Sfantul Policarp, Episcopul Smirnei

Sfantul Policarp s-a nascut in cetatea Efesului, din parinti binecredinciosi, pe nume Pangratie si Teodora. Fiind parati la stapanitorul cetatii, ei au fost dusi in fata lui si, marturisind pe Hristos, au fost batuti si intemnitati. Acolo, in temnita, a nascut fericita Teodora pe Sfantul, iar Dumnezeu a trimis pe ingerul Sau care, dupa ce i-a tamaduit pe parinti si i-a imbarbatat sa primeasca cununa muceniciei, a luat pruncul si l-a dus la o femeie batrana, foarte bogata si crestina, pe nume Calista, careia l-a dat in grija. Ea l-a botezat Pangratie, dupa tatalui lui; insa, fiind martora la o minune savarsita de Dumnezeu la rugaciunea pruncului, i-a spus Policarp, care se talcuieste „mult roditor“, caci el, dupa ce golise hambarele, facand milostenii la saraci, cu rugaciunea le-a umplut la loc, in chip minunat, cu felurite bunatati. Cand Sfantul a ajuns la virsta de 20 de ani, a auzit ca Sfantul Apostol Ioan propovaduia Evanghelia in alte parti ale Asiei si cu bucurie i-a urmat, umbland si suferind impreuna pentru Hristos. Cand Sfantul Ioan a fost surghiunit in ostrovul Patmos, l-a randuit pe Sfantul Vucol episcop al Smirnei, iar pe Sf. Policarp i l-a dat ajutor. Asa a fost Sfantul Policarp sfintit preot si, mai tarziu, dupa adormirea Sf. Vucol, ales episcop al Smirnei. Si Dumnezeu era cu el, caci ii asculta rugaciunile, aratandu-l in fata tutror facator de minuni si inainte-vazator. El inmultea roadele pamantului, ii vindeca pe cei bolnavi si cu usurinta ii izgonea pe diavoli. Cu mare grija era indeosebi insa fata de ratacirile de la dreapta credinta, nevrand sa aiba nici o partasie cu ereticii.

 

Despre mucenicescul sfarsit al Sfantului Policarp stim ca i-a fost descoperit mai inainte cu trei zile, iar cand cei trimisi sa-l prinda l-au gasit, el i-a intampinat si i-a poftit la masa, rugandu-i doar sa-l lase sa se roage netulburat un ceas. „Iar acestia, ingaduindu-i, s-a rugat in picioare, plin de harul lui Dumnezeu, ca aproape doua ore n-a putut sa se opreasca, incat a umplut de mirare pe ascultatori, dintre care multora le parea rau ca au pornit impotriva unui batran asa de evlavios“. Si i-a pomenit „pe toti care s-au intalnit vreodata cu el, mici si mari, straluciti si smeriti, si intreaga Biserica universala din lume“.


Si apoi a fost dus in cetate, fiind Sambata cea Mare. Si toti incercau sa-l convinga sa se lepede de Hristos, macar si numai cu vorba, iar nu din suflet. El insa a raspuns proconsulului: „De optzeci si sase de ani Ii servesc (lui Hristos) si nici un rau nu mi-a facut. Cum pot sa blestem pe Imparatul meu, Cel ce m-a mantuit?“.


Si pentru ca luptele cu fiarele luasera sfarsit, s-a hotarat sa fie ars pe rug. „Acestea, deci, s-au intamplat cu o asa de mare graba, mai repede decat se poate spune, multimile aducand indata din pravalii si din bai lemne si vreascuri, mai ales iudeii, care slujira la acestea cu bucurie, cum este obiceiul lor“, desi, asa cum am mai spus, era zi de sambata. Si fiind gata rugul, Sfantul nu a primit sa fie pironit, ci  s-a rugat cu aceasta prea frumoasa rugaciune: Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, Tatal iubitului si binecuvantatului Tau Fiu, Iisus Hristos, prin Care am primit cunostinta despre Tine, Dumnezeul ingerilor, al puterilor, a toata zidirea si al intregului neam al celor drepti, care traiesc inaintea fetei Tale. Te binecuvantez ca m-ai invrednicit de ziua si ceasul acesta, ca sa iau parte cu ceata mucenicilor la paharul Hristosului Tau, spre invierea vietii de veci a sufletului si a trupului, in nestricaciunea Duhului Sfant. Intre care fa sa fiu primit inaintea Ta astazi, ca jertfa grasa si bineplacuta, precum m-ai pregatit si mi-ai descoperit si implinit, Dumnezeule Cel nemincinos si adevarat. Pentru aceasta si pentru toate, Te laud, Te binecuvantez si Te preamaresc prin vesnicul si cerescul arhiereu Iisus Hristos, iubitul Tau Fiu, prin Care, impreuna cu El si cu Duhul Sfant, Ti se cuvine slava acum si in veacurile ce vor sa fie. Amin.


Si dupa ce a zis „Amin !“, rugul a fost aprins si, minune mare: „focul, luand forma unei camasi, ca o panza de corabie umflata de vant, inconjura ca un cerc trupul mucenicului. Iar el statea in mijloc, nu ca un trup care arde, ci ca o paine ce se coace, sau ca aurul si argintul care se incearca in cuptor“. Si ramanand neatins de foc, un lancier l-a impuns cu pumnalul, iar sangele s-a revarsat, stingand rugul. Si cerand crestinii trupul Sfantului spre ingropare, nu le-a fost dat, ci a fost ars, insa osemintele sale cele „mai cinstite decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul“ crestinii le-au strans mai apoi din cenusa, asezandu-le „la un loc cuviincios“.

 

Sfintele moaste ale Sfantului Policarp au fost luate de latini in timpul cruciadelor si sunt acum in Franta, iar o particica se pastreaza cu evlavie in Manastirea Zografu din Muntele Athos. De la Sfantul Policarp ni se pastreaza o frumoasa si folositoare epistola a sa catre filipeni.

 

                                                                                 Silviu-Andrei Vladareanu
                                                                         Lumea credintei, anul III, nr 2(19)

24 Mai 2012

Vizualizari: 7331

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE