Chipul Sfantului Imparat Constantin cel Mare, in imnografie

Chipul Sfantului Imparat Constantin cel Mare, in imnografie Mareste imaginea.

Alaturi de alte lucrari istorice des citate, textul imnografic al slujbei din 21 mai, prea putin cunoscut si folosit in studii constituie una dintre cele mai importante surse de reconstituire a chipului real al lui Constantin, ca om, ca imparat, ca sfant. Acest lucru este usor explicabil datorita apropierii imnografului, ca timp, de epoca imparatului Constantin, perioada care se poate aprecia ca fiind intre 400 si 500 de ani. La aceasta se adauga si sursele epocii, pe care imnograful le-a adunat si valorificat. Dar, mai cu seama, in baza constiintei traditiei crestine care a mentinut vie icoana Sfantului Constantin, nu in ultimul rand trebuie amintit faptul ca textul a fost scris sub inspiratia Duhului Sfant, care a apropiat autorul de prototip si l-a ferit de greseli.

Constantin – imparatul

De la inceput, in continutul slujbei este precizat ca darurile imparatului Constantin, prin care acesta a stralucit in istorie vin de la Dumnezeu: „Dat-ai, Iubitorule de oameni, binecredincioasei Tale slugi, intelepciunea lui Solomon, blandetile lui David si dreapta-credinta a Apostolilor, ca un Imparat al imparatilor si Domn al tuturor celor ce domnesc”1. Parafrazand parca textul paulin de la Efeseni, cap. 6, in care citim despre „armatura Duhului” si acomodandu-l la contextul de fata, sfantul imnograf il descrie pe Constantin in toata stralucirea sa imperiala, hiperbolizata prin luminoase insusiri duhovnicesti: „Ca si cu o porfira imbracandu-te, marite, cu milostivirea ca si cu o hlamida, cu bunele blandeti, cu coroana de virtuti te-ai impodobit, fiind cu mintea desavarsit…”2.

Intr-o prima dimensiune, chipul Sfantului Constantin este schitat, in sens prefigurativ, in cele trei Paremii care se citesc in cadrul Vecerniei praznicului, deosebit de bine alese. Dintre acesta, a doua Paremie, de la proorocul Isaia (61, 10; 62, 1-5) face referire la insemnele imperialitatii – coroana si hlamida imparateasca, numite aici „podoaba”, respectiv „haina mantuirii si vesmantul veseliei”. Aceste podoabe regale se regasesc si in vestimentatia imparatului Constantin, care poarta cununa imparateasca si hlamida, asa cum si este zugravit in icoana sa. Ambele elemente sugereaza puterea de a stapani, cu darul lui Dumnezeu. A treia Paremie, tot de la Isaia (60, 1-15) poate fi considerata un tablou profetic al Constantinopolului, si nu doar in dimensiunea spirituala a vietii sale citadine. Acest nou oras si capitala imperiala avea sa fie plin de lumina si stralucire. Capitala polarizeaza, atrage, astfel incat aici doresc sa locuiasca „feciori si fete” si tot aici „se va intoarce bogatia marii”. Textul graieste de „cirezi de camile de la Madiam si Ghefar”, de „aur si tamaie si piatra scumpa” aduse de „corabiile de la Tarsis”, de „oile Chidarului…berbecii Navaotului…, porumbii cu fiii lor”. Astfel spus, aceasta noua cetate, mai stralucitoare decat toate celelalte de dinaintea ei, avea sa fie, pentru mai bine de un mileniu, „plina de veselie in neam si in neam”, hranindu-se din„laptele popoarelor si din bogatia imparatilor”, desi mereu vizat de „popoarele paganilor”, care au nazuit mereu la frumusetile si tezaurul sau. Marele vis al lui Constantin se implineste: orasul ctitorit de el, din temelie, Constantinopolul avea sa intreaca Roma si sa o depaseasca, din punct de vedere al puterii de reprezentativitate, iar ca semnificatie spirituala si putere de cuprindere avea sa rivalizeze chiar si cu Ierusalimul. Si astfel pot fi interpretate cuvintele „Te vei chema cetate a Domnului, Sion al sfantului lui Israel”.

Constantin - ,,slujitorul lui Hristos”

Bazileul a reusit toate acestea inmultind si darurile native, mostenite de la mama sa, Sfanta Elena, si pe cele primite de sus, prin propria-i lucrare si viata. A inteles ca izvorul puterii sale este Dumnezeu: „Intai, tu ti-ai supus porfira de buna voie lui Hristos, pururea pomenite imparate, pe Dansul cunoscandu-L Dumnezeu si Imparat peste toate, tuturor facator de bine, de biruinta datator si mai inalt decat toata stapania si puterea”3. In maniera teologica si duhovniceasca, imnograful arata cum Sfantul Imparat a inteles sa urmeze lui Hristos si sa aplice modelul in baza caruia trebuia condus imperiul: cu inspiratie cereasca, avand ca pilde conducatori spirituali de seama ai lumii vechi (Solomon – care a stralucit prin intelepciune si David – care a ramas simbolic pentru harul blandetii) si ai lumii noi (Apostolii – care sunt normativi pentru felul in care trebuie ascultat, urmat si propovaduit Hristos, Stapanul lumii). In cheia acestui triptic de idei se vede cum, prin Constantin, de fapt Insusi Mantuitorul a condus imparatia crestina, pentru care El a avut o iconomie aparte, atat pentru istoria lumii, dar mai ales pentru istoria Bisericii:„…pentru aceasta tie, iubitorule de Hristos, imparatia crestina ti-a indreptat Iisus, Iubitorul de oameni si Mantuitorul sufletelor noastre”4.

Apogeul acestor izbanzi pe care suntem invitati a le contempla a fost pregatit de mai multe etape premergatoare. Ni se vorbeste despre ungerea lui Constantin ca imparat, de momentul incoronarii si al intronizarii sale: „… dar al imparatiei primind de sus pe crestetul tau, caci cu untdelemn prin Duhul te-a uns pe tine marite, Cuvantul, Cel ce este mai presus infiintat si Domnul, de unde ai luat si sceptrul imparatesc, intelepte…”5. Astfel se poate afirma ca „ungerea” lui Constantin, care se intemeia pe cutuma biblica (in Vechiul Testament erau unsi profetii, arhiereii si regii) a putut genera mentinerea, de catre imparat, pe intreaga perioada a vietii, a titulaturii de „episcop cu problemele din afara Bisericii”, controversata si atunci si astazi. Prochimenul sarbatorii puncteaza aceasta idee: „Inaltat-am pe cel ales din poporul Meu; aflat-am pe David, sluga Mea, cu untdelemn sfant L-am uns pe el”, completata de stihul acesteia – „Pentru aceasta, Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tau, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decat pe partasii Tai”. Avand insa harul lui Dumnezeu si neamestecandu-se in problemele esentiale ale slujirii, predicarii cuvantului si conducerii poporului pe calea mantuirii – prerogative care apartin clerului hirotonit, Imparatul Constantin a putut lucra pentru Biserica in problemele ei „cele din afara”, prin acestea intelegandu-se partea administrativa, patrimoniala sau relationarea ei cu lumea politica sau cu lumea pagana a timpului. Pe de alta parte, aceasta titulatura simbolica si mai cu seama lucrarea sa pentru Biserica l-au tinut pe Imparatul Constantin in dreapta-credinta in care a crescut de mic, langa fericita sa mama. In aceasta dreapta credinta a devenit barbat deplin si a lucrat ca imperator:„Ravnitor fiind de Imparatia cea de Sus, fericite Constantine, Imparatului si Stapanului tuturor, cu minte curata crezand, ai slujit…”6. De aceea, el s-a detasat de ceilalti conducatori ai timpului, stralucind prin credinta: „…tu intre imparati cu dreapta-credinta te-ai aratat, legea Imparatului Ceresc pazind”7.

Constantin – sfantul

Statornicia in credinta si in lucrare, mai cu seama in nazuintele sale i-au creat lui Constantin o aura de sfant, inca din viata: „Manecand la Soarele cel neapus si Stapanul, imparate de Dumnezeu inteleptite, de lumina plin te-ai facut”8. Starea sa de necontenita inaltare sufleteasca a fost certificata de elementul fundamental al vietii lui Constantin, pe care toti biografii sai il consemneaza: aratarea semnului Sfintei Cruci. Este tocmai ceea ce chiar troparul praznicului consemneaza: „Chipul Crucii tale pe cer vazandu-l si ca Pavel chemarea nu de la oameni luand, cel intre imparati, apostolul Tau, Doamne…”. Este momentul maximal al vietii sale, prin care el este „prins ca un bun vanat, biruitor si neinvins impotriva vazutilor si nevazutilor vrajmasi”9. La aceasta cota spirituala avea sa ramana toata viata! Etapa initiala a convertirii sale radicale, aratarea semnului Crucii la Pons Milvius, potrivit marturiei imnografice este si „chemare”dumnezeiasca, dar este si „daruirea unui dumnezeiesc har”. De acum si pana la sfarsitul vietii Constantin devine„una cu apostolii” si „apostol” al Domnului, „de Hristos dorind, idolii a urat si Biserica a ridicat pe pamant Celui ce S-a rastignit pentru noi”, aratandu-se ostas al cuvantului credintei si „batjocorind chipurile idolilor”10. Mai mult, imparatul se apleaca spre poporul sau. El, „incununatul de Dumnezeu” si „marirea romanilor” se transforma si in„bogatia si scutitorul saracilor si al vaduvelor, acoperamant al celor smeriti si al celor ce nu se pricep, indreptator dupa adevar al celor necajiti si izbavirea celor robiti”. Ca imparat implineste porunca hristica a iubirii, sfintindu-si viata.

Sfantul Constantin – ajutatorul nostru

Patrunderea in misterul acestei lucrari a imparatului Constantin continua, imnele praznicului legand stralucirea domniei sale de finalul apoteotic al acesteia. Viata duhovniceasca a lui Constantin si daruirea sa, in totalitate Domnului, conduc la o realitate eshatologica: sfarsitul vietii sale pamantesti are sa fie totuna cu inceputul vietii celei vesnice, a lui cu Hristos. Punctul de incopciere este tocmai primirea Tainei Sfantului Botez. Sfintirea vietii prin Botez si incorporarea sa in Biserica au facut ca toate stralucitele sale impliniri de imparat – daruri de la Imparatul Imparatilor, sa se intoarca la Acesta. Este un altfel de „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Iti aducem de toate si pentru toate”. Nu intr-un cadru liturgic, ci ca o concluzie si incununare a vietii: „Luminandu-te cu razele Preasfantului Duh de la sfintitul Silvestru, prin Botez te-ai aratat nebiruit, lumea ca un dar o ai daruit Facatorului tau si imparateasca cetate cea de Dumnezeu cinstitoare…”11. Din aceasta inspirata intoarcere a intregii vieti catre Hristos, va fi iesit traditia tabloului votiv, din iconografia bizantina. Tabloul reda pe ctitorul bisericii (ierarh, aristocrat, bazileu) oferind Stapanului lumii macheta cu sfantul locas. Ctitoria este, de fapt, darul lui Dumnezeu! Intotdeauna in Biserica, Darul se intoarce la Daruitor! Constantinopolul poate fi inteles, in aceasta acceptiune, si ca „Hristopoleos” – „Orasul (cetatea) lui Hristos”.

Elementul imnografic care suscita dezbateri si chiar polemici se leaga de primirea Botezului de catre Constantin: a fost botezat prin mainile episcopului semiarian Eusebiu de Nicomidia sau de dreptcredinciosul ierarh Silvestru al Romei? Dupa cum se stie, surse biografice contradictorii indica spre ambele persoane. Dezbaterea o lasam insa in seama istoricilor, dar mentionam, ca sursa credibila, si nota imnografului care stabileste botezul lui Constantin la Roma, prin mainile episcopului Silvestru.
Astfel, implinindu-si viata prin Botez, el a fost receptat inca din timpul vietii sale ca un imparat sfant. De aceea este foarte greu de determinat timpul si cadrul liturgic in care el a fost consacrat, oficial si solemn, ca sfant, in Ortodoxie. El a intrat pur si simplu in constiinta poporului ca sfant, inca din timpul vietii, situatie intalnita adesea si in cazul altor imparati sau domnitori, romani, greci ,romani chiar, care au si intrat mai apoi in calendarul Bisericii. De aceea astazi credinciosii i se roaga asa: „… pe tine te laudam, Constantine imparate, preacredinciosule…cu rugaciunile tale izbaveste-ne pe noi de ispite”12. Mai mult: „Te rugam pe tine, ca pe un preacalduros rugator, noi cei pamantesti, care dupa vrednicie praznuirea ta cinstim, cu indrazneala sa ne ceri noua curatire si mare mila”.

In anul inchinat cinstirii sale, si noi, cei de la Dunarea de Jos, unde el a lucrat mult din punct de vedere administrativ si misionar, ii cerem: ,,Sfinte Imparate Constantin, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!”

Pr. dr. Lucian Petroaia

1 Slujba Sfintilor Imparati, stihira la Vecernie, in Mineiul pe luna Mai, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 1978, p. 153.
2 Canonul Sfintilor Imparati, stihira la Cantarea a 8-a, p. 162.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
5 Slujba Utreniei, sedealna I, p. 157-158.
6 Slujba Sfintilor Imparati, Canoanele, ,,Slava…”, din Cantarea I., p.159.
7 Sedealna de dupa Polieleu, p. 158.
8 Canonul Sfintilor Imparati, stihira la Cantarea a V-a, p. 160.
9 Stihira la Laude, p. 163.
10 Ibidem.
11 Ibidem, p. 153-154.
12 Utrenia Sfintilor Imparati la sedelne, p. 158.

Sursa: "Calauza Ortodoxa", nr. 294

14 Mai 2014

Vizualizari: 1090

Voteaza:

Chipul Sfantului Imparat Constantin cel Mare, in imnografie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE