Viata Sfantului Ghelasie de la Ramet

Viata Sfantului Ghelasie de la Ramet


(30 iunie)

Sfantul Ierarh Ghelasie s-a nevoit in vea­cul al XIV-lea, mai intai ca sihastru pe valea paraului Ramet din Muntii Apuseni si, apoi, ca egumen al Manastirii Ramet din judetul Alba, avand o viata duhovniceasca imbuna­tatita si invrednicindu-se inca din tinerete cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luand din tinerete jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiti eremiti mestesugul luptei duhovnicesti, Apoi, curatindu-si mintea de cugetele cele rele si invrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborat in obste si a ajuns vestit povatuitor de suflete, intemeind o obste de monahi alesi. In traditia locului se spune despre Cuvio­sul Ghelasie ca avea doisprezece ucenici cu care impreuna se ruga si postea, savarsind sfintele slujbe cu mare osardie si frica de Dumnezeu. In toata saptamana, Cuviosul Ghe­lasie nu primea mancare, indestulandu-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea facea priveghere si savarsea Sfanta Liturghie. Nu­mai sambata si Duminica manca impreuna cu calugarii la trapeza manastiri.

Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare parinte duhovnicesc al sihastrilor din Muntii Ramet, precum si al satenilor din Tara Motilor. In posturi cerceta pe toti sihastrii ce se nevoiau in pesteri de piatra si el insusi se ostenea la rugaciune impre­una cu dansii. Apoi cobora in manastire, unde il asteptau credinciosii si mocanii de prin munti. La fericitul Ghelasie veneau si multi bolnavi, mai ales cei stapaniti de du­huri rele, si cu rugaciunile lui se vindecau, caci avea mare dar de la Dumnezeu. Odata, fiind cu ucenicii la adunat fan in poiana manastirii, numita Hopati si fiind mare arsita, incat toti sufereau de sete, Cu­viosul Ghelasie a cazut la rugaciune si in­data a aflat un izvor cu apa. Acest izvor de apa rece se vede pana in zilele noastre si se cheama Izvorul Cuviosului Ghelasie. Multi sateni iau apa din el pentru sanatate si binecuvantare.

Odata, urcand Sfantul Ierarh Ghelasie in poiana cu asinul sau la adunat fan, si-a cu­noscut dinainte sfarsitul. Deci, rugandu-se mult, si-a chemat ucenicii, poruncindu-le sa traiasca in desavarsita dragoste, sa iubeas­ca Biserica si sa fuga de betie, desfrau si de tot pacatul. Apoi, sarutandu-i pe toti, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos.

In traditia manastirii se spune ca, in cea­sul cand cobora asinul de pe munte cu trupul Sfantului Ghelasie au inceput clopotele de prin sate sa sune singure. Apoi, fiind plans de ucenici, a fost ingropat langa zidul bisericii si multi bolnavi se vindecau la mor­mantul lui.

In anii din urma, s-au descoperit in chip minunat, prin bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, in jurul manastirii, bucati din sfintele sale moaste, prin care se fac nenu­marate minuni in randul credinciosilor ve­niti la manastire pentru rugaciune si in­chinare.

Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negresti-Oas, dupa ce i s-a aratat in vis un porumbel care a indemnat-o sa mearga la Manastirea Ramet, sa se roage si sa se atin­ga de moastele Sfantului Ghelasie, a facut precum i se poruncise in vis si s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina-Timis, i-a fost vindecata mana bolnava prin neincetate rugaciuni si lacrimi la moastele Sfantului Ghelasie, iar un credincios cazut in ratacire de la dreapta credinta, din Cocora-Alba, si care era paralizat, adus fiind intr-un car cu boi, a aflat vindecare prin neincetatele sale rugaciuni si ale parintilor la Moastele Sfantului Ghelasie, intorcandu-se vindecat la casa sa trupeste si sufleteste, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Ceea ce s-a transmis prin traditia locului, de generatii intregi, s-a adeverit in zilele noastre, cand, in anul 1978, s-a descoperit in biserica manastirii o inscriptie de mare insemnatate pentru Biserica si neamul ro­manesc, mai ales din partile Transilvaniei, si care consemneaza numele Arhiepiscopu­lui Ghelasie, al zugravului Mihul de la Crisul Alb", precum si anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu nu­mele, este imbunatatitul Ghelasie pe care poporul, in evlavia sa, il cinsteste ca sfant.

Deci, fara indoiala, Sfantul Ghelasie a fost Arhiepiscop si pastor sufletesc al credincio­silor din centrul Transilvaniei si din Muntii Apuseni in secolele XIV-XV, retragandu-se la batranete in manastirea de metanie, Ramet.

Iar vietuitorii sfintei manastiri ii cinstesc cu veneratie parti din sfintele moaste, sti­ind ca, prin rugaciuni neincetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecarii de boli si suferinte. Cu ale carui sfinte ruga­ciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dum­nezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Rugăciune către Sfântul Ghelasie de la Râmeţ

Către tine, Sfinte părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură ne rugăm: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte păcatele pe care, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, că şi pentru puţina noastră dragoste faţă de El şi de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea.

Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor, preoţilor şi credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

Pe aceeaşi temă

29 Iunie 2015

Vizualizari: 12390

Voteaza:

Viata Sfantului Ghelasie de la Ramet 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Anne. Familia din Ingleside. vol. 10
Anne. Familia din Ingleside. vol. 10 În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă 40.00 Lei
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce 16.00 Lei
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact