Atelier de pictura pe sticla la Comana de Jos, Brasov

Parohia Comăna de Jos, Protopopiatul Rupea, județul Brașov, a organizat sâmbătă, 13 mai, un atelier de pictură pe sticlă intitulat „Icoana – fereastră spre cer”. La atelierul de picture au participat 26 de copii din satele Comăna de Jos, Comăna de Sus, Crihalma şi Cobor. Aceștia au fost inițiați în tehnica picturii pe sticlă a icoanelor de protopopul de Rupea, Ion Alexandru Petrica, absolvent al Şcolii populare de Artă Braşov, sectia iconografie.

„Copiii au învățat să picteze pe dosul sticlei, în stil traditional, această tehnică abordată în cadrul atelierului fiind caracteristică școlilor de iconari din Transilvania. Activitatea a avut loc în contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, ne-a spus protopopul de Rupea, Ion Alexandru Petrica.

Activități în protopopiat
Atelierul „Icoană-fereastră spre cer” va fi accesibil și copiilor din alte parohii din Protopopiatul Rupea. La viitoarele activități vor participa și copii din Rupea, Jibert, Măieruș sau Augustin, iar în cadrul atelierului, cei mici vor afla mai multe despre această străveche tradiție a picta icoane pe sticlă.

Copiii din Comăna au participat și la alte activități organizate de Protopopiatul Rupea, în colaborare cu alte parohii. Amintim aici atelierul de încondeiat ouă organizat în Parohia Cuciulata înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști, când copii din localitățile menționate au învățat de la localnice ale satului Cuciulata tehnica tradițională de închistrit ouă. Activitatea a avut loc la muzeul parohial din Cuciulata și a adunat peste 20 de copii din cele două parohii din Protopopiatul Rupea.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

16 Mai 2017

Vizualizari: 519

Voteaza:

Atelier de pictura pe sticla la Comana de Jos, Brasov 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

atelier de pictura

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE