Voile lui Dumnezeu

Voile lui Dumnezeu Mareste imaginea.


Voile lui Dumnezeu

Apostolul Pavel, care a cunoscut atatea taine negraite si a urcat pana la al treilea cer, in vreme ce cerceta voile si judecatile lui Dumnezeu, a simtit o ameteala, ca si cand ar fi privit intr-un abis. Straduindu-se sa caute adancimea intelepciunii lui Dumnezeu, s-a tulburat. S-a tulburat si a incetat imediat cercetarea, spunand: "Caci cine a cunoscut gandul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?" (Romani 11, 34).

Daca Apostolul a intampinat in felul acesta voile lui Dumnezeu, noi de ce ne straduim in zadar sa le cercetam pe cele necercetate si sa le patrundem pe cele nepatrunse? Sa nu ajungem, rogu-va, la un asemenea nivel de nebunie. Ci la fiecare nelamurire a noastra sa ne aducem aminte si sa repetam cuvantul psalmistului: "Adanc nepatruns sunt judecatile tale" (Psalmi 35, 6).

"Pe Tine Te voi marturisi, ca minunat esti Tu intru cele temute" (Psalmi 138, 14). Ce inseamna "cele temute"? Noi, oamenii, ne minunam de multe lucruri, ca, de pilda, coloane marete, tablouri frumoase, trupuri zvelte. Dar mirarea noastra nu este insotita de teama. Ne minunam, de asemenea, de marea nemarginita si de adancurile ei abisale. insa cand ne aplecam sa privim in aceste adancuri incercam teama.

O teama asemanatoare l-a cuprins, deci, si pe prooroc, in vreme ce s-a aplecat sa priveasca netarmurita si nemarginita adancime a intelepciunii lui Dumnezeu. A ametit, s-a minunat, s-a speriat si a dat inapoi, strigand: "Pe Tine Te voi marturisi, ca minunat esti Tu intru cele temute; minunate sunt lucrurile Tale" (Psalmi 138, 14). Si cugetand in sine, a zis: "Cunoasterea Ta e mult prea minunata pentru mine; puternica este, eu n-o pot atinge" (Psalmi 138, 6).

Deseori, si desigur sufletelor evlavioase, Dumnezeu iconomiseste lucrurile astfel incat evenimente nefericite sa aiba un final fericit. Sa ne amintim de unele intamplari din Vechiul Testament.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, a fost vandut de fratii sai si a ajuns in Egipt, in casa lui Putifar. Sotia lui Putifar avea ganduri viclene pentru Iosif. La urma l-a calomniat si l-a trimis in temnita. Credea ca in felul acesta ii va face rau. Dar, dimpotriva, temnita era un loc mai linistit si mai sigur decat casa lui Putifar.

Caci in casa aceea poate ca avea multe inlesniri, insa traia intr-o teama continua datorita atacurilor pacatoase ale acelei femei ucigase de suflete. Lupta lui era mai chinuitoare decat viata din temnita. Prefera sa traiasca impreuna cu osanditii decat cu o femeie turbata. in temnita era mangaiat de gandul ca se afla acolo pentru a nu-si pierde neprihanirea lui, in vreme ce atunci cand locuia aproape de ea tremura ca nu cumva sufletul sa-i fie vatamat. Astfel, daca vedem lucrurile in adancime, el n-a intrat in temnita, ci a fost izbavit de aceasta. A venit in conflict cu stapanul sau pamantesc, Putifar, dar a intrat intr-o legatura si mai stransa cu Stapanul lui ceresc, Dumnezeu.

Mai inainte fratii lui il vandusera negustorilor ismaeliti. Dar in realitate i-au fost de folos, pentru ca in felul acesta l-au scapat de rautatea si de uneltirile lor zilnice. Si, intr-adevar, exista un lucru mai rau decat convietuirea cu frati care te invidiaza, te prigonesc, te agreseaza? Voiau sa-i faca rau, dar Dumnezeu l-a intors spre bine.

Si mai tarziu, cand paharnicul l-a uitat, iarasi spre bine i-a fost, caci a fost scos din temnita cu mai mare maretie si cinstire. Eliberarea nu i-a fost daruita de bunatatea omeneasca, ci de dumnezeiasca pronie. Faraon l-a scos din temnita cand a avut nevoie de el pentru a-i talmaci visele. Astfel, l-a scos nu ca un imparat care savarseste o binefacere, ci ca un imparat care primeste o binefacere. Dumnezeu n-a vrut ca Iosif sa primeasca binefacere ca un sclav, ci sa apara in fata lui Faraon ca un binefacator al aceluia, sa-l mangaie in nevoia lui si sa-i arate cata intelepciune are.

Asadar de aceea a fost uitat de paharnic, pentru ca Faraon sa-l cunoasca, pentru ca Egiptul sa se foloseasca de el. Fiindca daca paharnicul si-ar fi adus aminte de el, ar fi iesit mai devreme din temnita si atunci fara indoiala ar fi dorit sa se intoarca in patria lui. insa in felul acesta toata intamplarea care a urmat ar fi fost zadarnicita. Nenumaratele obstacole - slujirea in casa lui Putifar, inchisoarea si, mai tarziu, rangul dat de imparat - l-au tinut acolo, pentru a se implini marile planuri ale Domnului.

Sa cercetam foarte pe scurt si viata tatalui lui Iosif, patriarhul Iacob. Fratele sau, Esau, il invidia si cauta sa-l omoare, silindu-l in felul acesta sa plece din patria lui. Ce urmari a avut acest lucru? Mai intai de toate, scapand de primejdie, a aflat siguranta si liniste. Apoi a invatat sa aprofundeze mai mult lucrurile si astfel a devenit mai intelept. Si, la urma, s-a invrednicit sa vada acel vis minunat cu scara.

Dar, imi veti spune, in tara straina in care a mers, Mesopotamia, a muncit din greu. Si la inceput, desigur, si-a gasit ca sotie pe Rahela, si a castigat simpatia socrului sau, Laban, dar in continuare Laban l-a inselat dandu-i-o de sotie pe fiica lui cea mare, Lia. Da, chiar asa s-a intamplat, dar acestea i-au adus folos, caci Rahela era stearpa, pe cand de la Lia a dobandit multi copii.

Mai tarziu Laban l-a urat. Dar si ura aceasta i-a iesit spre bine, pentru ca a fost pricina pentru care s-a intors in patria lui. Daca n-ar fi intampinat nici o problema in Mesopotamia, nu s-ar fi gandit la Canaan. Laban nu i-a dat rasplata pentru truda sa. insa nici de aici nu s-a vatamat deloc, de vreme ce a sporit si s-a imbogatit mai mult decat socrul lui.

Ce vedem asadar? Cu cat uneltirile si vrajmasia pe care le intampina erau mai mari, cu atat sporea mai mult. Daca n-ar fi luat-o mai intai de sotie pe Lia, n-ar fi dobandit degraba atatia copii, ci ar fi fost multi ani neroditor si ar fi jelit, la fel ca Rahela. Daca Laban nu i-ar fi oprit rasplata, nu i-ar fi fost dor de patria lui, nu s-ar fi legat atat de strans de femeile lui, nu s-ar fi intors cu slava si cinste in pamantul Canaanului, nu s-ar fi intalnit pe drum cu ingerii si cu insusi Dumnezeu.

Minunat este, cu adevarat, faptul ca Dumnezeu savarseste binefaceri cu noi prin intamplari care nu par favorabile si placute, ci potrivnice si neplacute. Sa vedem alte cateva exemple.

Faraon a poruncit sa fie aruncati in rau pruncii israelitilor. Daca nu se facea asta, Moise n-ar fi fost salvat de fiica lui Faraon si n-ar fi crescut la palat. Dumnezeu a iconomisit lucrurile in asa fel, ca sa arate cat de usor, prin intelepciunea si atotputernicia Lui, gaseste solutii la probleme de nerezolvat si iesiri la lucruri care pareau fara iesire.

Mai tarziu un evreu i-a spus amenintator lui Moise: "Nu cumva vrei sa ma omori si pe mine asa cum l-ai omorat ieri pe egiptean?". Si aceasta i-a fost de folos, caci vazand ca fapta lui a iesit l-a lumina s-a temut si a hotarat sa paraseasca Egiptul. Astfel a plecat in pustia Sinai. Acolo nu numai ca a trait departe de primejdiile Egiptului, dar s-a si maturizat duhovniceste si s-a imbogatit cu intelepciune, invrednicindu-se sa aiba acea vedere minunata a rugului care ardea si a primit fagaduinta dumnezeiasca a izbavirii poporului sau de sclavia tiranica a egiptenilor.

Ceva asemanator s-a intamplat si cu Aaron. Cand Core si alte cateva capetenii ale poporului israelit s-au ridicat impotriva lui, indoindu-se de rangul sau preotesc, Dumnezeu, prin minunea toiagului care a dat vlastare, l-a aratat mai stralucitor si mai slavit.

Sa ne amintim acum si de cei trei tineri. In cazul lor diavolul si-a luat lectia sa obisnuita, prin care niciodata nu se invata minte. Ce i se intampla? Mijloacele pe care le foloseste pentru a-i razboi pe credinciosi, in cele din urma se intorc si-l lovesc chiar pe el, zadarnicindu-i puterile.

Asta, bineinteles, nu se face pentru ca o vrea el, ci intrucat Preainteleptul Dumnezeu conduce lucrurile astfel incat uneltirile si armele lui sa se intoarca impotriva sa. Vicleanul i-a varat asadar in minte acelui tiran, Nabucodonosor, gandul sa nu le taie capetele sfintilor, si nici sa-i arunce la fiare, ci sa-i arda in flacari. De ce? Ca sa nu ramana nimic din moastele lor, ca trupurile lor sa dispara, ca cenusa oaselor lor sa se amestece cu cenusa lemnelor, insa Dumnezeu a folosit acest mijloc pentru a birui lipsa de evlavie si a nimici idolatria. Astfel a facut ca flacarile sa nu se atinga de trupurile lor, invatandu-i pe barbari ca focul, care fusese indumnezeit in partile Rasaritului, se teme nu numai de Dumnezeu, ci si de robii Lui.

Pe timpul prigoanelor, iarasi, ce s-a intamplat? Prigonitorii s-au aruncat cu furie oarba impotriva crestinilor. Si totusi, toata ura lor, toata uneltirea, toata salbaticia au pierit mai usor decat o panza de paianjen, s-au destramat mai repede decat fumul, s-au imprastiat mai degraba decat praful. Prigoana lor impotriva crestinilor a avut ca rezultat vadirea unei intregi cete de mucenici. Astfel Biserica s-a imbogatit cu aceste comori vii si nemuritoare care, nu numai in timpul vietii lor sfinte, ci si dupa adormirea lor, ne-au daruit tuturor din belsug atatea binefaceri ceresti.

Dumnezeu isi arata puterea Sa indeosebi atunci cand vrajmasii credinciosilor Lui robi se inmultesc. Astfel, in generatia noastra, cand pe tron a urcat nelegiuitul Iulian (361-363), cel ce i-a intrecut pe toti ceilalti in necuviinta, s-au aratat semne multe si ciudate. Mai intai de toate, indata ce a urcat pe tron, in cetati s-a facut foamete mare. inceput rau al unui imparat rau.

Mai tarziu, cand a dat porunca sa se rezideasca templul iudaic din Ierusalim, pentru a se tagadui proorocirea lui Hristos, acesta a fost cuprins de flacari de la temelii si i-a facut pe mesteri s-o ia la fuga. in felul acesta planul sau a fost zadarnicit.

Cand iarasi, vistierul si unchiul sau - Iulian se numea si acesta din urma - au cutezat sa pangareasca sfintele vase ale crestinilor, au fost pedepsiti pilduitor de Dumnezeu: trupul vistierului s-a umplut de rani si viermi, iar maruntaiele unchiului sau au fost scoase afara. Asa au murit amandoi. infricosatoare morti!

In fine, in unele locuri, unde se aducea jertfa idolilor, izvoarele au secat. inca un semn dumnezeiesc. Dumnezeu obisnuieste sa actioneze in felul acesta in imprejurari deosebite. Cand relele se inmultesc, cand faradelegea se intinde, cand robii Lui sunt chinuiti, atunci isi arata marea Sa putere.

Nu voi uita sa amintesc si de o alta inteleapta dar obisnuita pedagogie a lui Dumnezeu: Cand intampinam viclenii si greutati, nu intervine indata pentru a ne ajuta, ci mai intai ne lasa sa ne chinuim un timp si mai tarziu savarseste minunea. De ce face asa? Ca sa ne fereasca de nerecunostinta si nemultumire. De obicei noi, oamenii, imediat ce iesim din necazuri, uitam si de amaraciunea lor si de Dumnezeu Care ne izbaveste de ele. De multe ori, iarasi, credem ca singuri am reusit sa scapam de nenorocirile care au dat peste noi. Asadar de aceea Dumnezeu ingaduie ca mai intai sa ne loveasca incercarile si mai tarziu vine sa ne salveze.

De pilda, cand filistenii i-au amenintat pe israeliti si Goliat i-a infricosat, Dumnezeu a planuit sa-l arunce in lupta pe David si sa-l arate biruitor. N-a faptuit insa de la inceput planul Sau. A lasat mai intai sa se scurga patruzeci de zile. in toata perioada aceasta uriasul barbar hulea, batjocorea si-i provoca pe evrei, care incremenisera de frica. Nimeni nu indraznea sa se bata cu ingrozitorul adversar. Toti au deznadajduit pentru izbavirea lor. Si numai atunci cand si-au dat seama de neputinta lor si au crezut ca vor pieri, Dumnezeu i-a daruit lui David acea izbanda minunata si nesperata. Cumplitul Goliat a fost omorat si filistenii au fost rusinati.

In situatii de criza, noi obisnuim sa gandim omeneste si sa facem socoteli superficiale. Asa de pilda, spunem: "Daca dusmanii ne vor ataca prin surprindere si armata noastra nu este gata sa se apere, ce se va intampla? Ne vor face pe toti robi si vor distruge tara noastra". Dar ce crezi? Pentru ca tu nu-l poti birui pe dusman nu-l va putea birui nici Dumnezeu? Pentru ca tu nu esti "pretutindeni prezent" nici Dumnezeu nu este? Sau nu cumva la Dansul unele sunt cu putinta si altele nu?

Marea Rosie, desi lipsita de suflare, s-a supus voii Domnului si i-a inghitit pe egipteni. Pestii, desi lipsiti de minte, s-au supus si ei voii Domnului si s-au lasat prinsi in plasele apostolului Petru. Si un inger, cand primeste porunca de la Domnul, ii poate nimici pe toti vrajmasii adevaratei credinte. Nu s-a intamplat asa in vremea proorocului Isaia?

Un canaanit era tare mandru de el. Credea ca este un foarte important general. Ma refer la Sisara, despre care vorbeste si psalmistul: "Fa-le lor (Doamne, vrajmasilor Tai) ca lui Madian si lui Sisara si ca lui Iavin la raul Chison" (Psalmi 82, 9). Iavin era imparatul cananeenilor, iar Sisara capetenia ostilor. Israelitii, vazand cele noua sute de care de fier si pe nenumaratii ostasi ai lui Sisara, s-au infricosat.

Atunci iubitorul de oameni Dumnezeu a vorbit prin gura unei proorocite, Debora, care a chemat-o pe capetenia israelitilor si i-a spus: "Nu te teme! Dumnezeu ti-l va da in mainile tale pe Sisara. Izbanda insa, va fi a unei femei. Da, o femeie il va nimici". Si intr-adevar, l-a omorat Iaela. Vezi cum a fost pedepsit pentru mandria lui? A fost ucis, si inca de mana femeiasca. Dumnezeu l-a legat cu legaturile somnului si, pe cand era adormit, Iaela i-a infipt un tarus in tampla!

Cand Dumnezeu vrea sa ne ajute, nimic nu-L poate impiedica. E de-ajuns atunci o arma a lui Dumnezeu, e de-ajuns un om al Lui, e de-ajuns doar un semn al Lui, pentru a fi biruiti si cei mai puternici vrajmasi. Noi sa ne rugam la Hristos, zicand: "Doamne, spune un cuvant si vrajmasii Tai se vor imprastia. Spune un cuvant si cetatea Ta se va izbavi. Spune un cuvant si poporul Tau va birui". Sa-I spunem la fel ca David: "Iata, vrajmasii Tai au frematat si cei ce Te urasc au ridicat capul" (Psalmi 82, 3). Si atunci e de-ajuns o femeie ca Iaela, una ca Debora sau una ca acea necunoscuta care 1-a lovit cu bolovanul pe imparatul Abimeleh, aducand izbanda.

Dumnezeu are multe feluri de leacuri pentru mantuirea noastra. Fiecaruia ii da ceea ce are nevoie. Caci fiecare avem nevoie de un leac. "Cine se poate lauda ca are inima curata? Sau cine va cuteza sa spuna ca e curat de pacate?" (Pilde 20, 9).

Nu exista om fara de pacat. Si daca-mi vei spune cum cutare este drept, este milostiv, este iubitor de oameni, sunt de acord. Nu se poate insa sa nu fi facut vreo greseala. Ori va fi fost biruit de slava cea desarta, ori de cartire, ori de altceva. Unul face milostenii, dar nu este curat. Altul este curat, dar nu face milostenii. Unul are o virtute, altul alta virtute. Fariseul postea, se ruga, nu nedreptatea pe nimeni, tinea legea. insa era mandru. Astfel a fost osandit de Domnul, caci mandria il vatama mai mult decat l-ar fi vatamat toate celelalte pacate la un loc.

Nu exista deci om cu desavarsire drept, cu desavarsire virtuos, cu desavarsire curat de pacat. Pe de alta parte, nu exista om pacatos care sa nu fi savarsit si vreun lucru bun, oricat de mic. Unul, de pilda, e hraparet si distrugator. Uneori insa, arata bunatate, ajuta un om, se caieste de raul facut.

Cine era mai sever decat imparatul Ahab? Insa chiar si acesta a simtit odata zdrobire a inimii si cucernicie. Cine era mai rau decat iubitorul de arginti si tradatorul Iuda? insa chiar si acesta, dupa fapta de tradare, a spus: "Gresit-am vanzand sange nevinovat" (Matei 27, 4).

In viata aceasta tuturor li se aplica legea rasplatirii. De aceea cei virtuosi sunt cuprinsi de necazuri. De aceea cei nedrepti se desfata in bunatati. Primii sunt pedepsiti aici pentru putinele lor pacate, si in felul acesta nu vor fi lipsiti de rai. Ceilalti sunt rasplatiti aici pentru putinele lor fapte bune, si vor fi pedepsiti vesnic pentru multa lor rautate.

Cand suferim pe nedrept trebuie sa stim ca asta se intampla cu ingaduinta lui Dumnezeu, fie pentru a ne spala pacatele, fie pentru a primi cununa. imparatul David, cand a fost hulit si blestemat de Simei, n-a lasat pe nimeni sa se atinga de el. "Lasati-l sa ma blesteme" a spus, "caci daca Domnul imi va vedea umilirea, imi va rasplati cu bine pentru blestemul lui de astazi" (I Regi 16, 11-12). Dar despre acel corintean viclean ce a spus apostolul Pa vel? "Sa fie dat Satanei spre pieirea trupului, pentru ca sufletul sa i se mantuiasca in ziua Domnului Iisus" (parafraza la I Corinteni 5, 5).

Multi cred ca cel care sufera este negresit pacatos. Ei banuiesc, neintemeiat si naiv, ca necazurile vin mereu ca pedeapsa pentru calcarea legii dumnezeiesti. Asa s-a petrecut in cazul dreptului si mult-incercatului Iov. Cei trei prieteni ai lui, care l-au vizitat in timpul durerilor sale, cu toate ca nu cunosteau vreun pacat al lui, ii ziceau: "Au nu cumva grozava e rautatea ta si multe, fara numar, pacatele iti sunt?" (Iov 22, 5).

Dar si Simei, la care m-am referit mai inainte, de ce l-a blestemat pe David? Intrucat atunci se ridicase impotriva imparatului fiul sau, Abesalom. Asadar in vreme ce incerca sa scape de oamenii fiului sau, care-l fugareau ca sa-l omoare, David l-a intalnit pe Simei. Iar acela credea ca imparatul se afla in aceasta situatie pentru ca era un ucigas. Iata de ce a inceput sa-l huleasca si sa-l blesteme.

Ceva asemanator i s-a intamplat si apostolului Pavel, cand se afla pe insula Malta, dupa naufragiul corabiei care-l ducea la Roma. O vipera l-a muscat atunci de mana. Locuitorii insulei, vazand cum vipera atarna de mana lui, ziceau intre ei: "Nu incape indoiala ca omul acesta e un ucigas; desi a scapat din mare, dumnezeiasca dreptate nu i-a ingaduit sa traiasca" (Fapte 28, 4).

Si astazi ii aud pe multi spunand: "Daca Dumnezeu i-ar iubi pe saraci, nu i-ar fi facut saraci". Iar altii, vazand vreun om milostiv suferind de o boala grea, ii intreaba: "Unde s-au dus milosteniile tale? Unde s-au dus binefacerile tale?". Intrebari prostesti.

Cum il osandesti, omule, pe Dumnezeu cu atata usurinta si graba? Ar putea vreodata Dumnezeu sa-i urasca pe saraci, si desigur pe virtuosi, si sa-i iubeasca pe bogati, si desigur pe cei rai si nemilosi? Ca sa nu pacatuiesti prin asemenea blasfemii si cugete nebune, iti voi explica ce iubeste si ce scarbeste Dumnezeu.

Dumnezeu il iubeste pe cel care pazeste poruncile Sale. Pe acela, zice, "il voi iubi si Eu si Ma voi arata lui" (Ioan 14, 21). Nu pe cel care are bogatii, nu pe cel care este sanatos, ci pe cel "care pazeste si implineste poruncile Mele". Si pe cine scarbeste Dumnezeu? Pe cel care nu pazeste poruncile Lui.

Asadar atunci cand vezi pe cineva care nesocoteste voia si legea lui Dumnezeu, fie ca-i bogat, fie ca-i sanatos, sa nu te indoiesti ca Dumnezeu si-a intors fata de la el. Dimpotriva, pe cel virtuos si evlavios, fie ca-i sarac, fie bolnav, Dumnezeu il iubeste. N-ai auzit ce spune Scriptura? "Domnul il cearta pe cel pe care-l iubeste si-l bate pe fiul caruia-i poarta de grija" (Proverbe 3, 12). Imi vei spune, desigur, ca multi oameni se smintesc din pricina asta. De vina e mintea lor. Pentru ca nu gandesc in acest fel simplu: rasplata nu este data in viata aceasta trecatoare. Aici este treapta nevointelor. Premiile si cununile se vor da in viata de dincolo.

Nu trebuie sa ne para rau pentru cei care sunt incercati si sufera, ci pentru cei care in vreme ce pacatuiesc nu sunt pedepsiti. Pedepsele, de altfel, impiedica pacatul si conduc la virtute. insa daca e asa, imi veti spune, daca intr-adevar pedepsele indeparteaza raul, de ce nu ne pedepseste Dumnezeu pentru fiecare pacat al nostru? Va voi raspunde: Daca Dumnezeu l-ar fi pedepsit pe fiecare om pentru fiecare pacat al lui, omenirea intreaga ar fi pierit si posibilitatea mantuirii s-ar fi irosit.

Priveste, de exemplu, la cazul apostolului Pavel. Daca Dumnezeu l-ar fi pedepsit pentru prigoana impotriva crestinilor, mai mult, daca l-ar fi omorat, cum ar fi putut sa se pocaiasca, sa savarseasca atatea fapte placute lui Dumnezeu si sa calauzeasca lumea intreaga de la ratacire la adevar? Uita-te si la doctori cum lucreaza. Cand in fata lor se infatiseaza cineva grav ranit, aplica un tratament nu dupa numarul si adancimea ranilor, ci dupa rezistenta organismului. Caci care este folosul daca ranile se inchid dar omul moare?

De aceea si Dumnezeu nu-i pedepseste nici pe toti oamenii, nici dupa gravitatea pacatelor lor. Pedepsele Lui sunt treptate, metodice si urmaresc un anumit scop. Deseori, pedepsind un om, ii cuminteste pe multi. In chip asemanator procedeaza si doctorii, cand taie un membru putred ca sa asigure sanatatea trupului ramas.

Cand vezi cum un betiv devine postitor sau un obraznic psalmodiaza cantari sfinte, sa te minunezi de indelunga rabdare a Domnului, sa preamaresti pocainta si sa rostesti impreuna cu psalmistul: "Aceasta schimbare e a dreptei Celui-Preainalt" (Psalmi 76, 11). Adica aceasta minunata schimbare a fost facuta de mana dreapta a lui Dumnezeu, de interventia puternica si lucrarea Sa.

Orice lucrare care are ca scop mantuirea sufletelor este supusa de la inceput atacurilor. indata ce s-a nascut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Si tu, daca te vei invrednici vreodata sa-L slujesti in vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei indurera tare, te vei afla in mari primejdii. Sa nu te miri. Sa nu te tulburi. Sa nu-ti spui: "Eu implinesc voia lui Dumnezeu si ar trebui sa fiu slavit si incununat pentru asta. Asadar de ce sa sufar?". Sa-ti aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit pana la moarte si ne-a prevenit: "Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni" (Ioan 15, 20). Ne-a facut insa si o fagaduiala: "Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Matei 10, 22).

Daca cineva se ingrijeste de mantuirea lui, este imposibil sa piara. Dumnezeu nu-l va parasi in greutati si primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? "Simone, Simone, iata ca Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau; dar Eu M-am rugat pentru tine ca sa nu-ti piara credinta" (Luca 22, 31-32).

Cand Dumnezeu vede ca povara ispitelor depaseste puterile noastre, isi intinde mana si ne usureaza de greutatea prisositoare. insa daca vede ca suntem nepasatori pentru mantuirea noastra, ne paraseste lasandu-ne neajutorati.

Dumnezeu nu sileste si nu obliga pe nimeni. Cu cei lenesi si nepasatori este nepasator. Dimpotriva, pe cei binevoitori si bine intentionati ii trage langa El cu multa iubire. Apostolul spune: "Cu adevarat inteleg ca Domnul nu este partinitor, ci, in orice neam, celui ce se teme de El si face dreptate, este primit de El" (Fapte 10, 34-35).

Sfantul Ioan Gura de Aur

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2921

Voteaza:

Voile lui Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Tilvar Maria-MihaelaPostat la 2011-01-03 15:19

    "Dumnezeu nu sileste si nu obliga pe nimeni".Asa e!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE