Glas din vesnicie

Glas din vesnicie Mareste imaginea.

GLAS DIN VEŞNICIE

- cugetare la mormânt -

In amurgul unei liniştite seri de vară, stăteam îngândurat şi singur alături de mormântul prietenului meu. în ziua aceea se săvârşise pomenirea lui şi rudele acestuia au rămas un răstimp mai îndelungat la căpătâiul său. Aproape că nu se mai schimbau vorbe între cei ce erau de faţă: se auzeau doar planşetele lor, care câteodată se întrerupeau printr-o adâncă tăcere, pentru ca apoi liniştea să fie curmată din nou prin tânguire. Şi tot aşa, vreme îndelungată, tăcerea se preschimba în plângere şi plângerea - în tăcere.

Stăteam lângă mormânt, îngândurat şi singuratic, aflat sub puterea impresiilor acestei zile.

Pe neprins de veste, o însuflare surprinzătoare şi minunată a pus stăpânire pe mine. Era ca şi cum aş fi auzit glasul celui adormit! Mă grăbesc să însemnez, cu mâna tremurândă, grăirea sa venită de dincolo de mormânt, tainica împreună-vorbire şi minunata lui propovăduire, aşa cum s-a înfiripat aceasta în sufletul meu.

„Tatăl meu! Mama mea! Soţia mea! Surorile mele! îmbrăcaţi în haine negre şi cu trupul şi sufletul învăluie într-o tristeţe adâncă, v-aţi adunat la mormântul meu singuratic şi l-aţi împrejmuit cu priviri deznădăjduite. Fără de cuvinte, doar prin cugete şi simţiri, voi staţi de vorbă cu locuitorul tăcut al mormântului. Inimile voastre sunt potire ale mâhnirii nevindecate. Ochii voştri varsă râuri de lacrimi, iar acestea secând - altele noi se nasc şi urmează celor ce s-au scurs: întristarea nu are sfârşit şi lacrimile nu mai contenesc.

Pruncilor - copiii mei! Şi voi sunteţi aici, lângă piatra ce-mi stă la creştet, lângă lespedea mea funerară! Şi ochişorii voştri s-au umplut de lacrimi, însă inima voastră nu ştie de ce plâng ei, urmând ochilor tatălui şi ai mamei mele. Voi priviţi cu mirare piatra mea de mormânt, făurită din granitul lucios ca oglinda; vă minunaţi de inscripţia dăltuită cu litere aurite; acestea toate doar vă vestesc că aţi rămas orfani de timpuriu.

Tatăl meu! Mama mea! Soţia mea! Rude şi prieteni ai mei! De ce staţi atât de multă vreme alături de mormântul meu, lângă o piatră rece care-mi străjuieşte la căpătâi cu nepăsare? Trupul meu neînsufleţit este rece de mult. Supunându-se hotărârii Atotputernicului Ziditor, el se întoarce în ţărâna din care a fost luat şi se preface în pulbere.
 

Ce gânduri apăsătoare vă cuprind şi vă ţin lângă mormântul meu?. Slujitorii altarului au rostit deasupra lui rugăciunea pentru odihnirea sufletului meu, cântându-mi veşnica pomenire întru mântuirea şi pacea Domnului. Acum ei s-au depărtat de mormântul meu tăcut: mergeţi şi voi. Aveţi trebuinţă de odihnă după această osteneală a trupurilor şi a sufletelor voastre istovite şi sfâşiate de mâhnire.

Dar voi nu plecaţi!. Sunteţi tot aici!. Aţi rămas ţintuiţi la locul îngropării mele! într-o tăcere care spune mai mult decât ar putea istorisi cea mai meşteşugită cuvântare, cu sufletul tulburat, cu inimă în care bogăţia simţămintelor este copleşită de mulţimea lor, voi nu vă îndepărtaţi de mormântul pecetluit pe veacuri, nici de piatra ce-i doar un monument nesimţitor. De ce aveţi trebuinţă? Oare nu cumva aşteptaţi să răsune glasul de sub pământ, din adâncurile întunecate ale gropniţei?

Nu am un astfel de glas! Cuvântez doar prin tăcere. Tăcerea şi liniştea netulburată rămân a fi moştenirea cimitirului până la trâmbiţa învierii. Osemintele morţilor glăsuiesc fără acele sunete de care are trebuinţă cuvântul pământesc: prin putrezirea lor, ele rostesc o propovăduire răsunătoare -cea mai temeinică povăţuire către toţi zbuciumaţii şi gălăgioşii căutători ai lucrurilor putrezitoare, care vieţuiesc pe faţa pământului.

Dar mai am şi un alt glas! Prin acesta vă vorbesc şi răspund gândurilor voastre nedesluşite, întrebărilor voastre nerostite, care nu pot fi cuprinse în cuvinte. Ascultaţi-mă! Osebiţi graiul meu din glasul cel de obşte, prin care veşnicia îi vorbeşte vremii. Glasul veşniciei unul este - statornic şi care nu suferă mutare. In veşnicie nu se află nestatornicie sau schimbare, ci doar o singură zi, o singură inimă şi un singur cuget. Hristos este Cel Care pe toate întru una le uneşte. Drept aceea şi glasul e unul singur.

Osebiţi glasul meu din glasul tăcut, dar totodată ca tunetul de răsunător, prin care ne grăieşte veşnicia! Este oare cu putinţă ca voi, scumpii mei, să nu-mi recunoaşteţi glasul? In glasul cel îndeobşte şi unic al veşniciei, el are un răsunet al său, aparte, care se aseamănă cu glasul unei strune dintr-un acord de obşte cântat la un pian ce are multe coarde.

Glasul veşniciei ne grăia tuturor încă din vremea când abia ne iveam întru această viaţă. El cuvânta, atunci când nu aveam încă putinţa de a-l auzi, dar glăsuieşte şi acum, la vârsta bărbăţiei noastre, când putem şi trebuie să-i dăm ascultare şi să-l înţelegem. Glas al veşniciei!. Ce păcat că în casa de oaspeţi cea plină de zarvă a lumii, puţini sunt cei care iau aminte la tine! Uneori nu te auzim din pricina prunciei noastre, alteori ne împiedică să te ascultăm grijile şi împrăştierile vieţii. Insă tu nu taci. Iară şi iară glăsuieşti, până când, într-un sfârşit, prin moarte -groaznica ta solitoare - îi ceri atât celui cu luare-aminte, cât şi celui nepăsător, să dea seama de măsura în care a ascultat şi a luat aminte la marile cuvinte ale veşniciei.

Pentru ca vocea veşniciei să găsească în voi un răsunet minunat, care mai cu seamă ar avea putinţa de a pătrunde în inimile voastre şi de a vă duce mintea spre cuvântul mântuirii, Domnul m-a numărat şi pe mine printre cei ce grăiesc din veşnicie. Vocea mea s-a contopit, într-o armonioasă conglăsuire, cu glasul atotcuprinzător al unei imense lumi nevăzute. Pentru toţi cei ce călătoresc pe pământ, eu sunt mort şi fără de grai, asemenea tuturor celor răposaţi. însă pentru voi sunt viu şi, mort fiind, vă vestesc cuvântul mântuirii mai vădit decât l-aş fi putut spune rămânând printre voi şi alergând dimpreună cu voi după nălucirile bunătăţilor prin care stricăciunea îi înşală şi-i pierde pe cei care au fost izgoniţi din rai şi puşi pentru scurtă vreme în casa de oaspeţi a pămân-tului, spre dobândirea împăcării lor cu Dumnezeu, pe Care L-au mâniat.

Domnul este milostiv şi nemărginită este milostivirea Sa. De ar fi fost de trebuinţă şi spre folos, pe neprins de veste aş fi grăit către voi din negura mormântului, de sub piatra apăsătoare!. Cerul a hotărât că este de prisos să se ivească şi să fie auzită o glăsuire aparte. Şi ce glas venit din veşnicie nu ar fi de prisos, de vreme ce Dumnezeu a binevoit să ne grăiască nu doar prin oamenii cei deopotrivă cu îngerii, ci însuşi Fiul Său Unul-Născut a vestit lumii întregi voia Sa, sfintele şi dreptele legi ale veşniciei -fericire pentru cei ce le fac ascultare şi pline de grozăvie pentru cei nesupuşi? „Ii au pe Moise şi pe Prooroci, să asculte de ei" (Luca 16, 29) - astfel a răspuns Cerul oamenilor care au cerut ca vocea morţilor să propovăduiască pentru aceia care îşi trăiesc doar viaţa trupească pe pământ, fiind înţepeniţi de veşnica moarte a sufletului. „Dacă de Moise şi de Prooroci nu ascultă, nu vor crede nici dacă va învia cineva dintre morţi" (Luca 16, 31).

Prietene al meu! Sunt mort, dar în gură am încă cuvânt viu! Primeşte de la mine această însărcinare şi înfăptuieşte-o.

Iată mama mea! Uite-l pe tatăl meu! Uite-o pe soţia mea! Iată rubedeniile mele! Nu le pot vorbi altfel decât prin glasul cel de obşte al veşniciei. în această voce se aude şi sunetul glasului meu. Da, se aude cu adevărat!. însă nu am un cuvânt doar al meu, osebit de întreg. Prietenul meu, fii tu cuvânt al meu!

Din comoara noastră a tuturor, din sfânta veşnicie, spune-le tu, în locul meu, cel mai folositor cuvânt pentru ei: «Viaţa pământească este o vedenie înşelătoare de o clipă. Veşnicia este cu neputinţă de înlăturat. Este şi o veşnicie pustiitoare! Dobândiţi, dar, fericita veşnicie, prin luare-aminte şi prin supunere faţă de preasfânta lege a Preasfântului Dumnezeu şi veniţi la mine întru adevărata şi nesfârşita desfătare, fiecare la vremea sa, hotărâtă lui de însuşi Unul Dumnezeu!»"

Această cugetare este scrisă la moartea lui K.F.O., care încă din anii tinereţii sale se afla în relaţii apropiate cu Sfântul Ignatie Briancianinov (1848, Pustiul Serghiev).

Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute"


 

.

02 Iulie 2015

Vizualizari: 766

Voteaza:

Glas din vesnicie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

gandul la moarte moartea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE