255.000 lei din partea Arhiepiscopiei Clujului pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv

În urma Chemării la faptă bună adresată credincioşilor de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în bisericile, mănăstirile Eparhiei şi la Catedrala Mitropolitană a fost organizată o colectă în sprijinul victimelor incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti, care a adus atâta suferinţă în sufletele tuturor.

Colecta se cifrează la suma totală de 255.000 lei.

Banii vor fi trimişi direct familiilor celor răniţi care au nevoie de îngrijiri medicale, pe baza informaţiilor şi a datelor personale obţinute din partea Ministerului Sănătăţii.
În numele tuturor celor care vor beneficia de acest ajutor, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei le mulţumeşte protopopilor, preoţilor şi credincioşilor, cu părintească binecuvântare.

Nu vom înceta să ne rugăm pentru sănătatea celor aflaţi în suferinţă, dar şi pentru odihna sufletelor şi pentru pentru mângâierea familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în această tragedie.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei

Pr. Bogdan Ivanov

 

09 Decembrie 2015

Vizualizari: 466

Voteaza:

255.000 lei din partea Arhiepiscopiei Clujului pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Arhiepiscopia Clujului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE