Vocatia sfinteniei implinita in vietile sfintilor casatoriti

Vocatia sfinteniei implinita in vietile sfintilor casatoriti Mareste imaginea.


Vocatia sfinteniei implinita in vietile sfintilor casatoriti

Sunt familii sfinte care au ajuns la aceasta "nunta" inca din viata lor, dobandind nu numai cununa casniciei, ci si "cununa cea nevestejita a maririi dumnezeiesti", prin "cununa muceniciei".

Perioadele de persecutii din istoria bisericeasca au pus multe familii ale crestinilor in fata alegerii finale: sau pastrarea credintei, cu pretul sacrificarii - martiriul, sau pastrarea vietii in sanul familiei, cu pretul apostaziei. Nu era doar o alegere intre viata si moarte, ci una dublata de sacrificiul familiei: sot sau sotie, parinti si copii; in aceasta situatie se dadea proba iubirii lui Dumnezeu in duhul cuvintelor Mantuitorului si a urmarii exemplului dat de Dumnezeu, Care pentru oameni Si-a dat pe Fiul Cel Unul Nascut spre jertfire: "Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 37).

Sfintii Esperie si Zoe

Sfintii Esperie si Zoe (secolele I-II), praznuiti la 2 mai, fiind cumparati ca robi de un pagan din cetatea Attilia din Pamfilia si supusi la chinuri pentru credinta lor, au fost intariti in lupta de curajul celor doi copii ai lor - Chiriac si Teodul.

"Vazand curajul vitejesc al copiilor in mijlocul chinurilor acelora, parintii lor s-au intarit pentru intrecere.

Pana la urma toti patru au fost aruncati intr-un cuptor arzand. Sfantul Nicolae al Jicei, in Proloagele de la Ohrid, spune ca in acel cuptor, «dupa rugaciunile de multumire, si-au dat sufletele in mana Domnului. Trupurile lor au ramas intregi, neatinse de foc»".

Sfintii Timotei si Mavra

Sfintii Timotei si Mavra (secolul al III-lea), care au trait in tinutul Tebaidei din Egipt, praznuiti la 3 mai, au scris cu sangele martiriului lor o pagina de iubire conjugala sfanta, vrednica de urmat, si de iubire pentru Dumnezeu.

Din invidie fata de viata lor plina de iubire si de armonie, au fost parati la dregatorul pagan: "Vazand cum intreg satul se bucura pentru ei si cum erau de iubiti, unii dintre sateni au inceput sa pizmuiasca fericita pereche. Pizmuirea i-a dus curand la uneltiri dracesti impotriva lui Timotei si a Mavrei. Stiind ca Arrian, carmuitorul tinutului, era un infocat idolatru, ce nu ar fi lasat vreun crestin pe care l-ar fi aflat sa-i scape viu din maini (fara numai daca acela ar fi tradat pe Hristos si ar fi jertfit idolilor), acei sateni au hotarat sa-i parasca pe cei doi dregatorului la numai douazeci de zile de la nunta lor".

Martiriul a inceput cu Fericitul Timotei, iar dragostea lor a fost folosita ca prilej si motiv de lepadare de Hristos: "Cand turbatul dregator si-a dat seama ca nu-l poate nicidecum schimba pe Timotei prin chinuire, i-a venit in gand s-o cheme pe Mavra, sotia lui Timotei, nadajduind ca ea, cu sfaturile ei de tanara si chipesa nevasta, sa-l faca sa primeasca a se lepada de Hristos si a jertfi idolilor.

La inceput tiranul s-a prefacut a fi bun cu ea, lingusind-o in orice chip. A sfatuit-o sa se impodobeasca si i-a spus de planul sau ca ea sa-l indemne pe Timotei sa se lepede de credinta lui. El i-a spus: «O, Mavra, am auzit ca nici douazeci de zile nu au trecut de cand te-ai maritat cu sotul tau, acel nefericit Timotei. Este rusinos ca credinta lui sa stea in calea desfatarii voastre cu o minunata viata impreuna. Deci, du-te asa cum esti impodobita si sunt incredintat ca tu vei avea puterea sa-l indupleci sa mi se supuna, astfel ca sa nu-ti pierzi sotul inainte de a fi gustat desfatarile casniciei»".

Raspunsul iubitei lui sotii a fost evanghelic: "Dupa ce l-a vazut pe Timotei, cu indraznire a spus dregatorului ca si ea era crestina si gata sa sufere mucenicia pentru adevarata credinta. Iata ce familie sfanta, pe care nici necazul, nici grijile, nici prigonirea, nici primejdia, nici taierea nu era in stare s-o desparta de Domnul!".

La numai douazeci de zile dupa ce s-au unit unul cu altul in Taina Nuntii, s-au nuntit, prin mucenicie, cu Mirele-Hristos: "Cand nici unul dintre acele chinuri nu a izbutit sa slabeasca hotararea Mavrei de a ramane neclintita intru Hristos, turbatul tiran a raspuns la fel ca gloata din vechime cand a cerut ca Hristos sa se rastigneasca. El a poruncit ca Timotei si Mavra, fericita insotire de douazeci de zile, sa fie rastigniti unul in fata celuilalt pe lemn.

Deci, citetul Timotei si stralucita lui sotie, Mavra, multumira lui Dumnezeu ca i-a intarit in muncile cele infricosate. Spanzurati pe cruce, ei au trait inca noua zile. Sprijiniti in chip minunat de catre Domnul, se indemnau si se mangaiau unul pe celalalt si astfel nu au ajuns nicidecum sa-si piarda curajul ori sa slabeasca cu duhul, in ciuda tuturor durerilor indurate.

Una din Vieti adauga: "Intinsi astfel in agonia mortii, inaintea ochilor lor impaienjeniti s-a ivit o slavita vedenie de ingeri, facandu-le semn si aratand catre scaunele din cer, alaturi de Iisus Hristos, pentru Care au murit". In a zecea zi ei si-au dat sufletele Domnului, plecand in marea calatorie vesnica impreuna, un suflet in doua trupuri".

Sfintii Emilia si Vasile cel Batran

Sfintii Emilia si Vasile cel Batran, parinti a zece copii, dintre care noua au ajuns la varsta matura, iar trei au fost episcopi (Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie al Nyssei, Sfantul Petru al Sevastiei), raman un model, o icoana care a devenit inca din viata lor Biserica-Mireasa a lui Hristos.

Sfantul Grigorie de Nazianz, vorbind la ingroparea iubitului lui prieten, Sfantul Vasile cel Mare, afirma: "Unirea parintilor sai - partasi intru unimea virtutii tot pe cat si in unirea trupeasca - a fost deosebita in multe alte chipuri, precum darnicia catre saraci, primirea strainilor, curatia sufleteasca ivita din infranare, daruirea unei parti din averile lor lui Dumnezeu. Dar imi pare ca cel mai mare si mai vestit semn osebitor al casniciei lor a fost faptul de a fi avut asemenea copii minunati. Negresit ca basmele elinilor au pilde de parinti cu multi copii sau cu copii minunati. Dar noi insine am cunoscut aceasta pereche, ale carei insusiri, chiar fara a tine seama de faptul ca erau parintii unor astfel de copii, ar fi fost de ajuns pentru slavita lor faima. Si tot asa, maretia copiilor lor, chiar fara propria lor stralucire in virtute, i-ar fi facut sa intreaca pe toti oamenii. Caci daca unul sau doi din urmasii lor ar fi ajuns oameni alesi, am fi putut pune acest fapt pe seama firii lor; dar, cand toti sunt deosebiti, vrednicia si lauda se cuvin in chip limpede celor ce i-au crescut. Aceasta se vadeste prin blagoslovitul numar (de copii ai lor) care au fost preoti si fecioare (adica traind ca niste calugarite), si prin aceia care, casatorindu-se, nu au ingaduit ca vreun lucru din casnicia lor sa-i impiedice a ajunge la aceeasi faima intru virtute. Astfel ca ei au facut ca deosebirea dintre ei sa tina doar de starea casatoriei, si nu de felul vietuirii".

In Viata Macrinei, Sfantul Grigorie al Nyssei descrie casatoria parintilor sai si arata cum tatal lui a fost ocrotitorul vietii si al curatiei (sophrosynes) mamei sale; "Maica noastra era deosebit de virtuoasa si dorea a-si pastra fecioria, petrecandu-si intru neprihanire intreaga viata. Dar era orfana, lipsita de amandoi parintii, iar faima frumusetii sale starnise multor tineri dorinta de a se insura cu ea. A inceput a se teme ca, de nu se va marita de bunavoie cu unul dintre ei, ar putea ajunge prada unei satanice silnicii si a fi rapita de vreunul dintre cei raniti de frumusetea ei. Deci, a pimit a se marita cu cel ce avea o fire cu totul aleasa - cu Vasile, tatal nostru - ca sa-l aiba ocrotitor al vietii curatiei sale".

Sfintii Andronic si Iunia

Sfintii Andronic si Iunia (sec. I) sunt pomeniti de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani ca vestiti intre apostoli: "Spuneti inchinaciuni lui Andronic si Iuniei, rudelor mele si sotilor mei intru robie, care sunt vestiti intre apostoli, care si mai inainte de mine au fost intru Hristos" (Rom. 16, 7).

Sfantul Ioan Gura de Aur comenteaza acest verset astfel: "Aceasta arata de asemenea ca o lauda; iar ceea ce urmeaza e inca si mai mult astfel. Si cum anume? Si sotilor mei intru robie. Caci aceasta mareata vestire este cununa cea mai mare. Dar acest barbat (adica Sfantul Pavel) a fost necontenit in mijlocul vrajmasilor, vazand sulite din toate partile si sabii ascutite, si osti, si razboaie. Si intrucat e cu putinta ca pe atunci Andronic si Iunia sa fi impartit cu el multime de primejdii, ii numeste "soti intru robie". Apoi si alta lauda le aduce: care sunt vestiti intru apostoli. Dar socotiti ce mare lauda este aceasta - a fi numit intre cei mai vestiti dintre apostoli! Dar erau vestiti din pricina faptelor si desavarsirilor lor".

Sfintii Nicandru si Daria

Sfintii Nicandru si Daria (secolul al III-lea), praznuiti la 8 iunie, sunt un alt exemplu de urmare totala a lui Hristos: "Sfantul Nicandru a avut fericirea de a dobandi o sotie ce s-a dovedit a fi viteaza si credincioasa in ceasul celei mai mari incercari. Pe cand era dus inaintea dregatorului, sotia sa, Daria, il urma si il imbarbata cu aceste cuvinte: "Stapane, sa nu cumva sa jertfesti dracilor. Uita-te in sus catre cer si cugeta la minunata frumusete de acolo, pe care o vei castiga prin aceste scurte chinuri".

Auzind cuvintele sotiei lui Nicandru, dregatorul Maxim s-a rastit la ea: "Femeie ticaloasa, vrei ca sotul tau sa moara?" Ea a raspuns: "As vrea ca prin aceasta moarte sa poata trai in viata cea fara de moarte si nesfarsita". Pentru aceasta, ea a fost azvarlita in temnita".

Sfanta Daria s-a aratat in fata martiriului sotului ei cu adevarat ostas al lui Hristos: "Putin inainte ca Sfantul Nicandru sa fie decapitat, nobila si cu adevarat buna sa ajutatoare s-a apropiat de el si i-a spus: «Fii viteaz, fii tare, caci cununa dreptatii te asteapta. Acuma sunt fericita, caci ma voi numi sotie de mucenic»".

Sfantul Marchian

Desigur, unii soti ramasi in viata au devenit "sot sau sotie de mucenic", dar pe altii suferinta i-a biruit, neputand duce impreuna cu cel chinuit aceasta cruce grea: Sfantul Marchian era tovarasul de suferinta al Sfantului Nicandru; insa, in vreme ce Sfantul Nicandru era incurajat si imbarbatat de sfanta lui sotie, Sfantul Marchian a fost si mai mult sfasiat de dragostea pentru sotie si copil in fata martiriului: "Sotia lui Marchian ii urma cu baietelul in brate, strigand dupa ei: "De ce mi-ai spus sa nu ma tem pentru viitorul tau cand am venit la voi in temnita?" Dar Marchian, infranandu-si simtamintele, i-a raspuns: "Nu te apropia de mine".

Cu mintea ratacita de durere, ea alerga si-l tragea de mantie si, punandu-i copilul la picioare, striga: "Barbate, de nu ti-e mila de mine, uita-te la bietul copil, la dragalasul prunc! Nu face din mine o vaduva si din el un orfan cu incapatanarea ta!".

Marchian ii ruga pe cei din jur sa o dea de o parte, zicand: "Va rog, despartiti-ne, ca sa-mi plinesc mucenicia". Atunci un crestin pe nume Zotic l-a prins de mana si i-a spus: "Fii curajos, omule, si lupta lupta cea buna, si dobandeste-ti cununa!". Marchian a raspuns: "Lasa-mi mana si ia-o pe a sotiei mele si, tragand-o inapoi, adu-i mangaiere. Ia pruncul de la picioarele mele si pune-i-l in brate, si tine-o departe pana se va sfarsi totul. Nu trebuie sa ma vada murind".

Chinurile despartirii de pruncul care ii statea la picioare, pentru a fi induplecat - ne spune haghiograful- au fost mai grele si decat chinurile mortii: "Apoi mucenicul si-a luat copilasul in brate si, privind catre cer, l-a blagoslovit, zicand: "Doamne, Dumnezeule Atotputernic, ia acest copil in grija Ta deosebi". Biata femeie a fost luata cu multa greutate. Fara indoiala, aceasta incercare a fost mai grea pentru Marchian decat chinurile mortii".

***

Iubirea este cea care-i uneste pe soti unul cu altul si pe amandoi cu Dumnezeu; iubirea este insusire dumnezeiasca: "Iubire! Insusire dumnezeiasca esti tu, fiindca Dumnezeu este iubire; pentru aceasta, cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu in el. Iubirea este dispozitia cea buna a sufletului, care-l face sa nu mai doreasca nimic din cele ce sunt in afara de cunoasterea lui Dumnezeu. Cel ce primeste erosul dumnezeiesc le dispretuieste pe toate cele pamantesti si calca peste toate placerile lumii".

Aceasta iubire si alipire de Dumnezeu i-a facut pe sfinti sa biruie suferintele muceniciei sau sa se lepede de lumea aceasta prin nevointa duhovniceasca sau martiriu duhovnicesc. De aceea pe sotii crestini nu numai ca nu-i desparte aceasta iubire, dar ii si uneste mai mult si se iubesc atat de mult in Dumnezeu, incat iubirea lor o daruiesc lui Dumnezeu, ca darul lor cel mai de pret. Ei stiu ca nu pot intra in Imparatia lui Dumnezeu ca sot si sotie, ci ca mire si mireasa, si se lasa "raniti" de dragostea lui Dumnezeu si de Dumnezeu.

"Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu au fost atrasi spre erosul Sau de harul ce lucreaza in inima curata, dupa ce harul s-a descoperit sufletului si l-a atras catre Dumnezeu. Cel indragostit de Dumnezeu a fost indragit el mai intai de Domnul si apoi L-a indragit la randu-i. S-a facut mai intai fiu al iubirii si apoi L-a indragit pe Tatal cel ceresc".

Poate nu intamplator, la pomenirile pe care le face preotul la Vohodul Mare, atunci cand sunt pomeniti cei adormiti, lipsesc sotii si sotiile: "pe toti cei adormiti dintr-o rudenie cu noi: stramosi, mosi, parinti, frati, surori, fii si fiice." pentru ca sotii si sotiile, pentru a intra in Imparatia Cerurilor, trebuie sa devina mire si mireasa ai lui Hristos.

Cantarea Cantarilor depaseste limitele iubirii pur omenesti, pandite de capcanele patimilor, unind in "iubirea cea adevarata" fecioria ascetica cu iubirea dintre mire si mireasa.

"Simbolistica din Cantarea Cantarilor, care a ocupat atata loc in ermeneutica Parintilor, nu se limiteaza la simpla alegorie. In persoana femeii iubite, intreaga Biserica se intrupeaza in ochii barbatului: corpul si frumusetea fizica a femeii sunt recapitularea frumusetii si a adevarului lumii, ale creatiei in intregime. Dar experienta acestei imediatitati fundamentale este asigurata numai de "iubirea cea adevarata" a jertfirii pe cruce si a daruirii ascetice de sine.

Din acest punct de vedere, putem intelege ca fecioria ascetica a calugarilor nu este ceva contrar sau fundamental diferit de casatorie, ci e realizarea plenara a adevarului acesteia, cea mai mare valorizare existentiala posibila a ei.

"Fecioria este eros-ul dezbracat de necesitatea naturala a dorintei si a placerii, e acelasi eros care altoieste casatoria pe viata Imparatiei. Drumul ce duce la adevarata feciorie si la adevarata casatorie este acelasi: abnegatia prin cruce si daruirea ascetica de sine. De aceea, Biserica isi recunoaste sfintii (pe ghizii care conduc pe calea comuna a vietii "dupa adevar", desavarsirile intrupate ale "scopului" ei ultim) mai cu seama in persoana ascetilor. Iar daca printre sfintii Bisericii sunt si cateva persoane casatorite, nu plinatatea amorului lor fizic, nici "casatoria lor perfecta" au facut din ei roadele dintai ale Imparatiei (dupa cum nici celibatul ascetilor nu le asigura, el singur, acestora sfintenia), ci asceza lor si imitarea de catre ei a crucii lui Hristos".

Parintele Vasile Gavrila

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5830

Voteaza:

Vocatia sfinteniei implinita in vietile sfintilor casatoriti 1.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE