Sminteala si ferirea de aceasta este ceva ce ne priveste pe noi, pe crestini. Nu trebuie sa luam aminte atat daca necrestinii smintesc lumea sau pe semenii lor, ori daca se smintesc ei insisi de ceva din jurul lor, cat mai ales sa nu smintim noi, cei aflati in Biserica, dar si sa nu ne lasam smintiti.

Spuneam ca nu trebuie sa luam aminte daca necrestinii se smintesc de ceva din jurul lor, deoarece insusi marele Apostol Pavel spune despre ei, zicand: "Noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie" (I Corinteni 1, 23).

Important este sa nu smintim noi pe nimeni cu vreo fapta de-a noastra, aflata intr-un contrast brutal cu invatatura propovaduita de noi, si nici sa ne smintim de faptele lor, necrestini fiind ei.

Sminteala este o lucrare a diavolului, este un duh viclean. A sminti si a ispiti sunt lucrarile diavolului, iar nu ale omului. Cand un om sminteste, de fapt diavolul o face prin el. Daca diavolul nu va gasi loc in noi, prin noi nu va putea veni ispita si nici sminteala.

Unde este insa iubire curata, acolo nu este sminteala, caci iubirea alunga sminteala, dupa cum citim: "Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si sminteala nu este in el" (I Ioan 2, 10).

Sminteala in "Pravila bisericeasca"

"Se numeste sminteala, influenta rea facuta aproapelui prin cuvinte si fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre pacat. Cu cat cineva este mai invatat si cu un rang mai mare in viata sociala sau slujba bisericeasca, cu atat pacatul este mai mare, pentru ca "celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere."

"Cine sminteste pe altul fara voie, acela se dojeneste ca un neglijent. Crestinul este dator sa fie atent ca sa nu faca sminteala, renuntand chiar la ceea ce ii este lui de folos dupa lege, numai ca sa crute mintea slaba a celui neputincios, (Romani 14,13-21; I Corinteni 8,13), ba chiar sa se jertfeasca pentru a nu face sminteala, ca si cum si-ar taia mana sau piciorul (Matei 5, 29-30)."

"Cand cineva face o fapta buna, pentru slava lui Dumnezeu in conformitate cu legile Lui (Isaia 8,12-16; Osea 14, 9; Matei 21, 33-45; Luca 2, 34; Romani 9, 30-33; I Corinteni 11, 18), dar se gasesc unii care se smintesc, acela nu trebuie sa tina socoteala de gandurile lor smintite, daca nu poate face altfel, ci sa se roage lui Dumnezeu pentru ei si sa caute sa-i lamureasca, pe cat este cu putinta cei sinceri se vor lumina, iar cei vicleni si incapatanati se vor pierde, ca si iudeii care se sminteau de faptele Mantuitorului (Ioan 6, 41-71)."

Sa nu smintim !

Sa nu ne facem pricina de sminteala si nici de ispita, dupa cum ne indeamna Sfantul Pavel, zicand: "Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteala" (Romani 14, 13).

Chiar daca smintelile nu au cum sa lipseasca, este ne neaparata trebuinta ca ele sa nu vina prin crestini: "Cu neputinta este sa nu vina smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi daca i s-ar lega de gat o piatra de moara si ar fi aruncat in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici" (Luca 17, 1-2; Marcu 9, 42).

"Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala" (Matei 18, 7). Judecata celor care smintesc va fi tare grea, dupa cum citim: "Trimite-va Fiul Omului pe ingerii Sai, vor culege din imparatia Lui toate smintelile si pe cei ce fac faradelegea si-i vor arunca pe ei in cuptorul cu foc; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor" (Matei 13, 41-42). Si toate acestea pentru ca omul crestin, in loc sa se faca pricina de ridica a celui de langa el, s-a facut pricina de cadere.

Noi, cei care ne numim crestini, trebuie sa vietuim atat de curat si de cuviincios, incat sa nu fim cu nimic vinovati de caderea celor de langa noi. "Nedand nici o sminteala intru nimic, ca sa nu fie slujirea noastra defaimata, ci in toate infatisandu-ne pe noi insine ca slujitori ai lui Dumnezeu" (II Corinteni 6, 3-4).

Iar de va veni ispita in altii, vazandu-ne ca facem ceva bun, aceea este caderea lor, cu nimic influentata de noi. Dupa cum am amintit si mai sus, cand cineva face o fapta buna, pentru slava lui Dumnezeu in conformitate cu legile Lui dar se gasesc unii care se smintesc, acela nu trebuie sa tina socoteala de gandurile lor smintite.
Daca ne inchinam cand trecem prin fata unei biserici, iar un altul de langa noi isi aduce aminte de greutatile intampinate in zi si incepe sa-l injure pe Dumnezeu, nu ne vom face vinovati de a-i fi adus aminte aceluia de Dumnezeu.

Sunt cazuri in care trebuie sa renuntam chiar si la lucruri care nu sunt rele sau pacatoase in ele insele, pentru a nu sminti pe un crestin mai slab in credinta. Crestinul este dator sa fie atent ca sa nu faca sminteala, renuntand chiar la ceea ce ii este lui de folos dupa lege, numai ca sa crute mintea slaba a celui neputincios.

Pentru aceasta spune si Sfantul Pavel, zicand: "De aceea, daca o mancare sminteste pe fratele meu, nu voi manca in veac carne, ca sa nu aduc sminteala fratelui meu" (I Corinteni 8, 13). "Bine este sa nu mananci carne, nici sa bei vin, nici sa faci ceva de care fratele tau se poticneste, se sminteste sau slabeste (in credinta)" (Romani 14, 21).

Sa nu ne smintim !

Important este sa nu ne smintim nici noi de faptele altora, fie ei crestini sau nu. De faptele neziditoare ale acelora dintre crestini nu trebuie sa ne smintim, ca de ale unora mai slabi, ci sa ne straduim a-i ridica prin dragostea si rugaciunea noastra.

Cat despre faptele necrestinilor, nici nu se cade a lua aminte la ele, ca la ale unora care nu vietuisc dupa Dumnezeu. Referindu-se la necrestini, parintele Paisie Aghioritul spune: "Sa nu cerem de la porci sa aiba evlavie la crini."

Cand Hristos a spus "daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi" (Ioan 6, 53), atunci multi s-au indepartat de El. Drept aceea, de nimic din dreapta credinta nu trebuie a ne sminti, oricat de greu ne-ar fi sa primim ceva anume. Dumnezeu lucreaza adesea pe cai care ne pot scandaliza, insa intotdeauna spre mantuirea omului. Mantuitorul a spus tuturor: "Fericit este acela care nu se va sminti intru Mine" (Luca 7, 23; Matei 11, 6).

Sa nu ne lasam smintiti de nimic din Biserica si de nimic din faptele semenilor nostri. Numai Dumnezeu cunoaste inima omului, dupa cum vedem si din pilda cu Vamesul si Fariseul. Noi nu putem cunoaste inima omului, ba inca nici motivatia fiecarei fapte a celui de langa noi nu o cunoastem. Sa luam aminte la noi insine si la invatatura din Sfanta Scriptura si din cuvintele Sfintilor.

Teodor Danalache