Talcuirea Evangheliei din Martea Mare

Talcuirea Evangheliei din Martea Mare Mareste imaginea.

Talcuirea Evangheliei din Martea Mare


"Atunci mergand fariseii au facut sfat ca sa-L prinda in cuvant".

 

- Cand "Atunci"?

 

-Atunci cand mai cu seama ar fi trebuit sa se caiasca, atunci cand ar fi trebuit sa se minuneze de bunatatea Lui, cand ar fi trebuit sa se teama de viitor, cand ar fi trebuit ca acelea trecute sa-i incredinteze de cele vii­toare. Faptele intareau spusele lui Hristos. Vamesii si desfranatele au crezut; profetii si dreptii au fost omorati; si pe temeiul acestor fapte ar fi trebuit sa nu I se mai impotriveasca Domnului in cuvant cand le vorbea de pieirea lor, ci sa creada si sa se intelepteasca. Totusi nici asa nu pun capat rautatii lor, ci zamislesc alte rautati si merg inainte. Si pentru ca nu pu­teau pune mana pe El, ca se temeau de popor, fariseii au luat alta cale: sa-L arunce in primejdie si sa-L faca vinovat de crima impotriva statului.

 

"Au trimis la El pe ucenicii lor impreuna cu irodianii, zicindu-I: Invatatorule, stim ca esti omul adevarului si calea lui Dumnezeu in adevar inveti si nu-Ti este teama de nimeni, ca nu cauti la fata oamenilor. Deci spune-ne noua, ce Ti se pare? Se cade a da dajdie cezarului sau nu?"

 

Iudeii plateau tribut, ca erau sub stapanirea romanilor. Si pentru ca fariseii vazusera ca Teuda si Iuda fusesera condamnati nu cu mult inainte la moarte pentru ca pusesera la cale o rascoala impotriva ordinii statului, voiau ca prin cuvintele acestea ale lor sa-I puna in spate aceeasi vina. De aceea au trimis la Iisus si pe ucenicii lor si pe irodiani, ca sa-I sape, dupa cum gandeau ei, o indoita prapastie, si de o parte si de alta; sa-I intinda laturile din toate partile ca sa-L prinda orice raspuns ar da. Daca raspundea pe placul irodianilor, sa-L invinuiasca fariseii; daca raspundea pe placul fariseilor, sa-L acuze irodianii. Hristos platise daj­die, dar ei n-o stiau. Fariseii se asteptau sa-L prinda fie intr-un chip, fie in altul. Dar mai mult doreau sa spuna ceva impotriva irodianilor. De aceea i-a si trimis pe ucenicii lor, ca pornindu-L impotriva irodianilor in prezenta lor sa-L dea pe mana lui Irod ca pe unul ce vrea sa-i ia puterea. Aceasta a lasat-o si evanghelistul Luca sa se inteleaga, cand a spus ca L-au intrebat in fata multimilor, ca sa aiba mai multi martori. Dar a iesit cu totul altceva. Si-au aratat prostia lor inaintea mai multor oameni. Uita-te la linguseala si viclenia lor ascunsa! "Stim, spun ei, ca omul adevarului esti!" Pentru ce atunci, fariseilor, spuneati ca este un inselator, ca amageste poporul, ca are demon, ca nu este de la Dum­nezeu? Pentru ce cu putin inainte v-ati sfatuit sa-l ucideti? Dar fariseii fac tot ce le porunceste viclenia lor. Putin mai inainte, cand L-au intre­bat cu obraznicie: "Cu ce putere faci acestea?", n-au capatat raspuns; de aceea nadajduiesc ca acum cu linguseala sa-L inmoaie si sa-L faca sa spuna ceva impotriva legilor statului, ceva impotriva ordinii de stat. Fariseii I-au marturisit adevarul cand I-au spus: "Stim ca omul adevarului esti"; au spus ceea ce era; dar n-au grait cu gand curat, nici de buna voie. Ii mai spun: "Nu-Ti este teama de nimeni". Ai vazut cum se descopera ca au de gand sa-L faca sa rosteasca niste cuvinte care-l pot supara pe Irod, dar sa-I bage si vina ca doreste sa puna mina pe putere, ca Se rascoala impotriva legilor statului, ca sa-L osandeasca pe Hristos ca pe un razvra­tit si ca pe unul care a vrut sa puna mana pe putere? Cuvintele: "Nu-Ti este teama de nimeni" si: "Nu cauti la fata omului", le-au spus fariseii gandindu-se la Irod si la Cezar.

 

"Deci spune-ne noua, ce Ti se pare?" Acum il cinstiti si-L socotiti inva­tator, dar atunci cand va vorbea de mantuirea voastra il dispretuiati si-L ocarati de multe ori! De aceea fariseii sunt de acord cu irodianii. Uita-te cat sunt de vicleni! Nu-I spun: "Spune-ne noua: Este bine, este de folos, este legal?" Nu, ci: "Ce Ti separe?"; urmareau deci un singur lucru: sa-L tradeze, sa-L declare dusman cezarului. Evanghelistul Marcu aratand lucrul acesta pune in lumina mai bine cutezanta si gandul lor ucigas, spunand ca L-au intrebat: "Sa dam dajdie cezarului sau sa nu dam?" Fierbeau de manie, zamisleau viclenie, dar se fatareau ca-L cinstesc.

 

-  Ce le-a raspuns Hristos?

 

-  "Pentru ce Ma ispititi, fatarnicilor?"

 

Ai vazut cat de aspru le vorbeste? Cu cuvantul le face mai adanca taietu­ra, cand vede ca rautatea lor e vadita si desavarsita. Mai intai ii zapaceste, apoi le inchide gura, descoperindu-le tainele sufletului lor si facand cunoscut tuturora cu ce ganduri au venit la El. Hristos a facut lucrul acesta ca sa puna capat rautatii lor, sa nu mai incerce sa-L atace din nou. Ii tine de rau, desi fariseii Ii aratasera multa cinstire prin cuvin­tele lor. Il numisera invatator, marturisisera ca e adevarul si ca nu cauta la fata omului; dar El, Dumnezeu fiind, nu S-a lasat inselat de nici unul din aceste cuvinte lingusitoare. Asta ar fi trebuit sa-i faca pe farisei sa vada ca mustrarea pe care le-o face Hristos nu se intemeiaza pe o simpla presupunere, ci este un semn ca El cunoaste tainele sufletului lor.

 

Dar Domnul nu S-a marginit numai la mustrare, desi era de ajuns numai darea pe fata a gandului lor ca sa-i faca sa se rusineze de rautatea lor; nu S-a oprit la atata, ci le-a inchis gurile si in alt chip, spunandu-le:"

 

"Aratati-Mi banul dajdiei!"

 

Si dupa ce l-au aratat, asa cum facea totdeauna, a pronuntat sen­tinta prin gura lor si-i face pe ei insisi sa declare ca se cade sa plateasca dajdie. Stralucita si mare victorie! Cand Hristos le pune intrebarea, nu-i in­treaba pentru ca El n-ar fi stiut ce urmareau aceia, ci intreaba pentru ca voia sa-i faca pe ei responsabili de propriile lor raspunsuri. Cand i-a intrebat: "Al cui este chipul de pe ea?" si ei au raspuns: "al cezarului!", Domnul le-a spus: "Dati cezarului cele ce sint ale cezarului".

 

Nu e vorba deci de un simplu dat, ci de o restituire. Lucrul acesta il arata si chipul si scrierea de pe ban.

 

Apoi, ca sa nu spuna fariseii: "Ne porunceste sa ne supunem oame­nilor", Hristos a adaugat:

"Si lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu".

 

Se cade, dar, sa dam oamenilor cele ale oamenilor si sa dam lui Dumnezeu cele ce datoram lui Dumnezeu. De aceea si Pavel zice: "Dati tuturor cele datorate: celui cu darea, dare; celui cu vama, vama; celui cu frica, frica". Cand auzi pe Hristos spunand:  "Da cele ale cezarului cezarului", afla ca iti spune sa dai cezarului numai acelea care nu vatama cu nimic credinta; altfel n-ar mai fi o dajdie si o vama data ceza­rului, ci diavolului.

 

Cand fariseii si irodianii au auzit acest raspuns li s-a inchis gura si s-au minunat de intelepciunea Lui. Ar fi trebuit sa creada, ar fi trebuit sa se spaiminte; le daduse doar dovada Dumnezeirii Lui: le descoperise tainele sufletului lor si le inchisese cu blandete gurile. Dar ce-au facut ei? Au crezut? Nicidecum, ci, "Lasandu-L, au plecat".

 

Dupa ei au venit saducheii. Ce nebunie! Fariseilor li se inchisese gura si ei se apropie de Domnul! Ar fi trebuit sa fie mai prevazatori. Dar asa-i obraznicia! E nerusinata, cutezatoare, incearca imposibilul! De aceea si evanghelistul, uimit de nebunia lor, o vadeste, zicand:

"In ziua aceea au venit la El saducheii".

 

-  In care zi?

 

-  In care a vadit viclenia fariseilor si i-a rusinat.

 

-  Cine sunt saducheii?

 

- Alta secta la iudei in afara de aceea a fariseilor si cu mult infe­rioara acesteia. Saducheii sustineau ca nu exista nici inviere, nici suflet. Erau oameni necredinciosi, indragostiti de cele materiale. Erau multe secte la iudei. De aceea si Pavel spune: "Sunt fariseu, din secta cea mai riguroasa a legii noastre".

 

Saducheii nu-L intreaba direct despre inviere, ci plasmuiesc o pri­cina si nascocesc un fapt, care, dupa parerea mea, nu s-a petrecut nicio­data. Au de gand sa-L puna in incurcatura pe Hristos si voiesc sa strice credinta si in inviere si in modul invierii. S-au apropiat tot cu blandete de Domnul si au spus:

 

"Invatatorule, Moise a zis: Daca va muri cineva, neavand copii, sa ia fra­tele lui pe femeia lui si sa lase urmasi fratelui lui. La noi au fost sapte frati; si cel dintiai, insurandu-se, a murit si neavand urmasi a lasat pe femeia lui fratelui sau. Asemenea si al doilea si al treilea pana la al saptelea. Iar mai pe urma a murit si femeia. Deci, la inviere, a caruia dintre cei sapte va fi femeia?"

 

Uita-te la raspunsul de adevarat invatator dat de Domnul saducheilor! Chiar daca au venit la El cu gand viclean, totusi L-au intrebat si pentru ca nu stiau ei insisi ce raspuns sa dea. De aceea nici Hristos nu le spune: "Fatarnicilor!". Apoi pentru ca Hristos sa nu-i intrebe pentru ce sapte frati au tinut aceeasi femeie, saducheii citeaza pe Moise, desi, dupa cum am spus, eu socot ca aceasta este o nascocire a lor. Pentru ca cel de-al treilea frate n-ar fi luat-o, cand a vazut ca cei doi frati dinaintea lui au murit; daca ar fi luat-o al treilea, n-ar fi luat-o al patrulea, nici al cincilea; daca ar fi luat-o toti acestia, apoi nici intr-un caz n-ar fi luat-o cel de-al saselea sau cel de-al saptelea frate, ca ar fi socotit-o pe femeie piaza rea, ca iudeii sunt superstitiosi; daca acum multi au aceasta boala, cu mult mai mult pe vremea aceea. Dar, in afara de asta, iudeii fugeau de astfel de casatorii, desi-i silea legea; astfel Rut, moabiteanca, ramasa vaduva, abia s-a casatorit cu o rubedenie tare indepartata, iar T amara, tot din pricina aceasta, a fost silita sa traiasca cu socrul ei.

 

- Dar pentru ce saducheii n-au nascocit numai doi sau trei frati, ci sapte?

-  Ca sa-si bata joc, dupa socotinta lor, si mai mult de inviere. De aceea si spun: "Toti au avut-o", ca sa-L incurce.

 

-  Ce le-a raspuns Hristos?

 

- Le-a raspuns la amandoua intrebarile lor; dar nu cuvintelor lor, ci gandurilor lor, descoperind totdeauna gandurile lor ascunse; uneori lasa mustrarea pe seama constiintei celor ce-L intreaba, alteori ii mustra in auzul tuturora.

 

Uita-te cum Hristos le raspunde la amandoua intrebarile lor! Le arata intai ca este inviere, apoi ca invierea nu-i asa cum si-o inchipuie ei.

 

Ca le spune: "Va rataciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu".

 

Pentru ca saducheii se dadusera cunoscatori ai Scripturii, citind pe Moise si legea, Hristos le-a aratat ca tocmai intrebarea pusa de ei ii vadeste necunoscatori ai Scripturii. De aceea au si venit sa-L ispiteasca, pentru ca nu stiu Scripturile si pentru ca nu cunosc cum trebuie puterea lui Dumnezeu. "Ce e de mirare, le spune Domnul, ca Ma ispititi pe Mine Care va sunt inca necunoscut, cand nu cunoasteti nici puterea lui Dumnezeu, despre care ati primit atatea dovezi si pe temeiul ratiunii si al Scripturii? Ratiunea singura ar fi fost in stare sa va faca sa cunoasteti ca toate sunt cu putinta la Dumnezeu?

 

Hristos le raspunde la intrebare. Si pentru ca pricina necredintei saducheilor in inviere era credinta lor ca pieirea este soarta tuturor lucrurilor din lume, de aceea Hristos le-a indreptat mai intai parerea lor gresita despre soarta lucrurilor din lume - ca asta era pricina necredin­tei lor in inviere -, apoi le arata cum va fi invierea:

 

"Ca la inviere, le spune Hristos, nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu din cer".

 

Evanghelistul Luca spune: "Ca fiii lui Dumnezeu". Asadar daca nu se insoara, intrebarea este de prisos. Nu pentru ca nu se insoara, de aceea sunt ingeri, ci pentru ca sunt ca ingerii, de aceea nu se insoara.

 

Prin acest raspuns Hristos a inlaturat si celelate pareri gresite despre inviere, dupa cum si Pavel, printr-un cuvant, a lasat sa se inte­leaga totul: "Caci chipul lumii acesteia trece".

 

Hristos a aratat deci cum va fi invierea; dar totodata a aratat ca este inviere. Cu toate ca a fost dovedita si existenta invierii odata cu aratarea chipului cum va fi invierea, totusi Hristos adauga cu prisosinta si alte dovezi; nu se margineste sa le raspunda numai cuvintelor lor, ci le ras­punde si gandurilor lor. Astfel, cand nu sunt prea vicleni, ci Il intreaba din nestiinta, Hristos ii invata cu draga inima; dar cand il intreaba numai din rautate, nici nu le raspunde la intrebare. Si le-a inchis gura saducheilor tot cu Moise, pentru ca si ei pe Moise il adusesera ca temei, si le-a zis:

 

"Iar despre invierea mortilor n-ati citit ca: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor".

 

"Nu este Dumnezeu al celor ce nu exista, le spune Hristos, al celor ce odata au murit si nu vor mai invia".

 

-  Dar atunci pentru ce se spune in alta parte: "Ca sa domneasca si peste morti si peste vii"?

 

-  Nu este nici o contrazicere intre un text si altul. Prin "morti" se inteleg aici cei care au sa fie vii. De altfel altceva se spune in cuvintele: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam" si altceva in "Ca sa domneasca si peste morti si peste vii". Domnul cunoaste si un alt fel de moarte, despre care a spus: "Lasati mortii sa-si ingroape mortii lor".

 

"Si auzind multimile se mirau de invatatura Lui".

 

Saducheii n-au cules vreun folos din cuvintele lui Hristos; ci, fiind biruiti, au plecat; dar multimile cele curate la inima au cules folos.

 

Asadar pentru ca asa este invierea, haide sa facem totul ca sa avem parte de locurile cele dintai de acolo!

 

"Iar fariseii, auzind ca a inchis gura saducheilor, s-au adunat impreuna si L-a intrebat unul din ei, invatator de lege, ispitindu-L si zicand: "Invatatorule, care porunca este mai mare in lege?"

 

Evanghelistul arata iarasi pricina pentru care fariseii ar fi trebuit sa taca; si cu asta da pe fata si obraznicia lor.

 

-  Cum si in ce chip?

 

- Prin aceea ca ei il ataca din nou pe Hristos, desi auzisera ca inchi­sese gura saducheilor. Ar fi trebuit ca aceasta sai potoleasca; dar nu; se silesc sa-L atace mai grozav decat inainte. Acum pun pe un legiuitor sa-L intrebe; nu pentru ca voiau sa afle, ci pentru ca voiau sa-L ispi­teasca. Si-L intreaba: "Care este cea dintai porunca?"Si pentru ca cea dintai porunca este aceasta: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau", ei ii pun aceasta intrebare cu nadejdea ca-L vor prinde, ca adica Hristos are sa indrepte aceasta porunca ca sa arate ca si El este Dumnezeu.

- Ce le-a raspuns Hristos?

 

- Le-a aratat ca au ajuns aici pentru ca n-au nici un pic de dragoste, pentru ca sunt mistuiti de invidie, pentru ca-i roade pizma. Si le-a spus:

 

"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca; iar a doua, asemenea acesteia: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti".
 

Domnul face acum ceea ce facuse mai inainte cu saducheii. Aceia il intrebasera despre modul invierii; i-a invatat despre inviere, dar i-a invatat mai mult decat cerusera ei. Si acum a fost intrebat de cea dintai porunca; El insa vorbeste si de a doua, foarte apropiata de cea dintai; ca a doua este asemenea celei dintai - lasandu-le sa inteleaga ca din rautate L-au intrebat. Ca "dragostea nu pizmuieste". Cu aceasta le dovedeste ca El asculta si de lege si de profeti.

 

- Dar pentru ce evanghelistul Matei spune ca legiuitorul l-a intre­bat ca sa-L ispiteasca, iar evanghelistul Marcu, dimpotriva: "Vazand Iisus, spune el, ca a raspuns intelept, i-a zis lui: "Nu esti departe de imparatia lui Dumnezeu".

 

- Nu este nici o contrazicere intre un evanghelist si altul, ci chiar deplin acord. La inceput, legiuitorul L-a intrebat pe Hristos pentru a-L ispiti; dar, folosindu-se de pe urma raspunsului, a fost laudat. Hristos nu l-a laudat la inceput, ci cand legiuitorul a spus ca dragostea de aproapele este mai mare decat arderile de tot; atunci i-a zis: "Nu esti departe de imparatia lui Dumnezeu". Legiuitorul trecuse cu vederea toate porun­cile cele mici si a vorbit de dragoste, care este capul virtutilor. Toate celelalte porunci - si sambata si celelalte - sunt date in vederea acestei porunci. Hristos insa nici nu l-a laudat desavarsit, ca ii lipsea inca ceva. Spunand: "Nu esti departe", i-a aratat ca e inca departe, ca sa-l faca sa caute ce-i mai lipsea.

 

Sa nu te minunezi ca l-a laudat, cand legiuitorul I-a spus: "Unul este Dumnezeu si nu este altul afara de El", ci cunoaste si aici ca Domnul ras­punde dupa sufletul celor care vorbeau cu El.

 

Oricat de multe lucruri ar spune ei despre Hristos, nevrednice de slava Lui, totusi nu vor indrazni sa spuna ca El nu este Dumnezeu.

 

- Dar atunci pentru ce il mai lauda, cand legiuitorul spune ca nu este alt Dumnezeu in afara de Tatal?

 

- Cand Hristos ii lauda raspunsul lui, nu vrea sa spuna ca El nu-i Dumnezeu - Doamne, fereste! Dar pentru ca nu era timpul potrivit sa descopere Dumnezeirea Sa, il lasa sa ramana in invatatura lui de mai inainte; il lauda insa ca stie bine invataturile cele vechi, ca sa-1 faca des­toinic sa primeasca la vreme potrivita si invatatura Noului Testament. De altfel cuvintele: "Unul este Dumnezeu si in afara de El nu este Dumne­zeu" nu sunt spuse nici in Vechiul Testament, nici in alta parte pentru lepadarea Fiului, ci in opozitie cu idolii. Deci, Domnul, laudand pe legiuitorul acesta, care a grait asa, il lauda in sensul explicatiilor de mai inainte.

 

Apoi, dupa ce a raspuns, ii intreaba si El la randul Sau pe farisei:

 

"Ce vi se pare de Hristos? Al cui Fiu este? Ei au spus: "Al lui David".

 

Uita-te, te rog, cand pune Hristos fariseilor intrebarea: "Al cui Fiu este Hristos"? Dupa ce facuse atatea minuni, dupa ce savarsise atatea semne, dupa ce I se pusesera atatea intrebari, dupa ce aratase si cat de mare este acordul dintre El si Tatal - acord si in cuvinte si in fapte -, dupa ce laudase pe invatatorul de lege, care spusese: "Unul este Dumne­zeu", ca sa nu poata spune fariseii: "A facut minuni, dar este impotriva legii, este potrivnic lui Dumnezeu". De aceea le pune atat de tarziu intre­barea aceasta, ca sa-i indrumeze pe nesimtite si sa dea si ei marturie ca El este Dumnezeu. Pe ucenicii Sai i-a intrebat mai intai ce spun oamenii despre El si apoi pe farisei. Pe acestia nu i-a intrebat cum i-a intrebat pe ucenici; ar fi spus ca este un inselator, un viclean, pentru ca ei graiesc orice fara teama. De aceea le cere hotararea lor.

 

Pentru ca avea sa mearga la patima, Hristos citeaza profetia care Il propovaduise limpede ca Domn. N-o citeaza asa dintr-o data, nici n-o spune din proprie initiativa, ci manat de o pricina binecuvantata.

 

Domnul i-a intrebat al cui Fiu este Hristos; dar pentru ca n-au spus adevarul despre El - ca au spus ca El este simplu om -, Hristos le indreapta parerea lor gresita si citeaza pe David, care propovaduise Dumnezeirea Lui. Fariseii socoteau ca Hristos este un simplu om; de aceea au si raspuns: "Al luiDavid". Hristos insa, indreptandu-le parerea lor, citeaza pe profet, care marturiseste ca este Domn, ca este cu adeva­rat Fiu si de aceeasi cinste cu Tatal. Si nu S-a oprit aici; ci, ca sa-i infri­coseze, adauga si urmatoarele, zicand:

 

"Pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale".

 

Pentru ca macar asa sa-i aduca la Sine. Si ca sa nu spuna fariseii ca David L-a numit "Domn "lingusindu-L si ca spusa aceasta este numai o spusa omeneasca, iata ce intrebare le pune Hristos fariseilor:

 

"Dar cum David cu duhul il numeste Domn?"

 

Vezi ca ii face sa primeasca pe nesimtite adevarul despre El si despre slava Sa? Mai intai a spus: "Ce vi se pare voua? Al cui Fiu este?", ca prin intrebare sa-i faca sa dea raspunsul cel drept; dar pentru ca fariseii au raspuns: "Al lui David", Hristos n-a spus: "Dar iata ce graieste David", ci tot sub forma de intrebare zice: "Dar cum David cu duhul il numeste Domn?", tot ca sa nu-i supere spusele Sale. De aceea nici n-a spus: "Ce vi se pare voua despre Mine?", ci: "Despre Hristos". Tot asa si apostolii aduc vorba despre Hristos tot pe nesimtite, cand spun: "Se cuvine sa vorbim cu indracire despre patriarhul David ca a si murit si a si fost ingropat". Si Hristos la fel, tot pentru aceeasi pricina, da invatatura aceasta sub forma de intrebare si sub forma de silogism, spunand:

 

"Dar cum David cu duhul il numeste Domn? zicand: "Zis-a Domnul catre Domnul Meu: "Sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajma­sii Tai asternut picioarelor Tale". Deci daca David il numeste Domn, cum este Fiu al lui?"

 

Prin aceste cuvinte Hristos nu vrea sa spuna ca nu-i Fiul lui David -Doamne fereste! -, ca n-ar fi tinut de rau pe Petru pentru asta, ci ca sa indrepte parerea gresita a fariseilor despre El. Deci cand Hristos spune: "Cum este Fiu al lui?", spune aceasta: "Este Fiul lui David, dar nu asa cum ziceti voi!" Fariseii spuneau ca Hristos este numai Fiul lui David, nu si Domn. Si lucrul acesta il spune Hristos dupa ce a adus marturia profetului David, dar si atunci tot pe nesimtite: "Deci daca David il numeste Domn, cum este Fiu al lui?"

 

Fariseii insa nu I-au dat nici un raspuns, desi au auzit aceste cuvinte. Nici nu voiau sa invete ceea ce trebuia. De aceea si Hristos adauga zicand ca Hristos este Domn lui David. Dar, mai bine spus, nici aceste cuvinte nu le-a grait in chip absolut, ci a luat in sprijinul Sau si pe profetul David, pentru ca fariseii nu credeau in cuvintele Lui si pentru a nu fi barfit de ei. Lucrul acesta mai cu seama trebuie sa-1 avem in vedere: sa nu ne smintim cand Domnul spune despre El ceva umilitor si josnic. Pricina, in afara de altele multe, este aceea ca El Se coboara pana la judecata si sufletul celor cu care vorbeste. De aceea si acum invata sub forma de intrebare si raspuns. Dar si sub forma aceasta lasa sa I se intrevada Dumnezeirea Sa. Nu-i acelasi lucru a auzi ca este Domn al iudeilor cu a auzi ca este Domn al lui David.

 

Uita-mi-te si ce prilej potrivit a gasit Domnul ca sa vorbeasca de Dumnezeirea Sa. Cand legiuitorul I-a spus ca "Unul este Domnul", atunci a vorbit si despre El ca este Domn si pe temeiul profetiei lui David, nu numai pe temeiul faptelor Lui. Le-a aratat, apoi, ca Tatal Il va razbuna: "Pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale". Si aceste cuvinte arata acordul dintre El si Tatal si egalitatea de cinste.

 

Acest sfarsit pune Hristos discutiei Sale cu fariseii. Sfarsit sublim si maret, in stare sa le coasa gurile. Din pricina acestui sfarsit fariseii au tacut; nu de buna voie, ci pentru ca n-au mai avut ce spune. Si astfel au primit o lovitura de moarte, ca sa nu mai indrazneasca sa mai vina la El cu astfel de intrebari.

 

Ca spune evanghelistul: "Nimeni n-a mai indraznit din acea zi sa-L mai intrebe".

 

Nu putin au folosit multimile de pe urma acestor discutii cu fariseii. De aceea de acum inainte Hristos isi indreapta catre multimi cuvantul. Izgonise lupii, sfaramase uneltirile lor.

 

Fariseii n-au castigat nimic, pentru ca erau stapaniti de slava desarta, pentru ca erau cuprinsi cu totul de aceasta patima cumplita.

 

Sfantul Ioan Gura de Aur



29 Aprilie 2013

Vizualizari: 10612

Voteaza:

Talcuirea Evangheliei din Martea Mare 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE