Două minţi, negreşit două minţi sunt în mine, zice Sfântul Grigorie Teologul, o minte merge către lumină şi este gata să se supună lui Hristos, iar cealaltă minte, a trupului şi a sângelui, mă trage în întuneric şi este gata să se supună diavolului. Prin aceasta din urmă înţelegem păcatul strămoşesc." Acest păcat - adăugăm de la noi - se răscoală ori de câte ori facem o faptă bună, ori de câte ori avem un gând, un simţământ bun ori spunem o vorbă bună, dacă nu ne-am adâncit destul în contemplarea binelui, dacă focul Sfântului Duh nu a încălzit toată fiinţa noastră.

Fiecare clipă sau gând de credinţă vie este pace, bucurie, viaţă pentru suflet, la fel cum orice clipă de necredinţă este nelinişte, este chin, este moarte pentru acesta. Aşa m-a învăţat să cuget experienţa de totdeauna.

Pacea sufletească şi sănătatea sunt cele mai de preţ daruri ale lui Dumnezeu pentru tine; de altfel, este nevoie de ele spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea ta, adică pentru ca tu, fiind liniştit cu inima şi sănătos, să-ţi îndeplineşti precum se cuvine îndatoririle tagmei tale, pe care Dumnezeu le-a pus asupra ta spre folosul societăţii.

Patimile răpesc însă pacea şi sănătatea din inimă. Aşadar nu te lăsa purtat de ele, ci respinge-le cu bărbăţie de la primele năvăliri. Nu îngădui să se aprindă în tine focul pustiitor: acesta te va usca şi te va mistui. Puternic este diavolul, care pune paie pe focul patimilor şi aţâţă văpaia lor, însă Domnul e mai puternic. Mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume (I In 4,4). Recunoaşte în faţa Lui, spune-I: „Multe patimi se luptă cu mine, ci însuţi mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu!"

Cheamă-L, deci, cât mai des pe Domnul însuşi în ajutor. Nu stărui în ele; nu te uita că inima ta se împietreşte de amăgirea păcatului şi se învoieşte, spre propriul său chin, să rămână şi să intre tot mai adânc în el: aceasta este înşelăciunea satanei. Dar tocmai pentru că te împietreşti şi inima ta este chinuită de împietrirea aceasta, înmoaie-o mai repede prin smerenie şi prin rugăciune: apropie-te de Domnul, luminează chipul mohorât al sufletului tău cu lumina Feţei Lui, şi te vei mântui de înşelăciunea diavolului.

Străduieşte-te să ai ascultarea credinţei, altfel spus să-ţi supui credinţei mintea şi inima: prin Care (de Iisus Hristos este vorba) am primit har şi apostolie ca să aduc, în numele Lui, la ascultarea credinţei toate neamurile (Rom. 1, 5). Fără ascultare nu poate fi credinţă, pentru că în credinţă trebuie să crezi pe cuvânt; iar ascultarea nu poate fi fără smerenie. De aceea, credinţa are neapărată nevoie de smerenie ca de o temelie a sa - pe când la tine ascultarea credinţei este foarte puţină, drept care şi eşti puţin credincios. De ascultarea credinţei avem nevoie la fiecare pas, de fiecare dată când ne întâlnim cu lucrurile care cer credinţă - avem deosebit de mare nevoie pentru că diavolul se străduie în fel şi chip să prefacă ascultarea în îndărătnicie. Să credem în Cuvântul lui Dumnezeu pentru că este al lui Dumnezeu şi pentru că este adevăr verificat, mântuitor pentru orice credincios.

Adeseori, văzând un frate care păcătuieşte, spunem dacă nu făţiş, cel puţin în inima noastră: „Cum de nu-l pedepseşte Dumnezeu!?", ne mirăm că păcătuieşte greu şi am fi gata să-l lovim chiar noi. Ce iubire de sine! Ce orbire! Păcatele noastre nu ni le vedem şi nu vrem să ştim că numai din mila lui Dumnezeu faţă de noi, nevrednicii - poate pentru unele fapte bune -, nu facem aceleaşi lucruri, fiindcă Dumnezeu ne ajută să trăim fără de prihană - dar dacă Dumnezeu ne-ar părăsi, am face şi noi tot felul de păcate, şi adeseori chiar acelea pe care le face fratele. N trebuie să ne grăbim a ne judeca fratele.

Când vezi Preacuratele Taine, într-o clipită, fără nici un fel de judecăţi mijlocitoare, să îţi închipui că acesta este însuşi Preacuratul Trup şi însuşi Preacuratul Sânge al Domnului, ca şi cum în ele ar fi înfăţişarea şi gustul obişnuit al Trupului şi al Sângelui. Să-ţi aduci aminte că credinţa crede nemijlocit, însă nu chibzuieşte, nu face ra-ţionamente; vede nemijlocit, însă nu caută, ca să zic aşa, lentile pentru a vedea. „Lentilele" acestea sunt lucrările gândirii. Aceasta, cu raţionamentele sale complicate, formale, are domeniul său; credinţa nu intră în domeniul ei, nu e treaba ei.

Din răsputeri străduieşte-te să dezrădăcinez nezi din tine nesupunerea necredinţei -iar această nesupunere se vădeşte aproape de fiecare dată când citeşti sau asculţi ceva care cere credinţă şi care e minunat în sine. Neascultarea, necredinţa se străduie de obicei să dea chiar şi minunilor explicaţii raţionaliste şi se tem de ele. Fii atent la gândurile tale. Să iei întotdeauna minunile drept minuni, iar prorociile drept prorocii. Nicidecum să nu le dai explicaţii raţionaliste: aceasta este o neascultare diavolească. Şi cât de odihnitoare, de dulce e pentru inimă ascultarea credinţei simple, neprefăcute, şi cât de obositoare, de strâmtă e pentru suflet mândra, vicleana neascultare a necredinţei!

Invaţă-te să te încredinţezi pe de-a-ntregul voii lui Dumnezeu - în fericire şi în nefericire, atât după păcat, când, după legea dreptăţii dumnezeieşti, întristarea şi strâmtorarea inimii îţi fac viaţa mohorâtă şi anevoioasă ca să urăşti păcatul şi să iubeşti din tot inima binele, cât şi când alergi drept şi nu te supui păcatului, şi binecuvântarea Domnului este pe capul tău şi în inima ta. Să fii ca un copil care-şi iubeşte fără prefăcătorie părinţii, care fie că este drept, fie că este nedrept înaintea lor, întotdeauna se lasă în voia lor, ştiind fără pic de îndoială că se vor purta întotdeauna cu el părinteşte, cu dragoste.

In necredinţă se ascunde mândria: necredinciosul nu vrea să-L recunoască cu inima, cu tot sufletul, pe Cel care îl întrece în toate privinţele, Care este nesfârşit mai puternic decât el, Fiinţa pentru Care nimic nu-i cu neputinţă şi Care face ceea ce vrea.

Foarte mulţi oameni au ochi viclean. Ce nenorocire pe noi, că şi privind la un lucru bun ne închipuim adeseori ceva rău, ceva necurat în loc de ceva bun şi curat, aşa încât gândurile sfinte, curate şi înalte nici nu pot locui în noi fără să le cultivăm anume în inima şi în mintea noastră! Şi de ce au oamenii "ochi viclean? Din pricina inimii necurate. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşuratatea (Mc. 7, 21-22). Trebuie să ne păzim inima mai mult decât orice, spune înţeleptul, căci din aceasta sunt izvoarele vieţii (Pilde 4, 23).

De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, spune Mântuitorul, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Mt. 18, 3). Avem neapărată nevoie să fim smeriţi ca nişte prunci.

Fără smerenie nu poate fi vorba de credinţă simplă şi sinceră, iar fără o asemenea credinţă nu putem fi pe placul lui Dumnezeu. Dumnezeul meu, Doamne Iisuse Hristoase! Dăruieşte-mi să am credinţă de prunc - simplă, încrezătoare. Copiii sunt atât de simpli, încât cred tot ce li se spune. Aşa trebuie să fie şi oamenii faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Peste tot să te porţi cu blândeţe, cu simplitate şi dragoste; Domnul Dumnezeu peste tot te vede: şi acasă, şi pe stradă, şi în biserică, şi în casele altor oameni.

Te-ai învăţat să înduri în necazurile sufleteşti? Nu ai cumva obiceiul să te împietreşti? Fii înţelept, nu fi nechibzuit, nu adăuga răni peste răni. Dacă în necazurile inimii sau în ispite te împietreşti, tocmai asta faci: adaugi răni peste răni. Invaţă-te să rabzi şi să te încredinţezi cu totul voii lui Dumnezeu. Adu-ţi aminte întotdeauna că trebuie neapărat să te smereşti. In orice strâmtorare sufletească s-ar întâmpla, tu să-ţi spui: „După păcatele mele aş merita ceva cu mult mai rău decât atât." Dacă, de pildă, în necaz te-ai rugat şi pentru izbăvirea de necaz şi s-ar părea ca nu ai fost ascultat, nu deznădăjdui, ci încredinţează-te cu smerenie voii lui Dumnezeu. De răbdare şi de smerenie ai la tot pasul neapărată nevoie: de răbdare, pentru că adeseori ni se întâmplă neplăceri neaşteptate şi de neînţeles, de care ne străduiam să uităm; de smerenie - ca să îndurăm cu supunere faţă de voia lui Dumnezeu neplăcerile care se întâmplă. Dacă ţi se pare că Domnul te respinge, să zici: „Fie sfânta Lui voie - fără îndoială că nu degeaba mă respinge. Ce îmi va ajuta, afară de smerenie? Mă voi smeri, şi El mă va primi iarăşi în mila Sa, precum este-scris: m-am smerit, şi El mi-a ajutat inie. Smeritu-m-am, şi m-am mântuit (Ps. 114, 6)."

Rămâi în libertatea nepătimirii, şi îţi va fi totdeauna bine. Patimile îi alungă din inimă pe Hristos şi pe Duhul Sfânt. De aceea, din răsputeri străduie-te să nu le îngădui în inima ta.

Slavă Liturghiei preapline de har! Cum linişteşte ea sufletul! Cu inima împovărată de cele ce se întâmplă în lume, cu inima chinuită am venit să mă rog în biserică în timpul Liturghiei, şi Cel ce a zis: veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi (Mt. 11, 28) a pus asupra mea jugul Său cel bun, povara Sa cea uşoară pentru inimă, şi m-am odihnit la El cum se odihneşte pruncul la sânul mamei. Nu pot să nu strig de atâta bucurie a inimii: „Doamne! Cât de bun este jugul Tău, cât de uşoară este povara Ta! O, dacă l-aş purta întotdeauna, şi odată cu el să Te port şi pe Tine! Cât de bine mi-ar fi atunci!" însă cât de greu este jugul lumii şi a tot ce se întâmplă în lume: al poftei trupului, poftei ochilor şi trufiei lumeşti; cât de greu este jugul trupului păcătos, jugul diavolului! Cum împilează el, cum apasă şi cum ucide sărmanul suflet!

Adu-ţi aminte mereu de cuvintele Rugăciunii Domneşti: pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi (Mt. 6,11) - şi, având bucata pâinii de toate zilele, fii mulţumit cu ea.

Prin toate cele fireşti lucrează însuşi Domnul Dumnezeu, pentru că tot ce este firesc e de la Domnul Dumnezeu. De aceea, necredinţa obraznică n-are nici un temei pentru a-I răpi, ca să zic aşa, Domnului Dumnezeu vreun lucru dintre cele ce se întâmplă în chip firesc. Trebuie să punem pe seama însuşi Domnului Dumnezeu tot ce se întâmplă în chip firesc: de pildă, gândul bun, dorinţa bună, fapta bună şi celelalte fenomene fireşti din natură.

Sfantul Ioan de Kronstadt

Cunoasterea de Dumnezeu si cunoasterea de sine; Editura Sophia

Cumpara cartea "Cunoasterea de Dumnezeu si cunoasterea de sine"

 

• Acatistul Sfantului Ioan de Kronstadt
  Publicat in : Acatiste