Talcuire Tatal nostru

Talcuire Tatal nostru Mareste imaginea.

"Deci asa va rugati:
"Tatal nostru, Care esti in ceruri" (Matei 6, 9) 

Vezi ca indata a desteptat luarea aminte a ascultatorilor, amintind, chiar, prin cel dintai cuvant al rugaciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu.

Cel care numeste Tata pe Dumnezeu, prin aceasta singura numire, a marturisit: iertarea pacatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfintenia, rascumpararea, infierea, mostenirea, insusirea de frate cu Unul-Nascut, daruirea Duhului. Ca nu-i cu putinta sa numesti Tata pe Dumnezeu, daca n-ai dobandit toate aceste bunatati.

Hristos, deci, desteapta luarea aminte a ascultatorilor Lui prin doua lucruri: si prin vrednicia Celui pe Care Il numesc Tata, si prin maretia bunatatilor de care se bucura. Cand spune: "Care esti in ceruri", nu o spune ca sa inchida pe Dumnezeu in cer, ci ca sa indeparteze de pamant pe cel ce roaga si sa-l ridice la locurile cele inalte si la locasurile cele de sus. Tot prin aceste cuvinte, ne mai invata sa facem rugaciune de obste pentru toti fratii.

Ca n-a spus: "Tatal meu care esti in ceruri", ci: "Tatal nostru", poruncindu-ne sa inaltam rugaciuni pentru toti oamenii si sa nu urmarim niciodata folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta starpeste dusmania, doboara mandria, alunga invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunatatilor, izgoneste inegalitatea dintre oameni, arata ca este de aceeasi cinste si imparatul si saracul, pentru ca participam cu totii, in comun, la cele mai mari si la cele mai necesare bunuri. Ce paguba avem de pe urma obarsiei noastre de jos, cand, de pe urma obarsiei noastre de sus, toti suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decat altul, nici bogatul mai mult decat saracul, nici stapanul mai mult decat sluga, nici domnul mai mult decat supusul, nici imparatul mai mult decat ostasul, nici filozoful mai mult decat barbarul, nici inteleptul mai mult decat prostul?

Tuturor ni s-a daruit aceeasi noblete, invrednicindu-ne pe toti la fel sa-I zicem lui Dumnezeu: "Tata".

Deci dupa ce ne-a amintit de aceasta noblete, de darul cel de sus, de egalitatea de cinste dintre toti oamenii, de dragoste, dupa ce ne-a departat de la pamant si ne-a urcat in ceruri, sa vedem acum ce ne porunceste sa cerem.

De altfel este indestulator numai cuvantul "Tata", ca sa ne invete toata virtutea. Ca acela care-L numeste pe Dumnezeu "Tata", si "Tata obstesc", trebuie sa duca o astfel de viata incat sa nu se arate nevrednic de aceasta noblete si sa se straduiasca sa fie egal cu darul primit.

Dar Domnul nu Se multumeste cu atata, ci adauga si o alta cerere, spunand asa:

"Sfinteasca-se numele Tau"

Rugaciunea, vrednica de cel ce-L numeste pe Dumnezeu Tata, este a nu cere nimic inainte de a slavi pe Tatal, ci de a socoti pe toate in urma laudei aduse Tatalui.
"Sfinteasca-se" inseamna: "Slaveasca-se".

Dumnezeu are deplina slava Sa si este totdeauna aceeasi; totusi Hristos porunceste ca acela ce se roaga sa-L slaveasca pe Tatal, ca Tatal sa fie slavit si prin viata noastra. Acelasi lucru il spunea Domnul si mai inainte: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri"( Matei 5, 16); ca si serafimii, cand slavesc pe Dumnezeu, spun la fel: "Sfant, Sfant, Sfant"(Isaia 6, 3).
Prin urmare, "Sfinteasca-se" inseamna: "Slaveasca-se". Cu alte cuvinte, Hristos spune asa: "invredniceste-ne sa ducem o viata asa de curata, incat prin noi sa Te slaveasca toti oamenii". Si iarasi, inseamna sa ai o filozofie desavarsita cand oferi tuturor o viata atat de curata, incat fiecare din cei ce o vad sa inalte pentru aceasta lauda lui Dumnezeu.

" Vie imparatia Ta" (Matei 6, 10)

Si aceste cuvinte sunt iarasi cuvintele unui copil recunoscator, care nu-si lipeste sufletul de cele ce se vad, nici nu socoteste mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grabeste catre Tatal si doreste cu infocare pe cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o constiinta curata si dintr-un suflet desprins de lucrurile de pe pamant.
Dorinta aceasta o avea si Pavel in fiecare zi; de aceea si spunea: "Si noi, care avem parga duhului, suspinam, asteptand infierea, izbavirea trupului nostru" (Rom. 8, 23). Cel ce are aceasta dragoste nu poate sa se ingamfe nici cu fericirea vietii sale, dar nici nu poate sa fie doborat de necazuri si suparari, ci, ca si cum ar trai chiar in cer, este slobod si de una si de alta din aceste anomalii.

"Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant"(Matei 6, 10) .

Ai vazut ce urmare minunata! Ne poruncise sa dorim bunatatile viitoare si sa ne grabim pentru plecarea noastra dincolo; dar atata vreme cat nu se intampla asta si locuim aici, ne porunceste sa ne dam toata silinta ca sa vietuim ca ingerii din cer. Hristos ne-a spus: "Trebuie sa doriti cerurile si cele din ceruri!"; dar a poruncit ca, inainte de a ajunge in cer, sa prefacem pamantul in cer; sa traim pe pamant, ca si cum am trai in cer; sa ne grabim sa facem asa totul. Si pentru acestea sa-L rugam pe Stapanul nostru.

Nimic nu ne impiedica sa ajungem la viata desavarsita a puterilor celor de sus, chiar daca locuim pe pamant; ca e cu putinta ca acela care traieste aici sa faca totul ca si cum ar si fi acolo.

Cererea aceasta vrea sa spuna: "Dupa cum acolo sus in cer toate se petrec fara de nici o piedica, iar ingerii nu implinesc numai unele porunci, iar pe altele le calca, ci pe toate le fac si cu totii se supun - ca "sunt puternici in virtute - spune psalmistul - facand cuvantul Lui" (Ps. 102, 21) -, tot asa invredniceste-ne si pe noi oamenii sa nu facem pe jumatate vointa Ta, ci sa o implinim in intregime, asa cum Tu voiesti!".

Ai vazut ca ne-a invatat sa fim modesti, aratandu-ne ca virtutea nu se datoreaza numai ravnei noastre, ci si harului de sus? Si iarasi, ne-a poruncit ca fiecare din noi, cand ne rugam, sa ne rugam si pentru binele intregii lumi. Ca Domnul n-a spus: "Faca-se voia Ta in mine sau in noi", ci: "Faca-se voia Ta pretutindeni pe pamant", ca sa dispara inselaciunea, sa se sadeasca adevarul, sa se starpeasca orice pacat, sa se intoarca din nou virtutea, sa nu mai fie nici o deosebire intre pamant si cer. "Daca s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus - desi prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru ca pamantul ne-ar arata alti ingeri".

"Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi"(Matei 6,  11)

Ce inseamna cuvintele: "Painea noastra cea de tocite zilele"? Inseamna: painea noastra cea din fiecare zi.

Pentru ca Domnul spusese sa ne rugam: "Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant", poruncind sa implinim si noi poruncile pe care le implinesc ingerii, de aceea, prin cererea aceasta, face pogoramant slabiciunii firii omenesti, pentru ca graieste oamenilor imbracati cu trup, supusi nevoilor firii omenesti, care nu pot avea aceeasi nepatimire ca ingerii.

"Va cer si voua, oamenilor, spune Domnul, sa-Mi indepliniti poruncile Mele in chip desavarsit ca si ingerii, dar nu va cer nepatimirea ingerilor, pentru ca nu va ingaduie tirania firii omenesti, pentru ca aveti nevoie de hrana cea de toate zilele!".

Uita-mi-te cata duhovnicie este si in cele trupesti! Nu ne-a poruncit sa ne rugam nici pentru averi, nici pentru desfatari, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci numai pentru paine, anume pentru painea cea de astazi, ca sa nu ne ingrijim de ziua cea de maine! De aceea a si adaugat: "Painea cea de toate zilele", adica painea care ne trebuie astazi pentru hrana noastra.

Si nu S-a multumit numai cu acest cuvant, ci a adaugat si un altul dupa acesta, spunand: "Da-ne-o noua astazi", pentru ca sa nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu grija zilei de maine. Pentru ce sa te ingrijesti de ea, odata ce nu stii de vei vedea ziua de maine? Porunca aceasta a dat-o si mai tarziu, spunand: "Nu va ingrijiti de ziua de maine" (Matei 6, 34).

Hristos vrea ca noi sa fim sprinteni si intraripati si sa-i dam atata firii cat nevoia firii o cere de la noi.
Apoi, pentru ca se intampla sa pacatuim si dupa baia celei de a doua nasteri, Domnul Isi arata si aici multa Sa iubire de oameni si ne porunceste ca, pentru iertarea pacatelor, sa ne apropiem de iubitorul de oameni Dumnezeu si sa spunem asa:

"Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).

Ai vazut ce covarsitoare iubire de oameni? Dupa ce prin botez ne-a sters atat de multe pacate si ne-a dat nespusa maretie a darului Sau, ne invredniceste iarasi de iertare dupa ce pacatuim! Ca rugaciunea aceasta se cuvine sa o spuna numai cei botezati, o arata si legile Bisericii, dar si cuvintele de la inceputul rugaciunii - ca cel nebotezat nu poate sa numeasca pe Dumnezeu Tata!

Asadar, daca rugaciunea aceasta se cuvine sa fie rostita numai de cei botezati, iar ei se roaga pentru ca au nevoie sa li se ierte pacatele, urmeaza ca nici dupa botez n-a pierit castigul pocaintei.

Daca Domnul n-ar fi vrut sa arate asta, nu ne-ar fi poruncit sa ne rugam asa. Pentru ca Domnul in aceasta rugaciune aminteste de pacate, pentru ca ne porunceste sa ne cerem iertare, pentru ca ne invata ca putem sa dobandim iertare si pentru ca prin aceasta ne-a facut lesnicioasa cale, este lamurit ca stie si ca ne arata ca putem, si dupa botez, sa ne curatim pacatele; si tocmai de aceea a pus in rugaciunea aceasta si cererea pentru iertarea pacatelor.

Astfel, pentru ca ne pomeneste de pacate, ne invata sa fim smeriti; pentru ca ne porunceste sa iertam altora greselile, indeparteaza din sufletul nostru dusmania; pentru ca ne tagaduieste si noua iertarea greselilor daca iertam pe cei ce ne gresesc, ne da bune nadejdi si ne invata sa filozofam despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu.

Dar ceea ce trebuie mai cu seama observat este ca, in fiecare din cererile de pana acum, Domnul a amintit intreaga virtute, cuprinzand in ea si porunca de a nu purta dusmanie - ca a sfinti numele lui Dumnezeu inseamna a duce o viata desavarsita in toate privintele; a se face voia Lui arata iarasi acelasi lucru; a putea sa-I spui lui Dumnezeu: Tata inseamna a arata o vietuire fara pata; in toate acestea este cuprinsa negresit si indatorirea de a indeparta din sufletul nostru orice ura fata de cei ce ne-au gresit -, totusi Hristos nu S-a multumit cu atata, ci, vrand sa arate cat de mult tine la iertarea dusmanilor, o aminteste in chip special; iar dupa ce termina rugaciunea, nu mai revine asupra nici unei alte porunci decat asupra acesteia, spunand asa: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc" (Matei 6, 14).

Prin urmare, noi facem inceputul iertarii noastre, noi suntem stapanii judecarii noastre. Si pentru ca nici unul din cei nesocotiti, cand este judecat, sa nu-I poata aduce lui Dumnezeu nici o invinuire, mare sau mica, Dumnezeu te face pe tine stapan, raspunzator al sentintei si-ti spune: "Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!"

Cu toate ca nu se potriveste o iertare cu alta! Tu ierti pentru ca ai nevoie de iertare; Dumnezeu, insa, n-are nevoie de nimic; tu ierti pe un om de aceeasi fire cu tine; Dumnezeu, insa, iarta un rob; tu esti vinovat de nenumarate pacate; Dumnezeu, insa, este fara de pacat. Si cu toate acestea, si asa Dumnezeu Isi arata iubirea Lui de oameni.

Ar putea, chiar fara asta, sa-ti ierte toate pacatele tale, dar vrea, si pe aceasta cale, sa-ti faca bine, dandu-ti nenumarate prilejuri sa fii bland si iubitor de oameni, sa scoata din tine fiara, sa stinga mania si prin toate sa te infrateasca cu madularul tau.

Ce ai putea sa spui? Ca ti-a facut rau pe nedrept semenul tau? Dar tocmai aceasta inseamna greseala! Daca ti-ar fi facut rau pe buna dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotita greseala. Dar si tu te apropii de Dumnezeu ca sa dobandesti iertarea unor greseli ca acestea, ba chiar cu mult mai mari. Si inainte de a ti se fi iertat pacatele te-ai bucurat de mari daruri din partea lui Dumnezeu: ai fost invatat ca ai suflet omenesc si ai fost povatuit sa fii bland. Odata cu acestea te asteapta si mare rasplata dincolo, daca nu ceri socoteala celor ce ti-au gresit. Dar de ce pedeapsa nu suntem vrednici, cand puterea sta in mainile noastre, iar noi ne tradam mantuirea?

Cum mai putem pretinde sa ne asculte Dumnezeu in celelalte rugaciuni ale noastre, cand noi insine nu vrem sa avem mila de noi in cele ce suntem stapani?

"Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau,
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci.
Amin"(Matei 6, 13)

In aceste cuvinte Domnul ne arata lamurit nimicnicia noastra si ne potoleste trufia, invatandu-ne sa fugim de lupte si sa nu le cautam. Asa victoria ne va fi mai stralucita, iar infrangerea diavolului mai rusinoasa. Cand suntem tarati in lupte, da, atunci trebuie sa le infruntam cu curaj; dar daca nu suntem chemati, sa stam linistiti si sa asteptam timpul luptelor, ca sa aratam si ca nu umblam dupa slava desarta si ca suntem curajosi.

"Cel rau" este numit aici diavolul. Domnul ne porunceste sa purtam cu el razboi neimpacat si ne arata ca diavolul nu-i prin fire asa. Ca rautatea nu vine de la fire, ci de la vointa. Diavolul este numit prin excelenta asa din pricina covarsitoarei lui rautati si din pricina ca duce cu noi razboi neimpacat, fara ca noi sa-l fi nedreptatit cu ceva. De aceea Domnul nici n-a spus: "Izbaveste-ne de cei rai", ci "de cel rau", invatandu-ne sa nu purtam ura semenilor nostri pentru relele pe care le suferim de la ei, ci sa mutam ura noastra de la ei la diavol pentru ca el este pricina tuturor relelor.

Asadar, dupa ce prin amintirea dusmanului nostru ne-a pregatit de lupta si ne-a starpit toata trandavia, ne da iarasi curaj si ne ridica gandurile, amintindu-ne de imparatul sub Care suntem randuiti si aratand ca El este mai puternic decat toti, spunand:

"Ca a Ta este imparatia si puterea si slava"

Deci daca a Lui este imparatia, nu trebuie sa ne temem de nimeni, pentru ca nu este nimeni care sa I se impotriveasca si cu care sa imparta stapanirea.

Cand spune: "A Ta este imparatia", Hristos arata ca si diavolul, care se lupta cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar daca pare ca I se impotriveste, Dumnezeu ingaduindu-i deocamdata aceasta. Ca si diavolul face parte din robii Lui, din cei carora, li s-a lua cinstea si au fost izgoniti.

De altfel diavolul n-ar indrazni sa atace pe vreun om daca n-ar lua mai intai putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici impotriva porcilor n-a putut indrazni ceva pana ce nu i-a ingaduit Domnul (Matei 8, 30-32); nici impotriva turmelor cu oi, nici impotriva cirezilor cu vite, pana ce n-a luat ingaduinta de sus.

"Si puterea". Chiar de-ai fi slab de tot, drept este sa ai curaj, pentru ca ai un Imparat ca Acesta, Care poate savarsi, si prin tine cu usurinta totul.
"Si slava in veci. Amin."

Sfantul Ioan Gura de Aur

18 Noiembrie 2010

Vizualizari: 5745

Voteaza:

Talcuire Tatal nostru 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE