Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Intrarea Maicii Domnului in Biserica Mareste imaginea.

Intrarea Maicii Domnului in Biserica este praznuita pe 21 noiembrie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.

Parintii Maicii Domnului sunt Sfintii Ioachim si Ana. Lipsiti de copii, dar cu credinta in Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu sa le daruiasca cinstea de a fi parinti, fagaduind ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor inchina Lui. Un inger le vesteste ca vor avea o fata pe care o vor numi Maria. Sfintii Ioachim si Ana nu au uitat de promisiunea facuta lui Dumnezeu si la trei ani de la nasterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.

Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde a stat pana la varsta de 15 ani. A fost condusa in acel loc sfant, pentru ca ea insasi avea sa devina "Sfanta Sfintelor" lui Dumnezeu, salas a lui Dumnezeu-Cuvantul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Vesnic, avea sa ia trup, sa Se faca cuprins in pantecele ei.

Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune".

Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea.

Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica pe 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.

Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: "Hristos Se naste, slaviti-L!..." Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.

Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.

In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea nuielusa a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.

Pentru ca bucuria sarbatorii Intrarea Maicii Domnului in Biserica sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.

Adrian Cocosila


Recomandari pentru sarbatoarea 'Intrarea Maicii Domnului in Biserica':

Cuvant de invatatura la sarbatoarea Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

Slava la Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Pe aceeaşi temă

19 Noiembrie 2021

Vizualizari: 218358

Voteaza:

Intrarea Maicii Domnului in Biserica 4.81 / 5 din 21 voturi. 11 review utilizatori.

Comentarii (11)

  • Andrei PanaitPostat la 2014-11-21 09:15

    Sfântul Maxim Mărturisitorul in descrierea vietii Maicii Domnului spune: "Ei voiau să se nască ceva nu numai pentru a şterge ocara lor, dar şi cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă".

  • miron elenaPostat la 2013-11-21 15:32

    NEMAIPOMENIT DE FRUMOS MATERIAL:INTRADEVAR DIN CITE AM CITIT PINA ACUM sfintia sa se afla in acelasi timp in mai multe locuri:sfinte parrinte roagate pt noi pacatosii:amin

  • Stefan PopaPostat la 2012-11-21 20:36

    Această sărbătoare bisericească aduce în centrul atenţiei chipul femeii - mamă şi creştină autentică. Se ştie că marile personalităţi ale omenirii au devenit remarcabile tocmai pentru că au avut mame celebre. Aş aminti aici pe Antuza, mama Sf. Ioan Gură de Aur, Emilia, mama Sf. Vasile, Anastasia, mama mitropolitului Andrei Şaguna etc. Acestea sunt doar câteva din acele femei virtuoase care şi-au crescut fiii cu vrednicie. Fie ca femeia - mamă creştină autentică să prindă rădăcini, să crească şi să rodească în viaţa cât mai multor femei de azi şi de mâine!

  • Marcu AdrianPostat la 2012-11-21 16:07

    Multumim pentru inca un articol foarte frumos ! Dumnezeu sa va apere si sa va Binecuvanteze.

  • costel popescu Postat la 2012-11-21 15:31

    Cu adevarat minunati sunt Sfintii Ioachim si Ana. De regula vorbim pe 21 noiembrie numai de Intrarea Maicii Domnului in Templu. Dar cat de greu a trebuit sa le fie parintilor sa se desparta trupeste de fiica lor. Cati dintre noi mai pun implinirea unei fagaduinte mai presus de propria fericire? Sfintii Ioachim si Ana au facut acest lucru. Sa ne dea Dumnezeu putere ca si noi sa implinim fagaduintele facute Domnului.

  • cimpoca elenaPostat la 2012-11-20 20:59

    mama mea este nascuta in aceasta sfanta zi,de intrarea Maicii Domnului in biserica,este o mare bucurie pentru noi,Dumnezeu sa o aiba in paza,sa o ocroteasca si sa i dea sanatate.

  • Tudor StefanPostat la 2011-11-26 18:44

    Foarte interesant articol. Sa ne ajute buna si milostiva Maica Domnului prin pomenirea noastra in rugaciunile Sale! Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi, pacatosii. Sa coboare iubirea lui Dumnezeu peste noi toti ca roua diminetii. Dragilor, iubirea intensa a Sfintei treimi si a Maicii Domnului sa ne fie mai presus decat orice pe lume!

  • Vasa NastaPostat la 2011-11-21 19:54

    Va multumesc pentru continutul articolului ! Maicuta Domnului nostru Iisus Hristos sa ne binecuvanteze sufletul, viata si cugetul ! Amin.

  • Mihai Andrei MaracinaruPostat la 2011-11-21 14:53

    Si eu am aflat acum despre florile dalbe si despre Maicuta Domnului azi la Sfanta Biserica am aflat tot ce scrie aici,si nu stiam inainte ca de la varsta de 3 ani a fost dusa la Templu si inchinata Bunului Dumnezeu de parintii ei Ioachim si Ana.Doamne ajuta Iisuse Hristoase Fiul bunului Dumnezeu si Maicuta Domnului Sfanta Fecioara Maria si toti Sfintii dn ceruri si de pe pamant!Amin.

  • Vali CostinPostat la 2011-11-20 22:58

    O minune a Maicii Domnului in lagarele rusesti: «Maica Domnului sa nu-i parasesti!» A trecut vara cea calduroasa facind loc unei toamne ploioase si friguroase. Pamintul cateodata ingheta si cand se dezgheta era numai noroi. In baraca umezeala era chinuitoare. Hainele detinutilor nu se uscau niciodata. Ude erau cand se culcau, ude erau cand se trezeau si ude erau cand se intorceau de la munca. A aparut gripa. Lipsa medicamentelor si a ingrijirilor medicale au facut-o aducatoare de moarte. In fiecare zi mureau de la trei pina la cinci oameni din baraca. A venit randul si parintelui Arsenie. Oboseala, tuse, transpiratie, temperatura 40°C. A cazut la pat. In asemenea cazuri nu se faceau internari la spitalul lagarului. Acolo trimiteau intotdeauna numai pe cei care erau raniti grav la munca sau in incaierari, si foarte rar din cei care sufereau de boli grave. Niciodata insa din cei care sufereau de gripa. Acestia ramineau in baraca pina se faceau bine sau mureau. In lagar exista printre altele si aceasta lege nescrisa: «Stai pe picioarele tale? Munceste! Ai cazut? Dovedeste ca nu te prefaci. Ai dovedit-o? Se vor ingriji de vindecarea ta daca conducerea va da ordin pentru asa ceva. Cind se imbolnaveste un detinut, numai daca are temperatura mare primeste permisiunea de la supraveghetorul de rand sa mearga la spital. Acolo ii vor lua temperatura. Daca este sub 39°C, il vor trimite la munca. Daca are mai mult, ii vor permite sa ramana in baraca, dar cu ordinul sa se prezinte zilnic la doctor. Daca este bolnav atat de grav incat nu se poate ridica din pat, seful baracii il cheama pe seful spitalului. Acesta vine, face in graba un control si lasa medicamentul - aspirina, ce altceva? Aceasta este tot. Si pe urma? Descurca-te singur pana la capat. Dar sa ai in mintea ta, daca temperatura va scadea sub 39°C, orice vei avea, trebuie si te ridici si sa mergi la munca. Altfel te asteapta infricosata carcera. Printre detinuti existau multi doctori, insa nu-i lasau sa se ocupe cu problemele de sanatate a detinutilor. Ii foloseau numai la lucrari in comun si, bineinteles, numai la cele mai grave. Parintele Arsenie avea trei zile de cind era bolnav, il controla din cand in cand un detinut doctor care a chemat si un profesor specializat in domeniul plaminilor. Dupa ce au discutat mult, i-au zis lui Avsencov. - Este in stare grava... Daca va mai trai doua-trei zile. Are pneumonic grava, epuizat complet, lip-sa de vitamine si inima foarte obosita. Are nevoie de numeroase medicamente, de oxigen, de ingrijire... dar cu toate acestea, in aceasta slabire generala a organismului, aproape ca nimic nu poate sa-l mai scape... Au chemat pe seful spitalului. A venit si l-a privit cu indiferenta pe parintele Arsenic de la o distanta de doi metri. I-a dat un termometru lui Avsencov ca sa-i masoare temperatura. Cind a vazut ca este peste 40°C a aruncat pe pat citeva aspirine. - Are gripa, a zis sec si a plecat. Starea parintelui se inrautatea din ce in ce mai mult. Prietenii lui se luptau sa-l scape. Au trimis la spital pe unul de-al lor sa-i roage pe doctori pentru medicamente, au intervenit pe langa cei mai ingaduitori supraveghetori, au chemat pe cativa criminali care aveau diferite legaturi si undeva au gasit mustar uscat, zmeura si tot ce au putut. Doctorul spitalului, auzind pe trimisul lor explicindu-i starea grava a parintelui Arsenie, a intrebat: -Cati ani are definutul si de cit timp este in lagar? - Are 49 de ani si se afla aici de trei ani. Doctorul a zimbit sarcastic. - Nu cumva credefi ca Lagarul Special de Detinuti este sanatoriu si ca detinutii trebuie sa ajunga la 100 de ani? Bolnavul vostru a trait aici trei ani, a batut recordul! I-a cam sosit timpul... In fine, medicamente nu sunt, am nevoie de ele pentru cei de la conducere. Temperature urca. Parintele Arsenic aproape continuu isi pierdea cunostinta. Avsencov ii dadea aspirine si suc de zmeura, in timp ce Saricov ii punea pe piept si spate comprese cu praf de mustar. Ajutau cu tot ce puteau si detinutii doctori cand se intorceau de la munca. Cu toate acestea, parintele Arsenie se stingea incet. In lagar moartea era, la fiecare caz, ceva continuu. Peste tot auzeai: - Moare parintele Arsenie. - Se termina cu Petre Andreievici. - Se duce si el... Mult, putin, toti erau tristi. Deoarece fata de toti, intr-un fel sau altul, batiusca le-a aratat dragoste si bunatate. Intre timp el insusi se ruga necontenit, cat isi pastra cunostinta se ruga. Si cu toate ca nu putea sa vorbeasca sau sa se miste, intelegea ingrijirile si atentia doctorilor prieteni ai lui. La un moment dat, in timp ce erau adunati in jurul lui Saricov, Avsencov, Alexie si doctorul Petro-vici, a simtit cum toti si toate s-au dus, s-au indepartat, s-au pierdut. A devenit usor, foarte usor. O liniste straina l-a invaluit. Dispneea, tusea, indispozitia sj temperatura au disparut. Se simtea sanatos si vioi. Acum... de necrezut! Statea linga patul de lemn si vedea intins pe el un batrin numai piele si oase, galben, cu parul tuns, avind buzele inchise si ochii pe jumatate deschisi. L-a privit pentru citeva minute. Si deodata, cu spaima si uimire, a inteles ca era el insusi. Da, se vedea pe sine insusi de departe, ca pe un alt om si imprejur prietenii lui. Baraca, lagarul, detinutii, paznicii, lucrurile neinsufletite, toate au devenit perceptibile parintelui Arsenie intr-un chip mai adanc, mai duhovnicesc. In linistea nesfarsita care domnea, simtea orice miscare si cu un exceptional har daruit de Dumnezeu intelegea nu numai cele ce le spuneau dar si ce gandeau oamenii. Si totusi, se simtea atat de departe de ei. O nevazuta cortina il separa de aceasta lume, o cortina pe care nu o putea da la o parte. Cu frica a inteles ca sufletul lui parasise trupul... Baraca se indeparta pierzandu-se in intuneric. si el inainta incet, lasand in urma lui lumea aceasta si apropiindu-se de o stralucitoare si fermecatoare lumina care se vedea undeva departe. L-a vazut pe Saricov ca a adus o cascheta cu apa si a apropiat-o de buzele lui moarte. In zadar a incercat sa-i toarne in gura. Apa a curs pe fata, udand-o. Inainta, inainta spre lumina. Dupa o clipa a simtit ca nu putea sa plece departe de acesti oameni care impreund cu el impartasisera amarul si chinul inchisorii: Alexie, Alexandru, Fendia, Ivan si atatia altii. S-a oprit fiind indurerat. S-a intors inapoi. Un strigat de implorare a iesit din adancul sufletului sau: - Doamne, Doamne, sa nu-i parasesti! Ajuta-le si-i mantuieste. A inceput sa planga in hohote. - Maica Domnuiui, sa nu-i parasesti! Nu a primit nici un raspuns. Tacere, o tacere nesfirsita. Vedea numai, cu ingaduinta lui Dumnezeu, sufletele oamenilor, unele luminate si inflacarate cu focul credintei, altele ca flacarile slabe si tremuratoare, unele ca si candelele pe jumatate stinse, altele negre si intunecate de necredinta. S-a emotionat. - Doamne, atata timp am trait intre ei si nu am putut sa vad starea lor sufleteasca. Nu mi-am putut inchipui ca existau in jurul meu atitia nevoitori ai credintei care au gasit Lumina in acest intuneric trist. Cat am fost de orbit de egoismul meu, crezind ca numai eu am fost aproape de Tine! Credinta era vie nu numai in inimile a multor detinuti, dar si a multor gardieni si supraveghetori, oameni care nu se deosebeau de ceilalti, dar incercau pe ascuns sa faca binele, sa slujeasca pe Hristos si pe oameni. - Doamne, unde am fost pana acum? Cum nu am inteles nimic? Iarta-ma si ma miluieste!... Deodata s-a aflat la iesirea din lagar. Era noapte si toti dormeau, toti in afara de gardieni, caini si reflectoare. In mod firesc s-a intors si a binecuvantat toata zona, apoi a inceput sa se roage pentru cati mai ramasesera acolo. - Doamne, cum ii voi lasa? Ce sfarsit vor avea? Ajuta-le lor! Nu-i lipsi de mila Ta!... Frigul era de nesuportat, dar parintele Arsenie nu-l simtea. Dupa ce s-a rugat mult timp, a iesit pe poarta centrala si s-a aflat in drum. Nici paznicii nu l-au vazut, nici cainii nu l-au simtit si nici reflectoarele nu l-au descoperit. Pasind linistit si usor a pornit iarasi catre lumina aceea puternica si dulce care stralucea in departarea orizontului intunecat. A trecut prin padure, a traversat satul si cu total pe neasteptate s-a aflat in oras, in parohia lui. Statea in fata bisericii unde de atatea ori slujise si depusese multa osteneala sa o refaca. - Ce mai este si aceasta? Doamne, pentru ce am venit aici? a zis in soapta si a intrat ganditor in biserica. Era ca inainte, dupa cum o lasase, dar plina de lume, plina de credinciosi cu fete vesele care se rugau privind la icoana Maicii Domnuiui, vechea si facatoarea de minuni icoana a Nascatoarei de Dumnezeu cu infatisare indurerata si privirea patrunzatoare. Parintele Arsenie a inaintat. Credinciosii i-au facut loc sa treaca. A intrat in Sfintul Altar si s-a pregatit pentru Dumnezeiasca Liturghie. Tot Sfantul Altar era plin de lumina, o lumina alba, cereasca. Parintele Arsenie a vazut ca se aflau acolo multi clerici, ieromonahul Gherman, prezbiterul Ambrozie, diaconul Petru si altii cativa, precum si episcopii Ioan, Antonie, Boris si Teofil, parintele lui duhovnicesc. Toti il priveau bucurosi, zambindu-i cu dragoste, insa nici unul nu-i vorbea. - Doamne, a soptit parintele Arsenic, acesti slujitori ai Tai au murit de mult timp si acum se afla aici!... Ce bine ca suntem toti impreuna! A inceput sa slujeasca si inima lui batea aproape sa-i sparga pieptul de bucurie. Rugaciunea il extaziase. Cind a iesit intre Usile Imparatesti ca sa binecuvanteze biserica, a descoperit multe chipuri cunoscute, vechi enoriasi, fii duhovnicesti ai lui, oameni pe care ii cunoscuse in calatorii sau in lagare. Ii stia pe toti ca sunt morti. - Maica Domnuiui, ce se intimpla aici? Dupa ce a terminal Liturghia s-a dus si s-a aruncat in fata icoanei Maicii Domnuiui. - Imparateasa a cerurilor, a implorat-o cu lacrimi. Am plecat din aceasta lume paminteasca si desarta. Inainte de a ma infatisa la infricosata judecata a Fiului tau, mijloceste pentru mintuirea pacatosului meu suflet. Nu ma lasa, Stapana. Numai catre tine nadajduiesc, eu ticalosul si nevrednicul. Ajuta-i insa si pe acesti oameni chinuiti care raman inca pe pamant; pe acei care au trait si traiesc in atatea incercari si atata durere. Plangea si se ruga, cind, deodata, a auzit o voce, o voce femeiasca blanda, dar in acelasi timp si impunatoare: - Nu a venit inca ceasul mortii tale, Arsenie. Domnul te trimite sa-i slujesti pe copiii mei. Du-te si nu-ti va lipsi ajutorul meu. Parintele Arsenie si-a ridicat ochii si a privit icoana. Maica Domnuiui statea vie in fata lui. A imbratisat picioarele ei si a strigat: - Maica Domnuiui, sa nu-i parasesti! Preasfanta mea, miluieste-ma si pe mine pacatosul. Sa se faca voia ta si a Domnului. Dar uite, eu sint batran si slab.. Voi putea sa slujesc oamenilor precum vrei tu, Stapana? - Nu vei fi singur, Arsenie. Te vor ajuta si alti oameni ai mei. In sufletul multora traieste credinta si dragostea, dupa cum te-a invrednicit Iisus sa vezi. Cu acestia vei lucra pentru binele oilor risipite ale Fiului meu. Du-te si voi fi intotdeauna alaturi de tine. Parintele Arsenie a simtit preacurata mana a ei ca l-a mangiiat cu dragoste pe cap si apoi a disparut... S-a ridicat inlacrimat, a facut metanie la toti cei din biserica si a iesit afara. Usor, ca si cum ar fi zburat, a pornit spre lagar, spre baraca, spre tovarasii lui, indureratii copii si frati ai lui Hristos. Nu si-a dat seama cand a ajuns. Orasul, intinderea inghetata, satul, padurea, toate au disparut de langa el cu iutimea fulgerului. Nevazut a trecut printre paznici si a intrat in baraca. A vazut trupul lui ca se gasea inca pe pat. S-a apropiat si s-a asezat. - Cu cat trece timpul, cu atit se raceste, a auzit pe cineva zicand. Trebuie sa instiintam conducerea. - A ramas orfana baraca, a zis altul. Pe multi a ajutat. Mie mi-a aratat cu viata lui pe Dumnezeu, impotriva Caruia m-am luptat atitia ani... In clipa aceea din gura aproape inghetata a parintelui Arsenie a iesit un oftat adanc. Ce s-a intamplat atunci? Frica, uimire, strigate. - Am fost in Biserica Cereasca a soptit, dar Maica lui Dumnezeu m-a trimis din nou la voi. Dupa doua saptamini s-a ridicat. Toate in baraca i se pareau schimbate, ciudate. Dispozitia si purtarea oamenilor era diferita. Cu fiecare ocazie ii aratau simpatie si dragoste. Cativa au taiat ceva din putina lor mincare ca sa i-o aduca. Chiar si supraveghetorul Vasiolii i-a trimis unt prin Saricov. Si-a revenit si a stat pe picioarele lui apucandu-se iarasi de treaba. Domnul si Nascatoarea de Dumnezeu il readusera de la moarte la viata. Il trimisera din nou in lume. L-au incredintat sa slujeasca oamenilor.

  • Magdalena SovaPostat la 2010-11-21 20:30

    Frumoasa prezentare, d-le Adrian Cocosila.Interesant e obiceiul copiilor de a pune crengi de mar in vase cu apa. Asa am aflat si eu despre florile dalbe, flori de mar din decembrie.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE