Femeile si preotia

Femeile si preotia Mareste imaginea.

Intrucât acest subiect nu reprezenta o preocupare a vremii sale, Sfântul Ioan Gură de Aur se opreşte foarte pe scurt asupra posibilităţii hirotoniei femeilor. Privind lucrurile din perspectiva sa teologică de ansamblu şi ţinând seama de viziunea sa asupra lumii, nu ne va fi prea greu să înţelegem din succintele şi ocazionalele sale referiri la această temă motivele pentru care nu era cu putinţă ca el să se pronunţe în favoarea hirotoniei femeilor.

Am analizat deja în detaliu accentul deosebit pe care Sfântul Ioan îl pune pe necesitatea de a stabili şi a respecta norme sau tipare de ordine clar definite, pentru a crea posibilitatea ca societatea să funcţioneze cum se cuvine.

O astfel de aşezare socială organizată asigură cea mai întemeiată bunăstare materială şi spirituală pentru toţi oamenii. După cum observam anterior, Sfântul Ioan Hrisostom insistă asupra respectării normelor sau tiparelor de ordine atât în rândul speciilor create — peşti, păsări, ani male -, cât şi în privinţa cetelor îngereşti, a succesiunii anotimpurilor, a dispunerii părţilor trupului omenesc, dar şi în interiorul Sfintei Treimi - Dumnezeu- Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu-Duhul Sfânt. Drept aceea, potrivit logicii hrisostomice, aceleaşi norme de ordine trebuie să regleze problemele oamenilor (mai ales în condiţiile în care omenirea se află într-o stare postlapsariană), ale societăţii în ansamblul ei, prin intermediul instituţiilor sociale şi guvernamentale, precum şi ale familiei - cea mai mică şi mai închegată enclavă a societăţii. O asemenea normă de ordine este şi supremaţia masculină, potrivit căreia bărbaţii trebuie să aibă în general anumite roluri şi sfere de responsabilitate, care de obicei nu se aplică şi în cazul femeilor. Prin această prismă privind lucrurile, nu ne va fi greu să înţelegem virulenta demascare hrisostomică a concepţiei lui Platon, care susţinea necesitatea substituirii reciproce a rolurilor şi responsabilităţilor sociale ale bărbaţilor şi femeilor. Să ne amintim spusele Sfântului Părinte în această privinţă, citate de noi în capitolul anterior:

„Dar ce ziceţi când el [Platon] le înzestrează pefemei cu arme, şi coifuri, şi carâmbi, şi când spune că neamul omenesc nu se deosebeşte defel de câini ! Fiindcă, spune el, de vreme ce partea femeiască şi partea bărbătească fac aceleaşi lucruri ca şi câinii, „,- tot astfel să facă şi femeile aceleaşi lucruri pe care lei " fac bărbaţii (koinoneitosan), şi să se răstoarne toate!

Căci, prin aceşti filosofi, diavolul a fost întotdeauna foarte dornic să arate că neamul nostru omenesc nu este întru nimic mai vrednic de cinste (entimoteron) decât animalele" ( Omilia IV la Faptele Apostolilor, PG 60.48C (PNPN 1, XI, p. 30).

In virtutea simplului fapt că Biserica este o colectivitate de fiinţe omeneşti, este de asemenea nevoie ca ea să fie organizată după reguli bine delimitate - lucru evidenţiat şi în Sfânta Scriptură, în care anumite aspecte ale vieţii ecleziastice sunt comparate atât cu părţile alcătuitoare ale trupului omenesc, cât şi cu membrii unei familii. Prin urmare, supremaţia masculină este norma existenţială îmbrăţişată în acele timpuri, iar tiparul acestei supremaţii aplicat rânduielilor bisericeşti este, în concepţia hrisostomică, nu numai perfect consistent cu rânduielile familiale şi sociale, dar, mai presus de orice, întocmit de însuşi Stăpânul a toate. Sfântul Ioan Gură de Aur avea convingerea nestrămutată că doar cel care îşi conduce bine familia este" apt de a conduce Biserica - mai ales în contextul viziunii sale, conform căreia fiecare familie este „o mică biserică".

Cu toate că preoţia masculină reflectă într-un anumit sens tiparele sociale ale supremaţiei masculine, aceasta nu înseamnă că Biserica îi hirotoneşte preoţi şi episcopi pe bărbaţi doar pentru că vrea să imite normele societăţii. După cum vom vedea în cele ce urmează, Sfântul Părinte este ferm convins că această practică este o poruncă dumnezeiască, tot aşa cum consideră că, în general, supremaţia masculină este „o lege dumnezeiască" (vezi Capitolul al Vl-lea). Să nu uităm importanţa pe care o acordă Sfântul Ioan Gură de Aur împletirii supremaţiei masculine cu dragostea hristică, cu smerenia şi cu slujirea jertfelnică atât în context matrimonial, cât şi în context ecleziastic. Astfel, felul în care este rânduită să se manifeste supremaţia masculină în interiorul Bisericii diferă substanţial de felul în care se manifestă în afara Bisericii.

Există locuri în care Sfântul Părinte afirmă că, dată fiind măreţia unică a serviciului preoţesc, numai un om cu totul excepţional îl poate desfăşura. Pentru cititorul contemporan, care priveşte lucrurile din punct de vedere modernist sau postmodernist, o atare afirmaţie pare să reflecte o prejudecată de ordin cultural faţă de capacităţile femeilor, evaluate oarecum în defavoarea lor şi în favoarea bărbaţilor. Cu siguranţă, în zilele noastre, desprinsă din contextul epocii hrisostomice şi luată în sine, această opinie a Sfântului Părinte nu va fi o justificare acceptabilă a tezei privitoare la exclusivitatea hirotoniei bărbaţilor. Pe de altă parte însă, ea poate fi înţeleasă din perspectiva tiparelor de ordine tipice supremaţiei masculine în societate, care prefigurează rânduielile specifice Bisericii. După cum am văzut, în viziunea hrisostomică, femeile sunt reprezentantele „sexului slab", iar bărbaţii sunt mai puternici atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere emoţional. Această deosebire, evidentă în special la bărbaţii care beneficiază de înzestrări ieşite din comun, este cea care stă la baza convingerii hrisostomice referitoare la exclusivitatea hirotonirii bărbaţilor - şi nicidecum diferenţele de ordin spiritual dintre bărbaţi şi femei. Pe deasupra, ilustrul ierarh era de părere că preoţia este o misiune dificilă şi chiar deosebit de periculoasă. Iată ce ne spune el în acest sens în tratatul său intitulat Despre preoţie, imediat după ce enumera feluritele fapte bune şi virtuţi necesare unui preot:

„Aceste lucruri pe care le-am menţionat pot fi cu uşurinţă împlinite de mulţi dintre cei care se află sub ascultare, nu numai de bărbaţi, ci şi de femei. Dar când cineva trebuie să conducă (prostenai) Biserica, încredinţându-i-se purtarea de grijă asupra atât de multe suflete, atunci toată firea femeiască (he gynaikeia physisf să se dea deoparte în faţa măreţiei (megethei) unei astfel de misiuni; şi nu numai firea femeiască, ci şi majoritatea bărbaţilor. Puneţi-ne înainte pe cei care depăşesc cu mult (pleonektountes) pe toţi ceilalţi, şi care să fie mai presus decât aceştia în privinţa staturii lor duhovniceşti, aşa cum era Saul mai înalt decât tot poporul lui Israel p Regi 9, 2] — şi chiar cu mult mai desăvârşiţi decât el". Legat de aceasta, în acelaşi tratat citim următoarele:

„Spune-mi, de unde crezi tu că pornesc toate neo-rânduielile prezente în bisericile noastre? Eu cred că ele purced numai din felul neglijent şi cu totul întâmplător în care sunt aleşi şi numiţi preoţii noştri. Căci, pentru ca unul ca aceştia să fie în stare să stăpânească relele porniri ale celorlalte mădulare, şi să le rânduiască aşa cum se cuvine, capul trebuie să fie cel mai puternic (ischurotateri) mădular al trupului".

După cum arătam în capitolele precedente, Sfântul Ioan Hrisostom elogiază sincer şi entuziast realizările spirituale ale femeilor, asigurându-ne că, întocmai celorlalte particularităţi fireşti ale fiecărui individ, sexul, fie el feminin sau masculin, nu impietează în nici un fel asupra evoluţiei virtuţilor. Prin urmare, el nu susţine că femeile nu pot fi preoţi din pricină că nu pot atinge gradul de virtute personală al bărbaţilor. Potrivit raţionamentului său, aşa cum reiese limpede din citatele de mai sus, există bărbaţi cu totul excepţionali - în parte datorită tăriei lor fizice şi emoţionale înnăscute, la care se adaugă remarcabile daruri duhovniceşti -, care sunt mai bine înzestraţi pentru a-i îndruma, a-i conduce, a-i povăţui şi disciplina pe credincioşii care le-au fost încredinţaţi. Să reţinem însă că Sfântul Părinte le recomandă majorităţii bărbaţilor „să se dea deoparte în faţa măreţiei unei astfel de misiuni".

O altă explicaţie a convingerii sale că preoţia este apanajul exclusiv al bărbaţilor, explicaţie invocată de numeroşi teologi ortodocşi contemporani, decurge din învăţăturile sale despre rolul preotului, care nu este numai acela de a-şi conduce păstoriţii sau de a fi părintele familiilor creştine de care răspunde , ci şi de a-L întruchipa şi a-L face cu adevărat prezent pe Domnul Hristos în mijlocul creştinilor - nu de a fi doar un reprezentant sau înlocuitor al Său. Din moment ce Hristos a fost om pe deplin, din moment ce El a luat trup bărbătesc, bărbaţii-preoţi sunt aceia care sunt chemaţi să întruchipeze şi să proclame adevărata omenitate a lui Hristos, care s-a făcut om, fa-cându-se pe Sine bărbat. Faptul că preoţii şi episcopii trebuie să fie bărbaţi reflectă spusele scripturistice nou-testamentare, conform cărora, în tradiţia creştină, Dumnezeu este numit „Tată", iar nu „Mamă", şi Hristos este Mirele Bisericii, care este Mireasa Sa.

Deşi Sfântul Ioan Gură de Aur nu se declara în mod făţiş adversar al preoţiei femeilor, el era, potrivit unora din susţinerile sale, un ferm susţinător al preoţiei bărbaţilor. Spre pildă, afirma că preoţia este „tronul (ţhronos) lui Hristos" şi că „Acum nu trebuie să spunem: preoţii sunt aşezaţi în scaunul (kathedras) lui Moise, ci trebuie să zicem: ei sunt aşezaţi în scaunul lui Iisus Hristos". In privinţa binecuvântării păcii date de preot sau de episcop în timpul Sfintei Liturghii, Sfântul Părinte se întreba, retoric: „Căci să fiu eu acela care dă pacea lui Hristos? Iisus Hristos este Acela care binevoieşte să vorbească prin noi" - iar tâlcuindu-ne II Corinteni 5, 20 („Propovăduim în numele lui Hristos, ca şi cum Dumnezeu v-ar îndemna prin noi"), îşi închipuia că Sfântul Apostol Pavel ni se adresează astfel: „Să nu gândiţi că noi suntem cei care stăruim pe lângă voi; Hristos însuşi şi Dumnezeu-Tatăl sunt Cei care vă imploră prin noi". Legat apoi de slujirea de învăţător a preotului, Sfântul Părinte ne adresează următoarele îndemnuri:

„Voi ziceţi: «Cum poate preotul să ne vorbească nouă, când el nu face ceea ce ne spune nouă să facem?» Dar nu el este cel care vă vorbeşte, iar dacă el este cel de care ascultaţi, atunci nu veţi avea nici o răsplată. Iisus Hristos este Cel care stăruie astfel pe lângă voi. Ce spun eu? Nici pe Pavel nu trebuie să-l ascultaţi, dacă învăţăturile vin de la el sau de la societate - ci mai degrabă ascultaţi de Apostolul prin care vă vorbeşte Hristos".

Articol preluat din cartea „Barbatul si femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur”, Editura Sophia

Cumpara cartea „Barbatul si femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur”


.

10 Octombrie 2014

Vizualizari: 788

Voteaza:

Femeile si preotia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE