Disponibilitate crestina

Cei ce iubesc Sfanta Scriptura si bat cu regularitate la portile ei, stiu ca in Vechiul Testament, mai ales in cele zece porunci, ni se spune ce nu trebuie sa facem: sa nu ucidem, sa nu desfranam, sa nu furam, sa nu marturisim stramb s.a.

Adica, la masura Vechiului Testament eram invatati sa nu facem rau nimanui; lucrul acesta nu-i suficient. Masura Noului Testament este alta, in toate privintele, invataturile Noului Testament sunt afirmative; nu-i suficient ca nu-i facem cuiva rau, ci trebuie sa-i facem bine, asa ne invata Domnul Hristos aici: "Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca in aceasta este Legea si proorocii" .

Nu este neutralitate din punct de vedere spiritual, din punct de vedere moral. Nu-i suficient ca am smuls raul din suflet, ca am renuntat la o patima, ci neaparat in locul ei trebuie sa plantam o virtute. Sa le facem oamenilor, noi, inainte de-a pretinde ei ceva, ceea ce-am dori noua sa ne faca ei.

In consens cu acest verset, omul credincios, crestinul, ar trebui sa fie intotdeauna gata pentru gesturi de marinimie. Sa fie intotdeauna binevoitor, cu sufletul larg deschis si sa faca bucurii mici si mari tuturor. In urmarea lui Hristos se afirma un lucru: ca in fiecare zi ar trebui sa facem cuiva o fapta buna. Ziua in care n-am facut o fapta buna, o bucurie cuiva, ziua respectiva este smulsa din cartea eternitatii. Lucrul acesta il experimenteaza oamenii cu o viata duhovniceasca aleasa, si anume ca e mare lucru sa faci oamenilor ceea ce ai dori sa iti faca ei tie. Ni se spune in cartea Faptele Apostolilor ca Sfantul Apostol Pavel se intorcea din a treia calatorie misionara si, in Portul Milet, i-a chemat la sine pe preotii si credinciosii din Efes si le-a tinut un cuvant frumos. La un moment dat, le-a spus un lucru, care n-ar trebui sa-l uitam nici noi, niciodata: "Sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus ca El a zis: "Mai fericit este a da decat a primi".

Este mare fericirea omului care poate face bucurii altora: "Ceea ce doriti sa va faca voua oamenii, faceti-le voi mai intai". Deci, mai fericit a da decat a primi. Omul cu suflet sanatos experimenteaza acest lucru.

Parintele Nicolae Steinhardt a scris o carte intreaga intitulata asa: "Daruind vei dobandi", Cartea pleaca de la un pretext, de la o intamplare, intamplarea este urmatoarea: La staretul unei manastiri vine un tanar, care-i spune lucrul urmator: "Parinte, as dori sa ma calugaresc. Dar n-am nici credinta, nici cunostinte religioase, nu mai am nici puritate trupeasca, nu mai am nimic, insa doresc din tot sufletul sa ma calugaresc". Si staretul fiind un om cu multa intelepciune, ii raspunde: "Bine! Te primesc, iata, chilia ta. Pentru ca, daca deocamdata, nu ai o credinta puternica, incercand sa-i faci pe altii sa creada, vei dobandi tu o credinta tare; daca n-ai tu cunostinte religioase, incercand sa-i inveti pe altii, tu te vei documenta; daca acum n-ai o viata curata, incercand sa-i inveti pe altii sa fie cuminti, tu insuti te vei abtine de la pacate. Daruind altora, vei dobandi tu". Pentru ca Dumnezeu nu ne cere neaparat sa dam din surplusul nostru, ci din neavutul nostru.

Ne aducem aminte intamplarea de la templu, cand Domnul Hristos privea pe cei ce veneau sa-si dea darul lor lui Dumnezeu, depunand bani in cutia templului. Si a vazut pe o vaduva saraca, care a pus doi banuti acolo. Si a laudat-o, spunand ca aceasta a pus mai mult decat toti. Pentru ca toti ceilalti dadeau din surplus. Ea a dat din neavutul ei, din saracia ei.

Sfanta Scriptura ne mai pune in fata si alte asemenea cazuri, din care reiese ca ce dorim sa ne faca noua oamenii, trebuie sa le facem noi mai intai lor. Iata, de exemplu, in Evanghelia dupa Matei ne este redata pilda cu omul care ii datora imparatului zece mii de talanti. Nu i-a putut plati. Trebuia sa fie vandut el si familia lui, si casa lui. Insa, venind la imparatul si rugandu-se frumos, a fost iertat de toata datoria. Dar, iesind de acolo, l-a intalnit pe un coleg de-al lui, care-i datora numai o suta de dinari. Si-l strangea de gat sa-i plateasca datoria. Si atunci cei ce au observat, alti colegi de-ai lor, mergand la imparatul i-au relatat cele ce s-au intamplat. Si ne spune Scriptura lucrul urmator: "Atunci, chemandu-l stapanul sau ii zise: "Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat. Nu se cadea oare ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine? ". Si mahnindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria. Tot asa si Tatal Meu Cel ceresc va va face voua daca nu veti ierta, fiecare fratelui sau, din inima, greselile lui".

Dorea sa ii ierte stapanul datoria, insa el nu ierta datoria. Ce dorim sa ne faca noua oamenii, sa le facem noi mai intai. ii dorim sa se poarte fata de noi elegant; sa ne purtam noi elegant cu ei. Dorim sa fie totdeauna cu fata surazatoare si cu buna dispozitie; intai de toate sa fim noi asa. Pentru ca este mare lucru sa fii om bun, om manierat, om bine crescut, saritor in a face binele.

Va voi da, referitor la cele afirmate, un exemplu din Pateric: Noi am dori, atunci cand suntem bolnavi, sa fim intelesi; cand suntem saraci, sa fim ajutati. Ei, daca dorim lucrul acesta, sa-l facem noi, mai intai, altora. Sa fim capabili de tot felul de acte de gingasie, de eleganta.

Iata, intamplarea pe care ne-o relateaza Patericul in acest sens: "S-au dus odata trei frati la seceris si si-au luat fiecare saizeci de masuri de aratura. Unul dintr-insii s-a imbolnavit chiar in ziua dintai. Si a zis unul dintre ceilalti doi: "Iata, frate, vezi ca s-a imbolnavit prietenul nostru. Sileste-ti tu putin gandul, si eu, si vom secera partea lui, prin rugaciunile sale ". Dupa ce s-a sfarsit lucrul, vrand sa mearga sa-si ia fiecare plata, l-au chemat pe fratele bolnav zicand: " Vino, frate, ia-ti plata ta!" Acela a zis: "Care plata, pentru ca eu n-am secerat?" Iar ei du zis: "Cu rugaciunile tale, am facut si secerisul tau. Vino si ia-ti plata!" El insa, nu credea. Deci, multa indoiala facandu-se intre dansii s-au dus sa se judece la un batran mare. Si i-a zis fratele: "Parinte, am mers toti trei sa seceram si in ziua cea dintai m-am imbolnavit. Si acum ma silesc fratii pe mine, care nici un ceas n-am secerat, sa iau plata pentru secerisul pe care ei l-au secerat". Si au mai zis: " Toti trei am luat saizeci de masuri de aratura sa le seceram si de am fi fost toti trei, n-am fi putut sa le seceram, iar cu rugaciunile fratelui amandoi degraba am savarsit secerisul. Noi ii zicem lui: "Ia-ti plata ta ", dar el nu vrea ". Iar batranul, auzind, s-a minunat si a zis fratelui celui ce era impreuna cu ei: "Suna, sa se adune toti fratii!" Si dupa ce-au venit toti, le-a zis lor batranul: " Veniti, fratilor, auziti astazi judecata dreapta ". Si le-a vestit lor toate. Iar ei l-au obligat pe fratele sa-si ia plata si sa faca cu ea ce va voi si s-au dus fiecare la ale sale".

Un act de prietenie, de tandrete, de bunatate, ilustrand indemnul pe care ni-l face Mantuitorul: "Tot ceea ce doriti sa va faca voua oamenii, faceti-le voi, mai intai, lor".

+ IPS Andrei Andreicut
Repere de morala crestina, Editura Reintregirea