasă cu înţelesuri sfinte, cereşti, prin multă rugăciune şi prin citire sufletul ajunge în punctul de a percepe cum se cuvine în general înţelesuri şi cugete. Rugăciunea este ajutată de citirea în linişte, iar citirea, de rugăciunea curată, atunci când se ia aminte la cele spuse şi nu se citeşte sau se cântă pe fugă. Altfel nu pot fi cuprinse cum trebuie înţelesul lor, din pricina întunericului patimilor. Nu are importanţă dacă la început nu sunt pricepute înţelesurile sau cuvintele sfinte deoarece se cere şi o cunoaştere practică şi trăită a lucrurilor. Una este ca cineva doar să asculte sau să citească ceva si alta este aplicarea lor în viaţă. Cel care doar ascultă despre o anumită artă nu devine automat artist, dacă nu pune în practică ce a auzit, şi dacă nu este corectat şi îndrumat de un alt artist experimentat. Răbdarea şi exerciţiul îndelungat conduc la deprinderea unei arte. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa cunoaşterii duhovniceşti. Nu ajunge doar studiul, ci este necesară nevoinţa şi harul lui Dumnezeu dat celor smeriţi, care ascultă lucrurile cu atenţie pentru a pătrunde în profunzimea lor.

Intrebarea/cercetarea celor experimentaţi
Aceasta se face pentru orice cuvânt sau faptă, ca nu cumva din necercare, sau din plăcerea de sine, înţelegând şi făcând cineva unele în locul altora, să rătăcească şi să cadă în părerea de sine, închipuindu-şi că ştie cum trebuie, neştiind încă nimic după cum spune Apostolul (I Cor. 8,2). Apoi, după toate aceste fapte trupeşti, monahul trebuie să aibă răbdare în toate cele ce vin asupra lui, pe care vrea Dumnezeu să le îngăduie spre învăţarea, spre cercarea şi spre cunoaşterea slăbiciunii sale. Să nu se facă îndrăzneţ şi să nu-şi piardă nădejdea, orice rău sau orice bine i s-ar întâmpla. E dator să se ferească de orice vis, de orice vorbă şi de orice lucru fără rost şi să cugete pururea la numele lui Dumnezeu, mai des decât respiră, în toată vremea şi locul şi lucrul, şi să cadă la El din suflet, adunându-şi mintea din toate gândurile lumii şi căutând să facă numai voia lui Dumnezeu. Atunci începe mintea să-şi vadă greşelile sale ca nisipul mării. Şi acesta este începutul luminării sufletului şi dovada sănătăţii lui. Atunci sufletul ajunge zdrobit şi inima umilită, încât se socoteşte pe sine mai prejos de toţi, cu adevărat. Atunci începe să înţeleagă binefacerile lui Dumnezeu, cele din parte şi cele de obşte, cele aflătoare în dumnezeieştile Scripturi, şi greşelile sale. De atunci păzeşte poruncile întru cunoştinţă, de la cea dintâi până la cea din urmă. Fiindcă Domnul le-a pus ca pe o scară şi nu poate cineva să treacă peste una ca să ajungă la alta, ci trebuie să înainteze, ca pe nişte trepte, de la cea dintâi la cea de a doua, şi de la ea la cea de a treia, până ce-l vor face pe om dumnezeu, prin harul Celui ce le-a dăruit pe ele celor ce hotărăsc să le împlinească.

Arhimadrit Evsevios Vittis
Placerea si durerea. Curatirea mintii de patimi. Depasirea cercului vicios placere-durere. Vol. 2, Editura Sophia

Cumpara cartea "Placerea si durerea"

.

• Citirea Bibliei
  Publicat in : Dogma
• Cautarea sensului duhovnicesc al Scripturii
  Publicat in : Credinta
• Citirea patimasa a Sfintei Scripturi
  Publicat in : Credinta
• Evanghelia nu este o carte de impresii
  Publicat in : Religie