850 de copii se bucura de taberele gratuite Licar de Lumina

În săptămâna 29 iunie – 3 iulie a.c., primii 62 de copii au sosit în tabăra „Licăr de Lumină”, la Centrul social – pastoral „Sfânta Cruce” din Bușteni. Cele 11 sesiuni de tabără sunt organizate, pe tot parcursul verii, în cadrul proiectului „Alege Școala”. În total, 850 de copii din 14 județe (regiunile Nord- Est, Sud -Est, Sud ¬Muntenia şi Bucureşti şi Ilfov) se vor bucura de cele trei ateliere – pictură, literar - religios și creație – ale taberei de creație creștină „Licăr de Lumină”.

Pe parcursul celor 11 sesiuni de tabără, din județul Iași vor participa la activități 150 de copii (din parohiile Sf. Cuv. Parascheva Stânca, Duminica Tome Orzeni, Sf. Nicolae Moreni - Prisăcani, „Adormirea Maicii Domnului” Pietriş - Dolhesti, Adormirea Maicii Domnului" Rediu - Scânteia, Sf. Ap Petru și Pavel Slobozia - Schitu Duca, Adormirea Maicii Domnului Holm – Podu Iloaiei, Sf. Nicolae Poieni - Schitu Duca, Sfântul Nicolae Satu Nou – Belcești, Pogorârea Duhului Sfânt şi Sfinţii Voievozi Costești). Din județele Botoșani și Neamț vor participa 45, respectiv 30 de copii (parohiile Sf. Ilie Adăşeni, Intrarea Maicii Domnului în Biserica Strahova – Sendriceni și Sf. Ioan Botezătorul Bucecea din Botoșani dar și parohiile Sf. Arhangheli Galu și Bunavestire Agârcia din Neamț).

Proiectul „Alege Școala” își propune implementarea unui plan de acțiune și măsuri la nivel multiregional pentru prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și menținerea în sistemul de educație a persoanelor expuse acestui risc, precum și dezvoltarea unor acțiuni remedial corective pentru persoane care au părăsit timpuriu școala. Beneficiarii proiectului - 850 de copii și 500 de părinți - provin din zone rurale dar şi urbane, cu preponderenţă din zone foste industrializate, cu o rată mare a șomajului, izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi cu o infrastructură slab dezvoltată.

Prin participarea la activități de creație (desen, colaj, compuneri și eseuri, pictură etc.) dar și de dezvoltare a unor abilități practice din tabere, copiii își dezvoltă creativitatea, sensibilitatea estetică dar și motivația de a continua școala. Prin toate aceste activități se urmărește încurajarea fiecărui copil pentru a participa activ la descoperirea adevărurilor despre lucruri și fenomene care corespund orizontului de cunoaștere specific vârstei. De asemenea, concursurile cu premii organizate în cadrul taberei vor contribui la asimilarea cunoștințelor noi și îi vor stimula pe participanți să se implice cât mai activ în cadrul atelierelor de lucru.

Până în prezent, în cadrul edițiilor anterioare ale proiectului “Alege Școala” (2009 - 2013), peste 9000 de copii s-au bucurat deja de activitățile creativ - educative dar și distractive ale taberelor. Mulți dintre ei, își amintesc, încă, cu plăcere de experința trăită în tabără, cu atât mai mult cu cât pentru cei mai mulți, tabăra “Licăr de lumină” a fost primul prilej de a ieși din comunitatea în care s-au născut.

“În tabără am avut oportunitatea să ne apropiem, poate mai mult ca niciodată, de Dumnezeu, să realizăm și să regretăm greșelile pe care le-am făcut de-a lungul anilor, am descoperit realitatea pe care o cunoaștem de mult timp dar care nu ne fusese spusă atât de direct și anume că singurul scop al omului ar fi acela de a ajunge asemeni Lui. De când am aflat că numele taberei este „Licăr de lumină” am realizat că această tabără avea să fie șansa noastră de a ne lumina sufletul și de a ne transforma în persoane mai bune”, și-a amintit Alexandra (16 ani), participant la taberele Licăr de Lumină din 2011.

“Zilele petrecute în această tabără au însemnat foarte mult pentru mine, căpătând o experiență de viață și, făcând parte din atelierul literar – religios mi-a dat șansa să îmi descopăr latura creativă. Totodată, participând la rugăciuni pe parcursul zilei, împreună cu ceilalți și aflând multe despre religia ortodoxă, mi-am dezvoltat foarte mult sufletul. Drumețiile, jocurile din pădure, cantecele - au fost un mod inspirat de a ne petrece timpul liber”, a povestit și Adelina, de asemenea participant la una din edițiile anterioare ale taberelor.

Proiectul Alege Şcoala este dezvoltat împreună cu proiectul de catehizare Hristos împărtășit copiilor şi îşi propune, printre altele, să sprijine preoţii și copiii din parohii să înţeleagă mai bine metoda de catehizare a proiectului Hristos împărtăşit copiilor și să susţină desfăşurarea efectivă a activităţilor cu grupa de copii din parohie.

În cadrul proiectului, au fost înființată și dezvoltată o rețea regională pentru îmbunătățirea educației prin înființarea și dotarea a 50 de centre educaționale inovative ce vor furniza servicii de consiliere și asistență educațională. În aceste centre educaționale se vor organiza activități de tip “școala de vară/de duminică” pentru 750 de elevi aparținând grupurilor vulnerabile și familiilor acestora. Tot în cadrul centrelor, pe parcursul unei perioade de cinci luni, va fi oferit și un program flexibil corectiv/remedial de educație de tip “a doua șansă” pentru 100 de beneficiari – persoane sub 18 ani care au părăsit timpuriu școala. Pentru aceasta categorie vor fi organizate grupe de citire și calcul matematic. De asemenea, beneficiarii înscriși în proiect vor primi și sprijin financiar, ca formă complementară de suport în continuarea studiilor.

La sesiunile organizate în cadrul centrelor sunt invitați să participe și părinți, pentru o mai bună conștientizare a importanței educaţiei şi a intervenţiei timpurii, precum şi rolul lor în educaţia copiilor. În acest sens, vor fi derulate și 2 campanii de creştere a gradului de conştientizare în regiunile specifice în vederea informării, conştientizării, valorificării şi diseminării informaţiilor despre riscurile pe termen lung pe care le reprezintă marginalizarea și neintegrarea școlară și socială.


Proiectul Alege Scoala este co-finanțat din Fondul Social European, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
***
Persoană de contact proiect „Alege Școala”: Mirela Slusaru, Specialist comunicare, tel. 0742 024 413, email: mirela.savu.slusaru@gmail.com

01 Iulie 2015

Vizualizari: 174

Voteaza:

850 de copii se bucura de taberele gratuite Licar de Lumina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE