DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII

Dialogul introductiv creează cadrul Parabolei bogatului nebun. Zis-a Lui cineva din mulţime: „Invăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” (Luca 12, 13-14). Mântuitorul a fost solicitat să intermedieze, respectiv să găsească o soluţie juridică pentru rezolvarea unei neînţelegeri legate de o moştenire. Interesant este că Iisus nu-şi fundamentează refuzul doar pe faptul că El nu are nici o autoritate de a o face, ci, în primul rând, pe temeiul că posesiunea de bunuri nu are nici o relevanţă pentru viaţă. In acest sens, El însuşi a spus: „Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale” (Luca 12, 15). Pe fondul acestor discuţii, Iisus le-a rostit parabola bogatului nebun, consemnată doar de Sfântul Evanghelist Luca (12, 16-21).

Parabola prezintă o întâmplare reală. Un agricultor, după o recoltă bogată, face pregătiri pentru una şi mai bogată. în aceste condiţii, el cugetă, întrebându-se în sinea lui: „Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?” (Luca 12, 17). Intrebarea „ce voi face?” devenise o psihoză. Mântuitorul îi avertizase pe unii ca aceştia, spunându-le: „Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră” (Luca 12, 34).

In condiţiile date, normal ar fi fost ca mai întâi să-I fi mulţumit lui Dumnezeu pentru prisosul roadelor şi apoi să fi căutat să ajute şi pe cei ale căror ţarini nu au rodit în acel an, din varii motive. Dacă ar fi ales prioritatea firească a lucrurilor, s-ar fi axat pe dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu (Matei 6, 19-23). Or, el, după o scurtă reflecţie - cum se arată în parabolă - a spus: „Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele” (Luca 12, 18).

Din modul lui de gândire se vede clar că era un gospodar prin excelenţă. Probabil că Dumnezeu nu l-a condamnat pentru hărnicia lui. Ceea ce nu I-a plăcut lui Dumnezeu a fost însă idolatrizarea celor agonisite. Eternizarea lor. Vorbea cu sine însuşi: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Luca 12, 19).

Materializase sufletul, de parcă acesta avea nevoie de hrană materială, spune Părintele M. Vizitiu. Auziţi ce nebunie, „pentru mulţi ani”. In faţa unei astfel de reuşite, se credea nemuritor. Din ecuaţia vieţii sale îl excludea atât pe aproapele, cât şi pe Dumnezeu. Toată reuşita obţinerii acelei recolte şi-o asuma în exclusivitate.

Dumnezeu, sub binecuvântarea Căruia de fapt îi rodise ţarina, nu mai intra în discuţie. Aşa se face că, în loc să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru recolta obţinută, „că dintr-ale Lui erau”, spune profetul (Agheu 2, 8), precum a mulţumit odinioară Iacov pentru binefacerile primite de la Dumnezeu (Facere 32, 9-10), bogatul, prin atitudinea sa, nu numai că II scotea pe Dumnezeu din calculele sale, ci, asemenea omului alienat, îi nega până şi existenţa. Cum spune psalmistul: „Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” (Psalm 13, 1). Desigur, pe Dumnezeu îl negi şi dacă laşi recolta, din neglijenţă, să putrezească, cum din păcate se întâmplă adeseori.

Dumnezeu, văzând reaua intenţie a bogatului, i-a zis revoltat, cu mânie: „Nebune! în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20). Lăcomia aduce pierderea vieţii (Pilde 1, 19). Atenţie! Dumnezeu S-a mâniat. Cuvintele lui Dumnezeu sunt ca focul şi ca ciocanul (Ieremia 23, 29). Bogatul trăia, datorită bogăţiei sale, într-o continuă noapte. Intunericul îi orbise ochii (I Ioan 2, 11). Pentru el nu mai era ziuă. Faptele sale lipsite de raportarea lor la Dumnezeu şi la aproapele erau faptele cele fără de roade ale întunericului (Efeseni 5, 11). Prin întrebarea ca de tunet: „Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”, Dumnezeu i-a descoperit temporalitatea vieţii pământeşti şi implicit a bogăţiilor, ca şi nebunia de a centra toate preocupările sale pe axa celor trecătoare. Solomon spune: „Cel ce-şi pune nădejdea în bogăţia lui se veştejeşte” (Pilde 11, 28).

Bogatul excludea faptul că lucrurile materiale din viaţa omului sunt doar un împrumut, iar restituirea acestui împrumut se poate face în fiecare clipă. Eternizarea bogăţiei. Aici face ca perspectiva vieţii Dincolo să se inverseze. Nu bogăţia în sine este rea, ci inversarea de perspectivă pe care o produce aceasta. In loc ca bogăţia să te deschidă spre veşnicie, ea te închide în infernul grijilor şi al egoismului, dacă este folosită rău. In cazul în care aceste bogăţii există, datorită hărniciei tale şi implicit a vrerii lui Dumnezeu, prin buna lor chivernisire te pot îmbogăţi, spune Mântuitorul (Luca 12, 21). Deci, bogăţia trebuie privită ca o şansă. Dacă bogatul nu şi-ar fi lărgit hambarele, iar surplusul de recoltă l-ar fi dat săracilor, văduvelor, orfanilor, cărora nu le rodise ţarina în acel an sau nu aveau ţarine, nu ar fi atras atenţia lui Dumnezeu.

Solomon spunea „Cel ce miluieşte pe sărac împrumută lui Dumnezeu şi El îi va răsplăti fapta sa” (Pilde 19, 17). Auziţi, Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Ii va răsplăti fapta sa! Unde? Acolo Sus. Milostenia este expresia credinţei noastre în Dumnezeu. Este o lucrare a credinţei care este răsplătită cu dobândă acolo Sus (Matei 5, 7).

Concluzia parabolei îi vizează pe toţi cei avizi după cele trecătoare, asemenea bogatului aflat sub ameninţarea morţii, care cu gândurile şi năzuinţele, cu scopurile şi planurile lor se aşază aici pe pământ ca şi cum ar dura veşnic, uitând că în orice moment poate intra la ei îngerul morţii să le ia sufletul, iar bogăţia lor să rămână altora. In acest sens i-a fost adresată întrebarea bogatului nebun: „Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Avertismentul vizează cu precădere Judecata viitoare. Milostenia îţi face mulţi prieteni Aici, dar şi Dincolo. Iată ce spune Solomon:

„Mila şi adevărul să nu te părăsească; leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale; atunci vei afla har şi bunăvoinţă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Pilde 3, 3-4). Da, Dumnezeu ar fi vrut ca bunătăţile date în custodia celui bogat să fi fost o parte împărţite săracilor şi nicidecum să fie toate depozitate în propriul hambar. Numai aşa aceste roade ar fi fost transformate în roade şi bunătăţi ale sufletului (Galateni 5, 22-26). Vedeţi? Cel care nu se arată un iconom înţelept al bogăţiei sale devine din om bogat material, sărac spiritual. Acest adevăr a fost semnalat şi de Solomon, care zice: „Şi mulţi au averi mari, fiind săraci; averea adunată cu fărădelege se împuţinează” (Pilde 13, 7 şi 11).

Parabola era adresată nu doar mulţimilor, ci şi apostolilor, cărora le-a zis: „Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici jitniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte.
Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările! Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Deci, dacă nu puteţi să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiţi de celelalte? Priviţi la crini cum cresc: Nu torc, nici nu ţes. Şi zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba, care este azi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin credincioşilor! Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi. Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Luca 12, 22-31). Sfaturile Mântuitorului nu mai necesită nici un comentariu. Trebuie luate ca atare. Grija pentru împărăţia cerului trebuie să fie prioritatea numărul unu. Altfel, dacă vom face lucrurile bogatului nebun, vom muri neîntârziat. Nici măcar conjunctural, nu trebuie substituite sufletului cele trecătoare.

Şi, ca să încheiem într-o notă optimistă, să luăm aminte la cuvintele lui Solomon, „cinsteşte pe Domnul din averea ta şi din pârga tuturor roadelor tale, pentru ca jitniţele tale să se umple de grâu şi mustul să dea afară din teascurile tale” (Pilde 3, 9-10).

+ Calinic Botosaneanul 

Fragment din cartea "Duminicile - Peceti ale Invierii. 40 de Predici la Duminicle Octoihului", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Duminicile - Peceti ale Invierii. 40 de Predici la Duminicle Octoihului"

• Bogatia si saracia
  Publicat in : Religie
• Pastorala de Sfintele Pasti 2009 - HRISTOS CEL INVIAT, BOGATIA VIETII NOASTRE a PF Daniel
  Publicat in : Invierea Domnului
• Comportamentul bogatiei si bogatia comportamentului
  Publicat in : Editoriale
• Bogatia intru Dumnezeu
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: