Campanie de donare de sange la Manastirea Putna

La Mănăstirea Putna, 35 dintre vieţuitorii acesteia, cărora li s-au alăturat şi câţiva pelerini, au donat sânge joi, 5 februarie, în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română, „Donează sânge, salvează o viaţă“. Este pentru a patra oară în ultimii ani când obştea acestui sfânt locaş donează sânge.

Datorită numărului mare de donatori anunţat, Maria-Antoaneta Pilat, directoarea Centrului Judeţean de Transfuzie Sanguină Suceava şi medic primar, a mobilizat echipa de recoltare necesară deplasării în teren, iar la trei zile de la primirea solicitării, la Mănăstirea Putna a avut loc campania de donare de sânge. Cele patru asistente prezente, Gabriela Lucanu, Lucia Perju, Nicoleta Iftime şi Adriana Sofian, au realizat în aproape 5 ore recoltarea a câte 450 ml de sânge de la fiecare dintre cei 38 de donatori. Ele au fost ajutate de ierodiaconul Sebastian Mircea, medic de familie, recoltarea sângelui făcându-se în Cabinetul medical „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ al mănăstirii. „Sângele donat este un dar pentru aproapele nostru, un dar care ajută la rezolvarea unei necesităţi. Sângele, ca medicament care ajută un bolnav, nu poate fi înlocuit de medicamentele care cresc patul vascular, de produsele perfuzabile, şi există foarte multe situaţii medicale care necesită un consum masiv de sânge. Dintr-o unitate de sânge recoltată de la un donator se pot prepara trei tipuri de produse din sânge, deci simultan putem salva trei vieţi: un concentrat eritrocitar care rezolvă o anemie; un concentrat trombocitar care se administrează în caz de sângerări şi o plasmă proaspătă congelată care poate rezolva o afecţiune în care lipsesc factorii plasmatici, precum ciroză sau arsuri. Nu există nici un risc de infectare în momentul prelevării sângelui, pentru că donarea de sânge se face cu sisteme de unică folosinţă, pungi sigilate cu ace individuale. Referindu-ne la valoarea spirituală a donării, avem posibilitatea să fim alături de o persoană care este în suferinţă şi care adesea nu are pe nimeni la care să apeleze. Este totodată un gest umanitar necondiţionat, fără ca beneficiarul să te cunoască şi să te poată răsplăti material“, a explicat Gabriela Lucanu, asistentă-şefă şi coordonatoarea echipei.

În numai trei zile, în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă“, desfăşurată la Mănăstirea Putna, s-a reuşit recoltarea a 38 de pungi de sânge, printre care s-au numărat şi din grupele rare, A2 negativ sau 0 negativ. Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, a precizat că actul donării de sânge este unul de binefacere, într-o societate în care există multă suferinţă. „Îmi aduc aminte de un martir al neamului nostru, Mircea Vulcănescu. Închis în temniţele comuniste, acesta a fost încarcerat într-o celulă rece, cu apă pe jos, dar fără nici o mobilă în ea, împreună cu un tânăr. În faţa pericolului ca tânărul să moară, el s-a aşezat pe jos şi l-a întins pe tânăr peste el. Tânărul a trăit, dar Mircea Vulcănescu a făcut TBC şi a murit. Astfel, el s-a dăruit pe sine, ca să poată trăi acel tânăr. A da viaţă din viaţa ta e un dar, este o stare lăuntrică ce vine de sus. În jertfa pentru aproapele se ascunde darul către El şi nu poţi să dăruieşti până nu Îl simţi pe Dăruitor“, a spus arhim. Melchisedec Velnic.

Sursa: doxologia.ro
 

.

11 Februarie 2015

Vizualizari: 242

Voteaza:

Campanie de donare de sange la Manastirea Putna 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE