Sfantul Martin de Tours

Sfantul Martin de Tours

Sfantul Martin de Tours sau “Martin cel Milostiv" s-a nascut in anul 316, in localitatea Sabaria, din Panonia (Szombathely, Ungaria), si a trecut la cele vesnice in ziua de 8 noiembrie 397, in localitatea Candes (Saint-Martin, Franta). Inmormantarea sa a avut loc in ziua de 11 noiembrie, care a fost aleasa ca zi de praznuire.

Regele Clovis I a hotarat ca Sfantul Martin sa fie asezat drept ocrotitor al francilor si al dinastiei merovingiene. Pana cand a fost distrus de necredinciosi, mormantul Sfantului Martin a fost un mare loc de pelerinaj, multe minuni fiind consemnate de scriitorii vremii.

Sfantul Martin, episcopul din Tours

Sfantul Martin s-a nascut in jurul anului 316, in localitatea Sabaria (Szombathely, Ungaria), in familia unui tribun din garda imperiala. In acea vreme, garda era stationata in localitatea Ticinum, din Galia (Pavia, Italia). Copilul a fost numit in cinstea zeului Marte, pe care romanii il socoteau ocrotitorul militarilor si al razboiului.

La varsta de zece ani, impotriva voii parintilor sai, Sfantul Martin a inceput sa participe la adunarile crestinilor. In cele din urma, el a fost randuit in ceata catehumenilor. Conform unui decret al imparatului Diocletian, fiii ofiterilor romani erau obligati sa imbratiseze cariera militara. Pentru aceasta, neavand de ales, cand a implinit varsta de cincisprezece ani, el s-a inrolat in armata.

In anul 334, trupa din care facea parte si Sfantul Martin a stationat in localitatea Samarobriva, din Galia (Amiens, Franta). La portile orasului, el a intalnit un cersetor cu hainele rupte. Simtind multa mila fata de acesta, Martin si-a taiat in doua mantia militara si i-a daruit cersetorului o jumatate. In acea noapte, el l-a visat pe Mantuitorul Iisus imbracat cu mantia pe care el o daruise crsetorului, zicand sfintilor ingeri: "Martin, care este numai catehumen, m-a imbracat cu vesmantul acesta!"

Sfantul Martin de Tours

La varsta de optsprezece ani, Martin a fost botezat de catre Sfantul Ilarie, episcopul din Poitiers, cu care se intalnise de mai multe ori, in diferite misiuni militare implinite in Galia.

Abia in anul 356, dupa douazeci si cinci de ani petrecuti in serviciul militar, cererea de retragere din armata i-a fost aprobata de imparat. Sfantul Martin a calatorit in orasul Tours, unde a devenit ucenit al Sfantului Ilarie de Poitiers. Acesta din urma era un puternic sustinator al credintei in Sfanta Treime, impotriva celor care sustineau arianismul nobililor vizigoti, care batjocoreau dreapta credinta.

Dupa ce Sfantul Ilarie a fost exilat, Sfantul Martin s-a intors in Italia, unde, din pricina faptului ca l-a combatut pe arhiepiscopul arian Auxentiu al Milanului, a fost si el izgonit. El merge in sudul Muntilor Alpi, unde, impreuna cu un preot, petrece un anumit timp in viata pustniceasca, langa o manastire din insula Gallinania, din Marea Tireniana, nu departe de Genova.

In anul 361, Sfantul Martin s-a intors in Poitiers, unde s-a reintalnit cu Sfantul Ilarie, intors si el din exil. Sfantul Ilarie, cunoscand ravna si credinta Sfantului Martin, ii incredinteaza locul numit Lacociagum (Liguge), unde cel din urma infiinteaza (precum se crede) prima manastire din Europa. Pe locul acesteia se afla actuala abatie benedictina din Liguge. Cat timp a vietuit in acest loc, el a calatorit si a propovaduit Evanghelia lui Hristos in foarte multe localitati din Galia de Vest.

In anul 371, dupa trecerea la cele vesnice a Sfantului Ilarie, Martin a fost ales si hirotonit episcop Tours. El a fost cel de-al treilea episcop al orasului. Inca de la inceput, Sfantul Martin a fost receptat ca un mare aparator al dreptei credinte, el distrugand foarte multe temple pagane. Din aceasta perioada, biograful sau consemneaza foarte multe minuni.

In calitate de episcop, Sfantul Martin nu a parasit viata pustniceasca. Manca o singura data pe zi, spre seara, se ruga toata noaptea si se odihnea pe un sac plin cu cenusa. El a fost episcop al orasului vreme de peste douazeci si sase de ani.

Manastirea Marmoutier a fost infiintata de Sfantul Martin la scurt timp dupa hirotonia sa intru episcop. Biograful sau, anume Sulpicius Sever, spune ca, dupa o vreme, Sfantul Martin s-a retras din oras si a infiintat "o mare manastire", la cativa kilometri de Tours, pe celalalt mal al raului Loara.

Pentru viata sa ascetica, in jurul sau au venit mai multi doritori de pustnicie, fiecare locuind in cate o mica pestera sapata in munte. Aceasta forma de comunitate monahala se aseamana celor din pustia Egiptului, unde se imbinau cele doua moduri de vietuire, cenobitic (obste) si idioritmic (de sine). Dintre cei care s-au asezat langa Sfantul Martin, opt i-au devenit ucenici fideli si vrednici urmatori ai lui Hristos.

In comunitatea de la Marmoutier nici un vietuitor nu avea lucruri personale, ci toate erau de obste. Nici un pustnic nu vindea si nu cumpara nimic. Nici o arta nu era incurajata, in afara de copierea manuscriselor, care era incredintata ucenicilor mai tineri. Toti vietuitorii in varsta se indeletniceau numai cu rugaciunea.

Pustnicii ieseau din chiliile lor micute doar pentru a se aduna in biserica, spre a se impartasi cu Sfintele Taine, si pentru a lua masa impreuna. In fiecare zi se ajuna pana la o anumita ora. In comunitatea din Marmoutier nu se bea vin, decat in caz de boala si alte mari neputinte.

Hainele monahilor erau aspre, ele fiind confectionate din par de camila. Orice haina moale era socotita nepotrivita pentru viata de pustnicie. Dintre cei care se nevoiau in obstea din Marmoutier, multi proveneau din familii instarite si faimoase.

Sfantul Martin de Tours a trecut la cele vesnice in ziua de 8 noiembrie 397, pe cand se afla in orasul Candes (Saint-Martin, Franța). El a fost inmormantat in ziua de 11 noiembrie, in orasul Tours. In timp, peste mormantul sau a fost construita o mareata catedrala.

Mormantul sau a fost un important punct de oprire al pelerinajelor din Evul Mediu. In anul 1562, in timpul razboaielor religioase, hughenotii au jefuit mormantul Sfantului Martin, care va fi distrus complet in timpul Revolutiei Franceze. Pentru a nu se mai putea reconstrui vreodata biserica de deasupra mormantului, necredinciosii au construit pe locul cu pricina doua strazi.

Teodor Danalache

Sfantul Martin de Tours

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

26 August 2013

Vizualizari: 15049

Voteaza:

Sfantul Martin de Tours 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact