Biserica din cartierul sibian Strand a fost sfintita

Sute de sibieni au participat la tarnosirea Bisericii “Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil” din cartierul sibian Strand, chiar in ziua de hram a lacasului de cult. Slujba de sfintire a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, iar principalii ctitori si binefacatori au primit la final acte de cinstire.

La sfintirea bisericii, credinciosii s-au pregatit ca la o mare sarbatoare a comunitatii. Multi dintre ei au imbracat costume populare si l-au intampinat pe ierarh cu flori. Alaturi de cei doi parohi mentionati, in soborul de preoti s-au mai aflat pr.

prof. univ. dr. Aurel Pavel, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Sfantul Andrei Saguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifar si pr. conf. univ. dr. Irimie Marga de la aceeasi facultate, protopopul de Sibiu Ioan Cosa si alti slujitori ai sfintelor altare din oras.

Lacasul de cult a fost tarnosit la exterior cu Sfantul si Marele Mir si stropit cu apa sfintita, iar la interior s-au asezat moaste in Sfanta Masa. A urmat randuiala de sfintire si invesmantare a Sfintei Mese, urmata de sfintirea cu aghiasma a lacasului de cult.

Sfanta Liturghie a fost oficiata de IPS Mitropolit Laurentiu si soborul slujitor in biserica nou-sfintita. Pe langa sutele de credinciosi, la sarbatoare au participat parlamentari, autoritati locale si oaspeti din alte orase.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a hirotesit iconomi stavrofori pe cei doi parohi de la biserica sibiana, pentru a le arata pretuirea si recunostinta purtata, dar si pentru a le rasplati truda din acesti ani.

In cuvantul de invatatura, IPS Mitropolit Laurentiu le-a multumit preotilor si credinciosilor de la biserica sibiana pentru jertfa lor permanenta si pentru eforturile din ultima perioada, care au dus la finalizarea lacasului de cult. A urmat ceremonia prin care Parintele Mitropolit a acordat acte de cinstire Consiliului si Adunarii Parohiale si mai multor ctitori si binefacatori ai bisericii din Strand.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

.

08 Noiembrie 2013

Vizualizari: 525

Voteaza:

Biserica din cartierul sibian Strand a fost sfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE